AcasăDezvaluiriAncheteHăpău a săpat groapa SIE...

Hăpău a săpat groapa SIE…

”Puciul cumetrilor” Hăpău - Predoiu a eșuat...

În urmă cu ceva vreme, resetarea colaborării fie și strict interinstituționale dintre ”cele două Păduri” l-au scos din sărite pe generalul Marian Hăpău! Mai ales că șeful Direcției Generale de Informații a Armatei era deja băgat în depresie de trecerea pe o linie moartă a ”cumătrului” său, generalul Silviu Predoiu. Pentru că, da, parcă pentru a dovedi o dată în plus că România chiar este țara tuturor posibilităților, două dintre cele mai importante servicii secrete, DGIA și SIE au fost conduse operativ, o bună perioadă de timp, de doi generali legați nu doar prin propriile poluri transpartinice de interese, dar și printr-o legătură de rudenie… Una ceva mai îndepărtată, ce-i drept, dar niciodată dezmințită de Marian Hăpău sau Silviu Predoiu, cel puțin în fața inițiaților sistemului și a altor structuri contrainformative.

Iohannis nici măcar nu mai vrea să audă de șeful DGIA

Oricum, din momentul în care ”telefonul roșu” a început să țârâie din nou reciproc în birourile șefilor SRI și SIE, Hăpău a simțit mai mult decât oricând izolarea căreia era deja oricum intensiv supus. Ca să nu mai vorbim de adevăratul embargou informativ căreia i-a fost supus în ultimii doi ani șeful informațiilor militare. Mai ales după ce i s-a dat ”flit” și de la Palatul Cotroceni, acolo de unde consilierii pe probleme de securitate ai Administrației Prezidențiale nici măcar nu se mai oboseau să deschidă ”plicurile galbene” trimise zilnic de DGIA. Ce-i drept, ofițerii de informații militare au continuat să facă adevărate minuni pe teren, mai ales acoperiții care activează sub statutul de ”funcționari speciali” în cam toate ministerele și alte instituții cheie ale statului român. Numai că generalul Hăpău, cel care a ajuns să fie consiliat prin separeuri și pe persoană fizică doar de către Cătălin Ștefăniță Zisu și Silviu Predoiu tocmai ce este pe cale să pună în pericol și munca acoperiților DGIA. Totul după ce s-a lăsat antrenat într-o riscantă operațiune de sprijinire a unei ”grupări a rezerviștilor” din SIE, cel mai probabil ”ațâțat” fiind de către chiar cumătrul său, Silviu Predoiu. Numai că ”puciul” a eșuat și acum rămâne de văzut cât de actual mai este proverbul cu ”cine sapă groapa altuia…”

Singur împotriva tuturor!

Zisu de la Intendență… cel cu burtă și pistol pe crac!

Binomul Coldea- Kovesi nu a fost singurul care a acționat la vârful sistemului. Acolo unde, doar din umbră, ce-i drept, generalii Marian Hăpău și Silviu Predoiu făceau propriile strategii, la adăpostul locațiilor asigurate de generalul Cătălin Ștefăniță Zisu. Cel care la acea oră visa încă frumos, dar cu ochii deschiși, că el unul chiar va ajunge șeful Marelui Stat Major al Armatei Române! Iar axa Hăpău – Predoiu a funcționat până ce Silviu Predoiu a fost ejectat din sistem, fără prea multe explicații. Și de-abia atunci Marian Hăpău s-a trezit cu adevărat singur împotriva tuturor! Și îngrijorat mai ales de ”fliturile” deja umilitoare primite din partea consilierilor prezidențiali. Cei care nici măcar nu se mai oboseau să-i pună lui Klaus Iohannis la mapă informările oficiale trimise cu asiduitate de către conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei din cadrul MApN. Mai mult decât atât, între timp generalul Hăpău a trebuit să înghită și alte umilințe din partea Administrației Prezidențiale, cum ar fi faptul că ”beneficiarii legali” începuseră să-i trimită înapoi pur și simplu nedeschise plicurile cu notele informative. Iar panica lui Hăpău a atins deja cote maxime în ziua în care a fost ”uitat” de pe lista invitaților de la vârful sistemului la unele ”șuete informative”, găzduite sub pretextul unor avansări în grad. Acela fiind adevăratul moment zero în care până și șeful DGIA a conștientizat că este nu doar marginalizat în sistem, dar chiar a rămas cu adevărat singur împotriva tuturor…

Frustrarea rezerviștilor…

Ciucă îl așteaptă la cotitură pe Hăpău…

Iar în tot acest context a intervenit și camaraderia cu Silviu Predoiu, generalul aflat la butoanele operative ale Serviciului de Informații Externe timp de un deceniu fiind lovit de ”sindromul” cunoscut drept ”frustrarea rezerviștilor” imediat după pensionarea sa. Și uite cum astfel s-a născut cel mai probabil planul generalilor Hăpău și Predoiu de a securiza ce mai puteau din influența de netăgăduit pe care o aveau până nu de mult… Numai că frustrarea lui Predoiu a fost atât de mare, încît acesta nu mai respectat nici cea mai mică urmă de cutumă specifică unui militar care a condus un serviciu de spionaj de elită, așezându-se de-a dreapta lui Victor Ponta! Și încercând să își ”lingă rănile” printr-o banală funcție de secretar executiv al unui partid politic de tip ”balama”, PRO ROMÂNIA! Deci cam asta s-a ales din mărețul proiect politic al celor doi ”cumetri” de la vârful sistemului de înființare a unui nou ”partid al generalilor”, unul care să continue proiectele interesului național cu care un alt lider al ”Frăției Intendenței”, Gabriel Oprea a defilat la rândul său atâta amar de vreme la vârful politicii românești. Până ce s-a apropiat deja prea periculos de mult de ”Soarele Puterii”, după ce ”băiatul de mingi” al vechii gărzi din SIE, fostul premier Victor Ponta ajunsese să îi promită postul de director al SRI!

Vin americanii! Cine ia ofițer de legătură cu US Army?

Cine îi preia pe militarii US Army…?

Deja este o certitudine că o parte semnificativă din trupele americane găzduite până acum de Germania vor fi relocate în cel mai scurt timp în România. Iar la vârful sistemului se știe foarte bine că liderul care va prelua pentru structura sa informativă rolul de ”ofițer de legătură” cu viitorul comandament din România al US Army va da o lovitură uluitoare. Fie și pentru simplul fapt că, fiind în contact direct cu americanii, va deveni de neatins în fața oricăror reglări de conturi politice de la București. Desigur, în mod normal, venirea militarilor americani ar fi trebuit să reprezinte o adevărată ”pleașcă” pe cascheta șefului DGIA. Fiind clar că șeful informațiilor militare ar trebui să fie cel care să asigure ”cureaua de transmisie” a statului român cu trupele US Army. Numai că, ghinion, informații de ultimă oră arată că generalul Marian Hăpău nu ar fi luat în calcule pentru această misiune! Ceea ce înseamnă implicit că acesta s-a obosit degeaba ”să sape groapa SIE”… Ca și ”cumătrul” Predoiu de altfel…

author avatar
Catalin Tache
6.266 afisari

6 COMENTARII

  1. Da Zisu asta nu se mai pensioneaza si el???Mai e si altii capabili sa fie n locul lui, nu doar el!

  2. vin americanii?
    oare de ce Romania trebuie musai sa aiba pe teritoriul sau trupe straine pe care desigur trebuie sa le asigure tot confortul…..

  3. Cat de prost poti fi? Nu ai nicio noima in ceea ce ai de spus. Fii mai clar, daca ai cum…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger