Cauta

Hellvig, trimis cu japca după Maior!

Hellvig, trimis cu japca după Maior! - Ziarul National

Se îngroașă gluma cu minuțioasa updatare a informației care dă deja frisoane la vârful sistemului cu privire la forțarea trimiterii lui Eduard Hellvig drept noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii. Cu toate că și actualul director al Serviciului Român de Informații conștientizează pe deplin dificultățile inerente eventualei sale adoptări diplomatice de către Washington, mai ales că Hellvig este recunoscut drept un filo-german convins și asumat. Însă această variantă de lucru puternic întreținută chiar de tăcerea desăvârșită pe acest subiect- inclusiv pe culoarele Palatului Cotroceni- face cu atât mai multe ravagii cu cât vine în contextul ”loviturii” din 12 ianuarie, când titram ”S-a bătut palma pentru Maior premier”. Dezvăluire confirmată imediat la vârful politicii de către chiar Marcel Ciolacu, cel care a anunțat public și că dacă va dărâma Guvernul Orban, PSD-ul tot nu va propune un premier din propriul partid! Dar și de către președintele Consiliului Național al ALDE, Norica Nicolai susținând că alături de PSD, liberal- democrații îl vor putea susține tocmai pe George Maior pentru a conduce ”noul guvern”.

Hellvig, trimis cu japca după Maior! - Ziarul National
Nu e loc pentru două săbii în aceeași teacă…

De asemenea, după cum o arată informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, în ultimele zile structurile contrainformative asistă deocamdată pasive la o ”documentare” pe persoană fizică a șefului în funcție al SRI, ceea ce arată că, totuși, ”ceva este putred” în sistem. Însă judecând la rece nu sunt posibile decât două piste în acest caz. Mai întâi, deși este încă extrem de greu de priceput de ce, Klaus Iohannis chiar să încerce să se debaraseze de oamenii care au promovat  în  ultima vreme o binevenită stabilitate interinstituțională în sistem. Și care, de ce să nu o recunoaștem, i-au asigurat implicit, într-o bună măsură, victoria în alegerile din noiembrie, fie și prin simpla prezență a ”contracandidatei” Viorica Dăncilă în finala prezidențială. Sau, pe de altă parte, cineva ”bagă bățul” prin ”curtea Cotrocenilor”, sperând că îi va fi mult mai ușor să pescuiască astfel în apele tulburate ale sistemului de siguranță națională. Situație în care structurile contrainformative românești ar trebui să reacționeze de urgență. Iar șeful statului să iasă din muțenia proverbială și să dea un semnal cât de mic pe această temă care riscă să devină deja o vulnerabilitate. Nu public, desigur, fiind suficientă o simplă precizare printre chiar ”oamenii președintelui”…

De ce ar pleca?

Hellvig, trimis cu japca după Maior! - Ziarul National
Chiar îl va reevalua Iohannis pe Maior?

Greu de crezut însă că Eduard Hellvig ar intenționa să accepte această ”detașare” peste Ocean. Mai ales acum, când a câștigat poate cea mai importantă bătălie profesională, fiind și la un singur pas de a încheia definitiv conturile cu ”vechea gardă” care i-a pus toate piedicile posibile resetării activității SRI. Și asta tocmai acum, când ”pacea bipolarismului” este pe cale să se instaleze pentru multă vreme în sistem, lui Eduard Hellvig i s-ar fi făcut o ”ofertă de nerefuzat” de a lăsa totul baltă pentru a se mulțumi cu altfel atât de tihnita viață de ambasador peste Ocean. Iar o nouă dovadă în plus că se pare că tot ș-a băgat cineva coada la Cotroceni este și încercarea concomitentă de destabilizare a altui serviciu secret! Astfel că devine imperios necesar ca să ”se dea lumină” în sistem pe acest subiect : pleacă sau nu pleacă Hellvig? Iar cel mai în măsură să o facă este chiar președintele României, singurul care are resorturile de a scăpa o vorbă bine plasată în acest sens. Pentru că altfel nu s-ar face decât să se încurajeze posibilitatea unui veritabil ”atac raider” la vârful sistemului. Adică exact ceea ce ne mai lipsea acum, la ce bulibășeală generalizată se anunță deja pe scena politică în acest an…

Hellvig, trimis cu japca după Maior! - Ziarul National
Atac raider la vârful SRI…?

 

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version