AcasăDezvaluiriAncheteKamala ne-a pupat pe portofel!

Kamala ne-a pupat pe portofel!

Da, ne place sau nu, vizita Kamalei Harris la București a fost una cu adevărat istorică! Desigur, nu pentru că România s-ar fi ales cu vreo suplimentară garanție concretă de securitate în afara repetării deja obsesive a ”plăcii” propagandistice” cu ”vom apăra fiecare centimetru”… Și de fapt nici nu aveam la ce să ne așteptăm, din moment ce americanii au pasat grija asigurării securității României pe umerii noilor parteneri strategici, francezii! Cei care ne-au trimis în sprijin două sute de ”vânători”, dintre care unul s-a împușcat deja singur în picior, încă din prima zi… Ceea ce i-a și făcut pe inițiații sistemului să râdă că ”nu ne este teamă că ne atacă rușii, ci că ne apără francezii”…

La imnul României fiecare a ținut mâna unde l a durut mai tare

Acum, la fel de corect este și că iluzii oricum nu avea rost să ne facem, nici măcar în ceea ce privește vreo nouă investiție americană mai semnificativă în România. Că doar din ”colonii” se ia, nu se bagă… Dar, cu toate acestea, vizita Kamalei Harris la București a fost totuși una istorică! Cel puțin din punct de vedere al volumului de vânzări reușit de vicepreședintele SUA în doar câteva ore! Și neatins până acum de niciun alt demnitar sau chiar președinte american care și-a murdărit pantofii în ”colbul coloniei”! Pentru că de schimburi comerciale chiar că nu poate fi vorba! Din moment ce marii bărbați de stat care conduc statul român nu au îndrăznit să își ridice privirile feciorelnice de pe gleznele celei mai puternice femei din lume, nici măcar ca să întrebe cât ne costă noua listă de cumpărături! Și, dacă tot s-a comportat ca un veritabil agent de vânzări aflat la apogeul carierei, este oarecum de înțeles și gafa pe care Kamala Harris a făcut-o imediat după sosirea la Washington.

Biden simplu musafir în Biroul Oval

Atunci când a declarat că ” Statele Unite sunt ferm alături de poporul ucrainean în apărarea Alianței NATO”!  Probabil că era cu gândul la calcularea comisionului obținut după vânzările record de la București!

PATRIOT: Slovacia și Polonia gratis, noi pe bani!

Toate marile agenții internaționale de presă s-au întrecut în propagarea următoarei știri : ” NATO a avertizat Rusia să nu încerce să folosească arme chimice în Ucraina și a anunțat că își întărește apărarea pe flancul estic prin sisteme anti – rachetă Patriot în Polonia și Slovacia, potrivit secretarului general al Alianței Nord Atlantice, Jens Stoltenberg”. Cel care a insistat că ” Alianța își întărește apărarea prin desfășurarea unor sisteme anti-rachetă Patriot de către SUA în Polonia și de către Germania și Olanda în Slovacia”. Acum, dacă s-o mira cineva de ce nu trimit aliații alte sisteme anti-rachetă și în România, răspunsul este cât se poate de simplu. În scurta vizită de la București, vicepreședintele Kamala Harris ”bifând” pe agenda sa de vânzări și acest aspect.

Și a dat marfa și a plecat

Astfel că, prin acordul tacit al tuturor conducătorilor statului român, contractorii Pentagonului vor vinde României noi sisteme Patriot. Pentru că slovacilor și polonezilor le sunt trimise gratis! În timp ce la noi este pe bani! Dar dacă a cumpărat el generalul Nicolae Ionel Ciucă sisteme Patriot cu banii jos, când era doar ministrul Apărării, de ce nu ar face-o și acum, când este chiar premierul României ? Cu toate că, fie și dacă DGIA și conducerea MApN tace, totuși procesul de achiziție al acestora tot este unul extrem de sensibil. Un raport contrainformativ sesizând, încă de la prima plată de 500 de milioane de dolari făcută pentru sisteme anti – rachetă americane, obligativitatea verificării informației privind dotarea regimentului rus din Dombarovsky cu noile rachete supersonice Avangard!

PĂZEA Raed se apucă iar de vaccinat

Și ca să fie și mai penibilă situația, statul român s-a angajat deja la plăți totale de 4,2 miliarde dolari pentru înzestrarea Armatei Române doar cu sisteme anti – rachetă americane. Numai că, până și să fie dotată cu Avangard, Armata Rusă tot dispunea, încă din 2018, de rachetele SARMAT! Sau ”SATAN”, așa cum sunt denumite, din motive lesne de înțeles, de către structurile de informații occidentale. Acum, desigur că privind războiul mediatic din fața televizoarelor, normal că nu prea ai de ce să te îngrijorezi de performanțele tehnologice net superioare ale rachetelor Avangard și SARMAT – SATAN. Că doar, la o adică, le fură rromii ucraineni și pe acestea, cu tractorul, cum au făcut și cu tancurile… Numai că rapoartele specialiștilor militari indică de fapt cu totul altceva. Și anume că achiziția de noi și atât de costisitoare sisteme Patriot ne poate ajuta doar cât o ”frecție la un picior de lemn”!

Păi nu mai cumpră el Ciucă niște PATRIOT

Mai ales dacă, Doamne Ferește, Putin chiar ar da ordinul criminal de lansare a rachetelor Avangard și SARMAT – SATAN. Dar ce mai contează, dacă deja ”s-a bătut palma” la București… Chiar și în condițiile în care premierul Ciucă nici măcar nu a fost informat încă de ”prețul corect” pe care urmează să îl plătim din noua alocare bugetară de 2,5% din PIB…

58 de milioane doze booster, BONUS!

Însă cum o veste rea nu vine niciodată singură, liderii statului român, în frunte cu chiar președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ionel Ciucă au asistat neputinicoși și cum Kamala Harris le-a mai vârât pe gât un ”bonus”. Totul după ce li s-a transmis că un producător american a rămas în stoc cu 58 de milioane de doze booster de vaccin anti – COVID. Raed Arafat știind foarte bine despre ce companie s-a vorbit la Cotroceni… Astfel că, fie și dacă nu vom reuși să cumpărăm tot stocul disponibil, românii tot vor trebui să își arate atașamentul financiar față de parteneriatul strategic și să îi scape pe americani de alte câteva milioane de doze booster. Ce este drept, pe 11 martie seara, când Kamala Harris a plecat din București, România se bucura din plin de marea eliberare de restricțiile unei pandemii declarată oficial închisă. Numai că, pe 14 martie dezvăluiam ”planul nebun” de instaurare a unui nou lockdown, chiar de Paște. La un moment când nimeni nu mai vorbea de COVID… Numai că, în doar câteva zeci de ore s-a pornit nebunia, propaganda operativă anunțând noi cazuri record de infectări pentru ultimii doi ani în China și Coreea de Sud! Și că în Israel a fost descoperită noua tulpină mixtă DELTACRON, cea care deja a ajuns și în Brazilia! Că ministrul Sănătății recunoaște că un al șaselea val este inevitabil și că el unul s-a opus ridicării restricțiilor! Dar mai ales că, doar într-o noapte, numărul cazurilor de COVID din România s-a dublat! Așa că, agent Kamala Harris, cât este comisionul pentru dozele booster? Barem s-a meritat?

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

author avatar
Catalin Tache
9.455 afisari

101 COMENTARII

  1. Mai bine ne pupa in pu la!,dar nu a avut pe cine,ca numai pasarici toti barbatii de stat.asa ca le-a pus-o pe fata si le-a luat banii

    • Trollii de pe ZOAIE.COM sa sujeti PLeul rusilor jurnalistii de pe ziare.com sunt niste idioti , slugi pupincoroste , viermi de closet

    • Ce zgarcita este Kamala. Nici macar o sapca nu i-a dat lui Johannes! Sau suma achizitiilor este mica? Sau primesti sapca ;la peste 5 miliarde dolari?

      • Incearca , insa se vor accelera evenimente tot mai sinistre si n-o sa-i mai intereseze „valu 6”.

  2. Klaus si maCiuca nici de o limba ca lumea nu au fost in stare,poate mai obtineau vreo reducere…

  3. Tache , le – ai facut varza , rozi prosoape de oftica , cred ca ai esti fericit decat daca-l vezi pe Kim Jong Un la Bucuresti !

  4. Ne-a pupat pe portofel ? Sunt expert la „adierea vantului” cand labuiesc portofele , am gheara fina exersata in sala de asteptare si pe peronul garii Tiraspol ….

  5. In presa americana, după ultima gafa a Kamalei, e etichetata ca o mare hahalera. Însă conducatorii Ro n-au avut pic de demnitate națională în fata păsării asteia. La plata trebuie puse și minireactoarele nucleare experimentale, gazele lichefiate și probabil ultima transa din achiziția participației Exxon. Dar alta cerință a marelui licurici trebuie sa ne îngrijoreze. Pasarea a venit în cioc cu ordinul ca Ro sa recunoască Kosovo, pentru a putea fi băgat în NATO ca o sula in coasta Serbiei. În presa a transpirat numai declarația presedintelui Serbiei, ceea ce nu se spune esta ca Ro dacă facă gestul asta se împușcă singura în picior, ca soldatul francez, pe motiv de Ținutul Secuiesc. Asta face marele Licurici cu noi, adică treburile lui murdare prin care nu vrea sa dea pace lumii.

  6. Arabia Saudită a declarat că ia în considerare acceptarea yuanului pentru achiziția de petrol. E șantaj. Dacă saudiții acceptă yuanul, dolarul pierde statutul de monedă de referință și economia americană aterizează cu fruntea în pământ. Suedia și Finlanda au refuzat oferta de aderare la NATO, după dezbateri bilaterale. Au decis că vor forma un parteneriat strategic defensiv, fără implicarea altora. Japonia a anunțat o creștere record a bugetului de apărare pentru 2022, la 54 de miliarde de dolari. Germania a anunțat o creștere a bugetului de apărare cu 100 de miliarde de euro după începerea războiului din Ucraina. Suferă economic cumplit de pe urma ruperii relațiilor cu Rusia și, cu toate astea, aruncă cu banii taman acum? Ceva s-a schimbat în relația SUA-Germania.

  7. 1. Libertatea.ro , 16 martie 2022 , ora 19:16 : ” FINANCIAL TIMES : MOSCOVA SI KIEVUL AU FACUT PROGRESE SPRE UN ACORD DE INCETARE A FOCULUI , DAR RAMAN SEMNE DE INTREBARE . CE SPUNE KIEVUL „. Planul Provizoriu a fost elaborat in 15 puncte . 2. Aktual 24 , 16 martie 2022 , articol de Mara Popescu : ” PUTIN INCEPE SA-SI PIARDA CONTROLUL , ESECURILE DIN UCRAINA IL INSPAIMANTA . ……………………………………………………………….”. 3. DC News.ro , 16 martie 2022 , ora 21:58 , articol de Ioan-Radu Gava : ” ALIATII LUI PUTIN CER REINTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA IN RUSIA „.

  8. Several workers at the Galileo Galilei airport refused to load one of the cargo flights advertised as carrying humanitarian aid to Ukraine. The crates did not contain food and medication but weapons, ammunition and explosives instead, the Unione Sindacale di Base (USB) said in a statement on Monday evening.

    “We strongly denounce this outright falsification, which cynically uses ‘humanitarian’ aid as cover to fuel the war in Ukraine,” the USB said – https://geopolitics.co/2022/03/17/nato-arms-smuggling-via-humanitarian-flights-from-italy-to-ukraine-busted/

    • Kostea , iar te spargi in bashini si ne impuiezi capul cu stifturi ? Ba , cand te apuci de munca cinstita si devii serios ? Benjamin Fulford s-a nascut in Canada in 1961 . Este ” teoretician ” al CONSPIRATIEI inca din 2005 ( prelegeri si critici despre CONSPIRATIILE ” mafiei sabateanilor „) . Acum locuieste la Tokyo , in 2009 a dobandit ILEGAL cetatenia japoneza . Pentru amuzament : YouTube , 11 iulie 2021 : ” Cine Controleaza De Fapt SUA Si China – Ben Fulford Dezvaluie Razboiul Secret de Eliberare – Claudia Mesea Paraschivescu .

      • Si inca ceva : Nu te mai da ” Punct fara intoarcere ” ca s-ar putea sa primesti niste virgule zburlite la rozeta ! Panimaesi ?

  9. Geopolitical Monitor , articol de Csaba Barnabas Horvath , 13 martie 2022 : ” CHINA A PARIAT TOT TIMPUL PE INFRANGEREA RUSIEI ? „.

  10. Spotmedia.ro , astazi , 17.03.2022 , ora 00:10 , articol de Emilian Isaila : ” DE CE NU VA INCEPE AL TREILEA RAZBOI MONDIAL ? „.

  11. Articol document , de exceptie : UNIVERSUL .NET , 17 MARTIE 2022 , ARTICOL DE LAURENTIU MIHU : ” VETI VEDEA : VA INCEPE UN SHOPPING OCCIDENTAL SI CHINEZ FARA PRECEDENT , IN RUSIA ” .

    • COMISARUL.RO , ASTAZI , ORA 05:43 : ” DESTUL . PANA AICI ! ” / UN GENERAL AMERICAN RECOMANDA TRECEREA LA PLANUL B DE CONTRACARARE A LUI PUTIN ” – Analiza realizata in ” THE HILL „.

  12. Voi, ăștia care nu mai puteți de mila refugiaților ucrainieni, vă aduc puțin aminte și de vecina noastră Serbia când era bombardată de americani :

    – Sârbii n-au dat năvală în alimentară ca să ia tot salamul și toată pâinea,ci doar câteva felii din fiecare ca să ajungă la toată lumea,
    – Sârbii n-au ocupat nici gări și nici aeroporturi ca să o șteargă din fața atacatorului,
    – Sârbii n-au bocit pe la televizor și nici nu s-au afișat pe bandă cu smiorcăieli,
    – Sârbii și-au luat copiii de mână și s-au așezat frumos pe poduri și au zis : ,,Vreți să ne bombardați ?! Atunci începeți de aici ! ” … și au rămas acolo în moartea care se întrezărea …

    Dragi prieteni !
    Niciun sârb, nici măcar unul, nu a dat bir cu fugiții. Nici spre România, nici spre nicăieri, nici măcar o familie cu bătrânei sau fără, cu copii sau fără, nu s-au îngrămădit pe la frontiere și pe la televizor la mila cuiva !

    • Corect,de aia sarbii sunt sarbi!si acum Kamala ne-a cerut sa-i tradam din nou si sa recunoastem Kosovo,ca sa bage puii de albanezi musulmani in NATO.a spus-o chiar presedintele sarb public, la TV.ce vor face slugile de la Bucuresti???

  13. Daca nu era pe bani nici nu calca Kamila prin Romanica,sa isi piarda somnul de frumusete de dupa amiaza…

  14. asa i-au invatat pe toti , de asta au tupeul asta , stiu ca aici dau de niste blegi care nu indraznesc nimic . si dupa ce ca pleaca incarcati te mai iau si la misto si-ti ofera ca bonus k kt , boostere si alte gunoaie .

    • Io am postat cu pseudonimele Anonim ( 7:55 ) , Misu ( 8:26 ) , Anonim ( 8:30 ), Rabin ( 8:34 ) , ReAlist ( 8:35 ) , Diplomat ( 8:35 ) , Anonim ( 8:45 ) . Traim vremuri de razboi , am improvizat , din celofane , sub pasarela garii Tiraspol , ” Punctul de Comanda ” ( Point of no Return ) si Marele Stat Degeaba . I-am bagat in sedinta si tin o prelegere la curcubeii mei travestiti , clientela s-a subtiat considerabil , m-am gandit ca nu strica si le tine de foame olecuta de invatamant politic si niste cursuri de geopolitica cu tertea . I-am impresionat pana la lacrimi , sforaie resemnati in boscheti , puturosii ……hihihihihihi

  15. Al Doilea Razboi Chino – Japonez ( 7 iulie 1937 – 9 septembrie 1945 ) . Cand a declarat China razboi Japoniei ? In decembrie 1941 , dupa atacul japonezilor din 7 decembrie 1941 la Pearl Harbor . De ce ? Pentru ca Statele Unite au intrat in razboi si sprijinul american era singura sansa de salvare a Chinei de cruzimea japonezilor . A uitat Hua Chunying cu cine a desfasurat China actiunile BETA si CARBONADO ?

  16. Deci suntem in a 22-a zi de razboi…ce tehnica militara a trimis SUA in Romania?in afara de primele si ultimele doua avioane???

    • Si se bat cu caramida in piept.
      Buna emisiunea,emisiune culmea care nu e facuta de rusi.

      • Oricine poate plati un prezentator bashinos sa haleaska k.kat , sunt destui vorbitori de engleza . Cine este Jimmy Dore limonada ?

        • Kostyusku , iar te afunzi in teorii ale conspiratiei ? Jimmy Dore este un COMEDIANT american , admirator al lui Bernie Sanders si Trump , se hraneste cu critici la adresa Partidului Democrat . Este un ” INFLACARAT CRITIC ” al lui Joe Biden . Continutul bazaconiilor lui DORE l-a trimis in DERIZORIU , a primit valuri de critici pentru minciuni si PROMOVAREA TEORIILOR CONSPIRATIEI . Nu te potolesti cu „extraterestrii” tai , speri sa te teleporteze pe nava lor ?

  17. Tot in 22 zile de razboi, Zelenski zice ca Ucraina a pierdut vietile a 567 de civili si 1- 2.000 de mitari si rusii peste 15.000 de militari…chiar asa inegala e lupta….???

    • Trebuie să-i dăm dreptate, n-așa? Păcăliciul a fost pe teren și a numărat morții rușilor și tehnica distrusă, mai ceva ca statisticienii noștri cu recensământul. Acest comediant, marionetă a americanilor, crede că toată lumea pune botul la tâmpeniile lui. Să ne spună și câtă avere a acumulat în ultimii ani, pentru a fi corect cu noi.

  18. Cine credeti ca este 22 , Interes , Cel mai curios sau Si mai curios ?

  19. Le a scos smecheria din cap mercenarilor,i a linistit.Se mai inroleaza p lea spataru in Ukraina.

  20. EVZ.ro , 15 martie 2022 , ora 8:30 : OPINIA SPECIALISTULUI – COL. ( r.) TUDOR PACURARU : ” MERCENARII LUI PUTIN SI O DILEMA ISTORICA „.

  21. Se inroleaza Idiotul de Sugiuk,dar el e cam p zdă ,stă ascuns intr un birou si u suge pe aici.

    • EU SUNT SUGIUK , ma gasiti pe Facebook: CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL , de profesie troll mancator de k.kat din galetile primite cadou de la Raion . Cand nu mai am nimic in polonic imi sug ciorapii pana apare primul musteriu sa-i sorb propolisul in boschetii din spatele garii Tiraspol ….hihihihihi

  22. M-am inrolat , mi-au dat uniforma in culorile curcubeului si mi-au cerut sa ma ocup cu ” spatele ” ………….

  23. AKTUAL 24 , 17 MARTIE 2022 , ARTICOL DE MARA POPESCU : ” INCA O FISURA IN SFERA DE INFLUENTA A RUSIEI . UZBEKISTANUL SUSTINE … U C R A I N A : ” UZBEKISTANUL RECUNOASTE INDEPENDENTA , SUVERANITATEA SI INTEGRITATEA TERITORIALA A UCRAINEI ” .

  24. CAND ESTI PRES !!,ESTE NORMAL SA SE STEARGA ALTII CU TINE PE PICIOARE !!!!. CAND STAI CAPRA !,LA CE TE ASTETI ?,CAND FACI DECLARATII CA AI MARIT BUGETUL DE APARARE CU INCA UN MILIARD DE EURO !!,NU-I NORMAL SA -TI FURE CAREVA PORTOFELUL !.

  25. Am fost pres , s-a sters cu mine pe picioare , m-am dus dupa fenta si Kostea Sugiuk Tiraspol mi-a labuit portofelul .

  26. Ăștia despre care se face vorbire ca ar fi guvernanții României nu sunt ceea ce se spune. Ei sunt agenți de vânzări ai firmelor americane în țara noastră. Ei reprezintă interesele capitalului american pe meleagurile mioritice si nu reprezintă, in niciun fel interesele statului roman si al romanilor. Nu românii iau cocota in funcții ci Ambasada SUA din București, cu sprijinul nelimitat a mass media noastră cea obedienta. Fiind agenți de vânzări ai Complexului Militar Industrial de peste ocean nici măcar nivelul comisioanelor care se practica nu este la nivelul altor tranzacții făcute pe alte meleaguri. Singurul comision care este aplicat este menținerea lor in funcții. Si din aceasta poziție să-și asigure răsplata serviciilor pe care le fac stăpânilor. Adică romanii plătesc de doua ori. o data furniturile, de cele mai multe ori SH, chiar la mana a patra, dar la preț de top, le mai plătesc si furtișagurile făcute de guvernanți, pentru ași îndestula conturile, greu de îndestulat. Niciodată in istoria romanilor, de la romani încoace nu am mai avut parte de un asemenea jaf. Turcii, cu al lor tribut.

    • Ghia , traiesti in economie de piata , e greu sa intelegi dupa ce te-ai indobitocit in ciomunism . Baga o cantare cu partidu si mergi te-culca …

  27. Niste labari care au mituit autoritățile din vămile ucrainene si acum fug prin Romania ca tara de tranzit.Ar fi trebuit intorsi in Ucraina inapoi de autoritatile romane in pas de defilare.

  28. Aktual 24 , 17 martie 2022 , articol de Razvan Corneteanu : ” 10 FOTOGRAFII CU COPII PENTRU CARE NU CRED SA IL POT IERTA VREODATA PE VLADIMIR PUTIN – OPINIE „.

  29. Sunt mercenar , ma doare n pla de tot , ce daca au murit copii in Ucraina , Belgrad , Bagdad , Tripoli , Damasc samd….?

  30. Pai unora le e permis sa omoare copii si nu patesc nimic iar altora care fac la fel ( nu e normal) ….CRIMINALI JUDECA CRIMINALI?
    Doar interesele unora conteaza ,ale altora nu trebuie sa conteze.

  31. Comisarul.ro , astazi , ora 10:52 : ” INFOCONS : CARNEA DE PASARE IN COMPOZITIA CRENVURSTILOR DE PUI , INTRE 27 % SI 94 % „. Sunt extrem de prevazator , io servesc crevursti natur zburliti , sunt mult mai ecologici si lasa laptic de matca daca ii molfai bine intre gingii .

    • Chiar nu mai ai rusine bai individ ule ?!?!Cine piz…a matii te plateste ca sa murdaresti cu jegul tau un sit intreg bai pork nistrean Opreste -te !!!

  32. Deci:copii se omoară intentionat(omor cu intentie) si neintentionat(omor din culpa).Amândouă sunt infracțiuni cu condamnare.
    Bine,în Patrii ca România se mai întâmplă sa plătească altii în locu tau daca ai vrun „frate” Patriot.E bine asa?

  33. DIGI 24 , ASTAZI , 17.03.2022 , ORA 08:00 : ” ANALIZA REUTERS . DILEMA LUI PUTIN : CUM SA-SI PROCLAME VICTORIA INTR-UN RAZBOI PE CARE OCCIDENTUL SPUNE CA RUSIA L-A PIERDUT DEJA „.

  34. Le‐a cam stricat combinatiile Putin unora care cred ca doar ei au voie sa faca cand si unde ce vor.Uneori mai da si cu rest,ce să îi faci.

  35. Alt comentariu,mai adaptat la realitate.si domnu putin e dus cu pluta de a binelea.”Dansul” e modelul macro ale unora care gândesc la fel.Din punct de vedere psihiatric oamenii ăștia super inteligenți și narcisism pronunțat sunt cei mai periculoși,ca să nu mai zicem si de apropierea senescentei.Dar domne,daca securiștii rusi i au dat putere asta e,acuma e si peste ei

  36. Macar lui Putin securistii i-au dat Valiza,alții…., bine ca nu e senil sa confunde poporul ucrainian cu cel iranian.Oare e Putin nebun sau asa îl fac unii care vor control total si nu reușesc?
    VIITORUL NU LE APARTINE GLOBALISTILOR CI PATRIOTILOR,NATIUNILOR SUVERANE SI INDEPENDENTE CARE ÎSI PROTEJEAZĂ CETATENII.

  37. E nebun.Ca l au facut altii sau era mereu dus,nu schimba ecuația.
    Care patrioti domne?Care ?Astia ca Werner?

  38. Asta e slugă, ce tot pomenești de el bai nene,ne-a vandut si indatorat pe vecie. Polonezii primesc moca armament si noi acelasi armament il platim.

  39. UNIVERSUL. NET , ASTAZI , 17 MARTIE 2022 : ” EXODUL INTELECTUALITATII RUSE . FUGA DE PUTIN – ESEU DE MIHAIL VICTOROVICI ZIGAR „.

  40. COMISARUL.RO , ASTAZI , ORA 15: 45 : ” INCEPE REVOLUTIA IN RUSIA ? UN IMPORTANT GENERAL RUS AR FI FOST ARESTAT DE FSB ” .

  41. Presedintele Statelor Unite , Joseph Biden , va avea maine , vineri , 18 martie 2022 , o conversatie cu omologul sau din China , Xi Jinping . COTIDIANUL . RO , 17 MARTIE 2022 , ORA 14: 53 ( R.C ) : ” BIDEN SI Xi JINPING DISCUTA DESPRE INVAZIA RUSA „.

  42. Alo, propaganda sistemului, dacă tot îmi folosiți pseudonimul, postați frate ceva inteligent, nu-l folosiți sa va aruncați laturi în cap între voi. Cine-mi cunoaște stilul nu cade în capcana voastră de doi bani.

  43. Stilul meu estre inconfundabil , e un stil intre zmuls si fluture , am luat chiar medalia ” Stevia ” pentru stilul inedit …

  44. Stilul tau mai rapandula Nazista ,mai kostineata sugimue care este ?Vitrina din Amstedam ,statuia cersind ,lgtb ul si homaleala Drogaiala,spirala, pisu

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger