Iată că ”imperiul nevăzut” al lui Ică Voinea – cel care prin intermediul ”locotenentului” Cristi Burci ajunsese practic să acapareze bună parte din întreaga guvernare din România!- se clatină tot mai serios după dezvăluirile ”Național” de zilele trecute. Iar după ce puciul coordonat de senatorul Liviu Tit Brăiloiu a fost dejucat în ultima clipă după ce l-am devoalat, iată că ”nea Nicu” Moga, cel pus tot de gruparea Ică la MAI nu a mai avut răbdare să vadă și restul fotografiilor cu privire la principala sa vulnerabilitate pe persoană fizică și a preferat să demisioneze. Și bine a făcut!

Mai ales că astfel ”Voinicelul” Elena Voinea, fosta iubită din anturajul grupării Mazăre nu va mai putea ”superviza” cele mai secrete informații ale ministerului. Numai că, debusolat după ce ”rebeliunea” neprezentării la audierile de la Comisia de apărare, oridine publică și siguranță națională a fost de asemenea dejucată, Ică Voinea se cramponează totuși de păstrarea controlului la MAI. Și revenit imediat ”din pumnii” demisiei lui ”nea Nicu”, cel care nu a vrut să se afle că este mai ”inimă zburdalnică” și decât Tăriceanu ar fi vrut să se întoarcă la planul inițial și să meargă pe mâna lui Liviu Tit Brăiloiu. Mai ales după ”trocul” de ultimă oră făcut cu Marcel Ciolacu! Însă a priceput repede că dacă Moga ”a fost demisionat” după doar șase zile, în cazul lui Brăiloiu existau șanse mari să fie depășit chiar și acest record. Astfel că informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată că gruparea Ică Voinea forțează numirea lui Mihai Fifor drept ministru de Interne, fie el și unul interimar, până la găsirea unei alte soluții. Adică exact același Mihai Fifor care doar în urmă cu câteva ore primea la rândul său avertismentul avizat să nu o ia și el ”pe urmele lui Drăghici”…Și drept urmare, noul ”favorit” ar face bine să se gândească de două ori înainte de a accepta această ofertă de nerefuzat” a grupării Ică – Burci!
Citiți și – Fifor, pe urmele lui Drăghici!
Dnu.Tache cu respect vreau sa va zic..Nu vă mai k@k@ți pe dvs. cu fel de fel de art. ca face ala aia ,iar iubita lu Măzăriche nu-ș ce rahat în ploaie funcție de cacao are..Toți stau drepți sau în genunchi (dupa caz!) la ORDINE EXTERNE! De la Ciolannis pîna la toate serviciile de inf.,min. de interne,externe ,etc. Nu trebuie nici o competență decit aia să execute ordinele alora de comanda în România! Iar pt. asta nu-și trebuie nici o școală! Pot să fie proștii proștilor!
Doar nu acceptă Mascariciu ăsta codau a inconstientei Dancila sa se pună la butoane inainte de 10 August. Daca ii va prinde pe ăstia 10 August la guvern va fi o zi fatidică pt ei !!!! E posibil ca acesti inconstienti bolnavi să nu realizeze ce va urma.Moga si a dat seama de ce va urma. Sefii din jandarmerie vor fi arestați curând iar nimeni nu-si va mai asuma vreo acțiune care sa stopeze scenarii nefaste. Pasul nr1. Arestarea lui Cucos, Sindile, Paraschiv si Carmen Dan. Pasul nr2. Guvernul Dancila va demisiona după arestarea acestora.
Pasul nr3. Hai ca vi l dau. Declansarea ,,nuclearei” pun in ghilimele pt prostii care cred sa nu fie vreo bombă atomică. Tragerea la răspundere a borfasilor sti daca stiu de ,,molimă”asta. Daca nu pot dovediți si vor aduce argumente solide vor fi ascunsi in frunte cu repetentu Coldea de la Tarnova jud Arad. Plus restu gloatei gitau rulau si alți bravo din justiție. Draci nu doarme!!!!!
O sa plece el si Vifor. Sa vedeti atuncia destrabaleala si bagabonteala meai.
Il si vad pe domnul Goarna la raritate cu telefon in Olt care emite apeluri. – Nu avem efectiv in teritor. Oamenii nostri n-au vina. Vina e la guvern, la politic.
Căutați fetele pe la Deveselu.
Ica ( copilu) căutați fetele pe la Deveselu, dar cum dracu sa te duci acolo, dacă e parteneru strategic,nu? Bă vezi că negrii ăstia borati (cea mai mare parte) care ne tulbură țara asta, trag pe poola fetite din Romania, solda babana se cheltuie pe asa ceva acolo, deci, marfa livrată e autohtona, atentie!!!!! Copilu ce facem? situația e critică. Să stricăm si să desfintam tratatu si sa vina ăstia lu Putin sa extragă fetele de acolo? Tu crezi că vineri ii manipulati pe romani cu probele din butoiu cu cenusa lu tiranu ăsta, venind si spunand că probele biologice( fragmentele osoase si dintii) din cenusa sau confirmat si e a Alexandrei si gata sa închis cazul? Copilu e riscant ce facem, vezi că daca trimite Putin ghiuleaua peste spațiul nostru ,,scutu pacii” nu poate intercepta pe D-na Satan 2. Americanu te lasă si veti crăpa in mai putin de 24 de ore la un atac iminent din partea ursului, licuriciu (mare) elndefapt fiind mic va băga in pământ ca de obicei, dispărând si iar luam țeapă cuvenită, ca de obicei, istoria a dovedit o !!!!! Copilu,vezi ca nu licuriciu ne-a salvat in al doilea război mondial ci rusii cu prețul de rigoare tezaur si greaua urnire din loc, dar ne-au salvat bă! Copilu, citeste istorie si atenție la neatenție!!!!!
Musiu, fara nicio suparare, lamureste-ma si pe mine de la ce anume ne-au salvat rusii?! Care era amenintarea sau amenintarile la adresa a ceea ce reprezenta Romania si ce anume au facut ei pentru a se interpune intre amenintari si noi(ca vulnerabilitate). E o intrebare serioasa care asteapta un raspuns serios! Fara zeflemea!!!
Gata s-a confirmat ce v-am spus anterior. Oasele si Adn-ul sunt ale fetei. Cazul e inchis. Vin rusii in vizită la Deveselu să rezolve cazul scutului ofensiv cum a zis marele imbecil Fifor. Dacă nu va luați jucăria sinistră până in două zeci, două zeci trimit rusii vreo 2 boabe in el, doar tre testat nu???? Stat inconstient si nebun :))))))