AcasăDezvaluiriAncheteMarionetele de la Euroins habar nu au ce au semnat pentru bulgari!

Marionetele de la Euroins habar nu au ce au semnat pentru bulgari!

Românii vor răspunde penal pentru șefii bulgari

Cum deja ”lumea bună” a asigurărilor calculează ”AMR”-ul primelor audieri, mulți dintre cei care urmează să dea cu subsemnatul în fața procurorilor se află într-o situație ingrată. Pentru că spre deosebire de șefii ASF, cei care știu foarte bine de ce au fost loviți de ”orbul găinilor”, mulți dintre românii aflați în conducerea Euroins habar nu au ce acte i-au pus bulgarii să semneze!

Și drept urmare nici măcar nu știu pentru ce vor răspunde penal, după cum reiese cât se poate de clar din constatările de-a dreptul halucinante conținute în pagina 38 din Procesul Verbal de Control cu nr. 37.10.01.2020, redactat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Au picat oralul!

” În timpul interviurilor pe care echipa de control le-a avut cu reprezentanții societății, la întrebarea ”ce s-ar întâmpla în cazul unui cut-off ?”, pusă cu scopul de a testa înțelegerea substratului economic al operațiunilor înregistrate în contabilitate, precum și pentru a înțelege raționamentul persoanelor semnificative, societatea a transmis răspunsuri contradictorii, cum ar fi :

  • Înregistrările se vor reversa (Nota explicativă din luna februarie 2019, Anexa nr. 5.9 la procesul verbal , în format pdf)
  • Pozițiile din active (conturile 395 și 397) se vor compensa cu soldul din pasiv 412 ( discuții între echipa de control și reprezentanții Euroins – COO- doamna Coleta Chiriță, CFO – doamna Ramona Bratosin și cu responsabila cu reasigurarea din cadrul societății, doamna Andreea Rizea)
  • O să-i facem pe reasiguratori să plătească ( declarația verbală a responsabilului cu reasigurarea pe grup – domnul Tudor Danailov, la discuții cu echipa de control)
  • Nu se pune această problemă, pentru că acest contract se va reînnoi continuu, iar drepturile și obligațiile se vor comuta/transfera noilor reasiguratori, conform practicilor și clauzelor contractuale (schimburi de opinii pe email, precum și în explicațiile scrise – Anexa 5.10 la procesul verbal, fișier în format pdf)
  • Creditarea reasiguratorilor s-a efectuat prin debitarea acestora în contabilitatea Euroins cu partea lor din rezervele tehnice (Nota explicativă nr. SC 22903/25 din 17 aprilie 2019, Anexa 5.10 la procesul verbal, fișier în format pdf)
  • Clauza de expirare sau de terminare a contractului de reasigurare de tip CC- QS este una de tip ”național”, cu toate că prin același email din data de 26.11.2019 suntem informați că societatea va înlocui acest tip de contract cu un alt tip, deci va activa inevitabil această clauză”.

Schema Ponzi…

Pages 38
Deci, echipa de control a ASF a efectuat un test pentru persoanele semnificative din cadrul societății de asigurări Euroins, cu scopul de a testa nivelul de înțelegere a acestor persoane pentru actele semnate de către unele dintre acestea și mai ales dacă înțeleg cu adevărat consecințele închiderii unui contract de reasigurare încheiat  cu unele firme de reasigurări. Numai că răspunsurile date de către persoanele chestionate au fost total diferite, contradictorii, ceea ce denotă faptul că acționarii bulgari ai firmei Euroins au avut grijă să angajeze în funcții cheie persoane care nu înțeleg documentele pe care le-au semnat și de care răspund! Această formulă fiind folosită și acum 20 de ani și de către Sorin Ovidiu Vântu în cazul Fondului Național de Investiții. Astfel că în acel scandal nu a putut fi identificată cu exactitate vinovăția lui Sorin Ovidiu Vântu pentru faptele de care era acuzat, actele societății fiind semnate de alte personae, care nu au înțeles ce au semnat, dar care au plătit cu libertatea. În timp ce autorii și beneficiarii respectivei ”scheme financiare” erau preocupați doar de cheltuirea banilor…

De asemenea, nu trebuie uitat nici că prăbușirea Fondului Național de Investiții, probabil cea mai mare schemă ”Ponzi” din istoria României a avut un effect devastator nu doar asupra celor 300.000 de persoane păgubite, ci a lăsat totodată urme adânci la nivelul percepției întregii populații cu privire la produsele de economisire. Plus că a compromis astfel o întreagă industrie, respectiv cea a fondurilor mutuale…

În timp ce în cazul Euroins vorbim de aproximativ două milioane de șoferi asigurați la această companie de asigurări care astăzi deține o cotă de piață echivalentă cu cea a societăților Astra și Carpatica în momentul declanșării falimentului acestora! De asemenea, nu trebuie uitat că în cazul unui eventual faliment al firmei de asigurări, trebuie reținut faptul că riscurile subscrise de către societate însumează peste 200 milioane de euro, acestea urmând a fi achitate de către Fondul de Garantare a Asiguraților. Cu condiția ca FGA să și aibă acești bani, bineînțeles… Pentru că răspunsurile ”marionetelor” române din conducerea Euroins nu au îngrijorat în niciun fel pe celelalte ”marionete”, cele puse de Parlament în Consiliul ASF  pentru a proteja interesele cetățenilor români : Elena Doina Dascălu, Cristian Roșu, Gabriel Grădinescu, Ștefan Daniel Armeanu, Jozsfef Birtalan, Ioan Gheorghe Țară și Aura Gabriela Socol. Toți aceștia încercând să îngroape întregul scandal cu o mică amendă… Ceea ce face ca Euroins să poată să vândă în continuare ”hârtii” sub supravegherea protectoare a consiliului numit politic la conducerea ASF!

author avatar
Catalin Tache
1.907 afisari

12 COMENTARII

  1. Buna asta, deci ASF stie ca au marionete acolo dar ii autorizeaza . Bravo ROSULE, te ai scos cat ptr 10 vieti.

  2. Alalooo….ASF, dl Președinte… ceva cumva? Sau batista pe tambal? Sa nu începeți ca Roșu care zice ca il suna SRI, SIE, Ciolacu, Ambasadele, Extratereștri, etc… Rosule esti bărbat sau KK? Daca esti ce credem toți dați ma băiatule demisia…Chiar aștepți să pleci cu brățara la mana impreuna cu baba de Dascalul ?

  3. Dragilor , ati vazut ca se începe discutia de fosti angajați? Acum aceștia așează pe hârtie la instituții ceea ce au facut. ROSULE ….Surse credibile spun că Assen are bagajul facut ptr a se muta in Rusia mai ales după ce premierul Bulgariei nu il mai poate susține.

  4. Au cumpărat romani cu minte putina cu salarii atractive. Același criteriu a aplicat și Parlamentul României când a numit in conducerea ASF marionete cu minte putine și puse pe prădat.

  5. si au venit prin concurs sau numiti ???????!!!!!!vai de capul lor prin institutiile astea care cedeaza drepturi colectiva ca niste gaga din urzica si tara se devalizeaza de nu mai stapaneste nimic!!!!

  6. Când va intra in faliment, ne vom aminti de aceste articole care au prevestit dezastrul.

  7. Trebuie adugat Vlasopol care era in cosiliu si consilierul Cristi Munteanu cel prins pe inregistrari ca cerea spaga cu Sefu Pandele, independentul de la Cotar si patron de service .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger