AcasăDezvaluiriAncheteNoua ”Fantomă Albă” de la vârful MAI!

Noua ”Fantomă Albă” de la vârful MAI!

La recomandarea generalului în rezervă Mircea Olaru, cel care activează din nou la vârful Ministerului Afacerilor Interne ca și principal consilier pe problemele Jandarmeriei, colonelul brașovean Cristian Elly Paliștan este împuternicit noul comandant al Brigăzii Speciale de Intervenție ”Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române. Astfel că acesta i-a luat din mers locul celebrei ”Fantome Albe” Cătălin Paraschiv, cel care a fost exilat în ”cimitirul elefanților” de la Unitatea de Pază a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Iar cum această nouă mutare surprinzătoare vine în plină operațiune de ”destructurare” a Jandarmeriei, care acum a căpătat și o vădită conotație politică odată cu aderarea parlamentarilor PNL la solicitarea expresă a liderului sindicalist Dumitru Coarnă de a trece peste noapte 10.000 de jandarmi în rândurile polițiștilor de proximitate sau a celor de Ordine Publică, înlocuirea lui Paraschiv cu Paliștan este privită cu alți ochi, cel puțin de către inițiații sistemului. Și dacă fostul comandant al BSIJ, cel care de altfel a și condus ”ostilitățile” din Piața Victoriei de la mitingul violent din 10 august anul trecut era deja o ”vedetă” mediatică, mai ales datorită fotografiei în care îmbrăcat lejer, în alb, și cu eșarfa la gât făcea ultimul instructaj ”țestoaselor” Jandarmeriei, atunci să-i acordăm o șansă în acest scop al afirmării publice, încă de la bun început și noii ”Fantome Albe” de la conducerea Brigăzii Speciale. Prezentând, ce-i drept,  doar una dintre fotografiile cel puțin stranii pentru comandantul uneia din structurile de elită ale MAI, așa cum este acum colonelul Paliștan… Și în care acesta se afișează recent la o anume locație alături de o sabie –baionetă care pare mai degrabă din dotarea ”de la Caracal”, decât din cea oficală a Jandarmeriei… Structură care, de parcă nu ar fi fost de ajuns că este atacată din toate părțile, pare ”măcinată” acum și din interior, noii strategi instalați la butoanele Jandarmeriei făcând în aceste zile eforturi ”logistice” considerabile pentru trimiterea ofițerilor de intelligence forțați să aterizeze în cadrul IGJR la …pompieri. Pentru ca astfel, departe până și de ochiul și timpanul ministerului, să se poată trece la planul subteran al ”marilor achiziții”, pentru care deja alte structuri contrainformative au avertizat deja că este gata pregătit terenul…

”Reconquista” pe toate liniile…

Se schimbă liniile în dracii ăia mari la vârful organigramei Ministerului de Interne, numai că marea noutate o reprezintă doar faptul că astfel deja s-au întorc la loc sau tocmai ce sunt pe cale să o facă rezerviști precum Mircea Olaru, Matei Stănciuc sau Nicolae Chesnoiu, pentru a nu mai reaminti și de cazurile deja asumate ofical. Asta în timp ce ”curățenia” anunțată o fi ea sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, din moment ce, iată, influenta ”frăție a cadriștilor” a reușit să gireze cu deplin succes pentru păstrarea secretarului general adjunct, chestorul Valentin Melnic. Cel care ar fi condus de facto ministerul în mandatul lui Carmen Dan și care se află în război total cu o parte a sindicatelor… Însă de departe cea mai dramatică operațiune se desfășoară la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, acolo unde după ce controlul asupra ”logisticii” a fost ”securizat” prin menținerea împuternicirii colonelului Trășcălie- în timp ce comanda BSIJ a fost luată lui Paraschiv și dată lui Paliștan!- a mai rămas un singur pas pentru ”închiderea totală a cercului”. Astfel că după cum o arată informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, în ultimele zile noii capi ai Jandarmeriei fac presiuni deja la limita șantajului pentru a scăpa de alte două personaje a căror ”decapare” se cere insistent. Astfel că după ce Sindile a cedat în urma mesajelor  insistente primite pe când se afla în concediu, Sebastian Cucoș este la rândul său băgat în corzi pentru ”a-și repara genunchiul” și a renunța astfel ”de bună voie și  nesilit de nimeni” la comanda Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Cea care, după cum dezvăluiam în exclusivitate în urmă cu doar câteva zile, ar urma să fie trecută cu tot cu cei peste patru mii de militari din componență direct în subordinea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Iar odată scăpați și de Cucoș, atunci noii ”mahări” ai Jandarmeriei mai au o singură grijă: și anume trimiterea ”cu japca” la …IGSU, ”la pompieri”, a ofițerului de intelligence care le-a aterizat recent în ogradă! Pentru că atâta timp cât ”Doi ș’ un sfert”-ul încă își bagă nasul prin ”oala” noii conduceri din acte sau din umbră a Jandarmeriei, licitațiile privind ”marile achiziții” sunt încă blocate, sub diverse pretexte… Ceea ce înseamnă pierderi….

Experimentul ”Doi ș’ un sfert”

Oricum, iată că în scurtul mandat de până acum  al generalului Constantin Florea la vârful IGJR, Jandarmeria Română trece printr-o adevărată ”spirală”a evenimentelor care ”legendează” și mai mult varianta de lucru a trecerii pe linie moartă a acestei structuri. Una care pare supusă unui veritabil atac raider, la fel cum au stat lucrurile și cu DGIPI-ul în urmă cu ceva ani, până ce serviciului secret al MAI i s-a luat ”primul I” din titulatură, fiind lăsat fără linia muncii de informații. Ceea ce a făcut posibilă incluv bulibășeala operativă de la Caracal… Practic asistăm la repetarea ”experimentului Doi ș’ un sfert”, cel în urma căruia o structură care ajunsese să deranjeze alte interese majore s-a văzut ”reorganizată” peste noapte, din ea mai rămând apoi doar un ”ciot” din ceea ce era până atunci… La fel cum după trecerea primului ”lot” de 10.000 de jandarmi la IGPR se prevede ulterior și desființarea trupelor mobile ale Jandarmeriei, care ar urma să fie ”absorbite” de ”mascații”  Poliției. După care ar urma apoi ”externalizarea” serviciilor de pază a instituțiilor statului sau a celor strategice, pentru ca în cele din urmă, din cei 28.000 de militari actuali să mai rămână doar vreo 10.000 -12.000…

author avatar
Catalin Tache
26.462 afisari

49 COMENTARII

  1. Bă, pe vremuri ăstora când erau „lăsați la vatră” li se dădea pământ și o sumă de bani, nu pensii de îmbuibați, ?

  2. Republica Austria
    Reorganizarea instituțiilor și structurilor de aplicare a legii a început în anul 2002, printr-o serie de măsuri menite să îmbunătățească serviciul polițienesc și să eficientizeze activitatea organelor de ordine. Cea mai importantă schimbare a reprezentat-o unificarea Jandarmeriei, Corpului Gărzii de Siguranță Federală și a Corpului de Investigații Criminale, rezultând în ceea ce avea să fie Poliția Federală.
    În cadrul Ministerul de Interne Federal la data de 31 martie 2003 este formată o echipă care va avea ca principal obiectiv elaborarea unui proiect de reformă, astfel că în luna iulie a aceluiași an conceptul de reformă era deja gata schițat, iar un an mai târziu era predat ministrului de interne. Proiectul de reorganizarea avea ca principal obiectiv „crearea celor mai bune condiții de organizare posibile pentru a asigura cel mai înalt standard de siguranță publică posibil pentru cetățenii țării noastre”.
    În decembrie 2004 legislativul Republicii Austria aprobă proiectul de reformă, cu o serie de reglementări legislative, creându-se cadrul optim pentru implementarea noilor schimbări. Începând cu 1 iulie 2005, ia naștere o nouă structură, unică cu rol în asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice pe întreg teritoriul țării, Poliția Federală.

    Regatul Belgiei
    Începând cu anul 1990, Jandarmeria Belgiană intră într-un amplu proces de reformă, fiind scoasă de sub comanda Ministerului Apărării, totodată declanșându-se procedura de demilitarizare a acestei structuri. Toate acestea aveau ca scop o încercare de ”reparare” a unei foste instituții militarizate, prin care să se stabilească o nouă traiectorie în activitatea acesteia și care să aibă exclusiv caracteristicile unei structuri polițienești cu competență nivel național.
    Perioada anilor `90 aduce cu ea o serie de provocări la nivel național din punct de vedere al infracționalității tot mai ridicate, iar existența a trei structuri a căror obiectiv principal era dat de menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, schimbările și evenimentele sociale atât interne cât și externe pun la încercare capacitatea Ministerului de Interne de a elabora o reformă eficientă.
    Astfel că în anul 2001 un nou sistem reforma bazele unei activității polițienești ineficiente și divizate, stabilindu-se că gradul de siguranță al cetățeanului este direct proporțional cu nivelul de eficiență și operativitate al organelor de ordine, iar asta a impus numaidecât unificarea Jandarmeriei Belgiene cu Poliția Judiciară făcând posibilă noua Poliția Federală.

    Republica Elenă
    Societatea Greciei moderne a cunoscut o serie de schimbări sub presiunea unor evenimente care au influențat în diferite moduri evoluția acesteia. După evenimentele anilor `70 care au determinat proclamarea republicii, s-a considerat vitală printre altele și reformarea instituțiilor cu rol în asigurarea ordinii publice.
    Sprijiniți de experți britanici, cea mai importantă etapă a reformei a constituit-o reorganizarea Jandarmeriei Elene și a Poliției Urbane, cele două fiind unificate. Consiliul de Stat va considera în 1984 noua Poliție Elenă, ca fiind o structură militară cu competență la nivel național și singura cu rol în menținerea ordinii și liniștii publice.
    Reforma a avut ca scop crearea unei structuri unice care să acționeze în sprijinul societății într-un mod eficient și organizat, eliminându-se astfel deficiențele cauzate de dublarea atribuțiilor de către fostele structuri polițienești.

    Marele Ducat de Luxemburg
    În contextul tuturor evenimentelor ce au avut loc în spațiul european și pe fondul necesității adaptării la cerințele moderne ale unei societăți aflate în depline proces de schimbare, legislativul Marelui Ducat de Luxemburg adoptă la 31 mai 1999 o lege prin care Poliția și Jandarmeria sunt comasate într-o structură unică cu competență la nivel național.
    Această reorganizarea a avut un efect benefic, la nivel național serviciul polițienesc fiind îmbunătățit într-un mod considerabil, Poliția Marelui Ducat reprezentând rezultatul unei reforme moderne care a avut ca beneficiar direct, cetățeanul.

  3. Hai sa va vad după ce desființați Jandarmeria când o sa va ia ăștia la bumbacit pe strada…sa va apere Coarna atunci

  4. Bă, creșterea pensiei nu se corelează cu creșterea economică ci cu profitul obținut de stat din folosirea banului public, din contribuțiile acumulate de stat din taxe impozite contribuții ? Dacă investițiile nu produc nu este profit, nu sunt bani, ?

  5. Bravo Dan. Documentat dincolo de chestiuni emotionale. Daca o luam pe costuri se vor face si economii. Balariile scrise si comentate sunt de inteles.. MAI TREB REFORMAT. Cei nominalizati la… Negativ se pare ca au experienta. Totusi. O fi important sau nu?!

  6. 1. Ofițerul de intelligence recent „aterizat” la IGJR este un profesionist cu excelența capacitate tehnică, expertiza și integritate.

    2. Ellay Palistan este, de asemenea, un profesionist și în om dedicat profesiei și misiunilor.

    • Da vad ce profesionist e dacă își face selfie cu sabia tigănească la fel ca ultimii cocalari…foarte inteligent pr un comandant MAI…or sa aibă ce învață Mascații de la el…sa i ia la brichete de acum pe altii nu la pulane

      • Cunoscând persoana și poate și locația, as zice ca e o armă de panoplie intr-o locatie care expune astfel de artefacte…si la o ocazie reunind diverse persoane din domeniul structurilor de forță.. activi, rezervați și dependenți

    • Du-te, bre, sa ne soogee poola cu profesionistii tăi cu tot. Asta e tare: pandisspan – profesionist! Pe pandisspan l-aș fi pus purtător de cuvânt la mitropolie și la săbiile lui ștefan cel mic si prost!

  7. Sinfdile – impostor cu falsuri în CV privind participarea la Colegiul de Afaceri Interne în 2016-2017

    Cocos….o codoasa hidoasă, complexat, frustrat, mediocru, mercantil

  8. janDRACmeria este grup infracțional organizat care trebuie urgent destructurat și vinovații de crime împotriva poporului trimiși în instantele militare de judecată pentru a răspunde în fața legii pentru faptele lor.
    Locul lor este în pușcării.
    Aroganța, incompetenta, nepotisme și slugărnicie politica….. Asta definește grupul infracțional organizat numit janDRACmeria româna.

  9. Poate unii se bucură de trecerea Jandarmeriei la Politie, dar , ar trebui să înțelegeți că de Jandarmeriei in forma in care este acum nu are de castigat decât cetățeanul de rând! Nu uitati ca Jandarmii au statut de militar, ori la Politie nu vor deveni decât niște membrii de sindicat cu drepturi si mai putine obligații ☝️ Cred ca ar fi cea mai mare greșeală din punct de vedere al siguranței cetățeanului!

  10. Vă certați că babele la gard. 2 și 15 sa lucreze să-i bage pe grei la zdup,nu să atenteze la locul de muncă al jandarmilor sau la siguranța cetățeanului.

  11. Daaa,câte un dulău Jandarm la fiecare nevastă de postac, sigur ar crește natalitatea și am deveni o Țară de Luptători Patrioți

    • fulea, idiotu’ mamii, ti-i fi crezand si tu imparat. Nu era mai simplu sa spui: ORDON SRI sa: ….., ca sa stim ca stam de vorba cu seful statului :)))))))) Mare bou…

      • Ma prostanacule stramb cine te dai tu?Nu ti-a spus nimeni ca esti imbecil cu asemenea nick? Evident indrum alta institutie ce a frecat mangalul la Caracal. Daca indrumam mai dihai nu aveam viermuiala aia de mafie ce tinde 3 judete. De ce? Pt ca cineva avea informatia reala a ce se intampla. Odata info luata controlai si balansai instituriile statului.Acum tardiv. Asadar haidem sa indrumam Sri sa veghwze prostanacii din poze poate chiar pe tine ca iti pierzi nu doar mintea ci si sufletul.

  12. Cine v-a invatat sa stati gramada unu dupa altu la speciala v-a invatat prost. Stati grupati in 3-4 echipe si rasfirati. Pt ca daca cineva trage la picioare sau arunca grenada va rascheteaza pe toti ca in Franta…

  13. Desființați băieți, desființați și după aceea vă plângeți că nu sunteți în siguranță pe stradă. Oare la franțuji cum o fi cu jandarmii? Poate ne povestesc vestele galbene. Mă așteptam să se dezbată starea jandarmeriei rurale. Ne poate spune marele sindicalist Goarnă, care este starea infracțională în mediul rural? Sau el primește, acum, sarcini de la L. Orban, cum primeau jandarmi și ofițerii lor de informații pe timpul lui Blaga, ofițeri de informații care culegeau date din piață și le raporta direct în Modrogan? Ia mai răscoliți presa timpului și vedeți, pe timpul portocaliilor, ce „apolitici” erau jandarmi, mai ales cum călcau în picioare manifestanții prin zona Unirii.

    • Escule, e simplu: în mediul rural țiganii fac legea. Legea lor, desigur. Poliția nu intră în mediile țigănești decât cu sprijinul J! Dar asta se întâmplă rar, cand nu se mai poate.. Ministerul de interne trebuie demolat și reconstruit în întregime! Totul e anacronic în acesta!

    • Ușurel, ușurel. In Franța există și poliție și culmea au și brigăzi mobile de poliție, ușor, ușor… Ai auzit de CRS? Nu ai auzit îți zic eu… Pai cum dracu sa mai intre poliția în țigănime cu 1-2 lucrători la post, cu echipament de mire și nuntaș, cu cămăși și pantalonași la dungă cu echipaje solo și mașini de jucărie când ani de zile la rând s-a tot pompat in Jandarmerie. Cum? Vezi că în toate țările cu Jandarmerie există și poliției, in fără de Columbia unde poliția se dată de trupele de Carabinieri. Unde exista Jandarmerie este și poliție, iar unde nu este Jandarmerie este poliție care se descurcă fara poliției. Ați apărut și voi jandarii prin secolul XVI-XVIII cu atribuții strict militare, apoi trăind printre civili vi s-ar urcat la cap autoritatea. Poliția a fost singura și va rămâne singura forță responsabilă de aplicare a legii în mediul civil. Exemplu? Restul lumii în afară de Franța, Italia, Spania, Portugalia
      ..

      • Dane! Fara resentimente! Esti doar un neinstruit in ale organizatiilor/organismelor/structuri/formule organizatorice ce sunt create/destinate pentru a se „ocupa” de un topic/sector/problema. Postarea ta este cel putin haotica. Mai citeste odata ce ai scris ca sa vezi lipsa de coerenta. Cu atat mai putin ai habar in ceea ce inseamna organizatii care se ocupa cu asigurarea securitatii interne ale statului si in special a celor cu caracter militar. Jandarmeria, si alte structuri similare acesteia, este o structura de nisa, care asigura nevoile de securitate ce nu pot fi asigurate de catre politie sau fortele militare regulate ale ministerului apararii.
        Un topic mult prea amplu ca sa-l lamuresc in intregime si detaliu aici.
        La topicul articolului: palistan la comanda BSIJ este cel mai mare nonsens din istoria brigazii! Cine a gandit mutarea asta a facut-o cu curu, oricare ar fi el, olaru sau florea(praf si pulberica); Paraschiv, pe de alta parte, nu avea ce cauta NICIODATA intr-o asemenea functie!!! Un jac cu studiile facute la biosperma nu poate genera mare lucru pentru un nivel atat de complex cum e BRIGADA! Putina scoala nu strica nimanui!

        • Și cine de demonstrează asta? Un jandarm? Și cum plm exista țări fara Jandarmerie, domnule jandarm? Doar 5 țări în Europa au sistem dual de poliție, din 28!!!! 5/28! Îți vine să crezi? Am destulă coerentă ca sa îți explic că sunteți în plus!

  14. Deja s-au facut decapitari in politie dar si in Caracal sunt toti alergati la ce bine au actionat. Asadar atentie la neatentie bunicilor din militie la cum sariti gardu. Eu zic sariti de pe acum sa fie ceva de samanta ca ca sa nu fie nevoie mai apoi.

    CINE NU SARE?
    IA O CONDAMNARE!

    CINE NU SARE!

    MAI IA O CONDAMNARE!
    CINE NU SARE CU MINE
    O SA CRAPE’N PUSCARIE!

    (bulangiilor e valabil si voua care scriti)

  15. Sariti garduri sariti sariti sariti pana la 4.lasa ca e sanatos si cine stie e bine sa ai niste garduri sarite deoparte. Sariti sariti…

  16. Va agitati degeaba, ministrul de interne nu a fost de acord cu trecerea celor 10.000 jandarmi la politie. Anuntul a fost facut de gargaragiul coarna, cel care a facut si solicitarea cu pricina.
    Pentru toti agitatii de mai sus care solicita destructurarea jandarmeriei cateva informatii:
    1. Structuri militare de politie, cu denumiri defierite-jandarmerie, carabinieri, garda civila, exista in peste 65 de tari din lume, in special in cele de sorginte latina, dar nu numai;
    2. De regula, in tarile respective se aplica principiul dualismului politiei, adica fiecare din cele 2 forte de ordine publica are competente materiale si teritoriale generale, pe un teritoriu administrativ clar delimitat: jandarmeria in mediul rural si orase pana la 15.000 locuitori politia in celelalte. Sistemul a functionat cu rezultate bune si in Romania in perioada interbelica, functioneaza in prezent in Franta, Spania, Italia, Maroc, Argentina, etc. etc.
    3. In tara noastra, dupa 1990,toate incercarile de revenire la sistemul dual au esuat si s-a preferat infiintarea politiei locale, in loc de a se aloca resurse pentru Politie si Jandarmerie;
    4. Solutia fezabila pentru Romania ar fi sistemul dual de politie, dar la nivelul deciziei politice nu exista nici expertiza nici interes. Prin urmare continuam sa baltim cu 2 structuri de politie care se suprapun la unele atributiuni si avem patrule mixte, ca in anii 80, fara eficienta si responsabilitate.

  17. Tre sa ajuti. Ma am si eu nevoie de oameni. Atunci Sri Sie Sts se uita la toti puturosii din sistem si mai da 2 – 3 la Mai. Numa asa reusim, mai iei si de la puturosii agenti locali o jumate 2 mai iei si de la puturosii universului pompieri ai iei pe toti ca si asa se face totu scrum… Bote mi martor si Colectiva ati vazut pompier misiune indeplinita? Nu la ei e totu scrum. . Mai iei si de la interlopii securistii de paza ca ăștia s dracu pe pamant firmele private de paza ascultatibla mine. Ma nu gasesti mergi la tara si-i iei cu arcanu ca pe vremea lui Creanga si tot faci politie. Eu daca vin o sa predau proba de sarituri garduri…

  18. Ăștia nu au rezolvat nici „Caracal” și nici „Elodia” și încă mai sunt angajați pe bani publici, ?
    Bă, păi sunt procurori care au fost destituiți pentru mai puțin din funcții, ?Adică ăștia „veghează”, la constituirea de grupări infracționale, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger