AcasăDezvaluiriAncheteIohannis își pune la Poliția Română șef de la ”Doi ș'un sfert”

Iohannis își pune la Poliția Română șef de la ”Doi ș’un sfert”

Crapă Dragnea de ciudă că nici măcar în vremurile sale de glorie ca și ”el lider maximo” al guvernării nu a reușit să pună pe funcții atâția oameni din Teleormanul natal, cât a ajuns acum să ”sibienizeze” întreg sistemul generalul Ionel Sorin Bălan. Odată cu creșterea influenței șefului Serviciului de Telecomunicații Speciale pe lângă șeful statului ”explodând” și numărul celor care sunt ”plantați” pe funcții tot mai importante de conducere doar pentru că au o ”origine sănătoasă”, pe gustul președintelui României. Adică pur și simplu doar pentru că provin din pepiniera transpartinică de cadre a Sibiului!

Ivancea puternic susținut de șeful STS generalul Bălan

Cel mai recent exemplu fiind cel al actualului șef al IPJ Sibiu, controversatul Tiberiu Iulian Ivancea. Cel care, la sfârșitul anului trecut, a fost avansat de către ”consăteanul” Klaus Iohannis la gradul profesional de chestor de poliție. În fapt un ultim pas pentru înscăunarea acestuia în chiar fruntea Poliției Române… Informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arătând că în aceste zile vor fi demarate procedurile pentru ca la comanda Inspectoratului General al Poliției Române să ajungă sibianul Tiberiu Ivancea. Iar cum ”împuternicitul suveică” Eduard  Mirițescu oricum activează cu sabia înlocuirii deasupra capului de ceva vreme, ”culoarul” pentru Ivancea ar fi fost asigurat de tot mai ambițiosul general Bălan. Bineînțeles, cu încuviințarea tacită a chiar șefului statului. Cel care nu doar că se simte astfel și el ”președinte jucător”, punându-și propriul om la conducerea Poliției Române, dar care și poate rânji de fericire că gestul său va fi bine văzut chiar și acasă.

Familia Iohannis recurge din nou la pepiniera sibiană

Mai ales că, după cum se apreciază chiar la vârful sistemului, singura reușită profesională cu adevărat remarcabilă a lui Ivancea ar fi desfacerea nodurilor rutiere din Sibiu, pentru ca nu cumva ”coloana primei doamne” să întârzie la coafor sau când face naveta la București. Că doar nu va fi nominalizat pentru că a împușcat ursul speriat din Centrul Sibiului! Sau pentru legătura sa mai puțin știută cu serviciul secret al MAI, după ce a trecut cu maximă discreție și pe la ”Doi ș’un sfert”…

Operațiunea ”Ursulețul”

Cariera profesională a lui Tiberiu Ivancea a culminat cu Operațiunea ”Ursulețul”, de la sfârșitul anului 2016. Atunci când acțiunea coordonată personal de către chiar fostul și actualul șef al IPJ Sibiu a contrariat o țară întreagă. Ca și explicația oficială dată de Ivancea, după ce peste 50 de membri ai forțelor de ordine au hingherit timp de trei ore un urs. Pentru a îl împușca în cele din urmă într-o curte fără ieșire, unde acesta se refugiase speriat. Și chiar dacă ”victima” a fost prezentată ca un ”monstru” de mari dimensiuni, nu puțini au fost cei care s-au mirat cum de s-a cățărat și a sărit de pe o casă pe alta o asemenea fiară.

Mirițescu a fost ca agheasma la conducerea IGPR

Oricum, Ivancea a raportat oficial că ” ursul a fost foarte agil, a escaladat garduri, a intrat în curțile oamenilor, a traversat tot orașul, Centrul Vechi și a ajuns în Orașul de Jos. Aici s-a reușit blocarea lui, dar și aici ar fi putut să sară gardul și să plece mai departe! Poate părea o măsură extremă împușcarea, dar nu s-a reușit tranchilizarea lui și exista și riscul ca ursul să devină agresiv”!!! Asta doar așa, ca să înțelegeți mai bie cine ar putea conduce Poliția Română în plin proces de reformă” Un chestor care se vaită că un urs și-a bătut joc de oamenii lui peste trei ore prin tot Sibiul , după care a fost blocat, dar nu a putut fi tranchilizat, așa că l-au împușcat!

Bode nu și mai dă botnița jos

Ce-i drept, urmare a Operațiunii ”Ursulețul”, cea coordonată personal de către Ivancea, acesta a fost retras de la șefia IPJ Sibiu și exilat strategic pe un post de conducere la DIC, în București. A revenit însă la șefia IPJ Sibiu ”la cerere”. Unii spunând că ”la cererea” Laurei Codruța Kovesi, cunoscătorii știu foarte bine de ce…

Împuternicit la comandă sau direct IG?

Deja Lucian Bode nu își mai dă jos ”botnița mască” de ceva vreme, de frică să nu fie nevoit să dea explicații despre concursurile pe care ”s-a jurat” că le va organiza pentru ocuparea tuturor posturilor de conducere, în frunte cu cel de inspector general al Poliției Române. Dar oricum Internele sunt conduse tot de șeful de cabinet Mihăilă, cel care deja și-a câștigat renumele de ”Abramburică” în tot ministerul.

laura codruța kovesi
Operațiunea Ursulețul era să i fie fatală șefului IPJ Sibiu dacă nu era Kovesi

Astfel că Bode o să înghită și această numire, dacă ”falanga sibiană” va forța aducerea lui Ivancea în fruntea Poliției Române. Chiar și acum, după ce am dezvăluit că ”mapa informativă” a chestorului sibian ar cuprinde și alte ”punctaje” pe care ”băieții răi” ai sistemului le-ar putea cataloga drept ”vulnerabilități”. Posibilă devenind astfel și o soluție de compromis, prin care Ivancea să nu fie numit direct inspector general, ci să asigure comanda Poliției Române prin împuternicirea sa la comandă, din postura de adjunct al IGPR.

author avatar
Catalin Tache
9.082 afisari

26 COMENTARII

  1. Mai bine miritescu,barem asta nu deranja pe nimeni…cu Ivancea pur si simplu nu se poate lucra!!!e obedientul Neamtului si altceva nu il intereseaza

  2. Romania dovedeste cu certitudune indubitabila ca dupa 1989 a fost CAPTURATA DE TRADATORI, BANDITI, MAFIOTI, ETC

    • Bine zis,samsarul de case face ce vrea muschii lui in tara pe placul stapanilor de afara !

    • Si de unde stii mai Corrado ca inainte de 1989 nu era „CAPTURATA DE TRADATORI, BANDITI, MAFIOTI, ETC”?

  3. Ciudat,nu suportati criticile catre presedinte?????De ce nu postati ce scriem????????

  4. Văd comentariile voastre și cum vă agitați când s-a dovedit iar că tache mănâncă doar căcat. Poftă mare în continuare, împreună cu javrele tale! Semnat, un pensionar pe caz de prostie pentru articole cu tache.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger