AcasăDezvaluiriAncheteÎi e frică de cătușe! BODE FUGE de la MAI la ANRE!

Îi e frică de cătușe! BODE FUGE de la MAI la ANRE!

Bode pleacă de la MAI! Dar cum...?

Fără să simtă răsuflarea procurorilor în ceafă, cu siguranță că altfel atât de ambițiosul fost sindicalist cu studiile terminate la 37 de ani Lucian Bode nu ar fi acceptat declanșara negocierilor secrete de la vârful actualei coaliții de guvernare. Negocieri subterane purtate la intensitate maximă în aceste ultimele zile. Unele în care liderii liberali au făcut un presing nemilos la partenerii social – democrați.

”Oferta de nerefuzat” a liberalilor fiind ca PSD-ul să ceară la schimb orice companie de stat vor, doar pentru a permite instalarea actualului ministru de Interne la conducerea ANRE!

Pentru că, speriat de ”zăngănitul de cătușe” care se aude tot mai strident la vârful Ministerului Afacerilor Interne, Lucian Bode a fost în cele din urmă convins de sfetnicii săi de taină să sară cât mai repede – de fapt atât cât mai poate! – din barca MAI! Iar același grup transpartinic de influență din spatele său i-a propus și soluția salvatoare a unei ”retrageri onorabile”: primirea unui mandat de 5 ani de zile la conducerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Post vacantabil în orice clipă, celălalt sindicalist aflat încă pe post fiind ținut ”în viață” doar pe prelungirea mandatului de către PSD.

Mastan sau Mihăilă… Care pică primul?

Mastan și Mihăilă… Soarta le este deja pecetluită

Greu de diagnosticat cu precizie care va fi ”consăteanul” care va declanșa primul efectul de domino care va mătura ”Gruparea Bode” din fruntea Ministerului Afacerilor Interne. Atât inspectorul general al Inspectoratului General pentru Imigrări, chestorul Marius Florin Mihăilă, cât și inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, generalul Alin Mastan fiind deja cu un picior în biroul procurorilor militari. Iar indiferent care din aceștia ”strănută” primul, Mihăilă de la IGI sau Mastan de la IGJR, Bode ”răcește” instant! Astfel că, forțând ca primele simptome ale ”îmbolnăvirii penale” a ”băieților veseli de la Zalău” să nu aibă loc în niciun caz în birourile Ministerului Afacerilor Interne, șefii din umbră ai ”Sectei” l-au convins pe Bode să fugă de la MAI! Demers înlesnit și de leafa de 12.000 – 13.000 euro pe care acesta ar urma să o încaseze lunar de la ANRE! În următorii cinci ani, cât durează mandatul ce i s-a promis! Plus că ”bonusurile” inevitabile unei asemenea funcții de reglementare a întregului domeniu al tranzacționării Energiei ar face din leafa oficială de președinte al ANRE doar un ”mărunțiș de buzunar”. Și uite cum, în timp ce Mastan încă lucrează la definitivarea diagnosticului de ”rupere inghinală” cu care vrea să se pensioneze medical iar Mihăilă ezită să se întoarcă la conducerea unui inspectorat din ”Clisură”, operațiunea de ”extragere” a lui Bode de la MAI și ”securizare” a acestuia la ANRE deja a început. Liderii pesediști fiind contactați pentru a le face acest mic ”serviciu”. Unul care nu implică și o rocadă de ministere, MAI urmând să rămână tot în custodia Partidului Național Liberal. Numai că, pentru a permite în Parlament numirea lui Bode la ANRE, Partidul Social Democrat a putea cere la schimb nu una, ci alte două sau chiar trei Autorități sau Agenții naționale!

Chiriță doar ține locul cald la ANRE

I s-a stricat ”Vorbitorul”!

Ciucă râde la urmă…

Deja lui Mastan și Mihăilă le-au trecut prea multe ”gloanțe” informative pe lângă ureche, pentru ca inițiații ”chibiți” ai sistemului să se nu întrebe nu ”dacă”, ci direct ”când” vor fi ”reevaluați” aceștia. Și se va putea ”strânge șurubul” anchetelor până la capăt. Mai ales că, dacă între timp Bode va apuca să fugă de la Interne, soarta celor doi este ca și pecetluită. Oricum, fără putință de tăgadă, Lucian Bode nu ar fi permis autorizarea unei asemenea operațiuni dacă ar fi știut că se mai poate baza și în continuare pe sprijinul care i-a asigurat ”spatele” până acum. Numai că informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră indică ”stricarea Vorbitorului”! Ceea ce l-a speriat îndeajuns pe Bode încât să prefere, ”de bună voie și nesilit de nimeni”, abandonarea șefiei Ministerului Afacerilor Interne. Una care va veni la pachet și cu retragerea din funcția de secretar general al Partidului Național Liberal. Astfel că nu doar polițiștii din subordine pot pune deja șampania la rece, dar și premierul Nicolae Ionel Ciucă. ”Omul americanilor” suspectându-l oricum pe Bode de ”colaboraționism” în vederea îndepărtării sale de la Palatul Victoria începând cu data de 25 mai 2023…

Singura necunoscută: cu cine se vor prezenta partenerii la Cotroceni pentru ”succesiunea” MAI?
author avatar
Catalin Tache
8.839 afisari

41 COMENTARII

  1. Asta chiar e buna…un sindicalist ia locul altui sindicalist in frunte ANRE..🤣uite,de asta zic eu ca ROMANIA ESTE STAT ESUAT

  2. postari de 1, 2 cuvinte ale aceluiasi sau poate acelorasi eterni care le curg mucii zilnic aici . o postare adevarata trebuie sa contina macar 3,4 fraze , daca ai ceva de spus , daca nu uitati-va mai sus .

  3. Deci schimbarea este mai mult una politica! CINE IA SG LA PNL e intrebarea,nu cine ia MAI…

    • @Frontierist 2022-11-21 14:51 14:51:52
      VA „TRADUC” EU…SA NU ZICETZI CA SUNT RAU…INSEAMNA CA S-A TERMINAT „PETRECEREA” SI „3 LEI DINTR-O SUTA DE LEI” SUNT „REALI”…AICI IN ROMANIA POATE 1 LEU DINTR-O SUTA ARE „ACOPERIRE”…STITZI CUM SE ZICEA…SANATATE SHI VIRTUTE…SA AVEM CE BEA SHI F-U-T-E….CUM VIRTUTE NU A EXISTAT…MULTA SANATATE…SA VA TZINA DUMNEZEU SANATOSHI…SA PLATITZI…UITASEM…PENSII…SALARII…ECONOMII…PUTETZI UITA DE ELE…
      „Creditul a crescut dramatic prin intermediul instrumentelor derivate. Toate instrumentele care sunt emise acum de bănci, fonduri de pensii, fonduri de acţiuni, toate sunt sintetice. Nu există plăţi reale de bază în aproape nimic. Prin urmare, estimarea mea pentru instrumentele derivate ar fi de cel puţin 2 cvadrilioane de dolari, şi cred că este probabil conservatoare.
      Apoi, avem o datorie de 300 de trilioane de dolari şi, de asemenea, avem câteva sute de trilioane de dolari de obligaţii nefinanţate.
      Aşadar, este vorba de 2,5 cvadrilioane de dolari, şi asta în condiţiile unui PIB global de 80 de trilioane de dolari. Aşadar, este un dezastru care stă să se întâmple, mai ales că toţi aceşti bani creaţi nu au produs niciun fel de valoare. […] Întotdeauna am ştiut că acest lucru se va prăbuşi, şi a durat mai mult decât mă aşteptam, dar cred că suntem la sfârşitul unei ere majore. […]
      Aceste produse derivate, la un moment dat, în următorii câţiva ani, se vor transforma de fapt în datorii. Băncile centrale vor trebui să acopere toate datoriile restante ale băncilor comerciale, aşa cum vedem acum cu Credit Suisse, Banca Angliei şi aşa mai departe. Acest lucru se va întâmpla la nivel general. Indiferent dacă se numeşte derivate sau datorie, în ceea ce mă priveşte, este acelaşi lucru. Va avea acelaşi efect asupra sistemului financiar mondial, care va fi dezastruos, bineînţeles”, a afirmat fostul bancher elveţian.
      EvG mai spune că pieţele de instrumente financiare derivate au fost pur şi simplu o modalitate prin care instituţiile financiare puteau să aibă datorii şi să nu le afişeze în bilanţuri. Totuşi, în cele din urmă, totul se va echilibra.
      „Nimeni nu poate rambursa datoria şi nici măcar nu poate plăti dobânda. […] Prin urmare, atunci când datoria va face implozie, la fel se va întâmpla şi cu activele care au fost finanţate prin această datorie. Aşadar, ambele părţi ale bilanţului trebuie să se prăbuşească.
      https://www.comisarul.ro/articol/cititi-si-voi-ce-spune-bancherul-asta-elvetian_1427781.html

  4. VĂ AMINTIȚI, MUȘCALĂU & CO. CE SPUNEAM CU PUȚIN TIMP ÎN URMĂ?
    SPUNEAM CĂ DNA E ÎN DRUM SPRE VOI. N-AȚI CREZUT, NICI TU, NICI GAȘCA VOASTRĂ. V-AȚI DUS DUPĂ FENTĂ ȘI CA PROȘTII (originali, marcă înregistrată) V-AȚI LUAT DE CINE NU TREBUIA. NICI NU VĂ IMAGINAȚI ÎN CE RAHAT SUNTEȚI !
    DUPĂ FAPTĂ ȘI RĂSPLATĂ !!!

    • @AVERTIZORUL 2022-11-21 15:51 15:51:38 NU V-AR MULZTI INAINTE…SA NU MAI CONTEZE CA SUNTEZTI SARCACI SAU BOGATZI…
      Prezent la emisiunea Bursa afacerilor de la Tele 9 TV Timisoara, celebrul agent de politie banatean Valer Kovacs a facut o declaratie socanta care a devenit virala pe retelele de socializare si, pana in prezent, a adunat aproape un milion de vizualizari.
      Mai exact, rutieristul de la Brigada Autostrazi a spus clar si raspicat ca politistii cinstiti nu au nicio sansa sa se imbogateasca si ca, daca nu primesc vreo mostenire, la sfarsitul vietii vor muri saraci.
      Aceasta declaratie vine in contextul in care, recent, sindicatele din politie au iesit in strada pentru a cere majorarea sporului de hrana si a sporului de suprasolicitare neuropsihica.
      „Daca esti politist corect vei muri sarac. Si asta o spun public tuturor. Nu vei reusi sa iti faci vila, sa te dai cu ultimul tip de masina, nu vei reusi sa faci cele mai smechere, vei face concediul cu cortul la mare, vei avea maximum doua camere, la sfarsitul vietii vei muri sarac. Asta este sacrificiul pe care un politist corect il face cand se pune in slujba societatii”, a spus Valer Kovacs, lansand chiar si un clip pe Tik Tok cu aceasta declaratie.
      In ciuda acestei predictii a lui Valer Kovacs, exista foarte multe cazuri, chiar si in Timisoara, in care politistii isi etaleaza bolizii de lux si locuiesc in vile somptuoase. (G.I.)
      https://www.impactpress.ro/2022/11/21/profetia-rutieristului-valer-kovacs-care-a-devenit-virala-pe-internet-daca-esti-politist-cinstit-la-sfarsitul-vietii-vei-muri-sarac/

  5. UITATI-VA LA VOI CE SUNTEZI….TZARA LUI ION ILIESCU…SUNTEZTI MAI PROSHTI DECAT PREVEDE LEGEA…VORBA LUI STANICA…NU PREVEDE LEGEA…NICI SA FACETZI FOAMEA IN FRIG NU PREVEDE LEGEA…NU PREVEDE NICI CONSTIPATZIA…ADICA CONSTITUTZIA..
    “Facem precizarea ca a fost identificat si sanctionat operatorul de transport aerian, in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului 43 din 1997, cu amenda contraventionala in cuantum de 4.000 de lei.
    Razvan Bucuroiu, directorul editurii Lumea credintei, a venit cu elicopterul la Manastirea Lainici. Aeronava privata a aterizat chiar pe sosea, in apropierea lacasului de cult”, a anuntat IPJ Gorj.
    Reamintim ca, la finalul saptamanii trecute, traficul rutier a fost oprit in zona pentru ca elicopterul sa aterizeze in siguranta si sa nu fie pus in pericol vreun participant la trafic. (V.E.)
    Art. 339 Noul Cod Penal Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
    CAPITOLUL II
    Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
    Art. 339
    Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice
    (1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    (2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
    (4) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
    https://www.impactpress.ro/2022/11/21/ce-sanctiune-a-primit-pilotul-care-a-aterizat-cu-elicopterul-pe-sosea-in-fata-manastirii-lainici-blocand-traficul-rutier/

  6. Nu cred ca aveți informații bune. Nenea de la DNA e vecin la doua case de dr Bode în Zalău, se cunosc de zeci de ani și fără el nu ajungea un procuror amărât sef la DNA. Anchetele de care vb sunt praf, se rezolva. Deja are igi, jandarmii , pompierii( chichisan) și urmează politia ca se pensionează Benone. Despescu I mai sta oarecum în coaste, dar va accepta un șef de igpr de la Cluj,sau cel puțin de loc de acolo, cu sprijinul bocului , Rareș și ala de la parlamentul din europa de conduce grupul CJ. Spor , ca v am dat info pt 10 articole

  7. Mergeti toti la Vadu Lat ..tratamente sigure cu casa de asigurari de sanatate.Va trebuie o terapie psihiatrica neaparat.

  8. 1. Universul . net , 21 noiembrie 2022 , articol de Laurentiu Mihu : ” Republica Moldova si relatia cu Romania – UN MOMENT DE AUR , ivit in contextul varsarii de sange din Ucraina ” . 2. Universul . net , 21 noiembrie 2022 : ” Gen ( r ) Ben Hodges : Apararea cibernetica este la fel de importanta ca apararea antiaeriana ” – Sursa : NEWS.RO . 3. Universul . net , 21 noiembrie 2022 : ” Prabusirea militara ……………………………………. Ce urmeaza ? ” – Edward Lucas – Analiza CEPA . 4. Universul . net , 21 noiembrie 2022 : ” VIDEO / Misiunea Artemis : Capsula Orion a ajuns in proximitatea Lunii ” – Agerpres.ro . 5. DefenseRomania . ro , 21 noi 2022 , ora 14:05 : ” Fortele Armate Ucrainene au primit si nano-dronele Blak Hornet ………………………….” – Training Center for UAV Operators ” Crook „. 6. DefenseRomania . ro , 21 noi 2022 , ora 15:34 , articol de Ciprian Dumitrache : ” Stoltenberg : Ne-am dublat trupele in estul Romaniei ……………………. ” . 7. DefenseRomania . ro , 21 noi 2022 , ora 16:35 , articol de Darius Muresan : ” Jurnalist rus ……………………………. Nimeni nu mai crede …………………………………………….” – Mihail Zagar , citat de UNIAN . 8. Digi 24.ro , 21.11.2022 , ora 17:12 : ” Baietii astia risca enorm ! ” . Prima reactie dupa ce iranienii au refuzat sa cante imnul . Ce au facut suporterii ” – Articol scris de Digi Sport . 9. Adevarul . ro , 21.11.2022 , ora 17:35 , articol de Melania Agiu : ” Statul roman vrea sa reia proiectul canalului navigabil Bucuresti-Dunare „.
    10. Adevarul .ro , 22.11.2022, ora 06:09 , articol de Cristina Ene : ” Planul Poloniei pentru a deveni cea mai puternica armata din UE „. 11. Adevarul . ro , 22.11.2022 , ora 07:34 , articol de Cristina Ene : ” De ce costurile suportate de SUA pentru a ajuta militar Ucraina sunt de fapt infime ” – Timothy Ash , strateg la RBC BlueBay Asset Management.

  9. 1. Spotmedia.ro , 22.11.2022 , ora 06:49 , articol de Magda Gradinaru : ” Viitorul premier Ciolacu curteaza politicienii pro-rusi de la Chisinau , cat Maia Sandu cere sprijin ………… „. 2. Spotmedia . ro , 22.11. 2022 , ora 06:50 , articol de Ioana Ene Dogioiu : ” Intram in Schengen ? Cuvantul cheie – incredere . ” Este un efect injust al unei crize autentice , care nu ar trebui sa priveasca Romania si Bulgaria ” – Interviu VIDEO „. 3. Spotmedia.ro , 22.11.2022 , ora 08:39 , sursa : NEWS.RO : ” Culmea razboiului ………………………………… „. 4. Spotmedia.ro , 22. 11. 2022 , ora 09:15 , articol de Emilian Isaila : ” Campionatul Mondial din Qatar sau cand politica fotbalului nu aduce pacea „. 5. Comisarul . ro , astazi , orele 07:19 , 07:32 , 07:35 si 08:57 .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger