Cauta

Kovesi începe ”Jihad”-ul anti-românesc!

Până și afaceriștii lui Iohannis se tem de Kovesi!

Laura Codruța Kovesi jubilează la Luxemburg, declanșând deja o amplă operațiune mediatică, așa cum știe ea mai bine, de pe vremurile ce păreau apuse ale ”binomului”. Și declarațiile procurorului șef european nu se datorează cumva faptului că, gata, EPPO și-ar fi început în vreun fel activitatea. Pentru că, deocamdată cel puțin, doar salariile merg la Parchetul European. Unele de-a dreptul halucinante, ce-i drept. Dar nu și suficiente pentru ca Laura Codruța Kovesi să nu își folosească șoferul detașat fără concurs de la Serviciul de Protecție și Pază pentru a își face cumpărăturile în Germania, unde este mai ieftin.

În schimb, românca ajunsă în fruntea Parchetului European cu sprijin franco-german anunță deja ”Jihad”-ul împotriva propriilor compatrioți… În acest sens fluturând în stânga și în dreapta amenințarea că România ar fi primul stat din Uniunea Europeană în ceea ce privește fraudarea fondurilor europene. Iar stabilirea ”noii ținte” a Laurei Codruța Kovesi se bazează cel mai probabil pe un raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă, care a avansat statul român în postura de lider european al fraudelor. Ceea ce, la prima vedere cel puțin poate părea într-adevăr grav, mai ales că până și bulgarii sunt cu mult în spatele nostru. Și mai ales dacă nu citești respectivul raport. Ceea ce nu este desigur cazul Laurei Codruța Kovesi, aceasta fiind obligată prin prisma postului să ia act de această informare a OLAF. Și în care scrie negru pe alb că România a fost pusă în această umilitoare postură pentru că experții OLAF ar fi declanșat în întreg anul 2019 ”11 investigații privind posibile fraude cu fonduri europene”!!!

”Neprihănita” Germanie

Acum, la ce clasă politică debilă avem și mai ales la cine a ajuns să ne reprezinte pe la Bruxelles, nici măcar nu trebuie să ne mire că niciun demnitar al statului român nu a întrebat barem ce clasament mai este și ăsta, bazat pe doar 11 anchete într-un an, și nici alea ”cu finalizare” penală! Astfel că funcționarii europeni își permit să batjocorească statul român în raportul intens mediatizat la nivel internațional și în care cea mai ”complexă investigație a fost derulată de OLAF, vizând destructurarea unei rețele care era specializată în fraudarea și spălarea de bani, care acționa în domeniul fondurilor europene pentru proiecte privind alimentarea cu apă și infrastructura de canalizare pentru ape uzate menajere.

Predoiu a rezistat cinci zile

Proiectul avea o valoare de 102 milioane de euro, bani atribuiți prin două contracte unei întreprinderi mixte între o companie românească și o firmă românească”. Numai că investigația OLAF a stabilit că pur și simplu compania germană nu ar fi știut că îi este folosit numele într-o afacere necurată, așa că Germania a rămas din nou ”neprihănită” în ale corupției, în timp ce România a fost catalogată drept lider al fraudelor europene în urma acestui caz!

Oamenii lui Iohannis, ”ținte în mișcare”

Iar după ce palida umbră de rezistență a lui Cătălin Predoiu nu a durat nici măcar o săptămână de la primirea ”ultimatumului” din partea Laurei Codruța Kovesi cu privire la detașarea a noi procurori români la EPPO, până și oamenii președintelui Iohannis, mai ales cei care păstoresc diverse Camere de Comerț și sunt bine ”plantați” la vârful mediului de afaceri se tem acum de ”vendetta” acesteia. Mai ales că Kovesi nu uită și mai ales nu iartă că Iohannis a preferat să o ”trădeze”, în loc să se ”scufunde” împreună cu ea în barca DNA! Iar procurorii români detașați în Luxemburg se vor ocupa exclusiv, sub directa coordonare a lui Kovesi, strict de ”fraudele” comise în România!

La sediul EPPO din Luxemburg se strâng doar dosare românești

Așa că vine prăpădul! Procurorii români neavând nicio ușă deschisă procedural pentru a ancheta și fraudele din Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Franța sau chiar ”neprihănita” Germanie! Ci doar pe cele din România! Și cum să nu fie atunci comisarii eropeni mulțumiți cu alegerea făcută în fruntea Parchetului European? Acolo de unde, în schimbul unor ”brelocuri” de agățat în piept, câteva mângâieri părintești pe cap și unele interviuri laudative, Kovesi va asigura statistica necesară care să arate că EPPO funcționează… Pe spinarea oamenilor de afaceri români, bineînțeles… În timp ce greii occidentali care învârt miliarde din fondurile europene răsuflă astfel ușurați că atâta timp cât Kovesi asigură ”carnea de tun” necesară din România, chiar că nu au de ce să își facă griji că vor fi și ei deranjați cu vreun dosar…

Ultimele stiri

  • Statele Unite, de la indispensabile la insuportabile
  • Guvernul protejează multinaţionalele: Falimentând firmele româneşti mici şi mijlocii, actualul guvern nu face altceva decât să depopuleze România
  • Cheltuieli pentru apărare. Va fi atins obiectivul de 5%?
  • Comunicat de presă MIRUNA BEAUTY CONCEPT S.R.L
  • Stalin și Regele Mihai
  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • UPDATE. Au fost aleși noii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Grindeanu, la șefia Camerei Deputaților
  • Exit mobile version