AcasăDezvaluiriAncheteInterceptari pe telefoane de la puscariasi!

Interceptari pe telefoane de la puscariasi!

Iata ca, dupa ce s-a rupt lantul de iubire din sistem, amanunte halucinante incep sa iasa la iveala despre modalitatile folosite in unele cazuri de catre anchetatori pentru a forta obtinerea de probe in dosare la randul lor extrem de spectaculoase. Astfel, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, unora dintre membrii CSM le-au parvenit ponturi care ar trebui sa duca la deschiderea unei anchete interne a Inspectiei Judiciare, ancheta ce ar putea zgudui din temelii Justitia, ca niciun alt scandal de pana acum.

Este vorba despre „smecheriile” legale prin care se reusea interceptarea convorbirilor telefonice ale unor „tinte”, fara insa ca acestea sa aiba macar statutul de suspecti. Si uite cum, desi nenumarate nume grele din politica,  mass media sau mediul de afaceri si-au luat masuri de prevedere care nu mai erau doar paranoice, frizand deja ridicolul, cei vizati tot s-au trezit cu telefoanele ascultate, cu mandat, iar probele astfel obtinute au inclinat serios balanta in instanta. Insa acum exista informatii ca, in unele cazuri cel putin, personaje din lumea interlopa sau inculpati si chiar detinuti din cu totul alte spete, care  se aflau sub stricta monitorizare erau pusi sa sune la numerele de telefon ale celor urmariti pana atunci „pe neveu”, fara mandat. Era astfel suficienta o convorbire de jumatate de minut, sub diverse pretexte, pentru ca anchetatorii sa poata sa ceara extinderea mandatului in rem, facand pe inocentii ca nu stiu cu cine si ce anume a vrut sa transmita cei deja interceptati. Iar daca aceasta metoda „neortodoxa” a dat rezultate spectaculoase pana acum, sub motivatia ca „scopul scuza mijloacele”, acum situatia s-ar putea schimba radical. Si dovedirea nelegalitatii obtinerii acestor mandate a ramas ultima sansa de a scapa de condamnari a celor filati pe mandatale obtinute „pe puscariasi”, chiar daca convorbirile ca atare indica probe indubitabile.

„Alo? Greseala!”

Poate prea putini au dat atentie atunci cand au primit un telefon de pe un numar pe care nu-l stiau, interlocutorul insistand asupra vreunui anunt sau „batand campii” cu afirmatii de genul „ramane asa, e cel mai bine, stie si omul”, desi cei apelati insistau ca este greseala si, in cele din urma, inchideau telefonul. Uite insa ca, desi nebagate in seama, tocmai aceste „greseli” au stat la baza demararii unor anchete spectaculaose, fiind fructificate apoi la maxim de cei care le comandau. Si despre care nu se poate spune inca sigur ca apartineau unei anumite sau altei structuri, daca erau ofiteri de informatii, procurori sau politisti judiciari.

Interlopi folosiţi pe post de cârlige

Cert este ca metoda este folosita de catre unii oameni ai legii atunci cand cercetarile acestora sunt blocate si nu au nici probe suficiente, dar nici nu ii pot convinge pe judecatori sa le accepte cererile de mandate pentru interceptare. Si atunci, cea mai la indmeana solutie este sa pui un colaborator pentru care deja ai sau poti obtine foarte usor un mandat, din cauza cazierului deja maculat, de a telefona celui pe care vrei sa-l prinzi „in hora”. Dupa care, cu listingul pe care apare numarul apelat, dai fuguta la judecator, cerand sa-ti aprobe extinderea acelui mandat si pentru acesta, pentru a verifica ce anume comunica „obiectivul”.

De la „Doi s’ un  sfert”

Cum nimic nu este nou in soare, in sistem se stie foarte bine ca metoda a fost „brevetata” de cei de la „Doi s’un sfert”, care isi foloseau deseori „sifoanele” nu doar pentru obtinerea de informatii, dar si pentru ca, prin intermediul lor, sa poata sa obtina, fie si artificial, extinderea unor anchete. Asa ca un colaborator protejat al structurii informative a MAI, fie el in libertate sau chiar dupa gratii, era pus sa sune la un anume numar si sa indruge diverse „combinatii”, oferind astfel „carligul” necesar anchetatorilor pentru a-l agata in „hora” anchetei pe cel despre care aveau informatii ca a „calcat pe bbec”, dar nu puteau obtine altfel probele necesare. Iata insa ca folosirea acestor „telefoane otravite” pare sa se fi extins in ultima vreme, fiind folosite si de alte structuri, inclusiv cu sprijinul mai mult sau mai putin tacit al judecatorilor care nu mai cereau si alte amanunte cand apoi li se solicita extinderea cate unui mandat.

Fara cale de atac!

Este greu de crezut cine va pune pe tapet oficial aceasta noua „bomba”, dar este clar ca ea este gata sa explodeze, mai ales ca la Curtea Constitutionala deja s-au luat mai multe decizii care influenteaza „razboiul” purtat de sistem pe marginea mandatelor pentru interceptari.

La Curtea Constituţională va ajunge şi problema<br >mandatelor forţate în instanţele de judecată

Mai ales ca prin CSM se vorbeste ca, in curand, unii membri vor pune in discutie si acest „subiect fierbinte”, conjunctura fiind una „favorabila”, dupa ce DNA chiar a contestat la Curtea Constitutionala articolu din Codul penal care prevede ca daca procuroriii solicita un mandat de interceptare si le este refuzat, atunci nu mai au nicio alta cale de atac, doar daca apar informatii noi la dosar. Insa reprezentantii magistratilor sunt deja impartiti in doua tabere, cum ne-au obisnuit de altfel in ultima vreme. Astfel, unii spun ca aceasta practica este folosita in toate tarile occidentale si ca aproape ca nu mai conteaza cum sunt obtinute mandatele, atata vreme cat legea permite „jonglerii” la ancheta penala declansata in rem. Si mai ales daca astfel au fost obtinute probe care au dus la finalizarea anchetei. In schimb, cei care se pregatesc sa faca noi dezvaluri incendiare in scandalul interceptarilor sunt convinsi ca, astfel, toate probele obtinute prin fortarea obtinerii unor astfel de mandate sunt caduce.

Doar asa scapa!

Miza devine astfel una uriasa nu doar pentru desfasurarea viitoarelor anchete, dar si pentru ca daca se constata ca aceste mandate nu au fost obtinute legal, atunci toate probele cuprinse in rechzitoriu in urma interceptarilor nu vor mai fi luate in consideratie de catre judecatori. Si inculpati pe care stenogramele interceptarilor i-au „ingropat” pana acum in Justitie au nesperata sansa de a scapa de „probele” incriminatorii, daca se da cel putin un veridct de „viciu de procedura” in obtinerea acestora. Asa ca nu mai este probabil mult si problema obtinerii mandatelor va ajunge pe masa Curstii Constitutionale, care va trebui sa decida care interceptari raman in picioare la judecata si care nu…

author avatar
Catalin Tache
1.859 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger