AcasăDezvaluiriAncheteMihai Razvan Ungureanu, otravit de Servicii cu SIMIEOP!

Mihai Razvan Ungureanu, otravit de Servicii cu SIMIEOP!

Dupa degringolada politica si sociala din ultima perioada a guvernarii Boc, Mihai Razvan Ungureanu se afla pe cai mari. Mai ales ca era singurul reprezentant al noului val de demnitari care se  bucura de sprijinul unor importanti lideri ai lumii occidentale. Care, de altfel, l-au si impus in fruntea Guvernului Romaniei, peste capul Palatului Cotroceni.

Mihai Razvan Ungureanu nu a avut nicio sansa in fata serviciilor rivale
Luptele de strada din Piata Univeristatii au avut menirea sa pregateasca opinia publica pentru „macelul” ce ar fi urmat daca nu cadea guvernul

Mai mult, proaspatul premier formase un cabinet format in majoritate din multi tehnocrati tineri, hotarati sa faca treaba pe termen lung. Nu au avut insa la dispozitie nici macar 80 de zile pana cand cabinetul Ungureanu a picat in mod cu totul inexplicabil chiar si pentru puzderia de analisti ce bantuie prin studiourile televiziunilor. Insa abandonarea fostului sef al SIE pana si de cei mai ferventi sustinatori ai sai s-a datorat unei stratageme bine puse la punct si executate cu mare arta de catre restul serviciilor secrete. In frunte cu SRI-ul, bineinteles.

Din Sectorul 3 i se trage!

In ultimele zile ale sinistrului sau mandat de ministru, Traian Igas semna „ca primarul” un  contract prin care o firma de consultanta din Sectorul 3 urma sa asigure, in schimbul a 100.000 de euro, aplicarea la sediul Ministerului de Interne a „Sistemului informatic de management integrat al evenimentelor de ordine publica” (SIMIEOP). Este vorba despre un panou de control care primeste informatii despre proteste si alte evenimente de ordine publica la nivel national, rezultand realizarea  automata a unor harti GIS care permiteau vizualizarea  in timp util a incidentelor din toata tara. Ceea ce ar fi permis  dispunerea operativa de urgenta a trupelor de interventie. Numai ca, in practica, prima utilitate a SIMIEOP a constat in grava „intoxicare” a premierului Ungureanu si, mai ales, a sustinatorilor acestuia. Pe baza acestor harti au fost intocmite mai multe rapoarte secrete care avertizau ca tara este gata sa explodeze, ordinea publica nu mai poate fi asigurata in marile orase si se poate ajunge chiar pana la un linsaj al premierului. Bineinteles, se sugera astfel discret ca totul ar putea fi deviat doar daca acesta pleaca de la guvernare.

„Macelul” de la Universitate

Totul se petrecea, sa nu uitam, la doar cateva saptamani de la sangeroasele lupte de strada din centrul Capitalei, cand „National” dezvaluia in exclusivitate ca ultrasii din galeriile de fotbal erau mobilizati in Piata Universitatii de catre ofiterii sub acoperire ai Ministerului de Interne, in special cei de la DGIPI si Biroul „Cercetare Documentare” al Jandarmeriei. Astfel pregatita opinia publica interna si internationala, cu difuzarea de imagini in direct care aminteau de mineriada, era clar ca niciun politician intreg la minte nu ar fi riscat o noua baie de sange. Adica tocmai ceea ce dadeau ca sigura toate datele stranse din tara de catre structurile informative, sub pretextul simularii inceperii functionarii SIMIEOP. A rezultat o „harta” plina de beculete rosii, semn ca intreaga Romanie putea cadea victima unui razboi civil. Mai mult, scurgerile catre presa privind improspatarea de catre trupele de jandarmi a stocurilor cu armament si munitie pentru  interventia de tip gherila urbana nu a facut decat sa intareasca perceptia ca „tara sta pe un butoi de pulbere”.

Rapoarte alternative

Informatiile pentru simularile hartilor GIS au fost stranse in special de catre Biroul „Cercetare Documentare” al Jandarmeriei, structura de diversiune recunoscuta ca fiind copilul de suflet al SRI. Asa ca nu este de mirare ca s-a ajuns la o asemenea prognoza de alerta maxima. Pe care ofiterii infiltrati ai celorlaltor servicii secrete, cu exceptia SIE, au avut grija sa o difuzeze atat la factorii de decizie si politicienii care ezitau inca sa-l abandoneze pe Ungureanu, cat si la puternicii sustinatori ai acestuia din strainatate. Si uite cum frica de grave tulburari de strada, coroborata cu  „placa” interesului national, a invins, asa ca Opozitia a gasit si cele patru voturi care ii mai lipseau pentru debarcarea premierului. Exact intr-o perioada in care actualul sef al Guvernului obisnuia sa se relaxeze, plimbandu-se prin Padurea Baneasa…

author avatar
Catalin Tache
3.979 afisari

2 COMENTARII

  1. Ungureanu a fost un alt exemplu de politician tanar imbatat de putere. La un moment dat a crezut ca va fi chiar succesorul lui Base. Acum ma intreb cat a fost el la SIE, cine a condus de fapt serviciu? El are fata de papagal sau de sustinator a bulangiilor( cred ca e membru :)) ). Acum se zbate in obscuritate, politicianul ….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger