AcasăDezvaluiriAncheteNU E TATE, E CHESTORUL MIR: MILIOANE DIN… SEXUALE!

NU E TATE, E CHESTORUL MIR: MILIOANE DIN… SEXUALE!

”Loviturile” succesive prin care am documentat averea colosală – cu referire strict la imperiul imobiliar! – a chestorului Alexandru Cătălin Ioniță iată că se dovedesc unele cu ”finalizare”…

Astfel că prima instituție abilitată a statului român și-a înfrânt temerile de altfel oarecum justificabile, cel puțin din punct de vedere omenește, ținând cont că vorbim totuși de fostul șef al Inspectoratului General al Poliției Române! Dar mai ales al Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Și care, deși pensionat – știu prietenii prea bine cum și de cine! – la doar 44 de ani, încă reprezintă o ”forță” a sistemului. Numai că, totuși, uite că Autoritatea Națională pentru Integritate a confirmat și oficial primele noastre dezvăluiri! Și acesta este doar ”începutul sfârșitului”…

Primul million, primul dosar!

Și pentru a nu exista nici cel mai mic dubiu cu privire la acest demers strict oficial, publicăm integral Comunicatul Agenției Naționale de Integritate:

”Avere Nejustificată – Alexandru Cătălin Ioniță, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne

27 septembrie 2023

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 Lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către Ioniță Alexandru Cătălin, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice.

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Ioniță Alexandru Cătălin, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Ioniță Alexandru Cătălin a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare”.

”Împreună cu familia”…

După cum lesne se poate observa, în comunicatul oficial, Agenția Națională de Integritate face referire, ci nu doar o dată, la averea nejustificată a chestorului Alexandru Cătălin Ioniță, obținută pe vremea când era ”directorul general al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu familia”!

Iar această precizare fără echivoc de ”împreună cu familia” nu face decât să deschidă și oficial ”Cutia Pandorei” pe care am dezvăluit-o în chiar prima ”lovitură”, cea din 12 decembrie, anul trecut. ”ZGÂRIE NORI pentru șeful DGA și al Poliției Române”…

Și care acum face obiectul unui dosar separat, procurorii reușind documentarea probatorie a dezvăluirilor de la sfârșitul anului trecut…

” (…) noi blocuri se adaugă la oricum impresionantul imperiu imobiliar al familiei Ioniță. Fie ele și trecute prin autorizații „cu eticheta” – una cam la fel ca și cea de pe copacii plantați pentru misteriosul beneficiar de pe Decebal – de „ Elena I.”. Cu ”I” de la Ioniță…? Cu ”I” de la Iordan…? Oricum este același lucru, aceeași familie, Ioniță – Iordan…

Și tocmai ținând cont de cariera de judiciarist a chestorului pensionat la 44 de ani, vom lucra pe documente.

Primul document urbanistic intrat în posesia noastră, cel pentru adresa Șos. Mihai Bravu nr. 227 H, prevăzând cât se poate de clar:

229251 – împrejmuire teren în regim provizoriu și realizarea lucrărilor de organizare și execuție – 10 – 12 luni.

225612 – împrejmuire teren în regim provizoriu și realizarea lucrărilor de organizare de execuție pentru IMOBILUL CU FUNCȚIUNE MIXTĂ, RH propus 2S + P + 4E + Etaj tehnic, autorizat cu AC nr. 279/08.03.2018 – 5 – 12 luni.

De asemenea, nici măcar planșa obligatorie cu autorizarea construcției – și care între timp o fi fost luată de vânt de pe gardul împrejmuitor, de nu mai este de găsit – nu pare a lăsa loc de dubii privind regimul de înălțime aprobat :

”Șantier în lucru.

Denumirea și adresa obiectivului : Construire imobil funcțiune mixtă – Servicii și locuire cu regim de înălțime 2S + P+2E + 3 – 4 Er + Eth Șos. Mihai Bravu nr.227 H, Sector 3, București.

Beneficiarul investiției: Elena I., Șos. Ștefan cel Mare nr. 230, Bl. 46.

Proiectantul general : SC Metropolitan International Arhitects SRL, București, Sectorul 5, Str. Vasile Topoliceanu Nr. 14.

Constructorul : S.C. YZAMAR BLOKHIM SRL, Malu Spart, Nr. 343, Oraș Bolintin Vale, Județul Giurgiu.

Aut. de construire nr. 279 din 08.03.2018

Termenul de execuție al lucrărilor, prevăzut în autorizație : 24 luni

Data începerii construcției: 20.02.2020

Data finalizării construcției: 19.02.2022”.

Numai că, ghinion, oricât ai număra cele 4 etaje din autorizație, cu tot cu alea două ”retrase”, realitatea din Șoseaua Mihai Bravu 227 este cu totul alta: Blocul lui Ioniță are 7 etaje! Spațiile fiind deja închiriate, la prețul exorbitant al zonei, la numărul de telefon 073.070.XXX… Rămânând de văzut dacă profitul va fi încasat tot ”în numele mamei” Elena I. sau al soției…

Bani din videochat!

Pentru că, la dosarul deja înaintat Curții de Apel București se adaugă și veniturile obținute de familia Ioniță, soț și soție, din prestarea serviciilor de… videochat”!

Așa după cum dezvăluiam în ”lovitura” din 2 februarie…

”Cariera uneori de-a dreptul mistică a chestorului Ioniță s-a bazat în bună măsură și pe imaginea de preacucernic… Una minuțios promovată. Și atât de rară într-un sistem precum al nostru… Numai că generalul „care miroase a mir”, care este ”incoruptibil”, ”tată model” și care are ”cinci copii acasă” a găzduit și un studiou de videochat în care fetele prestau sexual! În chiar una dintre clădirile imperiului său imobiliar!

În documentele oficiale, în dreptul blocului de pe strada Orzari nr. 86 figurează drept proprietari ”soții Ioniță Alexandru Cătălin și Ioniță Irina Mihaela, cu domiciliul în strada Crapului nr. 84”…

Numai că aici și-a desfășurat activitatea societatea comercială (…) având drept obiect de activitate… videochat-ul!

Numai că, odată cu documentarea proprietarei de autorizații , ”Elena I.” – fiind analizată combinația numelui întreg al mamei chestorului, Elena Eugenia Iordan Ioniță ! – mai rămâne de lămurit și misterul de pe Bdul. Decebal. Acolo unde copacii plantați poartă ecusoane plastificate pe care scrie ”ADPB S.A.  Beneficiar : Eugenia Ioniță. Primăvara 2020”!

author avatar
Catalin Tache