AcasăDezvaluiriAncheteIohannis renunță la Pahonțu și Hellvig!

Iohannis renunță la Pahonțu și Hellvig!

Un adevărat tsunami ar putea lovi vârful sistemului la puțină vreme după ce electoratul, cu sau fără soft va decide cine va fi viitorul președinte al României pentru următorii cinci ani. Însă marea surpriză care deja i-a lăsat mască până și pe unii dintre cei mai informați oameni de la vârful ”lanțului trofic” al sistemului este că lovitura va veni tocmai acolo de unde nu se aștepta chiar nimeni, mai ales cei dintre oamenii actualului președinte. Pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, în aceste zile Klaus Iohannis negociază intens pentru a putea primi sprijinul decisiv al adevăraților băieți deștepți ai sistemului. Cei care de altfel și au singurele canale de comunicare și se bucură de încrederea atât de influentelor agenții guvernamentale ale principalilor aliați strategici ai României, Statele Unite ale Americii și Israelul. Iar cum panica încă bântuie pe la Palatul Cotroceni, desi așa după cum anticipam cam toată lumea bună a sistemului și-a dat oricum mâna într-o alianță ”contra naturii” împotriva revenirii generalului Coldea și drept urmare șansele useristului Dan Barna de a mai prinde finala prezidențială se prăbușesc pe zi ce trece, Iohannis pare că nu este totuși deloc mulțumit de felul cum s-au mișcat oamenii săi pe care s-a bazat.

Cum de altfel ”neamțul” nu are cum să fie mulțumit nici de faptul că operațiunea ”blitzkrieg” prevăzută pentru schimbarea de îndată a Cabinetului Dăncilă cu ”guvernul meu” s-a tot amânat sine die, ceea ce a scăzut considerabil din cota de încredere a partenerilor occidentali și a Bruxelles-ului că, într-adevăr, Klaus Iohannis chiar este noul ”mascul alfa” al politicii românești. Și implicit singura voce autorizată pentru a purta ”negocierile” privind viitoarea ”colaborare reciproc avantajoasă” cu ”colonia” România. Numai că oamenilor din servicii și nu doar cărora Klaus Iohannis le-a cerut sprijinul pentru a fi cu adevărat sigur de un nou mandat au pus o condiție care părea din start că va fi una pur și simplu neacceptabilă pentru președinte. Numai că, ”ghinion” pentru Lucian Pahonțu și se pare chiar și pentru Eduard Hellvig, Iohannis ar fi de acord cu schimbarea șefilor Serviciului de Protecție și Pază și  Serviciului Român de Informații! Chiar dacă în cazul ultimului lucrurile nu sunt încă pe deplin bătute în cuie și s-ar mai putea juca până în ultima clipă… Însă cei care au cerut cele două ”capete” în schimbul susținerii necondiționate a lui Iohannis plusează în continuare, astfel că președintele s-ar putea să nu mai aibă răgazul necesar pentru a  mai putea trage prea mult de timp cu această ”licitație”. Astfel că dacă vrea să nu aibă surprize cu ”softul” cel nărăvaș și acesta să fie mai prietenos cu el decât cu Dăncilă, atunci până la sfârșitul acestui an am putea asista atât la pensionarea ”de bună voie și nesilit de nimeni” a generalului Lucian Pahonțu după 14 ani pe muchie petrecuți în fruntea Serviciului de Protecție și Pază, cât și la retragerea strategică în diplomație a directorului Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig.

Prețul unui nou mandat…  

După cum dezvăluiam chiar zilele trecute, Klaus Iohannis își dorește prea mult o victorie categorică încă din primul tur al alegerilor prezidențiale, pentru ca până și cei mai apropiați oameni ai săi să îndrăznească să încerce să îi scoată din cap această idee. Astfel că se caută deja cu disperare soluții alternative pentru ca, fie și dacă acest triumf electoral nu are cum să fie înregistrat din primul tur, atunci barem Iohannis să beneficieze de o victorie fără emoții în al doilea tur. Numai că pentru îndeplinirea acestui deziderat nu este suficient nici măcar ca pesediștii să continue să-și dea singuri cu tesla în scorul electoral, mai fiind nevoie obligatoriu și de un alt fel de  sprijin… Unul mult mai discret, ce-i drept,dar cu atât mai sigur. Iar Iohannis părea zilele acesta dispus să plătească ”prețul” cerut pentru a nu mai avea vreo emoție și a nu mai risca nimic în ceea ce privește primirea mandatului izbăvitor de cinci ani la Palatul Cotroceni, chiar dacă pentru aceasta trebuie să se debaraseze de doi dintre cei mai loiali oameni din sistem. Unul dintre ei fiind chiar cel care a condus rezistența ”iohaniștilor” din sistem, atunci când puțini credeau că aceștia vor rezista, prinși fiind între ”ciocanul” Maior și ”nicovala” Coldea…

Băieții care nu uită și nu iartă…

În ceea ce îl privește pe cel mai longeviv șef de serviciu secret din România ultimelor decenii, soarta generalului Lucian Pahonțu pare ca și pecetluită. Culmea este însă că după ce a rezistat cu un stoicism greu de întâlnit la toate încercările de debarcare și chiar ”focului încrucișat” declanșat asupra sa din toate părțile la un anumit moment dat, generalul Pahonțu s-ar putea să plece acum doar la rugămintea președintelui pentru care s-a sacrificat atât… Cu toate că și Pahonțu însuși  știe de altfel foarte bine de unde i se trage până la urma urmei… De la autorizarea misiunii ”bădărănești” de extragere de la Hotelul ”Marriott”, într-un exces de zel dovedit atunci doar pentru a rămâne în grațiile Laurei Codruța Kovesi. Cum însă ”băieții” ăștia chiar că nu uită și nu iartă, iată că odată ajuns la mâna lor, Klaus Iohannis s-a trezit în fața unei mici ”rugăminți”: schimbarea lui Pahonțu! Ceea ce pentru Iohannis, mai ales dacă va primi și al doilea mandat poate fi chiar o dublă lovitură… Pentru că va scăpa astfel de un executant din vechea gardă, muncitor, ce-i drept, dar tot mai izolat în zona celorlalte servicii… Dar mai ales pentru că astfel va putea oferi postul altcuiva. Pentru că, din câte reiese din informațiile intrate în posesia noastră, lui Iohannis i s-a cerut doar plecarea lui Pahonțu, desemnarea înlocuitorului la conducerea SPP rămânând apoi strict apanajul președintelui…

Un ”american” îi scapă postul…?

Cum Lucian Pahonțu oricum nu a reprezentat o miză pentru Klaus Iohannis decât poate cel mult atunci când l-a moștenit de la fostul lui ”stăpân”, Traian Băsescu, posibila schimbare a șefului SPP nu este prin urmare un șoc chiar atât de mare. Poate doar momentul ales fiind într-adevăr surprinzător… În schimb cu totul altfel stau lucrurile cu Eduard Hellvig, recunoscut drept cel mai loial ”iohannist” din sistem. Mai ales că, de bine, de rău, acesta chiar a mai resetat câte ceva din vechile metehne ale serviciului de pe vremea binomului… Numai că se pare că Hellvig a călcat totuși pe ”becul american”, faptul că în toată conducerea lărgită a SRI-ului nu se mai regăsește nici măcar un singur ofițer pro-american, ci doar germanofili convinși sau de conjunctură putându-i fi fatal! Asta dacă nu cumva, în ultima clipă, se va încerca să se dreagă busuiocul sereist prin promovarea unui ”american” pe o funcție care să mai calmeze apele atât de agitate de peste Ocean…

author avatar
Catalin Tache
15.829 afisari

37 COMENTARII

  1. Era si timpul sa i vina rândul si lui Ghiul sa plece.Oamenii sunt obosiți la
    maxim,nu au timp liber deloc,fac peste 300 de ore,s au îmbolnăvit, stii frf bine asta,îți pasă???

    • Si daca pleaca pahontu si vine altul regulile raman aceleasi famiglia trebue pazita in continuare pe banii nostri in vacante si plimbari prin oras si la scoala ca ne omoara isssi mai mare rusinea nici ceauseasca nu era asa pazita si cand mergae la haznaua din fundul curti.

  2. poate germanii au uitat cit de repede se schimba ai nostri,dupa cum bate vintul.
    facem si noi procesul ala al comunismului?tot nu v ati desprins de comunism?procesul revolutiei false?au trecut treizecideani.
    procesul mineriadelir?ii deranjati pe tovarasi?
    afacetile ilegale,gen autoservice uri,de ce nu le inchideti,sau sa le amendati cu 10000euro tura?de ce spevulantii cistiga asa mult(cartofi,etc)?
    cind va vemi cutremurul acela mare,vom scapa de oamenii rai:tovarasi,servicii,membri,interlopi,politisti,din justitie din primarie etc?speram ca da.

  3. Postacii lui ghiul,nu intrati sa l laudati???Ca a dres ca a facut ca a marit CA A MARIT nr orelor de muncă, Ar fi interesant sa zică el ce a făcut primii 5 ani de mandat,sa speram ca l va întreba cineva,pardon audia.Stie cineva ,a auzit cineva dacă s au mai furat si prin alte parti banii de la CAR?

    • Ghiul ,pul ,scul ,zburatoru ,vanatoru ,criminalu ,scarbele de tot soiul conduc Romania Siktir homo ,siktir seful paznicilor !

  4. TACHE iar nu ești suficient de informat…Domnul Eduard Hellvig va rămâne pe funcție 100% mai ales că a reușit să reformeze sistemul de intelligence… un fapt de lăudat și de apreciat !Domnul Pahonțu la 55 de ani poate se gândește la pensie …totuși oricine ar vrea o perioadă de vacanță după atâția ani de muncă…oare nu era mai corect așa de scris articolul?

  5. Vai ce frumos! Cum se mai fac jocurile! Popor roman, dormi linistit. Sistemul lucreaza impotriva ta!

    • Fa , patachina mancurta , ce treaba ai tu cu poporul roman cum doarme si cum se fac jocurile ? Ai camara goala , ai taiat frunze la caini toata vara in loc sa bagi stevia la borcane , clampani ca proasta-n piata Suvorov cand n-are clienti .

      • Bre , Kostya , da tari prostovan mai iesti , sini postiaza cu numili Gelu in Cotidianul , nu matali , Curdefer ? Ti uiti in oglnja si ti bistilesti ? Acusica ma bielesc din profil la tini , tari hidos ai ajuns , nu ti mai plase Ulivia , iesti o cazatura , leit Suvorov biat . Ai sitit se urat era Suvorov ? L-ai intrecut , esti bau-baul si fasi veacu in cabina 00 di la gara Tiraspol . Oglinja , oglinjoara , di si ti-ai spart ?

  6. Bă Tache,dacă toată această tevatura a alegerilor se aranjează la nivel de servicii și de moftul lor,pardon software,de ce pulimea mai este chemată la vot?

  7. Lucică duti pi pustiu tărănoiule ,lasa locul unui băiat tânăr care stie sa se poarte Si sa vorbească, sa aduca un nou refresh în insttuție,sa apara spiritul de echipa sa numai fim dezbinati cum ai vrut tu,sa nu ne mai sifonam unii pe altii.

  8. Dar la Paris în 2009 cum a fost?Sau când a fost suspendat a doua oară,degeaba a fost pulimea in numar asa covârșitoar sa l suspende.

    • Maior e plecat din cate stiu! … nu e pe-acasa! … e in exil cu consultanta juridica dupa el!

  9. Bai Catrin,nu exista grad de comparatie intre d l Helvig si agramatul de ghiul cu unghia mare de la degetul mic.De plecat ,va pleca,întrebarea e unde va pleca,ca la cate a facut…

  10. @anonimusule de plecat va pleca cum va pleca si molusca cotrocenista dar afla ca aceasta patachina criminala are asi in maneca si i poate da in gat pe oricare inclusiv pe paltonoiul din dulap Sunt lucruri mizerabile facute impreuna de cele 2 satani johanus si pohontu vanatoru Sunt uneltiri si bete bagate prin rotile carutei SDisteAranjamente si potlogarii de borfasi pe care pohontu le poate da pe goarna oricand inclusiv faptul ca molusca l a ademenit pe seful paznicilor intr o noapte sa doarma amandoi la hotel Iar faptul ca pohontu nu a permis ca homalaul molusca sa l iubeasca cantareste enorm in defavoarea sas ului homalau

    • @ @anonimus
      2019-11-01 – 20:48:08
      ID comentariu – 57302
      A mai vazut cineva barbat puternic in toate aspectele exterioare si bancare, la 50+ si monogam??Nici o aventura ,nici un divort, nici o barfa,nici un copil inafara (nu zic inauntrul) casatoriei, nimic??Nu zic ca n-or fi, dar eu n-am vazut in politichia damboviteana.Si nici Potomaciana, de unnde luam lumina in culorile cur cu beului.Ba da, cred, pe la Rar Esti Uman, Bogdan , dar si dansul este foarte ingrijit cu propria persoana.

  11. Oportunitate excelenta lucru pe internet.
    Se lucreaza cu program flexibil. Instruire asigurata. Preferi sa mergi la job? Poti sa ai incredere in noi. De ce sa nu incepi acum? Suntem extrem de ambitiosi. Aici gasesti seriozitate. Fiindca suntem cei mai buni. Tu decizi cat vei castiga. Oportunitate foarte serioasa. Trimite-mi mesajul VREAU MAI MULTE INFORMATII, dupa ce ma contactezi la adresa mea de email:
    oportunitate337@gmail.com

  12. ‘Klaus Iohannis s-a trezit în fața unei mici ”rugăminți”.E si piesa muzicala de sugces, „O mica rugaminte”, dati o cautare pe tu-tube.Chiar daca ai cate un Rar esti uman, Bogdan, sau vreun Organ secuian care ti-o fac tie, si, tu ca administratorde Colonie, trebuie sa le-o faci stapinilor.

  13. Kostya , ejaculezi amintiri ? Te-ai saturat de laba ca ursul de ghinda ? Linge-o pe lung , ca-lata si incropeste si niste sugiukuri la ochiul dosnic maron in spatele statuii lui Suvorov . Muahhhh ! Sa fie cu noroc ! Kak zakalialasi stahl !

  14. Pahonțu? Păi, trebuie să negocieze serios cu el această schimbare, dându-i o sinecură onorabilă și bănoasă. Nu uitați de informațiile pe care le deține despre Johannis și famiglia lui. Helvig? V-a fi noul ambasador în SUA, Maior intrând pe fărașul scandalului cu Trump.

  15. Erau niste jigodii, ca toti din servicii. Dar niste jigodii mai moderate ca altele, iar faptul ca li se cere inlocuirea tocmai a lor cu jigodii si mai mari arata ca totul merge conform planului.

  16. TARE ! La conducere cand proamericani, cand profrancezi si proenglezi ,acum progermani cam de mult ,caci americanii au dormit ani buni ( nici nu cred ca vor sa recupereze cu klem in frunte ) si stau si ma gandesc cand vor fi numai PROROMANI.

  17. Daca a schimbat Sri sa-l duca la politie pe Helving sa schimbe si acolo. Da sa fie tacticos ca la astia le sare țandara repede.

  18. Ma la Spp nu trebuie schimbati ca se schimba ei intre ei ca la vanatoare glontu mai ricoseaza din vanat.

  19. Ba da nea floaca trebuiesc schimbati,au în cap numai afaceri,firme si mai putin gânduri de treaba pe domeniu,în spatele lui suvorov,cine o fi si asta
    .Se cred intangibili,cred ca nu se stie ce au facut in toti anii ăștia.

  20. Ce mizerie de articol, ce ziarist de rahat. Nu pierdeți vremea cu foaia vitelor de pripas

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger