AcasăDezvaluiriLiderul PSD Suceava isi plateste seful din bani publici

Liderul PSD Suceava isi plateste seful din bani publici

Presedintele CJ Suceava a gasit solutia pentru a promova  institutia pe care o conduce: i-a oferit un contract din bani publici unui patron de ziar, cu bube penale.

Ioan Catalin Nechifor adora sa scrie editoriale la gazeta lui Teodorescu
Dumitru Teodorescu este judecat, de opt ani, pentru fapte de coruptie

Nebanuite sunt caile banilor publici, atunci cand in hora intra prieteni vechi. Asa pare sa se intample si la Suceava, unde Ioan Catalin Nechifor, lider PSD si presedinte al Consiliului Judetean, imparte bani publici patronului unui ziar la care pesedistul scrie editoriale. De exemplu, ieri, CJ Suceava a oferit un contract de peste 560.000 de lei unor publicatii locale, pentru a promova imaginea institutiei si a publica diferite comunicate. Din „tortul” de 560.000 de lei, o „felie” de 266.000 de lei a ajuns in buzunarele lui Dumitru Teodorescu, patronul ziarului „Crai nou”, iar ceilalti bani au fost impartiti unei televiziuni detinute de SC B.G. Media SRL Suceava (241.000 de lei) si societatii Impact Media SRL Suceava (56.000 de lei).

CJ Suceava dă bani grei ca să apară în presă

Legaturi vechi

Si totusi, pe politicianul Nechifor si patronul de ziar Dumitru Teodorescu nu ii leaga doar acest contract. In perioada 2008-2012, cand era deputat, Nechifor a mentionat ca, in paralel cu activitatea politica, scrie editoriale la ziarul…„Crai nou”. Adica fix la publicatia careia i-a oferit contractul de ieri. Interesant este si faptul ca fericitul castigator al licitatiei cu CJ Suceava este judecat in prezent la Tribunalul Bistrita Nasaud pentru fapte de coruptie, el fiind acuzat in trecut de trafic de influenta pe langa un fost presedinte CJ si de aranjarea unor contracte cu autoritatile locale, de la care ar fi incasat bani publici pentru promovarea acestora in ziarul pe care il detine. Procesul de la Bistrita este insa departe de a fi finalizat, daca tinem cont de faptul ca, in aproape opt ani, judecatorii n-au reusit sa dea o sentinta in procesul de fond.

author avatar
Narcis Voica
1.465 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger