Dacă am ajuns să îl plângem pe generalul Marian Hăpău, deja este clar că haosul începe să pună stăpânire pe Direcția Generală de Informații a Armatei. Ceea ce nu doar că nu este deloc bine, dar situația deja tinde să devină una cu adevărat îngrijorătoare, tocmai prin prisma parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. Ăla adevărat, din teren, dintre informațiile militare americane și structurile HUMINT românești, cele atât de apreciate de omologii din US Army și care s-au făcut remarcate în toate importantele teatre de operațiuni ale lumii. Acolo unde americanii nu au putut acționa direct în urma ostilității locale, astfel că în spatele liniilor inamice au fost trimiși adevărații ofițeri sub acoperire ai DGIA! Asta în timp ce, în țară, burtoșii ”șoareci de birou” care mai au puțin și își fac cărți de vizită cu ”ofițer sub acoperire DGIA” trăiesc o viață de lux și de huzur, ca și ”funcționari speciali” detașați la toate ministerele și companiile de stat importante.

Oricum, așa după cum titram ”lovitura” din 18 noiembrie, ” Hăpău fuge la pensie de frică”! Și tot atunci dezvăluiam că generalul care se află în fruntea Direcției Generale de Informații a Armatei de peste șase ani a ales, în mod cu totul surprinzător, să declanșeze procedurile pentru pensionare. Însă dincolo de adversitatea ”pe persoană fizică” a ministrului Apărării față de el încă de când Marian Hăpău împreună cu generalul Cătălin Ștefăniță Zisu nu doar că l-au ”lucrat”, dar chiar reușiseră să îl îndepărteze pe Nicolae Ionel Ciucă din fruntea Marelui Stat Major, încă șeful DGIA știe foarte bine că are de ce să se teamă de superiorul său politic în următoarea perioadă. În primul rând, pentru că frustrările generalului Ciucă după ce nu a reușit să ajungă premier plin al României, deși părea că zarurile fuseseră deja aruncate de la Palatul Cotroceni îl vor face să declanșeze o adevărată ”vânătoare de vrăjitoare”. Una care a și început de altfel, generalul Marian Hăpău fiind deja cap pe ”lista neagră” a ministrului Apărării.
Pentru că nu a putut – sau nu a vrut ! – să oprească seria de dezvăluiri din ”NAȚIONAL”, ceea ce a dus la o mobilizare fără precedent a mai multor lideri politici, mai ales din ”partidul meu”! Și care, alături de presiunile marilor cancelarii occidentale, au reușit în cele din urmă să îl facă pe Klaus Iohannis să se răzgândească și să abandoneze în ultima clipă operațiunea de numire a generalului Nicolae Ionel Ciucă în fruntea Guvernului român. Însă temerea cea mai mare a șefului DGIA, ca și a altor lideri de structuri informative de altfel este că, într-o ultimă încercare disperată de a își păstra misiunea încredințată de lobiștii americani și după îndepărtarea secretarului american al Apărării, republicanul Mark Esper din fruntea Pentagonului, generalul Ciucă va face orice ca să demonstreze cum apără el NATO de Federația Rusă!

Iar mutarea de ultimă oră a acestuia, care a strecurat în chiar programul de guvernare al noii coaliții guvernamentale ”prioritățile” Ministerului Apărării pentru următoarea perioadă i-a făcut deja pe ofițerii sub acoperire ai structurilor contarinformative românești cu adevărat angrenate în războiul nevăzut purtat cu agenții de influență ai altor state, fie ele inamice sau chiar partenere, să își pună mâinile în cap! Mai ales că, după cum o arată informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, după ce generalul Marian Hăpău va pleca de unul singur din fruntea informațiilor militare, pentru a nu fi părtaș la acest ”proiect de țară sinucigaș”, ministrul Ciucă vrea să își creeze propria structură informativă anti – GRU în cadrul DGIA!!!
A ”virusat” programul de guvernare!
Iar ambițiile nemăsurate ale generalului Ciucă sunt pe deplin dovedite de faptul că, pentru a-i linge rănile ministrului Apărării, propaganda plătită din chiar fondurile operative ale DGIA deja a fost asmuțită să anunțe triumfalist că ” lupta cu știrile false și combaterea acțiunilor informative ostile, prioritatea MApN în mandatul ministrului Ciucă”! Totul după ce, pe ultima sută de metri a finalizării programului de guvernare al noii coaliții politice, MApN a reușit să ”viruseze” în acest sens documentul oficial. Drept urmare, în respectivul program care reprezintă acum ”Biblia” actualului guvern se regăsesc priorități precum ”știrile false și acțiunile informative ostile reprezintă o provocare cu incidență asupra domeniului politico-militar, deoarece sunt derulate atât în scopul influențării percepției sociale și afectării încrederii populației în instituțiile statului, cât și pentru obținerea de informații necesare pentru influențarea procesului decizional. Gestionarea riscurilor și amenințărilor din mediul virtual, ne impun, cu necesitate, crearea și dezvoltarea de capabilități specializate, la nivelul forțelor armate, pentru contracararea acțiunilor informaționale, a propagandei cu scop destabilizator și campaniilor de tip hibrid”! Totul, bineînțeles, în contextul ”acțiunilor destabilizatoare din proximitatea estică a României, derulate pe multiple paliere și într-o manieră sincronizată”.
Structură anti-GRU la DGIA!
Și uite cum, pentru a le arăta protectorilor americani că el unul nu doar că va continua să arunce cu miliardele de dolari în companiile de peste Ocean, dar va și întreține pe mai departe ”marota” războiului purtat ”din prima linie” cu agresiunile rusești, Nicolae Ionel Ciucă ar fi bătut cu pumnul în masă că vrea nici mai mult nici mai puțin decât să înființeze practic o nouă structură informativă! Una care, deși ar urma să ființeze în cadrul DGIA, ar trebui să îi raporteze direct lui! Și care să aibă drept unică fișă a postului contracararea informațiilor militare rusești! Adică un serviciu anti – GRU! Acum, poate că intenția generalului Ciucă este una cât se poate de onorabilă. Numai că ”fanfaronada” de paradă chiar nu are ce căuta aici! Mai ales că GRU este temut și tratat ca atare până și de cele mai puternice structuri și agenții occidentale! Ofițerii sub acoperire ai GRU fiind cu adevărat ”căliți” în anii de războaie hibride declanșate și purtate de obicei cu succes pe toate meridianele lumii.

Astfel că joaca ”de-a omuleții verzi” ne poate costa mult mai scump decât își închipuie generalul Ciucă. Cel care, dacă are informații privind prezența ”omuleților verzi” în România, ar face bine să paseze de îndată această ”castană fierbinte” în mâinile structurilor contrainformative, cele care știu ele bine ce au de făcut! Sau dacă orgoliul îl împiedică, atunci să arunce cărțile pe masă – dacă le are!- și să îi dea analistului Radu Tudor să facă publică lista cu agenții GRU care acționează sub acoperire în România! Pentru că, dacă ajunge să își facă propriul serviciu secret anti – GRU, atunci chiar ar trebui să își vadă de pensia lui specială! De parcă nu ar fi fost de ajuns că mai avem un ”laborator” LARICS, cel al lui Dan Dungaciu, care își arogă de asemenea calitatea de ”portavoce” informativpă a statului român în fața serviciiilor secrete rusești. Dintre care, spre știința generalului Ciucă, cel mai de temut chiar că este GRU!