Vom avea încă un șef al statului român care se va declara înfrânt de sistemul ticăloșit… Și tot după două mandate… Până atunci însă, ghinion, Klaus Iohannis mai are de îndeplinit o sumedenie de ”treburi prezidențiale”. Poate și în interesul poporului român, cine știe, dacă timpul îi va permite… Dar sigur pentru ca adevărații jucători mondiali aflați la ”masa geo-globală” unde se fac cărțile pentru această parte a lumii și nu numai să îi mai permită să rânjească și el, alături de ei, într-o fotografie de grup!

Ca să aibă ce să arate ”loialiștilor” de acasă cum se bate el pe burtă cu ”greii” lumii! Dar mai ales ca să nu se trezească dureros din visul că ”jocul” lui încă mai contează. Chiar și acum când, poate cu excepția câtorva ”iohanniști” radicalizați, adevărații băieți deștepți ai sistemului știu foarte bine că Iohannis chiar că nu mai contează nici măcar în repartizarea marilor contracte de armament pentru înzestrarea Armatei Române. Șeful statului român fiind deja perceput ca o biată ”mână moartă” de către adevărații lideri occidentali care contează. Cei care deja își împart cele 2,5 procente din PIB-ul României, fără ca măcar să îl mai întrebe pe Iohannis ce părere are. În timp ce acesta continuă să se amăgească, deja de o manieră penibilă, cum i-ar juca de fapt el pe degete pe Biden, Macron, Scholz, Rutte, ”șmenuind” dosarele de la unul la altul și ”peticind” bugetele” cu noi și noi promisiuni.



Unele care pe el unul, pe persoană fizică nu îl costă nimic! Dar care conduc la asumarea obligației de devalizare a bugetului național cu noi și noi miliarde de euro. Pentru achiziția de tehnică militară despre care rapoartele informative ale principalelor servicii secrete ale țării avertizează deja că, pur și simplu, nu sunt necesare Armatei Române!
Ca la Citroen, pe vremea lui Ceaușescu…!
După seria de ”lovituri” privind ”unidirecționarea” contractelor de armament, în valoare totală de aproximativ 14 miliarde dolari până acum, strict către samsarii americani de armament, uite că a venit momentul dezvăluirii și ”filierei franceze”! Una care nu face decât să folosească exact aceeași ”rețetă” în ceea ce privește obedienta Românie. Ce este drept, cu un succes încă ”insignifiant” față de ”marele pot” pe care l-au ”umflat” până acum doar partenerii strategici de peste Ocean. Dar cum și Franța ne este partener strategic, Președinția lui Macron și-a întărit eforturile ca și companiile franceze de armament să ”smulgă” cât mai mult pot din ”prada” românească. Mai ales după ce Klaus Iohannis și Nicolae Ionel Ciucă au promis că vor ”sparge” din nou ”pușculița” bugetului alocat Armatei Române. Singura ”excepție” care însă din păcate nu face decât să întărească regula ”plății în avans a taxelor pentru parteneriat strategic” o constituie structura contrainformativă care și de această dată atrage atenția asupra ”capcanei” în care tocmai ce cad decidenții români. Ce este drept, de această dată una întinsă de un Paris care s-a săturat să tot aștepte ca România lui Iohannis să plătească singură ”tainul francez”. Așa că au început să acționeze cum știu ei mai bine…

Ca pe vremea când ne vindeau mașini Citroen depășite din punct de vedere tehnic, vechi, dar foarte scumpe, pe vremea lui Ceaușescu! Raportul informativ de ultimă oră intrat în posesia noastră documentând o nouă ”țeapă” pregătită bugetului Ministerului Apărării Naționale. Și asta după ce cam toată ”lumea bună” a sistemului a conștientizat deja că Naval Group nu este în stare să livreze, în graficul sumei de 1- 2 miliarde de euro, cele ”4 bucăți” corvete și fregate promise! În schimb, se angajează acum să livreze submarine – cea mai scumpă armă existentă! – în cadrul unui acord cadru de 1 miliard euro. Nu unul… Ci două submarine! Și asta în condițiile în care, după cum se avertizează în raport, numai logistica, pregătirea și muniția aferentă vor depăși în schimb suma de 3 miliarde euro. Deci, în contract vom plăti 1 miliard pentru 2 submarine! În schimb, prin anexele secretizate la acordul cadru, ne obligăm să achităm alte peste 2 miliarde euro, pentru ”logistică, pregătire, muniție…”! Mai mult decât atât, deja beneficiarii legali au fost avertizați de către experții militari că submarinele din clasa Scorpene nu sunt adecvate condițiilor platoului românesc al Mării Negre! Și uite cum, deși nici nu ne-am apucat încă de corvetele care ar fi trebuit deja finalizate, acum trecem direct la submarine! Dar pentru că, nu este așa, ”reevaluarea” amânării de către partea franceză a vizitei premierului Ciucă la Paris costă, mai cumpărăm înainte și niscai elicoptere, de ”doar” 150 milioane euro, să fie acolo…
Chile – Malaezia – India – Brazilia…
Da, se știe! Dar ce mai contează atunci când ”cineva” are interese financiare și politice uriașe…? Astfel că factorii de decizie de la București refuză, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să deschidă ”plicurile galbene” prin care ar fi informați despre ”amănuntul” că ”francezii nu mai fac acest tip de submarin de 20 de ani”! Ca și despre faptul că prin contractul gata negociat, submarinele nu se vor face în România! Și nici măcar în Franța, care nici măcar ea nu mai este sigură dacă are sau nu mai are tehnologia! Astfel că ultimele submarine Scorpene au fost produse în… Brazilia!

Și achiziționate, cu imensele scandaluri de corupție aferente, de armatele din Chile, Malaezia, India și Brazilia… State care nu sunt membre NATO! Mai mult decât atât, Vasile Dîncu pare să fi ”dezertat” din fruntea MApN, pentru a nu fi apoi răspunzător penal, după lecturarea informării privind implicarea companiei producătoare Naval Group într-un imens scandal de corupție în Brazilia. Pe lângă anchetele nenumărate din Brazilia, inclusiv Parchetul Național Financiar de la Paris derulând propria anchetă privind ”paraîndărătul” din contractul de furnizare a 5 submarine către Armata Braziliană…
Nu e NATO… Nu e ONU… E Ursula!
Numai că, în timp ce mai mulți politicieni brazilieni și din Malaezia înfundă pușcăria pentru implicarea lor în achiziția de submarine de la Naval, Iohannis tocmai ce i-a promis președintelui Macron că și România va cumpăra două Scorpene! De ce..? Pentru că, după ce până și Iohannis s-a prins de ”abureala” cu preluarea conducerii NATO de la Stoltenberg, acestuia i s-a ”fâsâit” și planul de a ajunge la ONU, după ce ”valul republican” va mătura SUA. Numai că, ghinion, nu a fost să fie…

În schimb, Macron nu a avut nicio ”greață” de a îi promite sprijinul francez pentru ca Iohannis să fie ”noua Ursula” din fruntea Comisiei Europene! Și ”mână moartă” de Iohannis a crezut din nou… Așa că deja i-a ordonat lui Ciucă să ia de îndată două submarine! Cele care costă ”doar” un miliard… Dar care au ”anexe” la contract de peste 3 miliarde euro…În timp ce expertiza tehnico – militară susține că Armatei Române i-ar trebui, dacă tot are bani de submarine, de U212A, ci nu de Scorpene!
Joshanis mana moarta?????????????????????????? Dupa ce a fost ales bules de catre handicapati inclusiv A DOUA OARA ????????????? Sunteti prosti gramada.
NU A FOST ALES….A FOST IMPINS DE SECURISTI INTR-O FINALA ARANJATA NON-COMBAT.ROMANIA E TARA MINCIUNILOER UNDE SE MASLUIESHTE SI MINUTUL IN CARE SE DA GOL…CA DE MARCAT NU POATE FI VORBA…GOL…GHINION…
DACA MAI MULT DE ATAT NU SE POATE , NU SE POATE
VINE CIUCA DIN URMA , ORI CIOLACU , NUMAI DOCTORANZI
Pe Constantinescu si pe Johannes l-au infrant sistemul. Ce au ei comun? Sunt…. profesori!!!
Plavan de doi bani ,asta e Iohan!
I-A INFRANT ILIESCU PE TOTZI.BATRANUL EDEC BOLSHEVIC DIN MOLIERE 3-5 E STAPANUL VOSTRU.BUNICUTZA TRILION TRILIESCU VA INGROAPA PE TOTZI.
Domn profesor atenție la acordul de plural al conjugării verbului a învinge.
Se pisssa deja smecherii lumii pe el.CU JET!
Sug de zor , diplomatic , degetul mijlociu de la MANA MOARTA si mi-a dat CU JET !
Nu mai sugw atata zmäuraș
Are un fes pe cap cu miros de zmaurica si motu e perforat ……
Zmäuraș .Capu e dă zmäuraș restu nu știu.
O chestie știu.Zmäurașul e șmecheraș dulcik
Capu e rosu si are gura pe orizontala ? Fugi , e aruncator de flacari ….
CU ARUNCATORUL DE FLACARI E ALTA COMBINATZIE….
ACU AU INTRAT NISTE PESTHISHORI…MAI SUNT VREO 1.000 „PESHTI” DE VENIT…NU SHTIU PESHTISHORII SA INOATE…PE SPATE…
205 dead in Colombia as a result of heavy rainstorms Daniel Stewart – 11h ago
https://news360.es/canada/2022/11/14/205-dead-in-colombia-as-a-result-of-heavy-rainstorms-3/
pésame
1.634 afisari
23 COMENTARII
ASHA VORBESHTE UN DIPLOMAT…NICI SA SCOATA ASHTIA P-U-L-A SA SE PISHE PE VOI NU MERITATZI…N-AVETI VALOARE….
Imi cer scuze , eu am postat cu pseudonimul ” Diplomat ” si iar m-am facut de …k.kat !
CE SA FIE CE SA FIE OMUL MORT SI P-U-L-A VIE…DAR MAI RAU BATUT DE SOARTA OMUL VIU SI P-U-L-A MOARTA.RAUS.KAPUT.Scheiße.Geschissen.
Constantinescule , stai adiba , urmeaza sa-ti intre si tie in falci un Scopene zburlit , io am primit un Nautillus de am intrat in imersiune …
@K O S T E A 2022-11-14 21:31 21:31:19
Un Batran Prieten avea o vorba…”Vali…daca se da o lege sa ne fu-ta-n cur ashtia pe totzi…Eu ies primul la coltzul strazii sa ma fu-ta intai pe Mine…ca sa stau dupa asta si sa rad ce ceilaltzi…”….Batranul Prieten nu mai e pe lumea asta din 2018…..nu a mai apucat „legea”…Kostea…am stat destul „capra”…acum urmeaza sa ma bucur(ca tot e bucureshti-orasul ciobanului bucur…presupun ca de atunci sunt oitzele informatoare…)…de Spectacol…adica de Show…French Can-Can…Va fi si fara Ca-Ca…nu se vor mai kaka de FOAME…
Deocamdata am putzina treaba…LUCREZ CU CIFRE…
NY Times : Amazon ar plănui să concedieze circa 10 mii de angajați / Sunt cele mai mari reduceri de personal din istoria companiei g4media 14 Noiembrie 2022
Suneti niste bulangii , habar n-aveti ce se discuta in spatele cortinei si care sunt dedesupturile . Voua nu va convine nimic , criticati in necunostinta de cauza sperand sa agitati spiritele . Hotararile se iau de experti militari si intelegerile la nivel de sefi de stat nu sunt barfe din galeria Rapidului ce pot fi date publicitatii . Ciocu mic si joc de glezne , copiii de mingi stau cuminti la postul lor ferindu-se sa nu primeasca vreun rever in bot . Punct.
Zmäuraș😚😚😚😚
@D-ale dilibaului 2022-11-14 21:51 21:51:05 BAROSANE….MAGRAOANE…INTAI INVATZA SA SCRII SI SA CITESHTI…CORTINA…DRONA…SPATE…DOS(MS-DOS)…DUPA,,
„dedesupturile”
dedesubtadverb
1. În partea de jos, din jos, sub (ceva).
sinonime: jos sub antonime: deasupra
1.1. (și) adjectival De jos.
sinonime: inferior
etimologie:
De + de + subt
dedesubt, dedesubturisubstantiv neutru
1. Partea cea mai de jos, cea mai adâncă.
1.1. figurat Partea ascunsă, tăinuită.
etimologie:
De + de + subt
https://dexonline.ro/definitie/dedesubt
Baga-te DEDESUBT si arde-ne cate o placuta Volvo intre inghinale , bonus ca ai avut dreptate . D-ale dilibaului mi-a cerut sa te laud , lui ii e rusine si te saruta cu curu . FELICITARI !
@D-ale carnavalului … 2022-11-14 22:10 22:10:21
https://www.g4media.ro/un-copil-in-stop-cardio-respirator-si-alte-doua-persoane-ranite-in-coliziunea-dintre-un-autoturism-si-o-caruta-accidentul-s-a-produs-in-bihor-pe-dn-76-intre-beius-si-oradea.html#comment-2014788
SUNT „MULTITASKING”…AM SI NISTHE CONDOLEANTZE DE BAGAT…SUNT „COMANDATE” DEJA…ANTICIPAT…COLIVELE…SUNT PUSE LA COPT…LA CRESCUT…ZICI CA-S COZONACI…CHECHURI…MAI URMEAZA…
@D-ale dilibaului
Esti sătul ? Ai crăpat bine ?
Hai ca pentru excrementul asta de discurs globalist ,îți da relicva soros o coje de pâinea mai mare,baga mare gustere ,ca să vină și trotineta
Pastele mamii , sunt satul , am umplut burdihanul cu k.kat , crap multumit daca ii fac o felatie lui Soros sa-i iau trotinetu …
Chiar , ce ma intereseaza pi mini la Rabnitu ce discuta Iohannis cu Macron , Scholz , Biden sau Ursula si ce submarini achizitioniaza ? Pi malu stang al Nistrului nu vor apari , ie pria mica apa sa ma pomieniesc ca ne rapieste di pi siarsiaf cand fac amior cu Jika contra sistiemului si ni baga in burta Nautilusului …
Universul . net , 14 noiembrie 2022 : ” PROFESOR RUS DE LA UNIVERSITATEA CHICAGO ………………………………….. ” – Konstantin Sonin – Novaya Gazeta . Europa . 2. Universul . net , 14 noiembrie 2022 : ” IMBLANZIREA CU BICIUL …………………………………………………. ” – Analiza Novaya Gazeta . Europa . 3. Universul . net , 14 noiembrie 2022 : ” CASA ALBA : SECRETARUL DE STAT AMERICAN ANTONY BLINKEN VA VIZITA CHINA LA INCEPUTUL ANULUI VIITOR , SEMN AL DESTINDERII RELATIILOR INTRE WASHINGTON SI BEIJING ” – COMUNICAT CASA ALBA , preluat de NEWS.RO .
AKTUAL 24.RO , ASTAZI , 14 NOIEMBRIE 2022 : ” SOC LA ……. , Xi JINPING S-A RAZGANDIT . PRESEDINTELE CHINEI I-A SPUS LUI BIDEN CA ” BEIJINGUL NU CAUTA SA SCHIMBE ORDINEA INTERNATIONALA EXISTENTA „.
ASHTIA BAT CAMPII…O BAT IN CAP…SI PE MULTZI BANI…PENSII SPECIALE….
Contraamiralul Ciorobea: Mi se pare că se urmărește ca cele 4 corvete pentru România să fie constuite în Franța și apoi livrate
https://www.defenseromania.ro/contraamiralul-ciorobea-mi-se-pare-ca-se-urmareste-ca-cele-4-corvete-pentru-romania-sa-fie-constuite-in-franta-si-apoi-livrate_619399.html
BOMBA!!!
Generalii din Administrația Prezidențială – corupția din biroul lui Iohannis Cimpoi AdrianUltima actualizare 15/11/2022
Generalii din Administrația Prezidențială, asemeni majorității funcționarilor din ministere, sunt încremeniți în proiect. Nimeni și nimic nu-i mișcă. Eterni și intangibili.
Cel mai important dintre generalii lui Iohannis, Ion Oprișor, este la Cotroceni de aproape 20 de ani. Secretarul general al CSAT, gl.lt. Mihai Șomordolea este din anul 2008 în Administrația Prezidianțială.
Întreaga activitate a sistemului național de apărare poartă amprenta și influența președintelui, Comandantul Armatei și șeful CSAT! Un profesor de fizică, pasionat de investiții imobiliare, este firesc să-și sprijine deciziile pe sfaturile și consilierea personalului din jurul său.
Cine-l cunoaște pe generalul (rtg.) Oprișor nu este surprins să afle că groful de la Cotoceni consideră România furnizor regional de securitate. Sau că Iohannis a ajuns să fie convins că cineva l-ar lua în calcul pentru funcția de secretar general NATO.
Expertul în doctrine comuniste
Ion Oprișor a fost numit în funcția actuală la data de 6 martie 2015. După exact 70 de ani de la instalarea Guvernului Petru Groza, la 6 martie un comunist anacronic a fost numit consilier prezidențial și șef al DSN. Întreaga politică de securitate a lui Iohannis trece prin filtrul geniului strategic al generalului (rtg.) Oprișor, un ofițer care n-a comandat decât cafele.
Biografia sa oficială nu este foarte generoasă. Nici n-ar avea cum să fie. Nu are alte studii decât cele minim necesare. Nu a ocupat funcții importante. Nu-l reține nimeni anterior numirii la Cotroceni. La vârsta la care unii conduc divizii, 47 de ani, Oprișor era un mediocru șef de birou în Statul Major General. Un ofițer modest, cu o pregătire precară. Un politruc educat ideologic exclusiv la școala comunistă.
În septembrie 2003, secretarul general al CSAT, generalul Viorel Bîrloiu, îl aduce în Administrația Prezidențială, ca „expert”. În afară de parvenitism și arivism nimeni nu-și aduce aminte ce expertiză avea Oprișor. Cei care se aseamănă se adună. Așa că, un an mai târziu, Ion Iliescu îl numește adjunct al secretarului general al CSAT. Imediat îi acordă și prima stea de general.
La 20 noiembrie 2006, după 10 luni în care a ocupat funcția prin împuternicire, președintele Traian Băsescu îl acceptă secretar general al CSAT, iar o lună mai târziu îl avansează la gradul de general-maior. Aveau pasiuni comune.
La 1 aprilie 2008, secretarul general al CSAT Ion Oprișor a fost avansat general locotenent și trecut în rezervă. A beneficiat de „măsuri de protecție socială pentru militarii a căror funcții erau reduse sau desființate”. Un artificiu prin care legea a fost eludată, iar gl.lt. Oprișor a primit ajutoare și plăți compensatorii, echivalentul a 70.000 dolari. Plus o pensie de 5600 lei.
Afaceri militare cu compensații și ajutoare
În perioada trecerii în rezervă Oprișor a avut nevoie de tratament medical. Zvonurile vremii spun că Băsescu i-a pus la dispoziție o aeronavă care să-l transporte la Viena pentru a fi îngrijit corespunzător.
Dincolo de compasiunea pe care o avem pentru suferința celor atinși de boală, câți români au avut parte de transport personalizat și tratament în clinici occidentale? Câți dintre noi nu au avut rude sau cunoscuți răpuși de un sistem care refuză accesul majorității la soluții medicale rezervate doar „aleșilor”?
Peste mai puțin de 1 an, în februarie 2009, gl.lt. Ion Oprișor este rechemat în activitate… secretar general al CSAT. Practic revine în biroul de unde trecuse în rezervă. Păstrează cei 70.000 de dolari și îl aduce adjunct pe colonelul Mihai Șomordolea, un alt ofițer de carieră… fără carieră.
Oprișor nu este, însă, o excepție. Am adus în atenție (aici) cum col. Alin Preda, în iulie 2007, a trecut în rezervă maior. A beneficiat și de plăți compensatorii echivalentul a peste 60.000 de dolari. În februarie 2008 a fost rechemat în activitate lt.col la MAI. În octombrie același an a fost transferat într-un birou la MApN… de unde plecase.
De subliniat că Oprișor și Preda au păstrat banii primiți ca plăți compensatorii după rechemarea în activitate, iar situații de acest gen sunt mult mai multe.
Mai mult, se zvonește că și generalul Ciucă ar fi beneficiat de un „ajutor egal cu 20 de solde ale funcției de bază”, la trecerea în rezervă.
În anul 2016, generalul Oprișor a trecut, iarăși, în rezervă, dar a rămas consilier prezidențial, iar secretar general al CSAT a fost promovat fostul său adjunct, ajuns între timp gl.lt., Mihai Șomordolea.
Administrația Prezidențială (inclusiv CSAT) are mai mulți generali decât Statul Major al Forțelor Terestre, o structură cu aproape 40.000 de militari în subordine. Mulți din cei aflați la Cotroceni nu au condus vreodată măcar un batalion. Cei mai mulți sunt teoreticieni ai războiului, cutezători ai birourilor și eroi ai luptelor cu aerul condiționat.
Un Stat generos cu discipolii lui Bachus
Conform declarației de avere președintele României încasează, lunar, 14.958 lei. Consilierul său pe securitate, generalul (rtg.) Oprișor, primește un salariu de 12.776 lei, la care se adaugă o pensie de 13.500 lei.
Pe lângă opulența veniturilor Oprișor se bucură și de beneficiile unei poziții asimilată celei de ministru. Are la dispoziție un departament întreg, un cabinet condus de o șefă intransigentă și cel puțin trei limuzine pe care le-a repartizat… echitabil. Una pentru sine, alta pentru soție, și, nu în cele din urmă, una pentru șefa de cabinet.
Deși ar trebui să fie principala voce și autoritate în materie de securitate națională Oprișor este, în fapt, un retrograd definit de incompetență și indolență.
Relevantă pentru activitatea sa ramâne gafa monumentală din mai 2017 când, la o conferință internațională, a adus în discuție „axa Rusia-Turcia-Iran” care ar complica situația în regiunea noastră (aici). Ce-i drept mesajul îi era atribuit președintelui Iohannis, iar cu câteva săptămâni în urmă Rusia, Turcia şi Iran semnaseră un memorandum privind crearea mai multor zone de securitate în… Siria.
Atât a înțeles Oprișor la momentul respectiv despre politica de securitate regională. Deși alții au fost demiși pentru incidente mult mai puțin însemnate, consilierul prezidențial abia dacă a fost dojenit de Iohannis.
Pentru că influența și implicarea sa ca șef al DSN sunt reduse spre inexistente Oprișor și-a orientat talentele în alte direcții. A început cu traficul de influență și a continuat cu pasiunea pentru urmașele Evei sau admirația pentru Bachus. Sunt doar zvonuri și suspiciuni. Noi nici nu credem că e așa, doar nu-l păstra Iohannis în preajmă.
Un bunic înflăcărat, de călduri
Șefa de cabinet a lui Oprișor este Andreea Mihaela Radu, o „expertă” detașată de la Externe. Doamna este cea care conduce de facto DSS. Mărturie pot depune generalii pe care-i umilește cu fiecare ocazie sau delegațiile străine.
Până și americanii au avut surpriza ca, la o întâlnire programată cu consilierul prezidențial Oprișor, să fie prezentă doar șefa sa de cabinet. Bineînțeles că au plecat imediat, iar activitatea nu a mai avut loc.
În urmă cu 7 ani, când Oprișor a fost numit șef al DSS, Maria Teodora Stoica era elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Matei Basarab”, din Rm. Vâlcea. Trei ani mai târziu, în octombrie 2018, Teodora devenea cunoscută publicului pentru prezența în concursul „Vocea României”. Vocea și talentul, alături de familie și influență, par să fie rețete de succes pentru orice tânăr cu „potențial” din „România plagiată”.
Teodora, fiica unui potent om de afaceri, cu restaurante în Rm. Vâlcea și București, a fost numită în aprilie 2022, consilier în DSS. Ce cunoștințe și experiență în securitate are o domnișoară la mai puțin de un an după obținerea licenței într-o universtitate particulară?
Între timp Teo Dora (numele de scenă al tinerei) este înscrisă la un master în securitate, la Universitatea „Titu Maiorescu”/ UTM din București. Președinte al Senatului UTM este un alt general din Administrația Prezidențială, Teodor Frunzeti.
General-locotenent (rtg.) prof. univ. dr. Frunzeti a fost comandant al Universității Naționale de Apărare, în perioada 2009 – 2013, iar din 2015 este consilier în cadrul DSS. Anterior a condus un Corp de Armata si Forțele Terestre.
Teodor Frunzeti este unul din puținii generali cu o statură intelectuală și academică greu de contestat. Un plus evident pentru echipa de consilieri militari de la Cotroceni. Nu este, însă, singurul a cărui expertiză este dincolo de orice dubiu.
Cu atât mai mult surprinde stoicismul cu care generali ca Frunzeti sau Palaghia îl suportă pe Oprișor sau despotismul șefei de cabinet.
Omerta și teama alimentează corupția
Oprișor este recunoscut ca un om cu suflet mare, un binefecător al femeilor din viața lui.
De exemplu, când ministru de interne era Gabriel Oprea, o bucătăreasă din MApN a intrat în atenția sa. Plutonierul adjutant Vali Pruteanu a devenit brusc colonel de jandarmi și transferată apoi consilier la… Administrația Prezidențială. Poate nu-i plăcea baclavaua și de aia a așezat Ankara pe axa răului!
Doamna colonel Pruteanu a dispărut subit de la Cotroceni după o intervenție domestică și energică a Rodicăi Oprișor, dar filiera MAI n-a fost ignorată. Este anticamera folosită de Armată pentru a introduce, oneros, persoane în sistem.
Claudiu Oprișor, fiul generalului, a fost mai întâi agent de poliție. N-a fost chiar un împătimit al studiilor, dar cu un așa tată nu putea rămâne șomer. Nici în Poliție nu se simțea în largul lui, așa că a fost transferat în MApN, mai întâi ca plutonier major la DGIA. Ulterior a fost avansat … locotenent-colonel și promovat șef de secție.
La fel a procedat și dottore Ciucă. Maria Ciucă a fost, la început, angajată a ISU Vrancea, apoi transferată subofițer la DGIA, trecută în rezervă și rechemată în activitate ofițer (detalii aici).
Militarii de carieră au fost umiliți sau batjocoriți, invocându-se legea, pe care generalii o eludau pentru a-și căpătui protejații.
Oprișor își negociază perenitatea la Cotroceni. Cu Geoană și Firea, deocamdată. Un individ care a reușit să supraviețuiească cu trei președinți are argumente să reziste încă unuia. Discutabilă rămâne calitatea celor care-și păstrează în preajmă astfel de indivizi.
Iliescu, Băsescu și Iohannis au lăsat României doar dezastru, corupție și o dictatură a fărădelegii. Când unul din cei mai importanți experți/ consilieri este Oprișor ce-am aștepta să ne lase președinții moștenire, în afara unor personaje grotești, desprinse din Caragiale?
https://60m.ro/2022/11/15/generalii-din-administratia-prezidentiala-coruptia-din-biroul-lui-iohannis/
Cunoastem marfa , fituica de scandal , de cartier rau famat , 60 m . ro este publicatia subventionata pe neveu de AUR si Cimpoiu e ala de-i aduce osanale lui George Simion . Constantinescule , citeste presa serioasa si lasa vrajeala !
Imi place sa tastez , incerc sa evit cat mai mult masturbarea . De ce credeti ca am copiat textul lui Cimpoi desi il puteati citi singuri ?
@Sile Scotianu 2022-11-15 7:50 7:50:00 SI Constantinescu 2022-11-15 7:53 7:53:36
STITI DUMNEAVOASTRA DE CAND SUNT „INITIAT” IN MUNCA DE CONTRAINFORMATZII…SAU „DOSARUL DE CADRE”…PUTETZI GHICI…
UITE…VA DAU 2 NUME DE CI-ISTI DE LA DIRECTIA A SASEA A SECURITATZII DE CONTRAINFORMATZII A ARMATEI…DE ACUM 40-50 ANI…PREDA SI PLAINICEANU….SA ZICEM…PUTETZI VERIFICA DACA ASTIA 2 AU „EXISTAT”…DACA DORITZI…
SAU STITZI DUMNEAVOASTRA CUM E SA TZII UN COLONEL 3 ORE IN PICIOARE CA-I LIPSESHTE O COALA ALBA NUMEROTATA DIN MAPA CLASIFICATA……
„SUCCESURI”….LIPSESC „MULTE”….
„De acum 40-50 de ani ” , nimic de actualitate ? Cate coli si dosare s-au ars in decembrie 89 si dupa , la ce bun sa dezgropam mortii ?
@A4 2022-11-15 9:17 9:17:28
A4….ASTA PENTRU CA NU SHTII SA LUCREZI SI CU A6 A5 A4 A3 A2 A1 A0…SA „PROIECTEZI”…LA PLANSHETA….
Directia aa VI-a a Securitatii era de Cercetari Penale ?
@Anonim 2022-11-15 9:37 9:37:54 DACA VA E DOR DE EI…
La nivelul anului 1989, Departamentul Securității Statului din cadrul Ministerului de Interne, avea următoarea organizare:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Departamentul_Securit%C4%83%C8%9Bii_Statului
Direcția I – Informații Interne
Direcția a-II-a – Contraspionaj Economic
Direcția a-III-a – Contrainformații
Direcția a-IV-a – Contraspionaj militar
Direcția a-V-a – Securitate și Gardă
Direcția a-VI-a – Anchete Penale
Opt unități speciale:
Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă
Unitatea Specială F – Filaj
Serviciul de Protejare a Secretelor de Stat
Serviciul Independent pentru Comerț Exterior
Centrul de Informatică și Documentare
Serviciul D – Dezinformare
Serviciul Independent Secretariat-Juridic
Serviciul Independent Învățământ-Mobilizare.
Din organigrama DSS, mai făceau parte: Comandamentul pentru Tehnică Operativă și Transmisiuni, Consiliul Politic al Departamentului Securității Statului și Centrul de Informații Externe (fostul DIE).
@Anonim 2022-11-15 9:37 9:37:54
DIRECTZIA A SASEA ERAU CONTRAINFORMATZIILE MILITARE…AIA CARE „DEZBRACAU DE HAINA MILITARA”….DEGRADAU MILITAR…
COMISARUL .RO , ASTAZI , ORA 07:12 : ” E GROASA RAU CU ASTA DE LA PSD ! O SA IASA SCANDAL MARE ” .
RomaniaMilitary . ro , 14 noiembrie 2022 , ora 6:00 , de George GMT : ” UKRAINIANS AD PORTAS ! ” .
Digi 24 .ro , 14.11.2022 , ora 11:44 , articol de Cristian Sutu : ” EXCLUSIV Minionii lui Putin in Romania . Partidele de buzunar cu gura mare , care fac propaganda pentru Rusia „.
Poporul român nu și-a dat seama că neamțul e lung ca o prăjina și prost ca o bășina, așa că l-a ales pe idiotul corupt și pentru al doilea mandat. Neam de sclavi
Toti conducatorii intr-o mai mare sau mai mica masura, se straduiesc sa obtina avantaje pentru tara lor. Numai slugile romanesti lucreaza doar pentru altii, de parca tara asta este a lor de la ma-sa.
@livia 2022-11-15 8:53 8:53:50
LIVIA…CARE CONDUCATORI…CARE TZARA…. CARE „ROMANI”….SUNTETZI TOTZI…E „STATUL” VOSTRU….
CIFRE…..
A.45.000 ALESI(PRESEDINTE DEPUTATI EURODEPUTATI PREFECTZI CONSILIERI GENERALI SI LOCALI ETC)
B.15.000 NEVOTATZI „POMENITZI DE INGRID MOCANU(JUDECATORI PROCURORI GREFIERI OFITZERI SUPERIORI SECRETARI DE STAT DIRECTORI SEFI DEPARTAMENTE)
C.230.000 PENSIONARI SPECIALI
D.300.000 IN MAPN MAI SERVICII POLITZIE LOCALA ETC
E.Birocrația din România este cumplită: avem aproape 10.000 de instituții publice, fără școli 4MEDIA.INFO 15.11.2022
F.România avea anul trecut 6.166 unităţi şcolare din învăţământul primar şi gimnazial şi 1.444 de licee ZF.RO 14.09.2020
G.NU IN ULTIMUL RAND…18.000 BISERICI ADICA PAROHII…PROTOPOPII…MITROPOLII…EPISCOPII…ARHIEPISCOPII ETC ETC….
ACUM….DUPA „INVENTAR”…CRESTINESTE…
BIBLIAORTODOXA.RO
Sfânta Evanghelie după Ioan Capitolul 8 7 Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
http: //www .bibliaortodoxa. ro/carte.php?id=35&cap=8
POST SCRIPTUM…
SUNTEZTI TOTZI…PLATITZI TOTZI…N-AM MAMA N-AM TATA N-AM FRATE( E LA SUBSOL😈🤬👽😱🏴☠️🤡👹🤢👻🥵👺😡🔥☠🐍👿💀🧨….VA ASHTEAPTA)….N-AM SORA…N-AM FEMEIE…N-AM NIMIC…NU MA INTRESEAZA DE NIMENI….NU NIMENI NIMIC NEGRU N-AM…NU EXISTA MILA IERTARE UITARE INDURARE INTELEGERE COMPASIUNE EMPATIE INGADUINTZA SI ALTE MIZERII DIN ASTEA.
Si ce propui , sa desfiintam Biserica , Armata si Justitia sau sa le facem mai ” suple ” ?
@Anonim 2022-11-15 9:22 9:22:07
MAI SUNT SI VREO 2.700 UNITATZI MILITARE DACA AM NUMARAT BINE….
Le desfiintam si p-alea si ne aparam cu prastia sau ne predam nud cu mainile sus ?
@Anonim 2022-11-15 9:39 9:39:27
MAI SUNT SI CATEVA SUTE DE AMBASADE…CONSULATE…LEGATZII…”INSTITUTE”…MAI SUNT BOABE DE OREZ DE NUMARAT…
Valica , te simti flatat cand se dialogheaza cu tine ? Cu ajutorul cititorilor si sfaturile neuro-psihiatrilor esti pe drumul cel bun , poti sa izbucnesti in lacrimi , ai nevoie de refulari si sfaturi , sper sa ne vedem curand si sa ne alinam suferintele unul in bratele altuia . Mi-e dor de tine , iuby , Cupidon ne vrea inlantuiti intr-un 69 exploziv ….
@Gica contra sistemului 2022-11-15 9:52 9:52:16
SI PSIHIATRII TREBUIE PLATITZI…AVOCATII SE BAT PE SHAORMA LA TIMISOARA…TOTUL E BINE…VEDETZI CINE MAI PLATESHTE..
DE EXEMPLU ASTEA…
70-80% din petrol e importat.
70% din produsele alimentare de baza sunt importate.
80% din carnea de porc e importata.
140 Miliarde Euro datorie a statului,33 Miliarde Euro deficit comercial,22 miliarde deficit bugetar,3 miliarde arierate furnizori energie-TOTAL 200 Miliarde Euro.
5 milioane pensionari
4-5 Miliarde Euro dobanda(rate of interest) pentru imprumuturile luate si rostogolirea datoriilor.
3 Miliarde Euro contributia anuala la bugetul ue.
PE ASHTIA II PLATITZI DIN „OFICIU”…NU VA „REPREZINTA DIN OFICIU”…
1990-2022:
18 prim ministri
34 de ministri ai culturii
31 de ministri ai finantelor
29 de ministri ai educatiei
27 de ministri ai sanatatii
24 de ministri ai justitiei
22 de ministri la externe
23 de ministri ai apararii
BONUS MALUS…
AM VAZUT IMPERII PRABUSINDU-SE…CU „STATELE” E MAI USHOR…VORBA LUI COANA LEANA…”MAI E STATE”…NU MAJESTATE
Ce vrei , ba , desfiintarea Statului ? Vrei d-aia alesi pe viata ? Asta e democratia , apuca-te de facut statistici in tari democratice si vei gasi aceeasi situatie , nu e nimeni batut in cuie . Ai vazut tu imperii prabusindu-se si ai ramas singurul printre ruine ? Defetistule , cat mai ai , ba , zabaucule , de trait , iti place sa aduni din moloz si te crezi nemuritor ?
@Mare e gradina Ta , Doamne …..! 2022-11-15 10:08 10:08:33
MOLOZ…Mare e gradina Ta , Doamne …..! ….PAI ASTA ZICE CA O SA FIE MOLOZ SI O SA-L CARATZI CU ROABA INAINTE SA-L IMPARTZITZI…CA BANII…LOVELELE…NU LOVE-LE…BISHTARII…”VERZISHORII”…
SA FITZI SANATOSHI CU STATUL SI MOLOZUL VOSTRU…
Pe București s-a “ouat” de două ori.. Când se va “oua” a treia oară Bucureștiul va fi șters de pe fața pământului
https://www.ganduridinierusalim.com/pe-bucuresti-s-a-ouat-de-doua-ori-cand-se-va-oua-a-treia-oara-bucurestiul-va-fi-sters-de-pe-fata-pamantului/
Sunt Kostea Sugiuk Tiraspol , o zi sunt ” livia ” si una ” Laurentiu ” , depinde de preferintele clientului cand imi pun peruca …..hihihihihi
Adevarul .ro , astazi , 15.11.2022 , ora 07:58 , articol de Andrei Luca : ” CONDITIILE PUSE DE UCRAINA PENTRU PACE CU RUSIA . MESAJUL SEFULUI ARMATEI PENTRU SUA ” – Sursa : CNN .
@PACE ! 2022-11-15 9:04 9:04:41 PANA LA PACE VA PUPA FRATELE SI AZI…🧨💀👿🐍☠🔥😡👺🥵👻🤢👹🤡🏴☠️😱👽🤬😈
În ziua de 15 Noiembrie 2022 la ora 00:23:15 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.5, la adâncimea de 114km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 67km NE de Ploiesti, 67km E de Brasov, 119km N de Bucuresti, 123km V de Braila, 126km V de Galati, 126km S de Bacau, 141km NE de Pitesti, 181km E de Sibiu, 184km N de Ruse, 207km SV de Iasi.
http://www.infp.ro/
Iar ai descoperit seismicitatea si a ouat cocosu ? Audienta s-a terminat , capu la fund , fratele sa ne pupe in cur si sa se tarasca pana la primul ospiciu , ne-am saturat de balivernele tale !!!!
@SIKTIR ! 2022-11-15 10:13 10:13:19
„descoperit seismicitatea”…EU DA…ALTZII INCA NU….
Borrowed from Ottoman Turkish سیكتر (siktir, “fuck!”), from سیكمك (sikmek, “to fuck”). Compare Bulgarian сиктер (sikter) and Greek σιχτίρ (sichtír).
CONTRIBUTORS . RO , ASTAZI , 15 / 11 / 2022 , ARTICOL DE IOAN STANOMIR : ” LUMEA RUSA …………………………………………………..” .
NE-AM PACALIT IAR! SI IAR! SI IAR ! ,DIN COADA DE MATURA NU FACI MATASE !,NICI DIN JOHAN PRESEDINTE ! RANCHINOSUL , NU-I INSTARE SA FACA CEVA ,NU A FOST INSTRE SA DUCA LA CAPAT NICI O IDEE MACAR , L-AM CREZUT NEAMT SI ESTE O SULFA !.
Iohannis, MÂNĂ MOARTĂ, laba trista…
SUNT TROLL-UL LABA TRISTA BASHITA CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL ZIS KOSTEA AMORE SUGIUK , IO AM POSTAT ” Anonim ” la 10:49 si 11:06 , sunt o sulfa mancruta , o zdreanta perversa ce postez pentru 3 copeici postarea . Postez de foame , nu stiu cum am sa trec iarna fara hleb , samagon si mahoarca .
BREAKING NEWS
Polițist din Cluj, acuzat că a violat o tânără la o petrecere. Victima, salvată de iubitul ei
https://ziare.com/politist-arestat-preventiv/politist-cluj-acuzat-viol-petrecere-1772234
Mi-a fatat pisica si 5 X 5 = 25 .
@Constantinescu 2022-11-15 11:12 11:12:52 A FATAT SCROAFA DAR SUNT MORTZI PURCEII SI S-A BULIT GIUGEAUA
Tiberiu Tatulescu a scris pe 15/11/2022 la 09:16 Germania 2022
Este ai