Cauta

Îl execută Dima pe Enescu din fruntea IGJR?

Pe 24 iunie anul trecut dezvăluiam că ministrul pesedist de patru zile, ”nea Nicu Moga” îl încălzea pe colonelul Constantin Dima pentru numirea acestuia în fruntea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Orgoliul constănțean de a avea un inspector general fiind unul extrem de mare încă de atunci. Iată însă că Dima s-a întors degeaba din misiunea internațională din Haiti, pierzând astfel și o grămadă de bani,întrucât Moga a dat bir cu fugiții din fruntea Ministerului Afacerilor Interne în urma dezvăluirilor noastre privind și alte numiri făcute la vârful ministerului pe aceeași filieră constănțeană.

A urmat chiar un proces intentat de colonelul Dima până la vârful MAI, între timp acesta ajungând, în luna octombrie 2019, în fruntea Grupării Mobile de Jandarmi Constanța. De unde însă se dă ca sigură în anumite cercuri îndeplinirea vechiului vis al acestuia de a fi numit inspector general al Jandarmeriei Române, acolo unde zilele colonelului Bogdan Enescu oricum par a fi numărate. Mai ales odată cu retragerea protectorului său politic Marian Petrache din calculele pe termen lung ale PNL-ului. Oricum, deși ar f straniu ca să reușească în timpul guvernării liberale ceea ce nu a reușit conducerea pesedistă, șansele colonelului Dima par a fi unele reale, cel puțin din punct de vedere al susținerii de care dispune pe plan local. Singurele impedimente ”de ultimă oră” putând fi niscai note informative și chiar anchete interne ce pot ”bubui” în orice clipă în sânul IJJ Constanța, mai ales din perioda în care la conducerea inspectoratului se afla chiar colonelul Dima…

Corpul de control – Comisia de audit…

Aceasta este axa IGJR pe care se joacă acum soarta viitorului inspector general al Jandarmeriei. Pentru că deși a clasat concluziile ultimului control de fond de la Gruparea Mobilă Constanța, actualul inspector general pare să fie acum înlocuit tocmai de cel pe care este posibil să-l fi salvat atunci când a avut raportul în mână… Oricum, procedurile informative au fost deja demarate, numai că nu rezultatele nu par îmbucurătoare. Deja vorbindu-se de redeschiderea pistelor pe linie de financiar, logistică și resurse umane. Cum ar fi, ca să dăm doar un prim exemplu, ordinul scris al fostului comandant al Grupării Mobile, colonelul Ion Bordei cu privire la înființarea unei comisii de cercetare în cadrul unității, în vederea analizării neregulilor raportate de aproximativ 30 de cadre militare cu privire la plata eronată a drepturilor bănești cuvenite. Ordinul scris fiind acum ”suspendat”, dar doar de un ”ordin verbal”…

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Exit mobile version