Cauta

I-A SUFLAT NEVASTA LUI IOHANNIS!

În urmă cu puțină vreme, în ”lovitura” din 5 octombrie, dezvăluiam modalitatea prin care Klaus Werner Iohannis a decis să se răzbune pe toți liderii liberali pe care îi consideră niște ”trădători”… Niște ”macho” pe care îi preocupă mai degrabă salvarea propriei soarte politice, decât slujirea șefului statului, până în ultima sa zi de mandat la Palatul Cotroceni.

Astfel că, după ce s-a supărat ca președintele pe tot statul său eșuat, Iohannis îi va lovi pe ”marii bărbați de stat” care provin din tot mai secătuita pepinieră liberală de cadre exact acolo unde îi doare mai tare…

Patru… Hai, cinci!

Pentru că, dincolo de ”triumfătoarele” sondaje de opinie comandate deja pe datorie, uite că liderii liberali știu totuși foarte bine că, ghinion, doar patru dintre ei pot fi siguri că mai pot accede la izbăvitorul și prin urmare mult râvnitul statut de europarlamentar… Hai, cel mult cinci!

Iar cum până la întocmirea listelor electorale cuprinzând cele cel mult patru – cinci locuri eligibile nu mai este decât jumătate de an, lupta pentru prinderea acestora capătă deja dimensiunile unui adevărat ”Jihad” fratricid în interiorul Partidului Național Liberal.

Mai ales că, după cum dezvăluiam la începutul acestei luni, Klaus Werner Iohannis vrea să își surprindă nu doar subalternii din ”partidul meu”, dar mai ales superiorii ”populari” din Comisia Europeană… Cu o listă electorală pentru alegerile europarlamentare în care locurile eligibile să fie ocupate doar de femei!

Organizarea Congresului Partidului Popular European la București, chiar înainte de Ziua Internațională a Femeii, căpătând astfel conotații suplimentare cu privire la planul de răzbunare al lui Iohannis. Ceea ce înseamnă implicit că, până la Congresul popularilor din 6 – 7 martie, ”zarurile” pentru alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie vor fi deja aruncate. Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Luminița Odobescu și Nicoleta Pauliuc fiind favoritele pentru ocuparea celor patru locuri pentru Bruxelles. Singura concesie care pare a fi ”tolerată” la această oră de ”unicul mascul alfa” al taberei liberale fiind posibila prezență a pupilului Cristian Bușoi pe cea de a cincea poziție… Una oricum cu emoții…

”Perversa” din Guvern

Numai că promovarea ”cu japca” a ”amazoanelor lui Iohannis” nu a nemulțumit profund doar diversele grupuri de interese de la vârful Partidului Național Liberal. Pentru că, dacă la partenerii de coaliție deja s-a resemnat ”lumea bună” că Victor Negrescu și doar Victor Negrescu va fi deschizător de listă și ”unica” propunere pentru un post de comisar European, la liberali ”dinamica operativă” se află în permanentă schimbare. Dincolo de frustrările tot mai profunde ale bărbaților liberali, nici măcar femeile liberale nefiind mulțumite de opțiunea prezidențială. Astfel că ”fetele lui Iohannis” au declanșat la rândul lor propria luptă subversivă, pentru desemnarea drept ”cap de listă”. În acest moment, cea mai bine poziționată fiind Alina Gorghiu. Cea care speră ca ”marcajul strâns”, deja obsesiv făcut la persoana fizică Klaus Werner Iohannis îi va aduce primul loc pe lista electorală a Partidului Național Liberal pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

Numai că tocmai excesul de zel dovedit de ”Alinuța” în a se afirma drept ”omul președintelui” și care i-a adus deja acesteia eticheta de ”perversa lui Iohannis” din Guvern s-ar putea să îi fie fatală. Colegii liberali din Guvern fiind deja ”sictiriți” să fie pârâți zi și mai ales noapte la Palatul Cotroceni. Și să fie certați telefonic cu orele, de parcă ar fi niște elevi chiulangii scoși la tablă de către ”doamna diriginte” a clasei liberale, Alina Gorghiu…

Ca fetele, la coafor… shopping…

În schimb, cealaltă ”doamnă de fier” a liberalilor care își dorește pentru sine prima poziție pe lista PNL a ales o cu totul altă strategie. Conștientă fiind că nu îi mai poate lua fața concurentei Alina Gorghiu, cea care s-a lipit ”ca marca de scrisoare” de președintele Klaus Werner Iohannis, Raluca Turcan profitând în schimb din plin de prezența sa la Sibiu. Acolo unde mai mult o însoțește pe noua sa prietenă de nedespărțit, Carmen Iohannis, la coafor, la shopping, la plimbări, la câte o cafea și o bârfă mică… Decât să combată politic… Mai ales că oricum PNL Sibiu nu are de gând să denunțe ”blatul politic” cu Forumul Democrat al Germanilor… Cel căruia deja are de gând să îi lase Primăria Sibiu pentru încă un mandat…

Așa că Raluca Turcan s-a lipit, la rândul său, ”ca marca de scrisoare”, de Carmen Iohannis. Misiunea sa fiind ușurată și de faptul că, de ceva vreme , oricum cuplul prezidențial era văzut împreună, chiar și de către puținii apropiați, doar pe la slujbele săptămânale de la Biserică…

Așa că, de ceva vreme, Raluca Turcan este cea mai bună prietenă a Primei Doamne… Statut care i-ar putea asigura primul loc pe lista electorală liberală, mai ales dacă șeful statului își iubește soția chiar atât de mult pe cât a fost legendat…

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version