AcasăDezvaluiriAncheteKovesi isi termina mandatul!

Kovesi isi termina mandatul!

Cu o incapatanare demna de o cauza mai buna, iata ca PSD continua sa se adanceasca intr-o fundatura din care deja nu prea mai are cum sa iasa, pe frontul de gherila al „razboiului Justitiei”, unul pe care este tot mai departe sa-l castige. Si asta pentru simplul fapt ca, dincolo de dificultatea daramarii unui sistem care a interactionat peste un decenu, formandu-se in tot acest timp deja „automatisme” in jocurile operationale ale institutiilor de forta, strategia aleasa nu doar ca a fost una gresita de la bun inceput, dar a mai si fost deturnata aiurea in ultima vreme. De cine? De „colaboratorii” media, consultantii politici sau alti „aliati”  iviti dupa alegerile castigate in decembrie 2016 tocmai pentru promisiunea de destructurare a „Republicii procurorilor”! Iata insa ca, ditamai partidul care in mod normal ar trebui „sa geama” de specialisti in Drept, PSD-ul, desi are in spate o larga majoritate parlamentara nu este in stare, desi se face anul de la castigarea alegerilor, sa treaca prin Legislativ un pachet de legi coerent, prin care sa fie indreptate gravele lacune ale cadrului penal existent.

Iar cel putin din punct de vedere al prestatiei de pe frontul Justitiei, colegii de la ALDE le pot da lectii pesedistilor, oamenii lui Calin Popescu Tariceanu comportandu-se ca niste adevarati combatanti. Fara a da un pas inapoi, consecventi, fara a se isteriza insa in inutile atacuri la persoana, ci devoaland erorile din lege si cerand insistent asumarea indreptarii acestora. Totul in timp ce PSD-ul s-a lasat angrenat intr-un pagubos razboi purtat „pe persoana fizica” impotriva Laurei Codruta Kovesi. Asa ca, toata aceasta „tocare” marunta, zi si noapte, a sefei DNA, in loc sa o demonizeze pe aceasta, nu a facut decat sa o victimizeze, cel putin in ochii partenerilor externi. Care stiu foarte bine ca functia Laurei Codruta Kovesi este cea de manager, si nu de procuror-anchetator. Si ca atata timp cat aceasta este „fisa postului”, oricine ar veni in locul ei in fruntea DNA nu poate face altceva decat sa-si exercite atributiile prevazute de lege. In schimb, ceea ce nu mai intelege nimeni este de ce nu schimba actuala majoritate parlamentara legea, asumandu-si politic aceasta initiativa! Pentru ca, lasand tot felul de personaje care s-au lipit ca marca de scrisoare de imaginea partidului sa-si poarte propriile razboaie cu Laura Codruta Kovesi, liderii PSD nu au facut decat sa se indeparteze de la promisiunea facuta propriului electorat. Iar astfel nu doar ca au inrait-o degeaba pe sefa DNA, dar i-au si asigurat acesteia intangibilitatea functiei. Pentru ca strainii, vazand „focul incrucisat” ordonat impotriva sefei DNA in mass-media, „linsaj” neinsotit insa si de masuri legislative coerente, au tras concluzia ca PSD-ul are ceva personal cu Kovesi. Si astfel ca  si-au intarit si mai mult decizia deja transmisa franc actualilor guvernanti ca Laura Codruta Kovesi isi va termina mandatul in fruntea DNA! Urmand ca de-abia acum, probabil, diversele grupari pesediste sa arunce vina isterizarii acestui razboi una asupra alteia, pentru a justifica acest esec lamentabil, mai ales ca aveau toate cartile legislative in maneca pentru a umfla „potul” cel mare…

L-au ratat pe Ciolos!

Cat de prost consiliat sa fii incat sa-ti dai singur in … guvernare cu „tesla” Ordonantei OUG 13, cand aceasta putea fi atat de simplu lovitura care sa transformne „razboiul justitiei” intr-un „blitzkrieg” castigat peste noapte. Ca baietii destepti, si nu ca hotii… Pentru ca de la bun inceput liderii pesedisti au avut varianta sa proclame respectiva initiativa drept „Ordonanta Ciolos” si sa se vaite ca nu au ce face, ca sunt obligati sa puna in practica „ordonanta diabolica” a fostului premier tehnocrat, care din luna august nu se racordase la deciziile Curtii Constitutionale, tocmai in acest scop! Dar in loc de acest „joc operational” care le-ar fi ridicat inclusiv mingea la fileu pentru a propovadui schimbarea cadrului legislativ in Parlament, pentru ca astfel de ordonante paguboase precum „ordonanta Ciolos” sa nu mai afecteze cursul Justitiei si a luptei anticoruptie, pesedistii au ales cea mai proasta varianta: „eticheta” Florin Iordache, care li s-a lipit deja de actuala guvernare si pe care nu o mai poate dezlipi nici cei mai mari juristi din lume.

”Zombi” Serban Nicolae

Iar gafele au continuat pe banda rulanta, astfel ca, pe langa „molaul” Tudorel Toader, lasat sa o „langane” cu legea raspunderii magistratilor de atatea luni de zile, PSD-ul s-a trezit varat si intr-un nou razboi, care chiar ca nu este al partidului, ci doar al unor grupari de interese adiacente. Este suficient astfel sa dam exemplul unei informari recente care a pus aiurea pe jar Ambasada SUA la Bucuresti. Pentru ca niste „specialisti” mult mai trecuti prin sistem au prezentat o informare care a produs o ingrijorare artificiala, dar pregnanta. Totul dupa ce pesedistul Serban Nicolae a inceput sa peroreze pe la televiziuni doar despre „mentorul” sau Catalin Voicu, batand apropouri tot mai fatise  ca dosarul acestuia, chiar dupa ce si-a ispasit pedeapsa cu inchisoarea, ar cam trebui reevaluat. Asta in timp ce Mitica Iliescu l-a facut pur si simplu „porc” pe ambasadorul SUA! Pentru ca, indiferent ca il cheama Hans Klemm si are probabil cea mai scazuta cota de popularitate a unui diplomat strain printre romani, acesta este totusi reprezentantul oficial al SUA in Romania! Si americanii au un adevarat cult pentru functia sefilor de institutii, dar nu neaparat pentru numele care le ocupa vremelnic. Asa ca dupa ce s-a „identificat” legatura dintre Serban Nicolae cel dat afara chiar de PSD de la sefia Comisiei Juridice a Senatului pentru ca s-ar fi impotrivit luptei anticoruptie, Catalin Voicu cel care alaturi de generalul SIPA, Marian Ureche ar fi santajat la modul ordinar judecatorii si Mitica Iliescu, un fost sef de serviciu secret care il face „porc” pe ambasadorul SUA, normal ca a fost usor apoi  de „tesut” scenariul unui complot al „vechii garzi” de a prelua controlul sistemului si Justitiei deopotriva. Si uite cum PSD-ul se alege cu noi dusmani puternici, altii culegand cu mana partidului castanele incinse din focul pe care tot ei il atata…

Daca esti fraier, nu iesi pe strada!

Iar „jurnalul de front” la zi este unul catastrofal pentru PSD. Care nu a facut nici macar un pas concret pentru debarcarea legala a Laurei Codruta Kovesi, deficitul de imagine fiind cu atat mai mare cu cat si-au facut din aceasta „mazilire” un tel in sine, asumat de altii in numele partidului. Iar impotenta celui mai mare partid al tarii este cu atat mai mare, cu cat dupa cum o stiu deja foarte bine liderii partidului, nu se pot atinge sub nicio forma de „inamicul public numarul unu”, cel putin pana ce aceasta nu-si va inceta mandatul. Pentru ca Kovesi isi va incheia mandatul de trei ani, dar o va face mult mai inraita decat la inceput, in urma atacurilor personale primite. In plus, nici macar acum, pana si cei mai entuziasti pesedisti care spera inca la un „contraatac” izbavitor nu au o solutie la intrebarea pusa chiar de proprii consultanti : ”OK, si daca reusim sa o schimbam pe Kovesi, pe cine punem in loc? Sa nu patim ca si cu Grindeanu si Tudose…”. Pentru ca, pana nu se schimba legea, oricine ar conduce DNA nu poate face altceva decat sa-si indeplineasca atributiile manageriale din fisa postului, uite ce nu pricep liderii pesedisti imbarligati de cei care nu vor decat „vendette” personale, decat revenirea in legalitate a „Republicii procurorilor”! Asa ca, dragi pesedisti, trebuia sa va amintiti, atunci cand ati incercat sa o dati in „smardoiala”, de vechea vorba de oras ca „daca esti fraier, atunci barem nu iesi pe strada…”. Ca smecheria costa!

author avatar
Catalin Tache
3.981 afisari

1 COMENTARIU

  1. Succesul este rezultatul atitudinilor, iar atitudinile nu sunt altceva decât deprinderi de gândire. O asemenea deprindere nu este un instinct, ci o reacţie provocată prin repetare. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: pacurarucostica1963gmail com

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger