AcasăDezvaluiriAncheteNe-au vândut la Lielvard! SUA dau Marea Neagră pe Baltică!

Ne-au vândut la Lielvard! SUA dau Marea Neagră pe Baltică!

Putin poate deschide șampania...

Radicalizata propagandă operativă generos alimentată de fondurile operative obținute din ”paraîndărătul” pe comisioanele contractelor de armament urlă iarăși ca din gură de șarpe! De această dată denunțând o nouă ”agresiune verbală” a Federației Ruse la adresa României, după ce Vladimir Putin tocmai a semnalat prezența neanunțată a unei alte nave militare americane în Marea Neagră!

Nava USS Mounth Whitney în binoclul rușilor

Astfel că ”Rețeaua Ciucă” a fost activată de urgență pentru a lansa noi ode liniștitoare cu privire la uniunea de monolit a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. Țara cu cele mai multe arme nucleare din lume fiind astfel apărată de ”oralul” cu care ar fi amenințat-o lui Putin de țara cu cel mai mare număr de decese COVID de pe întreg mapamondul. Totul în cadrul unei ample operațiuni de inoculare a ce a mai rămas din creierele oricum intensiv ”spălate” ale românilor cu privire la ”Axa București – Washington”. Cea care pur și simplu ar asigura securitatea întregii Europe ! Fiind văzută drept ultima linie de apărare în fața războiului hibrid declanșat de Moscova.

Bătrânul Ferdinand singur împotriva flotei ruse

În special prin intermediul temuților ”omuleți verzi” ai Informațiile Militare, GRU! Desigur, în România zilelor noastre și cu o asemenea teribilă mașinărie de propagandă operativă turată la maxim, a propune fie și o biată analiză cu privire la ”iminența invaziei rusești” pe Litoralul românesc este mai periculos chiar decât a strănuta fără mască într-un loc public! Și, totuși, un raport informativ de ultimă oră intrat în posesia noastră ar putea deschide ochii ”beneficiarilor legali”! Desigur, asta doar dacă liderii politici, demnitarii statului român și șefii serviciului secret al Ministerului Apărării Naționale ar avea barem ”cojones” să îl citească! Cu toate că sigur nu le va place ce conține ”plicul galben” intrat și în posesia noastră! Și anume că ”partenerii strategici” mai mențin himera ”supremației” americane în Marea Neagră cel mai probabil doar pentru ca samsarii Pentagonului să se mai poată debarasa de rablele militare ”înghițite” cu banii înainte de obedientul general Ciucă.

În timp ce SUA, cu tot cu ”nucleul dur” al NATO au decis deja să se baricadezeîn fața amenințării rusești, dar la Marea Baltică! Acolo unde se construiesc cu frenezie sau sunt modernizate baze și aeroporturi militare în Lituania, Estonia și, mai nou, Letonia. Astfel că, alertați de această nouă realitate geo-strategică adoptată de Adminsitrația Biden, până și Polonia a schimbat macazul. Astfel că nu doar caută surse alternative europene de înzestrare a Armatei, dar șefii Apărării de la Varșovia tocmai ce au recunoscut deja că războiul înarmării cu Moscova este deja unul pierdut. Fie și pentru simplul fapt că guvernul polonez a alocat sume bugetare uriașe pentru a  forța achiziția a 250 de tancuri americane Abrams, în cadrul programului Wilk.

Numai că generalul Mieczyslaw Gocul, ultimul șef al Statului Major al Armatei Poloneze pare să îi fi readus cu picioarele pe pământ pe politicienii de la Varșovia, prin următoarea întrebare retorică: ”Și ce dacă reușim să cumpărăm până la urmă 250 de tancuri? Federația Rusă are peste 20.000!”. Tot acesta sesizând și că sistemele de rachete PATRIOT ”sunt grozave, dar nu suficiente pentru a apăra Varșovia”! Astfel că, în timp ce liderii de la București continuă să țină coada diplomatică sus, Marea Neagră este deja recunoscută la nivelul altor servicii secrete occidentale precum DGSE, cu adevărat un ”lac rusesc”. Unul în care Bulgaria și Turcia, și ele membre NATO, se pot însă ”bălăci” în voie… Rămânând doar cele două fregate ruginite cumpărate de români de la fiarele vechi ale Marinei Britanice să ”repereze onoarea” americană la Marea Neagră!

Nu e Tuzla!

Probabil că încă mai sunt fanatici ai ”Rețelei Ciucă” atât de naivi, încât să creadă informările mai mult ”publicitare” decât ”strict secrete” cu privire la extinderea bazei americane de la Mihail Kogălniceanu mai ceva ca șantierele comuniste din China! Numai că, în ciuda bugetelor generoase asigurate aproape exclusiv de către guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria, singurele care cresc sunt valorile contractelor de curățenie, mentenanță și sârmă ghimpată încheiate pe banii MApN, dar cu avizul obligatoriu al US Army… Mai mult decât atât, Direcția Generală de Informații a Armatei – deși singura structură din România care are în fișa postului desfășurarea de operațiuni anti – GRU! – este implicată, cu toate fondurile operative de care dispune, în ”disimularea” a tot felul de ”scurgeri controlate” de informații cu privire la faptul de ce americanii nu s-ar mai omorî cu firea cu extinderea accelerată a bazei de la Kogălniceanu… Pentru că ar avea de gând să își aducă cele mai performante avioane militare de ultimă generație la Tuzla! Acolo unde bătrânul aerodrom mai mult utilitar, decât militar ar urma să fie modernizat, pentru a putea oferi condiții ideale pentru toate aparatele de zbor și în orice condiții meteo! Și, într-adevăr, informația vânturată de generalul Hăpău pe sub ”trompele” oricum pleoștite ale politicienilor din ”cimitirul elefanților” în care a fost transformată Comisia de Apărare a Senatului este una cât se poate de corectă! Statele Unite ale Americii chiar alocând resursele logistice necesare modernizării unui vechi aeroport militar pe ”malul Mării, în coasta Rusiei”!

E Lielvarde!

Dar nu la Marea Neagră, ci la Marea Baltică! Ci nu la Tuzla, în România, ci la Lielvarde, în Letonia! Lielvarde devenind astfel ”capăt de drum” pentru speranțele deșarte ale lui ”Ciucă al nostru” cum că US Army își va instala mult trâmbițatul ”cap de pod” aerian anti-rusesc pe Litoralul românesc!

US Army își mută flota de drone militare la Lielvard în Letonia

Pentru că, din păcate este deja o realitate că, începând cu luna octombrie, avioanele SUA din cadrul NATO pot opera zboruri pe aeroportul militar Lielvarde, poziționat în zona baltică, la doar 45 de kilometri de capitala letonă Riga! Și la doar o ”aruncătură de băț” de spațiul aerian al Federației Ruse. Mai mult decât atât, baza aeriană complet modernizată de la Lielvarde a și primit certificatul ”Instrument Flight Rules”, ceea ce înseamnă implicit că avioanele americane militare vor putea folosi aerodromul 24 de ore din 24, indiferent de condițiile meteorologice!

Axa Siauliai – Amari

Iar noile capacități de la Lielvarde nu fac astfel decât să se aduge celor deja existente la Siauliai, în Lituania, și la Amari, în Estonia. Completând astfel un adevărat ”triunghi” aerian în care SUA pot folosi non-stop și în orice condiții meteorologice nu doar cele mai moderne avioane de luptă, dar și ” vehicule aeriene fără pilot care necesită servicii de navigație aeriană specială și telecomandă de la sol”. Adică US Army va instala în numele NATO, la bazele aeriene din cele trei state baltice, Lituania, Estonia și Letonia cea mai modernă flotă de drone militare de care dispune la acest moment!

Cu binoclul pe noi

Pe 1 noiembrie, aflat la Soci, Vladimir Putin aproape că a pufnit în râs atunci când a venit vorba de ”linia de forță” constituită de ”partenerii strategici ai Americii” în Marea Neagră… Președintele rus avertizând, cu zâmbetul pe buze, că ” acum, nava americană USS Mount Whitney a intrat în Marea Neagră. O putem privi prin binoclu sau prin obiectivele sistemelor de apărare corespunzătoare”… Lăsând de înțeles că nu ar avea nicio ”greață” în a alege cea de a doua variantă…

author avatar
Catalin Tache
6.059 afisari

21 COMENTARII

  1. Ciucă, ce făcuși Bobiță? Băgași bani la greu în avans în fundul samsarilor de armanent de peste baltă si ei au fugit la Marea Baltică.Asta da slugarnicie!

  2. Tache,hai ca au facut treaba buna astia de la GRU cu tine ca te-au luat,iti meriti steaua de general…fie ea si rosie!

    • Prietene, a fi patriot nu inseamna sa stai capra in fata unora doar ca se dau parteneri!inseamna ce face Tache:sa le-o dai in bot la toti cei care nu te respecta ca stat si sa urmaresti strict interesele pragmatice ale tarii tale!am zis!

        • contam ptr Rusia la fel de mult cat conteaza romanii pt Ala din Deal

        • esti mai prost ca homosexualul Arahat! Pe principiul asta, hai sa dam tot ce avem si sa fim slugile americanilor decat sa fim liberi! Sau sa fie primar clotilde cu sobolani ca sa nu fie vreun pesedist si curatenie in sector! Mars fmm de oaie vaccinata

  3. Buna aia cu polonezii…se chinuie sa ia 200 de tancuri si rusii au 20.000🤣…la fel si la noi…mai rau chiar

    • din ce am citit, agentii destepti (mai rar la romani) sunt multipli; deci raspunsul este ;”nu stim”…poate nici el nu stie; important e ca ne spune ceva, pe modelul Putin; intelege fiecare ce poate

  4. Nimic serios în discuțiile astea stereotipe, balanța forțelor deținute de marile puteri niciodată nu a fost la vedere și nici știută.
    Rusia este din ce in ce mai nervoasă din cauza apropieri de granițele sale, a altor puteri.
    Sperăm , să nu răbufnească că este văi și amar pentru statele din proximitatea sa.
    Tache adună și el puțin câte puțin încercând să arate publicului

  5. Curios! ”Un raport informativ de ultimă oră intrat în posesia noastră”, eternul bla, bla, bla… Ce uită Nea Tache să sublinieze este că un raport informativ al serviciilor secrete este protejat de lege, divulgarea acestuia fiind caz penal, infracțiunea fiind pedepsită cu ani grei de închisoare. Păi, dacă toți „jurnaliștii” acestor ani ar afla informații din „rapoarte informative de ultimă oră”, intrate în posesia cui vrei și cui nu, atunci înseamnă că secretul de stat la noi se scoate în piață. Că serviciile noastre au hibele lor, ca și alte instituții, sigur, nu contest. Dar până la un jurnalist care „intră” non-stop „în posesia unor rapoarte”, atât de numeroase (după scrierile lui Tache) că ajungi să crezi că este șeful SRI sau SIE în persoană, este cale lungă. Corect era să spună/scrie Tache cum din sursele lui, cele fidele, a aflat una sau alta. Că, deh, la capitolul bârfe nu ne întrece nimeni… În rest, interesante speculații, cu siguranță au un sâmbure de adevăr.

    • CE uiti tu, prostule, este ca asta face diferenta intre un jurnalist bun si unul care latra de covrig de 2 ani mintind si speriind lumea doar pt a ii subjuga si intepa! Tache are informatii bune! Mars ca nu te obliga nimeni sa citesti! oaie botnitata si intepata

  6. Planul energetic si militar a americanilor pt Romania si nu numai e urmatorul. Au inceput forarea in MN si vor deschide probabil 5 – 6 platforme marine in 5 ani pt gaz pt curent solutia e teribil de moderna 200 de module nucleare mici, adica un astfel de modul sau 2 asigura energia electrica la un oras intreg, cand se consuma se schimba precum bateria. Militar vom produce drone militare capabile functie de racheta sa distruga orice de la tank la distrugator sau baterie rachete. Avantaje energetice fantastice iarvmilitar nu pierzi vieti si e greu de detectat drona, se produc toate la noi forta de munca cam 50.000 insi + infrastructura moderna.

  7. MN nu poate face minuni decat 15 ani. Apoi trebuie sa investim in 1-2 tancuri de transport gaz lichefiat. Alea costa 2 mld de euro si se achizitioneaza din Coreea de Sud. Faci depozite si cari din alte tari. Avantaj te aprovizionezi toata vara si toamna, nu iti trebuie conducta, nu depinzi de alte tari, scazi din rezerva la pret si faci rezerve strategice. Cand modulele nucleare vor acoperii intreaga tara, poti sa scoti metanul si sa te încălzești electric, dar trebuie gasite tehnologii moderne pt a nu scurcieta electric instalatiile supraîncărcate ⚡ electric pe timp de frig. Adica schimbate sigurante si fire si impamantari sa nu patim sa luam foc ca spitalele cand cascatele de asistente sunt chemate in urgente si ele uita ferbatorull de cafea in priza…

  8. Faptul că ni se ia ținta de pe spinare, ca s-o lipească pe ăia de la Marea Băltoacă, nu e rău. Nu e rău deloc! Cu-n senil ca bideu, las sa-i apere ameroloacii pe baltici, tot așa cum i-a aparat și pe afgani de talibani… , pe vietnamezi de comuniști etc…

  9. Care Tache ? General ? Fi-ti cucoane serioase, lasa-ti usa si rusia, astea sint altceva, noi dpdv militar nu existam ! Cum puteti vorbi de luni de zile numai timpenii ??! Astea nu sint treburi de voi.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger