AcasăDezvaluiriAnchete”Noua Republică” a procurorilor a schimbat culoarele: Fără finalizare!

”Noua Republică” a procurorilor a schimbat culoarele: Fără finalizare!

”Polițiștii de investigare a criminalității economice de la Poliția Județeană Alba fac 87 de percheziții în Capitală și în alte 20 de județe, la sediile Delgraz Grid, companie a grupului E.ON România, societate de distribuție de gaze, într-un dosar vizând posibile fapte de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Polițiștii suspectează că firma ar fi falsificat datele astfel încât pierderile raportate au fost mai mari, iar acest lucru ar fi dus la stabilirea unor tarife eronate de distribuție a gazelor naturale”.

Anca Dragu s a retras la țanc de la EON când cu perchezițiile

Iar informațiile din ceea ce se anunța drept ”ancheta secolului”, fie și din prisma implicării uneia dintre cele mai puternice multinaționale cu afaceri în România, într-un domeniu atât de sensibil precum cel energetic curgeau gârlă la sfârșitul anului trecut. După ce, la jumătatea lui noiembrie 2020, polițiștii efectuau aproape 100 de percheziții în peste jumătate din țară. ” Delgraz Grid, companie a grupului E. ON România este unul dintre cei doi mari distribuitori de gaze din țară.

Iron Man Dragu a luat 35 de voturi

Potrivit Inspectoratului Poliției Județene Alba, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice fac 87 de percheziții în județele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistrița – Năsăud (3), Botoșani ( 4), Caraș – Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iași (6), Maramureș (4), Mureș ( 15), Neamț (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiș (4), Vaslui (2) și în București (2), la sediile unui distribuitor de gaze, precum și la punctele de lucru ale acestuia.

Au ”șmenuit” raportările

Dar să vedem și acuzele oficiale ale polițiștilor împotriva practicilor ”dâmbovițene” folosite de către gigantul E.ON pentru a își rotunji ilegal veniturile oricum uriașe obținute de pe piața energiei din România : ”Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018 – 2019, la nivelul unuia dintre centrele de operațiuni ale societății ar fi fost modificate fișe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale . Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societății, care ar fi transmis, lunar, către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuție a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4 %. Prin transmiterea acestor date, distribuitorul de gaze ar fi indus în eroare ANRE, iar acest lucru ar fi dus la stabilirea unor tarife eronate de distribuție a gazelor naturale. La percheziții au participat 261 de polițiști, iar dosarul vizează infracțiunile de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, în acest moment procedural fiind începută urmărirea penală in rem” raporta Poliția Alba pe 18 noiembrie 2020.

A plecat când trebuia…

Cel de al doilea om în statul român la momentul actual a preluat funcția de director general adjunct al E.ON România la începutul anului 2019. Numai că aceasta a renunțat la un salariu absolut ”rezonabil” și s-a retras de bună voie și nesilită de nimeni de la conducerea E.ON, tocmai când polițiștii se aflau în plină anchetă asupra companiei de unde Anca Dragu încasase suma de 665.629 lei. Pentru a reveni în politică și a se mulțumi, ca președinte al Senatului, cu doar ceva peste 140.000 lei anul! Adică aproximativ o cincime din cât câștiga la E.ON! Astfel că propaganda useristă a elogiat acest ”spirit de sacrificiu” al ”noului om politic”.

Cioloș îl toacă pe Iohannis la Bruxelles

La fel cum, probabil din același ”spirit de sacrificiu politic”, Anca Dragu a rezistat eroic în loja VIP a Arenei Naționale, în ciuda plictiselii evidente, la tot meciul Austria – Macedonia de Nord, în timp ce Gheorghe Hagi era exilat la Tribuna a II-a. Oricum, nu pe toate palierele sistemului a fost împărtășit același entuziasm cu privire la acest spirit de sacrificiu. Mai ales că în perioada vizată de polițiști cu privire la practicile ilegale ale E.ON, actuala șefă a Senatului era chiar directorul general adjunct al companiei! După cum la fel de bine există inițiați ai sistemului care nu sunt chiar convinși de ”strania coincidență” a retragerii Ancăi Dragu ”exact când trebuia”. Variantă de lucru ”legendată” și mai puternic de ”neputința” procurorilor de a continua cu acest dosar instrumentat ca la carte de către polițiști. Dar pe care, mai ales după ce Ministerul Justiției a revenit USR – PLUS, niciun procuror nu pare a mai îndrăzni să îl treacă la ”next level”. Astfel că deja sunt medii cât se poate de bine informate unde s-a tras concluzia că dosarul E.ON va fi unul ”fără finalizare”! La fel ca și multe alte dosare care privesc companii multinaționale și unde polițiștii au avut ”proasta inspirație” de a le instrumenta chiar înainte ca USR – PLUS să preia Ministerul Justiției. Și să încerce astfel să recreeze temuta ”Republică a Procurorilor”!

Unde-i finu’ și cu nașu’…!

Iar această operațiune de ”recucerire” a ”Justiției mele” nu face decât să crească temerile cu privire la adevăratul scop al ”radicalizării” useriste. Mai ales că ”oalele” imaginii de ”Tătuc” al Justiției se sparg tot în capul lui Iohannis. Propaganda neo-marxistă alimentând frenetic că Iohannis are ”culoare” în Justiție. Și asta în timp ce, iată că tot mai multe dosare, mai ales cele – oricum extrem de puține! – privind anumite multinaționale se anunță încă de pe acum unele ”fără finalizare”.

Bogdan Pîrlog simbolul Noii republici a Procurorilor după preluarea Justiției de Stelian Ion

Numai că în schimb se ramifică, de o complexitate deja îngrijorătoare, noile culoare din Justiție, cu nașul la Parchetul Militar, finul la DIICOT și protectorii la CSM, ca să dăm doar un singur exemplu. Un CSM unde atât oamenii președintelui, cât și restul ”frățiilor” transpartinice din lumea Justiției par să piardă teren într-un ritm nebun, cu fiecare amânare a luării unor decizii în cazuri precum cel al lui Bogdan Pîrlog.

Soția lui ”Iron Man”

Astfel că fostele cercuri de influență de la Cotroceni nu fac decât să asiste neputincioase cum, în timp ce președintele Klaus Iohannis se cufundă deja pe acest subiect într-o liniște de altfel specifică celui de al doilea mandat și ultimul, alianța USR – PLUS nu se mulțumește nici măcar cu ce a primit la Vila Lac 2… Adică exact cu tot ceea ce au vrut! Mai ales că pe culoarele Parlamentului European, Dacian Cioloș deja o prezintă pe prima femeie ajunsă în fruntea Senatului ca viitorul președinte al României! Iar după cum dezvăluia un raport informativ din urmă cu ceva vreme, îngrijorarea oamenilor președintelui din sistem este una cu atât mai mare, cu cât actuala șefă a Senatului României este cunoscută mai degrabă ca ”soția lui Iron Man”. Fiind identificate în acest sens informații privind influența covârșitoare pe care Marius Dragu, cel pe care propaganda ”rezistentă” îl prezintă drept ”plin de mușchi” la propriu ar avea-o asupra șefei Senatului, Anca Dana Dragu Paliu. Și asta mai ales după frustrarea iminentă a pierderii alegerilor locale din Costinești, acolo unde ”Iron Man” Marius Dragu a luat doar 35 de voturi !

Recrutată pe 100.000 euro!

La fel după cum unii ”digeră” și alții nu povestea de succes a Ancăi Dana Dragu Paliu. Cea care, aidoma tuturor celorlalți lideri ai partidului ”anti – sistem” a bifat obligatoria ”bornă” a unei burse de studii în străinătate. Biografia oficială a acesteia debutând cu cursurile Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București, finalizate în anul 1996. Între 1999 și 2000 a urmat un program de studii postuniversitare în domeniul politicii economice și afacerilor internaționale, la Universitatea Georgetown. În 2007 a obținut titlul de master în politici publice de la SNSPA București și în 2010 pe cel de doctor în științe economice de la Academia de Științe Economice București. În ceea ce privește cariera profesională, Dragu a lucrat ca și economist la Banca Națională a României, între 1996 și 2001. Apoi, între 2001 și 2013, în cadrul Fondului Monetar Internațional. Acolo unde, timp de 12 ani a fost expert FMI pentru Bulgaria și România. Numai că în 2013 a fost recrutată de către Comisia Europeană, ca și analist economic. Declarând un venit de 107. 368 euro anual. Pe lângă cei 100.000 de lei proveniți din închirierea a două imobile. La venitul total al familiei Dragu contribuind și soțul Marius Dragu, cu cei 3.750 lei încasați de la o firmă.

Nemulțumirea iohanniștilor din sistem fiind deja la cote de avarie, după ce Dacian Cioloș nu se mai sfiește măcar să dea asigurări pe față, la Bruxelles, liderilor influentelor grupări de lobby europene că pot apela cu toată încrederea nu la șeful statului, ci la Anca Dragu! Mai ales în ceea ce privește promovarea proiectelor legislative unde Senatul este Camera Decizională…

author avatar
Catalin Tache
3.857 afisari

10 COMENTARII

  1. ha , ha , ha ce mai pl,edoarie de vanzatori ai celor de unde isi primesc salariile astea grase si fac sluj pt altii!!!!!!!

  2. In maxim doi ani nu mai exista România, cu acești trădători. Țărișoară noastra va fi împărțită de tot felul de slugi

  3. Cine credeti ca a postat cu pseudonimele Anonim Cunoscator care-l scoala pe Gheorghe la 22:06:57 ?

  4. Ce nașpetă e și Dragu, aia. La fel ca Cîțu (sic!), aia de la Sănătate și alții. Cu cît arată mai hapciupalitic și cu cît sînt mai proști, cu atît sînt mai buni de pus pe funcții înalte, pentru că, fuduli fiind și simtindu-se importanți, cu atît sînt mai slugi, mai buni executanți ai celor ce le învîrt cheița la spate. Cîteva zeci de putori din astea (nu, că nici cu cretinul de Ciolaco și pesedeii săi nu ne e rușine) duc la pierzanie o țară și un popor întreg. Popor care doarme ca boul pe coadă.

  5. Nu vreau functii inalte la Raion fiindca nu sunt in stare , da , cu siguranta , naspet , hapciupalitic (?), putoare , sluga proasta fudula intrunesc toate calitatile , dorm ca boul pe coada in boschetii din spatele garii Tiraspol pana ma scoala cate un mesteriu statut sa execut molfaieli la flautul zburlit cu gusa .

  6. Vai de tara asta daca a ajuns sa fie condusa [ vanduta ] de aceste jeguri ciolosiste [tradatori de tara ] !

  7. Asa este , sunt un jeg ciochist de pe malul stang al Nistrului bolnav de limbarita .

  8. Nu trebuie sa ne „entuziasmam ” prea mult , se va pune „batista pe tambal ” cum vad ca s-a pus si pe ancheta privind alegerile din Sectorul 1 !
    Poate daca presa nu ar fi „partasa ” la toate aceste „anomalii ” si ar pune in fiecare zi intrebari mai incomode de genul :
    – care e situatia cu ancheta de la alegerile din Sect . 1 ?
    – unde a „disparut „Portocala ” dupa ce a pomenit ceva despre Coldea ?
    – s-a facut macar un control la unul din „supermarketuri ” cum se fac la micile magazine ale romanilor ?
    – care e situatia baiatului lui Iorgulescu care fiind drogat si beat a omorat un om si e la „tratament ” in Italia ?
    am primi poate un raspuns de la „institutiile statului ” !!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger