Cauta

MILIARDARII ROLLS-ROYCE PHANTOM IAU TOATĂ BĂNEASA!

”Băieții deștepți” din așa-numita zonă gri a serviciilor secrete numără cu o febrilitate crescândă ”AMR”-ul până la ”măritișul” anului… 

Miliardarii din spatele puciului pentru preluarea mascată a Romaero au în comun nu doar gusturile pentru limuzinele Rolls Royce Phantom

Pentru că mai sunt doar câteva zile și instanța de judecată se va pronunța nu atât pe cererea de insolvență a ROMAERO BĂNEASA, cât mai ales pe încuviințarea alegerii administratorului judiciar.

Șampania e la rece!

Și ”Au Mai Rămas” doar câteva zile până când atotinfluenta frăție a miliardarilor posesori de limuzine Rolls-Royce Phantom speră să deschidă șampania deja pusă la rece! Mai ales dacă judecătorii vor ceda ”strângerii șurubului” și vor încuviința ca un consorțiu format dintr-o firmă clujeană și una bucureșteană nou înființată parcă special în acest scop în 2023 – cu experiență zero și fără să aibă măcar cel mai minimalist site de prezentare va primi gestionarea ”reorganizării” ROMAERO Băneasa.

Presiune uriașă pe judecători Este vorba totuși de o companie strategică în domeniul apărării naționale

Ceea ce, după cum avertizează raportul contrainformativ intrat în posesia noastră ar putea crea vulnerabilitatea  ”cedării” terenurilor ROMAERO din exclusivista Băneasa! În cea mai râvnită și implicit scumpă zonă rezidențială din România! Una pentru care rechinii imobiliari sunt gata oricând să plătească ”prețul corect”, mai ales dacă acesta nu va fi cel de pe piața liberă! Ci doar cel stabilit de către viitorul administrator judiciar!

Au eșuat de șapte ori!

Atât de mare este dorința unora de a pune mâna pe ROMAERO – de fapt pe terenurile din Băneasa, să fim sinceri! – încât, până acum, s-a încercat de nu mai puțin de șapte ori ”măritișul” companiei împinsă spre prăpastia falimentului. De șapte ori doar oficial, încercările de ”preluare forțată” a uneia dintre ultimele companii strategice de stat fiind mai multe. Numai că, de fiecare dată, cele șapte încercări au eșuat! Nu neapărat pentru că instituțiile statului român, fie ele financiare, informative sau judiciare s-au ținut ”țepene” în fața tăvălugului marilor dezvoltatori imobiliari. Ci doar pentru că aceștia din urmă nu s-au putut înțelege pe împărțirea ”hălcilor de terenuri”!

De la expoziții de armament la cele militare și festivaluri de muzică electronică

Tradiționala calicie mioritică – pentru că toți cei interesați de terenurile Romaero sunt miliardari români! –  făcând ca să se anuleze unii pe alții…

Și tu, Țiriac…?

”Datul la gioale” pentru terenurile ROMAERO din Băneasa fiind unul atât de grosolan, încât nici măcar un miliardar precum Ion Țiriac nu a reușit să pună mâna pe această ultimă ”felie” care îi mai lipsește din imperiul imobiliar deținut în zona Băneasa! Până și Ion Țiriac fiind nevoit să se replieze de câteva ori! Ceea ce nu înseamnă însă musai că magnatul a renunțat automat la planul de a prelua terenurile ROMAERO și de a putea vinde astfel la un preț cu adevărat astronomic ”toată Băneasa”!

A renunțat sau nu Ion Țiriac la perla coroanei imobiliare din Băneasa

Așa că este destul de dificil de pronunțat dacă noul interes clujean de preluare a ”reorganizării” și ”falimentării controlate” a companiei de stat ROMAERO Băneasa are sau nu legătură cu vechiul interes al ”vecinului” de peste drumul DN 1…

Astfel că, la fel cum a mai făcut-o de nu mai puțin de șapte ori în ultimii doi ani și jumătate, Consiliul de Administrație al Romaero, compania la care principalii acționari sunt Ministerul Economiei (56,71%), SIF Muntenia (23,24%) și Fondul Proprietatea cu 18,8 % a convocat iarăși AGA! La sfârșit de decembrie 2023! Pentru a se pronunța asupra unei propuneri de majorare a capitalului social al Romaero.

Din ”hârtii” reieșind că ” propunerea vizează majorarea capitalului Romaero cu până la 34,426 milioane lei, din care 19,525 milioane lei reprezintă conversia în acțiuni a finanțărilor bugetare pentru investiții acordate companiei de către Ministerul Economiei între anii 2019 – 2020.

(…) Pentru conservarea actualelor cote procentuale de deținere, acționarii minoritari trebuind să contribuie, cumulat, cu 15.000.000 lei.

Numai că, pe data de 27 decembrie 2023, la Tribunalul București, compania  depunea solicitarea de intrare în insolvență! Unul dintre principalii creditori ai companiei de stat din domeniul strategic al apărării naționale fiind… banca tot de stat, CEC BANK!

Tot oficial, printr-un comunicat transmis deja Bursei de Valori București, compania de stat anunțând că ” se va proceda la restructurarea societății în baza unui Plan de reorganizare, în conformitate cu prevederile art.67 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în cadrul căruia se vor regăsi următoarele direcții de acțiune și măsuri:

Avem raportul!

Numai că, ghinion, Romaero este totuși o companie de stat declarată STRATEGICĂ ÎN DOMENIUL APĂRĂRII NAȚIONALE! Ceea ce și explică de ce este imperios necesar ca ”măritarea” acesteia, fie și sub forma administrării judiciare într-o primă fază, să fie judecată cu adevărat pe toate părțile! Și corect! Mai ales că structurile contrainformative ale statului român uite că încă există! Și vor sta cu ochii ”ca pe butelie” pe Romaero!

Terenurile Romaero fac câteva miliarde bune

Mai ales că, într-un raport contrainformativ care poate fi oricând consultat de către beneficiarii cu adevărat legali este identificată o adevărată încrengătură de interese în jurul ”viitorului proiect imobiliar din Băneasa”.

Grup transpartinic în care apar numele unor judecători, avocați, prefecți, ofițeri de Poliție și ai structurilor de informații! Cu toții documentați cu nume, prenume și relațiile de rudenie dintre ei…

Cum ar fi, ca să dăm un singur fragment , documentarea grupării în care se regăsesc inclusiv mai mulți judecători:

”(…) – judecător,

rudă de gradul (…) cu (…), consilier juridic

rudă de gradul (…) cu (…), avocat în Baroul (…)

(…) – judecător

cu (…), ofițer de poliție în cadrul Serviciului (…) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române

(…) – judecător

(…) rudă de gradul (…) cu (…) consilier juridic la(…)

(…) – judecător

(…) rudă de gradul (…) cu (…) avocat în Baroul(…)

(…) – judecător

(…) rudă de gradul (…) cu (…), avocat

(…) – judecător

(…) rudă de gradul (…) cu (…), Prefectura (…)”.

Dar, deocamdată, doar atât. Să se știe că se știe… Veți vedea mult mai curând decât se așteaptă unii de ce!

Ultimele stiri

  • Răsturnare de situaţie în privinţa salariului minim, în România! Ce s-a discutat, luni, în coaliţie
  • Concluzia medicilor care se ocupă de Florin Piersic: „E un caz complicat”. Doctorii de la Institutul Matei Balș s-au deplasat la Spitalul Foişor
  • Alege ce citești
  • Bătălia globală a cipurilor: cine pune la bătaie zeci de miliarde de dolari
  • Play-and-OUT! Dinamo mai bagă o fisă
  • „Gollum”, de la NATO la Cotroceni
  • Dumitru Sechelariu candidează din nou la Primăria Bacăului. Problemă: fostul edil a murit în urmă cu 11 ani! Gafă mare în Moldova
  • Isterie totală. Peste 19.000 MW din fotovoltaice, pregătiți să dezechilibreze rețelele
  • Produsul pe care Mega Image l-a retras de la vânzare deoarece conţine pesticide! Cum vă primiţi banii înapoi
  • Veşti foarte bune pentru fermieri. Autorităţile le-au mai „relaxat” obligaţiile. Sprijin financiar suplimentar
  • Exit mobile version