AcasăDezvaluiriAncheteInvestitiile straine, deturnate strict catre Ardeal!

Investitiile straine, deturnate strict catre Ardeal!

Harta din anii ‘40 corespunde dramatic cu intenţiile actuale ale Marilor Puteri

Desi avem tara cu cei mai multi generali pe cap de locuitor din intreaga lume, iata ca la nivelul de varf al sistemului de siguranta nationala nu s-a gasit inca nici macar un singur „viteaz” care sa atace frontal cel mai fierbinte subiect al zilei: „federalizarea” economica a Romaniei.

Harta din anii ‘40 corespunde dramatic cu intenţiile actuale ale Marilor Puteri

Pentru ca, daca forma administrativa a esuat, cel putin pana acum, recenta ofensiva diplomatica ruseasca privind redefinirea polilor de putere in aceasta parte a Europei a imbracat o cu totul alta forma, mult mai pragmatica.

Iar pasivitatea conducatorilor tarii, care nu se codesc de ceva vreme barem sa ridice aceasta problema in CSAT, din moment ce rapoartele informative ale serviciilor sunt mai mult decat alarmante in acest sens, ne poate costa mult. Pentru ca, dupa cum sustin inclusiv surse din cadrul Palatul Cotroceni, s-ar cunoaste foarte bine, in urma informarilor primite, ca deja ambasadorii anumitor tari si, mai ales, influente grupari de lobby deja le recomanda fatis marilor companii straini sa se opreasca pana la Sibiu, cel mult la Brasov cu programarea unor noi investitii ! Pentru ca doar intr-o anumita parte a Ardealului este „safe” sa faca investitii pe termen lung, reprezentantii marilor cancelarii negarantand si capitalul bagat de acum inainte in alte zone geografice. Iar cum, concomitent, la Bruxelles tocmai ce se pregateste un lobby isteric privind crearea unor euro-regiuni economice, scenariul pentru Romania urmatorilor ani se anunta unul cat se poate de sumbru.

Serviciile, tinute in sah

Dincolo de orice conotatii nationaliste, rapoartele informative privind declansarea unei operatiuni de punere in practica a unei strategii promovate pentru intaia oara de Aleksandr Dughin, celebrul ideolog al Kremlinului si preluata recent si de alte mari puteri europene precum Germania sunt scurte si la obiect. Ceea ce ar fi trebuit nu doar sa atraga atentia conducatorilor tarii, dar, dupa cum sperau eminentii, putea barem sa provoace deschiderea unor dezbateri concrete in CSAT. Mai ales ca membrii Consiliului Superior de Aparare a Tarii cunosc foarte bine aceasta problema mai mult decat sensibila, dar tot trag de timp, neexistand un „berbece” care sa sparga acest subiect tabu. Si anume ca se incearca, tot mai fatis, crearea unei „oaze economice” infloritoare in Ardeal, care sa devina un magnet pentru toti investitorii straini. Iar faptul ca spatiul viitorului centru dramatic coincide in mare parte cu o „halca” de Transilvanie pe care conducerea Ungariei nu se sfieste sa o deplanga si acum oficial nu poate decat sa intareasca si mai mult temerile ca este ceva putred in acest proiect. Iar lamurirea acestor suspiciuni tot mai pregnante de catre autoritatile de la Bucuresti, in frunte cu liderii politici, Presedintie si Guvern era cu atat mai imperioasa cu cat, in acest moment, serviciile secrete romanesti sunt pur si simplu tinute in sah de lupta fratricida declansata si atent intretinuta. Ca si de incertitudinea care persisita la nivelul conducerii acestor structuri, intrucat nu se stie inca daca „marea schimbare” chiar va avea loc sau daca, din contra, se va merge pana la capatul mandatului prezidential pe ideea unei continuitati la comanda.

„Balamaua” UDMR

Este greu de apreciat daca actuala „reduta” electorala a PSD-ului va rezista pana la alegeri sau daca ofensiva pregatita cu fervoare de catre liberali va avea succesul scontat de catre Palatul Cotroceni. Dar ceea ce este cert este ca niciunul dintre marile partide politice nu va avea o majoritate parlamentara chiar atat de relaxanta incat sa-si permita sa ignore UDMR-ul, partidul care, iata, din nou se dovedeste „balamaua” care poate deschide oricui usile guvernarii. Asa ca, ferita de scandaluri majore, spre deosebire de restul clasei politice, mediului de afaceri si a societatii romanesti in ansamblul sau, formatiunea politica a etnicilor maghiari se afla din nou pe cai mari. Si, dupa cum reiese din primele negocieri preliminarii cu celelalte partide, udemeristii nu se vor mai multumi de aceasta data cu locuri in conducerea unor ministere „neutre” precum Cultura, dar, surprinzator, sunt gata sa renunte chiar si la „fief”-uri precum cele pe care le detin de atata amar de vreme, indiferent de cine s-a aflat la guvernare, la Mediu sau Sanatate. In schimb, principalele obiective pe care le vizeaza de aceasta data sunt institutiile care un un cuvand de spus in coordonarea economiei si atragerea investitiilor.

Interzis la autostrada!

Pe scurt, informarile incendiare ale structurilor se refera atat la „cumpararea”, bucata cu bucata, a unor suprafete imense de terenuri, dar mai ales la polarizarea investitiilor straine doar in acest areal transilvanean. Unul catre care vor fi pur si simplu „deturnati” marii investitori straini, carora deja li se recomanda, atat de catre diplomati straini, dar mai ales de catre importante firme de consultanta sa se concentreze pe orase precum Sibiu, Cluj, Targu Mures  sau Oradea. Desigur ca se poate replica foarte lesne ca aici administratiile locale merg brici si conditiile oferite investitorilor straini sunt mult mai atractive decat oriunde in alta parte a tarii. Numai ca, sa nu uitam, pana si conducatori ai tarii au recunoscut, fie si cu jumatate de gura, ca au avut practic „interzis” la construirea unei autostrazi care sa lege Nordul de Sud, tocmai pentru a ingreuna accesul unor mari investitii si in alte zone. Si cum infrastructura rutiera se dezvolta excesiv doar in Transilvania, toate aceste presiuni straine sunt considerate deloc intamplatoare. Iar pentru ca alerta dintr-un CSAT inca amortit sa fie si mai ingrijoratoare, structurile romanesti monitorizeaza cum firmele „paravan” ale FSB-ului rusesc cumpara in nestire tot ce le pica in mana, facand investitii masive. Doar in Transilvania, bineinteles. Si acesta este doar inceputul. Intrucat experti in contraspionaj aproape ca ar baga mana in foc ca, in curand, reteaua „sorosista” a societatii civile si inalti functionari ai Comisiei Europene deopotriva vor declansa un adevarat tambalau privind necesitatea crearii unor euro-regiuni economice, care sa cuprinda zone stabile financiar, care apartin unor tari vecine. Si in niciun caz nu este vorba, de exemplu, de crearea unei euro-regiuni Iasi-Ungheni sau Giurgiu-Ruse, unde saracia deja lucie se accentueaza si mai mult, odata cu blocarea marelui capital in anumite zone. Iar cum capitalul autohton doar unii procurori mai stiu pe unde or fi…

author avatar
Catalin Tache