AcasăDezvaluiriAncheteMiroase a pușcărie! Băsescu, turnat de Blaga!

Miroase a pușcărie! Băsescu, turnat de Blaga!

Elena Udrea și-a asumat cei 4 mp. de la Târgșor, după ce i-a trimis pe ofițerii de legătură americani după ”cai morți” pe ”pereții” lui Băsescu. Chiar și înaintea sentinței finale a instanței bulgare cu privire la extrădarea sa în România, Elena Udrea preferând să colaboreze cu partea americană numai cu privire la lucruri pe care oricum le știa.a că Udrea a ocupat celula renovată de la Târgșor. Cea de care, după cum dezvăluiam în ”lovitura” din 1 mai, chiar Băsescu îi făcuse rost la Ramada, la reuniunea directorilor de penitenciare.

Și tu Blaga

Iar odată cu încarcerarea Elenei Udrea, toată ”lumea bună” a clasei politice, sistemului și propagandei operative s-a repezit asupra unui Traian Băsescu mai hingherit ca niciodată. Astfel că, 24 de ore din 24, s-a strâns șurubul presiunii publice asupra creatorului sistemului ticăloșit. Astfel că era la ”mintea cocoșului” ca, odată Băsescu evacuat până și din vila de protocol și Elena Udrea ”ascunsă” pe mulți ani de acum înainte la Târgșor, fostul președinte jucător să primească și ”decisiva” inculpării sale. Mai ales că deja îi ”fusese pusă pătura în cap” de către chiar unul dintre cei mai apropiați oameni ai săi, Vasile Blaga. Numai că, tocmai când să se facă ”marele anunț”, Administrația Biden a recepționat urletul de disperare al lui Băsescu. Astfel că, revenit pe valul politicii europene, Mark Gitenstein, actualul ambasador american la Bruxelles le-a ordonat noilor ”slugi” de la București să îi lase fostul ”contributor” în pace.

Buldogul a schimbat stăpânul și o va face din nou dacă este nevoie

Mai ales că, după cum bine o știu structurile contrainformative, dacă ”strănută” Băsescu, atunci ”răcește” instant și Gitenstein! Și ”prigoana” lui Băsescu a încetat ca prin minune. Ceea ce nu înseamnă însă că nu au rămas la dosar, pentrua tunci când dinamica operativă va permite inseminarea lor, declarațiile incriminatorii ale ”Buldogului”…

Achitat definitiv…

”Vasile Blaga a fost achitat definitiv în dosarul de trafic de influență”… Decizie a magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 27 iunie, care a trecut neobservată de opinia publică. Astfel că doar ”Buldogul” a deschis șampania, scăpând astfel de toate ”firele nevăzute” cu care era legat încă de niște spețe penale pe rol. Dar, ce este drept, achitarea sa definitivă a presupus și ”costurile aferente”… Mai ales că nu a  fost deloc vorba de un dosar simplu! Ci de unul pe care până și ”portocaliii cu Nașul în suflet” se temeau că l-ar putea ”îngropa” definitiv pe cel mai vechi combinator al sistemului politic rămas încă în picicioare.

Mark Gitenstein sare ca ars pentru Băsescu

Mai ales că rechizitoriul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție era unul fără de echivoc: ”În perioada 2011 – 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale”. În plus, conform tot rechizitoriului DNA, Vasile Blaga a primit 500.000 euro direct de la fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro de la alt intermediar denunțător. Mai mult, ”Buldogul” ar fi pus la ”produs” un întreg circuit ilegal de firme ”fantomă”, creat special pentru a ”aduce bani” la PDL, prin intermediul lui ”Pinalti”:

Doar Elena Udrea mai rezistă

”Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să cotizeze pentru formațiunea politică din care făceau parte secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe”.

La dosarul prin care Vasile Blaga a fost trimis în instanță existând denunțurile celor care i-au dat banii, documente privind ”urma banilor”, numirile pe funcții, procentul acordat drept ”paraîndărăt” și alte probe. Numai că, în octombrie 2017, Tribunalul București îl achita pe fostul secretar general al PDL. Însă după alți trei ani, ghinion, Curtea de Apel București decidea, în iulie 2020, ca dosarul să fie rejudecat și trimis din nou la Tribunalul București. Dar, mai ceva ”ca la nebuni”, în nici o lună, în august 2020, Tribunalul București care inițial l-a achitat pe Blaga decidea acum că nu are competență în acest caz! Și uite cum dosarul a ajuns în cele din urmă la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acolo unde până și altfel atât de temutul ”complet negru” nu a îndrăznit să ”mârâie” la ”Buldog”! Astfel că, pe 27 iunie 2022, Vasile Blaga era achitat definitiv în dosarul în care fusese denunțat că a primit mită 700.000 de euro!!!

Vila Agathei din Buftea!

Orice se poate spune despre Vasile Blaga, dar nu și că nu a fost dintotdeauna un adevărat ”animal” politic. Cel puțin până acum… Pentru că deja Elena Udrea pare să fi rămas ”singura bărbată” care nu a recurs la ”denunțurile salvatoare” împotriva celui care i-a făcut oameni pe toți greii ”Regimului Portocaliu”. Dar, totuși, ceva trebuie să se fi întâmplat, din moment ce ”Buldogul” a fost transformat peste noapte într-un ”Lăbuș” care a ”scheunat” la audieri. Pentru că altfel judecătorii nu aveau cum să îi ofere această clemență extremă actualului europarlamentar, oricât de iubitori de ”Buldogi” ar fi magistrații Curții Supreme.

S a plâns și la Înalta Poartă a lui Biden

Numai că, după cum susțin sursele noastre, Vasile Blaga are și el aceeași slăbiciune ca și Traian Băsescu. Iar dacă pentru fostul președinte este vorba de EBA, ”Buldogul” ar face orice pentru Agatha. Cea care a fost căsătorită cu ”clientul DNA”, afaceristul Ioan Rudeanu. Iar după ce procurorii au deschis un dosar privind fondurile din care Agatha fostă Blaga și Ioan Rudeanu și-au construit vila din Buftea, ”Buldogul” a fost pus cu ”botul pe labe”. Dar de-abia după ce Agatha a divorțat în mare secret, în vara anului trecut, de Ioan Rudeanu, cu care are un copil. Și astfel având garanția că și-a scăpat fata de ”Dosarul Buftea”, în care a rămas cercetat doar fostul ginere, Vasile Blaga a început să ”latre”!

Îl scapă și de data asta…?

Numai că, în ciuda ”muniției hiperbarice” pusă la dispoziție de Vasile Blaga, procurorii DNA nu au mai pus ”tunurile” pe Traian Băsescu… Cu toate că apucaseră chiar și să asmută propaganda operativă pentru a ”fezanda” opinia publică. Însă chiar trusturile de presă care făceau adevărate tururi de forță cu transmisii non-stop ”după coada” lui Băsescu, nu mai pomenesc acum de problemele acestuia nici să le pici cu ceară. Și asta doar pentru că vechiul ”guvernator” al ”Coloniei” a dat de știință la București că Băsescu încă s-ar bucura de ”înalta sa protecție” și a Administrației Biden. Așa că rămâne de văzut dacă direct interesatul de tăcerea lui Băsescu, ambasadorul american Mark Gitenstein va reuși să îl scape sau nu și de această dată de pușcărie pe vechiul său partener de afaceri…

author avatar
Catalin Tache