AcasăDezvaluiriAncheteMisterioasa „Grupare Bragadiru” ataca scena politica

Misterioasa „Grupare Bragadiru” ataca scena politica

Ne-am obisnuit ca aproape intreaga clasa politica romaneasca sa fie atat de vocala, incat cu greu am putea crede ca o noua formatiune care vrea sa acapareze o buna parte din electorat face tot posibilul sa ramana in umbra.

Liderii PNL si PDL au ingropat peste noapte securea razboiului

Si, totusi, minunea s-a petrecut, iar dupa cum sustin sursele noastre, o grupare transpartinica cu o puternica forta financiara si, de asemenea, obisnuita cu regulile oculte ale operatiunilor „fulger” din spatele scenei s-ar afla in spatele recent preconizatei coagulari a unei bune parti a dreptei romanesti.

Cine i-a infratit pe liberali cu pedelistii

Negocierile de coagulare a Dreptei romanesti se poarta noaptea, prin berarii

Parca peste noapte, fostii adversari de moarte de la PNL si PDL au „pupat piata independentei” si s-au transformat in aliati fideli, arogandu-si pe loc reprezentarea dreptei politice romanesti. Desigur, intr-o lume politica atat de haotica cum este cea romaneasca, nu poate decat sa fie salutata o astfel de initiativa, mai ales ca liderii celor doua formatiuni au depasit deja cu stoicism primele pietre de moara ale colaborarii lor. Totusi, desi atat penelistii, cat si pedelistii au facut atata tapaj ca doar „doctrina” este cea care i-a infratit, lucrurile par sa stea cu totul altfel, cel putin in parte. Iar ca sa porneasca la un asemenea drum, cele doua partide aveau in primul rand nevoie de bani, foarte multi bani, in conditiile in care visteriile ambelor formatiuni erau secatuite. PDL deja mancase o paine amara in Opozitie, in timp ce sponsorii PNL au dat bir cu fugitii imediat dupa destramarea USL si retragerea intempestiva de la Putere. Si, totusi, stabilitatea financiara pare sa fie ultima grija a noii formatiuni politice gata sa apara pe scena politica, cel mai probabil sub titulatura de PNL.

Vineri noaptea, la berarie

Insa cum in Romania zilelor noastre orice minune tine doar trei zile, strategii acestei miscari, dupa indeplinirea misiunii de „infratire”, se ingrijesc acum sa si pastreze alianta proaspat inmugurita. Astfel ca, dupa cum sustin sursele noastre, atat pedelisti si liberali de frunte, dar si reprezentanti ai altor formatiuni mai mari sau mai mici care cocheteaza cu dreapta politica socializeaza deja la un „mizilic” si un sprit de vara, sub atenta monitorizare a amfitrionilor. Asa ca, daca la intalnirile oficiale politicenii respectivi nu renunta deloc la tolul festiv si limbajul de lemn, vinerea noaptea, la o berarie din Centrul Capitalei, se dovedesc mult mai volubili si dispusi la concesii.

Cine plateste nota?

Numai ca, asa cum este prostul obicei autohton, „mocangeala” se dovedeste o adevarata tara a clasei politice romanesti. Si, totusi, in ceea ce ii priveste pe noii aliati, consumatia acestora este platita! Dar nu de ei, bineinteles, ci de protectorii financiari acestora. Este vorba despre membrii unei misterioase grupari cu recunoscute legaturi atat cu vechea garda din serviciile secrete, cat si cu societati cu acelasi „profil” discret. Acum, normal, se pune intrebarea cum de i-a apucat strict „mecenatul” pe „batranii sforari” care, atata amar de vreme s-au invatat sa-si vada linistiti de afaceri, indiferent ce partid sau alianta s-a aflat la Putere. Iar raspunsul nu poate fi decat unul singur: asigurarea dreptei, din moment ce pe stanga esichierului politic lucrurile oricum se rezolva de la sine daca stii sa faci o oferta de nerefuzat.

Greu de destructurat

Extrem de interesant este si faptul ca „Gruparea Bragadiru” a avut intotdeauna o influenta covarsitoare la nivelul Partidului National Liberal, indiferent de formula care s-a aflat la conducere. Si, chiar daca nu de putine ori membrilor de frunte ai acesteia li s-a cantat prohodul, iata ca „greii” gruparii continua sa se afle la butoanele unor improtante partide. Ce-i drept, pe care le apasa doar pentru accesarea unor contracte prin care sa-si recupereze, cu varf si indesat, investitiile facute prin berariile unde se vand politicienii nostri de  frunte…

author avatar
Catalin Tache
3.568 afisari

1 COMENTARIU

  1. SUB PRIVIREA NEPUTINCIOASA A DL. IOAN RUS, MINISTRUL TRANSPORTURILOR,SUBALTERNII ISI FAC DE CAP?
    O MICA AFACERE „MARCA” CARMEN MARIA POPESCU, DIRECTOAREA DE ACHIZITII DE LA CFR CALATORI?
    „Firma lui Florin Walter a încasat în 2013 peste 1 milion de euro de la compania de stat.
    Externalizarea serviciilor de curățenie a trenurilor care pleacă din Gara de Nord a umplut cu milioane de euro conturile firmei Romprest.
    Dacă în primele șase luni ale anului, CFR Călători București a decontat peste 500.000 de euro firmei Romprest Servicii Integrate, în 2013, firma patronată de Florin Walter, a golit bugetul companiei feroviare de peste 1,13 milioane de euro pentru așa-zise sevicii de salubrizare a trenurilor. Numai din salubrizarea vagoanelor de călători, Romprest a încasat aproximativ 500.000 de euro.
    Potrivit registrului operațiunilor generatoare de obligațiuni de plată al CFR Călători București, în perioada ianuarie-decembrie 2013, conducerea CFR Călători București a decontat peste 5,13 milioane de lei firmei Romprest Servicii Integrate. Pe lângă salubrizarea vagoanelor, angajații Romprest sunt plătiți pentru compactare gunoi, colectare gunoi, manipulare acumulatori, colectare transport depozitare gunoi, salubrizare automotoare, deszăpezire, salubrizare, gunoi menajer, colectare gunoi menajer, colectare transport depozitare gunoi menajer și salubrizare automotoare Desiro. Pe lângă serviciile de curățenie în trenuri, Romprest a încasat peste 1,1 milioane de lei pentru servicii de salubrizare. „Milioane de euro se cheltuiesc anual de către conducerile celor opt regionale CFR Călători. Cei mai mulți bani se cheltuiesc de CFR Călători București”, ne-au explicat surse din cadrul companiei.
    Romprest încasează bani și pentru manipularea acumulatorilor, în contul firmei de curățenie intrând peste 670.000 de lei. Serviciile de curățenie a automotoarelor și a Săgeților Albastre a costat aproximativ 1,1 milioane de lei”
    NORMAL CA MAI SUNT SI ALTE FIRME CU ABONAMENT LA CARMEN MARIA POPESCU , PE LA TIMISOARA , IASI , BRASOV, CONSTANTA , CRAIOVA, BUCURESTI,CLUJ, ETC.CARE AN DE AN CASTIGA PE BANDA RULANTA NEGOCIERILE PENTRU SALUBRIZAREA MATERIALULUI RULANT SI PE CARE DNA TREBUIE SA LE DISECE.
    SUTE DE MILIOANE DE EURO DUSE PE „APA SAMBETEI” TOATE IN BENEFICIUL MAHARILOR DE LA CFR CALATORI SI ASTA IN TIMP CE ANGAJATILOR LI S-A LUAT SI AERUL…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger