Cauta

”Minunea de la Borș” : ”Bubuie” Frontiera!

Dacă se intră în Borș, se zguduie tot IGPFR-ul!

În toată nebunia pandemiei a trecut aproape neobservată știrea reținerii a doi polițiști de frontieră. Mai ales că suma pentru care s-au vândut cei doi polițiști unor ”galactici” întorși din zonele roșii pe care i-au ajutat să nu mai intre în carantină, trecându-i în acte drept conducători de autovehicule de transport marfă era una ridicolă. De doar 200 euro… Numai că pentru inițiații sistemului informația a devenit una extrem de interesantă încă din prima clipă.

Cum mută chestorul Popescu după retragerea de la vârful Poliției de Frontieră

Și asta pentru că polițiștii reținuți erau lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Borș – Punctul de Trecere al Frontierei Borș. Segment ”legendat” nu doar în interiorul MAI, dar și la cel mai înalt nivel al sistemului drept ”vârful de lance” al încă extrem de influentei ”frății a frontieriștilor”. Pentru că dacă vedeta de necontestat a frontierei cu Ungaria rămâne tot Nădlac, pe la Borș trece în schimb culoarul transportului de marfă către Spațiul Schengen. Iar faptul că s-a intrat în Borș, fie și pe o speță atât de minoră – sau tocmai de aceea!- a fost deja suficient să producă frisoane multora.

Popescu a plecat. Ce urmează…?

Anchetatorii au identificat doi agenți din cadrul IGPFR acuzați că pe data de 10 aprilie au efectuat formalitățile pentru intrarea în România a șapte cetățeni români care veneau din Germania. Cei doi polițiști au consemnat însă în fals că persoanele în cauză ar fi conducători de autovehicule de transport marfă, aspect care le permitea evitarea măsurii carantinei instituționalizate pentru 14 zile, dat fiind că se întorceau dintr-o țară inclusă în ”zona roșie”. Iar după ce unul dintre agenți a solicitat și primit 200 de euro, anchetatorii au intrat pe fir, odată cu reținerea polițiștilor și cele șapte persoane fiind introduse în carantină instituționalizată, unde au stat până pe 25 aprilie.

Buda sau Despescu aceasta este întrebarea

Între timp însă, pe 24 aprilie, prin Ordinul ministrului de Interne nr.II/712 din 23.04.2020 se consfințea eliberarea din funcția de adjunct al inspectorului general al IGPFR a chestorului de poliție Adrian Popescu. Apoi, pe 29 aprilie, se făcea public de către MAI și cazul Borș. Iar cum chestorul Popescu s-a văzut nevoit să se retragă de la vârful Poliției de Frontieră în ciuda sprijinului necondiționat de care beneficia din partea secretarului de stat Bogdan Despescu, cel pe care îl cercetase prealabil în scandalul polițistului pedofil se părea că Buda putea deschide șampania. Mai ales că prin îndepărtarea ”manechinului” Adrian Popescu dăduse o dublă lovitură, prin instalarea în locul acestuia a loialei sale Tatiana Ivan. Iată însă că pasul înapoi făcut de Popescu este deja perceput în cu totul alte ”chei”, mai ales după ce ”breking news”-ul că ”s-a dat verde la Borș” a inflamat din nou spiritele în ”Frăția Frontieriștilor”. Acolo unde mulți se tem că ambițiosul chestor Popescu nu va suporta prea ușor pierderea funcției… Astfel că după cum reiese din informațiile intrate în posesia naostră se stă deja ”cu ochii ca pe butelie” pe fostul prim adjunct al inspectorului general al IGPFR, pentru ca nu cumva să-și dea și acesta cu părerea despre ”minunea de la Borș”. Conjuctură în care se caută soluția de compromis, prin trimiterea controlată a lui Popescu în ”izolare” într-un alt post călduț de conducere…Mai ales că, vorba ceea, organigrama Inspectoratului condus de ”nemuritorul” chestor Ioan Buda este mai mult decât generoasă din acest punct de vedere…

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version