AcasăDezvaluiriAncheteNoua familie din servicii: Bostan, părinte 1. Dîncu, părinte 2!

Noua familie din servicii: Bostan, părinte 1. Dîncu, părinte 2!

De luni bune, nu este zi în care vreun șef de guvern occidental, lider de serviciu secret aliat sau prestigios cotidian internațional să nu anunțe nu doar iminenta ”invazie rusă din Ucraina”, dar chiar și ziua, ora și locul unde va avea loc! Mai mult decât atât, Bloomberg s-a și grăbit să anunțe că invazia a avut deja loc. În timp ce ditamai ”The Guardian” s-a resemnat că invazia nu va mai avea loc pentru că soldații ruși și ucraineni s-au infectat cu COVID”.

Dîncu continuă ce nu a putut termina Bostan

Cu nervii însă prea tari ca să fie zdruncinați de o asemenea isterie propagandistică, adevărații băieți deștepți ai sistemului și-au pus imediat problema cu ce ne alegem și ”noi”, de pe urma ”invaziei”. Pentru că România se știe deja cu ce s-a ales: cu încă 1.000 de militari americani. Plus câteva sute de militari francezi. Și orice alte trupe străine – fie ele și aliate! – care vor avea chef să își mai construiască un ”cap de pod” în Colonia care nu este nici în Schengen, dar nici nu poate scăpa de vizele SUA !

Legile Armatei, ca ”Frații Petreuș”!

După cum dezvăluiam recent, viitorul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei va proveni din pepiniera de cadre a SRI. De altfel, noua ”camaraderie” dintre servicii, dacă se va merge în același ritm, fiind foarte posibil să se finalizeze cu o adevărată ”aborbție” a rămășițelor structurii generalului Hăpău în ”noua familie” a serviciilor. Una la care noul ministru al Apărării slujește cu consecvența-i binecunoscută. Astfel că Vasile Dîncu a preluat din mers una dintre cele mai ingrate misiuni primite vreodată chiar și de poate cel mai ”bătrân combinator” politic al sistemului.

Putin ne aduce fără voia lui legea securității cibernetice

Pentru că tocmai în aceste zile, în care după ”tsunami”-ul propagandistic care a însoțit pandemia, românii suportă tot mai greu până și ”valul” mediatic al nevăzutului război din Ucraina, serviciile sunt pe cale să se aleagă cu legea pe care nu reușesc să o treacă de opt ani de zile! De când până și ”marele Băsescu” începuse să se dezică de ”sistemul ticăloșit” pe care tot el îl crease. Și uite cum propaganda operativă s-a repezit să ”limbuiască” operațiunea denumită ”primul pas spre normalitate”.

Smartphone uri urmărite de frica hackerilor

Astfel că Vasile Dîncu a avut grijă ”să se scape” cât se poate de controlat, la radio, despre prioritatea absolută a ministerului în fruntea căruia a fost instalat în locul lui Sorin Grindeanu: ”Este vorba de un pachet de legi privind apărarea națională, care sunt în consultare de mai multă vreme, care sunt în acest moment gata în cea mai mare măsură. Legea privind apărarea cyber, alte legi care țin de zona Apărării, un întreg pachet de legi. Cred că este nevoie acum, pentru a putea să realizăm toate procedurile, inclusiv legate de prezența înaintată în această zonă, este nevoie de cadru legislativ complet. Cred că avem un nucleu de trei legi care sunt fundamentale și pe care le vom pune în discuție foarte rapid. În general, legile au fost în dezbatere publică în anii trecuți, dar evident că nicio lege importantă nu poate să ocolească dezbaterea publică, inclusiv Legile Apărării. În funcție de substanța acestor legi, vom vedea dacă este nevoie de procedură de urgență. Nu am stabilit încă modalitățile, suntem în momentul în care facem o ultimă revizie împreună cu toate ministerele a acestor legi și vom vedea urgența lor, vom vedea completitudinea lor din perspectiva situației de acum și vom stabili exact și procedurile de promovare. Sunt legi care se referă la Apărare, la pregătirea populației pentru apărare și mai sunt și alte legi”.

Va rezista curtea Constituțională și la noul asalt

Ei, și dacă nici ”domn profesor” nu se mai pricepe să ”îmbrobodească” ca nimeni altul ”în numele serviciului”, atunci cine? Așa că, sub pretextul invaziei ruse din Ucraina și a ”pregătirii populației pentru Apărare”, se va forța trecerea ”la pachet”, ca ”frații Petreuș”, prin procedură de urgență, și a Legii securității cibernetice. Și să vedem – mai ales la ce clasă politică debilă avem! – ce lider de partid se va opune ”pregătirii populației pentru Apărare”! Astfel că parlamentari și miniștri deopotrivă vor trece o lege pe care serviciile nu au reușit să o treacă încă de când Băsescu era la Cortoceni! Și pe care nici măcar Guvernul ”tehnocrat” al lui Dacian Cioloș nu a putut-o impune în cele din urmă.

Telefon… Cernavodă… BUM!

Cam acesta va fi, pe scurt, ”punctajul” care urmează a fi ”recitat” de propagandiștii sistemului pentru ca Legea Cyber să treacă fără probleme. ”Noua familie a serviciilor ” – cu excepția care întărește regula, desigur! – bătând deja palma pentru împărțirea ”hălcilor” de influență de după intrarea în vigoare a legii apărării cibernetice. Astfel că, în paralel cu declanșarea de noi atacuri mediatice pentru ”fezandarea” Curții Constituționale, va fi reluat ”punctajul lui Bostan”. Cel care în scurtul său mandat de ministru al Comunicațiilor în Cabinetul Cioloș s-a remarcat nu doar prin oribilul atac la adresa profesorilor ”cu salariul mic”.

Centrala de la Cernavodă poate fi aruncată în aer cu telefonul Asta ni se va spune

Dar, cel puțin printre inițiații sistemului, prin ”fanatismul” cu care s-a agitat surprinzător de mult, mai ales pentru un investitor privat. Fie el și unul cu ”școala vieții” șlefuită tot la Academia Națională de Informații ”Mihai Vitreazul”… Marius Bostan fiind promotorul ideii că un smarthpone este atât de puternic încât prin ”folosirea excesivă” a acestuia se poate ajunge inclusiv la atentate teroriste precum aruncarea în aer a Centralei de la Cernavodă! Mai mult decât atât, ministrul tehnocrat care a forțat primul adoptarea legii cyber îmbrățișase și teza că, astfel, orice posesor de smartphone din România poate deveni un ”terorist fără știință”, la cât de ușor poate fi preluat controlul telefonului sau serverului său! Singura soluție rămasă?

Prin Legea cyber securității, anumite servicii secrete să aibă practic posibilitatea să monitorizeze ”live” orice smartphomne sau computer, privat sau de stat ! Acum bineînțeles că ”împachetarea” mediatică a Legii era ” frumos poleită” cu ”necesitatea creșterii capacității de răspuns la atacurile din mediul virtual”: ” Aspectele legii securității cibernetice care au fost declarate neconstituționale au fost corectate. Legea securității cibernetice face operabilă elaborarea strategiilor și a planurilor de măsuri, însă este nevoie de adoptarea legii securității cibernetice pentru a putea operaționaliza un anumit tip de răspuns și a crește capacitatea de a răspunde la aceste atacuri cibernetice”. Iar tot acest ”punctaj” tocmai ce va fi reluat de Dîncu! Incluisv asigurările că ” nu vom emite reglementări în acest domeniu fără o discuție prealabilă și o participare a tuturor actorilor în domeniu”.

Atâta doar că acum vorbim de niște ”actori grăbiți”, care vor trece Legea securității cibernetice pe repede înainte, la ”momentul operativ” oportun. Și anume atunci când, scăpați în fine de restricțiile de peste doi ani de pandemie, românii vor da iama fericiți în vacanțe. Și fără să aibă habar că astfel tocmai ce li se va pune ”lațul” altor restricții. Pentru că, dincolo de ”bla-bla”-urile cu ” reglementările”, cert este că orice smartphone sau computer din țara asta va putea fi monitorizat! Dar nu pentru că ai fi suspect de comiterea vreunei infracțiuni… Ci pentru ”prevenirea atacurilor cibernetice asupra Centralei de la Cernavodă prin preluarea controlului mobilului sau calculatorului”, ca să dăn un singur exemplu care va fi folosit în perioada următoare de proganda ”noii familii” din servicii. Cea din care lipsește o singură structură… Și care, după ce Legea Cyber a rămas ”orfană” după ce ”părintele 1” nu a reușit să îi dea viață, a înmânat-o acum spre adopție legislativă ”părintelui 2” Dîncu…

author avatar
Catalin Tache
5.256 afisari

71 COMENTARII

  1. nu-ti vine sa crezi ce muhaiele se vantura pe la varf si mai fac si legi ( dar eu cred ca le primesc in plic ). dancu ar trebui mai intai sa-si schimbe tapetul cu biblioteca si sa puna o putina cu telemea de oaie de la cluuuj , iar bostan ala sa renunte la emisiunile cu gangaitul de bobby .

    • Stiu EU ce cuprinde.E un draft de vreo 15 pagini,o mortaciune putrezita de mai bine de 7 ani.”clasificare,diseminare,centralizare,colectare informatii”.E ilegal „domeniul” cibernetic de vreo 8 ani in Romania….inclusiv „consiliul operativ de securitate cibernetica” si „directoratul de securitate cibernetica-fostul cert”.
      Toate Bune!!!

  2. Folosim ca pretext invazia din Ucraina, si bagam Legea Big Brazar, ca da din stat politienesc ce am fost, vom fi mai mult decat atat !
    Traiasca Securitatea cea vesnica !

    • Ce plm New Sie visezi bai bobocule?asta e raport GRU…ca sie SIE tot o apa si un pamant…doar ceva mai finuti…

  3. Cum a lucrat bine grupul de la cluj ca au maghiarizat aproape tot asa va fi si in rest cu acelasi carmaci!!!

  4. Si cu noi , trolii mancurti de pe malul stang al Nistrului , cum ramane ? Ne taie macaroana sa nu mai halim k.kt in National ?

  5. VOR CONTROL TOTAL! NU TREBUIE LASAT NICIUN SERVICIU SA AIBA PUTEREA ABSOLUTA DE A CONTROLA ORICE, ORICAND,ORICUM

    • Deja este totul monitorizat online in timp real, softuri specializate cumparate din afara, inclusiv din Germania dar nu numai, indiferent ca este Android sau Apole, se poate accesa in timp real de la distanta telefonul obiectivului si chiar modifica setarile sau sterge contacte din agenda, orice se poate. Asta nu e chiar cine stie ce, dar sunt supravegheati indezirabilii in timp real ce gandesc, adica totul la nivelul gandurilor, ceea ce este deja teroare sociala dincolo de dictatura, cautati ce state folosesc tehnologia Remote Neural Monitoring, inclusiv in Romania este folosita, de ani de zile

      • Cei care folosesc aceasta tehnologie se prevaleaza de faptul ca obiectivul nu poate banui nicio clipa ce i se intampla si nici nu stie cum sa descrie daca afla sa poata inainta vreo plangere in justitie, care sistem de justitie si asa habar nu ar avea cum sa faca cercetari intr-un asemenea caz.
        Hidra a ajuns la un nivel atat de avansat de intruchipare ca multi nici nu isi imagineaza.
        Prin aceasta tehnologie se stie in timp real inclusiv unde se uita obiectivul si ce priveste la momentul respectiv, poate parea horror, dar este realitate, chiar in Romania. Privind inamicii politici sau activistii necontrolabili se stie fiecare pas pe care acestia urmeaza sa il faca

  6. Singurii care puteau da drumul la acest raport sunt rusii…nu ca ar fi ceva rau…dar ai nostri chiar nu aveau niciun interes

  7. Tache,pe pariu ca daca trec astia legea nu mai ai niciun comentariu aici?🤣asta si vor… asa ca rezistati…

  8. Slab material voi nu vedeți că se învârte totul în jurul cozii, chiar atât de slabi a-ți ajuns cei din așa zisele servicii de forța încât nu vă mai ia nimeni in seama, întrucât a-ți ajuns in derizoriu.
    Nu vedeți că ceea ce se întâmplă acum in lume nu este de nasul vostru, invitați Rusia să vadă ce e la noi și nimic nu este al nostru, ce ministru de afaceri externe este acest individ onest.
    La forța și puterea solicitantului MM ai are nevoie să vadă voie, mai este necesar să vadă când în karate de oră rezolva planeta, ce vreți voi piticii planetei, treziți va odată.
    Nu de voi ține seama iar în curând de nimeni, va acționa mâna moartă.

      • Din 37 de postari , vreo 34 sunt ale mele , folosesc „monolog in dialog” , imi pun intrebari si imi raspund ca un capiat . La ” Patriot ” ii raspund cu ” Militar ” ca e prost , o sa incep si sa ma injur , sa ma scuip si sa imi dau palme … Folosesc mai multe pseudonime sa zica lumea ca suntem multi , postez si de doua ori pe minut , sa vada Raionu ca am cantitate si sunt combativ . Nu conteaza ca ma fac de ras , 34 x 3 = o rubla si 2 copeici , poate apuc Pastili …..

  9. 1. Cotidianul .ro , astazi , 06.02.2022 , ora 20:12 , articol de Cornel Nistorescu : ” AMORTIZORUL LUI CIOLACU ” . 2. Cotidianul.ro , astazi , 06.02.2022 , ora 19:35 , articol de Lucian Postu : ” DL PLOTONER -MAIOR FECALIN GEORGESCU , ARHANGHELACHE DAMBOVITEAN DA PANDEMIE AURifera „.

  10. Spotmedia.ro , astazi , 06.02.2022 , ora 11:41 , articol de Mihai Oprisor : ” IMPOSIBILA INTOARCERE , ETICHETA DE AGRESOR SI CARJA OLIMICA DE LA BEIJING „

  11. Spotmedia .ro , astazi , 07.02.2022 , ora 06:43 , interviu Ioana Ene Dogioiu cu Madalin Hodor : ” AUR – COPILUL LUI CEAUSESCU SI AL LEGIONARILOR ………………….”

  12. Comisarul .ro , astazi , 07.02.2022 , ora 05:57 : ” CALIN GEORGESCU , UN NOU DELIR ANTI-AMERICAN , LA REALITATEA TV „.

  13. Spotmedia.ro , astazi , 07.02.2022, ora 06:51 , articol de Victor Pitigoi : ” PARLAMENTUL , UN SAT FARA CAINI ? „. A fost sau nu dat afara , cu aportul fortelor de ordine , deputatul roman Gorge Simion din sala madrilena a conferintei ?

    • nici nu a intrat boule ca sa fie dat afara , a spus-o chiar nils smeker care nu-l suporta , nu mai mancati k kt !

      • Ma lasi si pe mine sa folosesc polonicul si sa ma servesc din galeata ta cu k kt ? Spasivo , Kostyusku !

        • Cine e bou , Victor Pitigoi ? A implinit 90 de ani , dobitocule , n-ai pic de respect , omul intreaba Parlamentul ce masuri a luat !

          • Victor Pitigoi implineste , la 1 mai 2022 , venerabila varsta de 95 de ani .Maestul senior s-a nascut pe vremea regelui Ferdinand , a trecut prin domnia regelui Carol al II-lea si a regelui Mihai , printr-un razboi , apoi prin regimurile Petru Groza , Gheorghe Ghorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu , prin doua cutremure devastatoare , prin nationalizare si colectivizare . Multi ani fericiti , maestre senior !

  14. Cotidianul.ro , astazi , 7 februarie 2022 , ora 07:30 , articol de ( R.C ): ” SUA AVERTIZEAZA CHINA CA VA SUPORTA COSTURILE ALIANTEI CU PUTIN „.

  15. Bai tachita In ITALIA iti iei cartela telefon cu CARTE IDENTITTATE DE 10 ANI…….numai in RO exista destrabalarea asta ….de aceea sunt mii de apeluri la 112 de la tot felul de analfabeti pt care statul consuma timp pt identificare DIN BANI PUBLICI….. Care e problema daca e ascultat telefonul sau identificat……iti ia vopseaua ….iti cade parul? In SUA NSA asculta tot la gramada ….si e in TOP 10 natiuni si nu a murit nimeni….
    SINGURII deranjati sunt baronatul ciorditor din parandarat politic. Si oligarhii si camarila MONACO.

  16. 1. Newsweek.ro , ieri , 06.02.2022 , ora 18:11 , articol de Adrian Costin : ” AURESCU : NU EXISTA NICIUN PERICOL CA ROMANIA SA FIE ATRASA INTR-UN CONFLICT MILITAR CU RUSIA „. 2. National . ro , astazi , 07.02.2022 , , ora 8:48 , articol de Tudor Borcea : ” CRIZA DIN UCRAINA . MISIUNE RISCANTA PENTRU MACRON LA MOSCOVA . PUTIN : ” TE ASTEPT „.

  17. Bostan era omul lui Emil Constantinescu, tot timpul era la Cotroceni. A fost parte din anii 90 intro grupare secreta anti-ruseasca infiintata de bosorogii senili din pnt. Nu e exclus sa fie omul angloamerlocilor, chiar o piesa importanta.

  18. Pai , nu suntem in NATO si avem Parteneriat Strategic cu SUA ? Toti romanii sunt piese importante , mai putin aia cu numele ” Serghei „.

  19. National.ro , astazi , 07.02.2022 , ora 12:01 , articol de Tudor Borcea : ” SANCTIUNILE OCCIDENTALE VOR TAIA RUSIA DE LA TEHNOLOGIILE CHEIE ………………………………………”

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger