Cauta

Haos în Băneasa! Omul cu BMW-ul rezistă!

Haos în Băneasa! Omul cu BMW-ul rezistă! - Ziarul National

În urma dezvăluirii în 8 ianuarie a raportului care avertiza cu privire la riscul de stopare a activității nu doar pe Aeroportul Otopeni, dar și a bazei militare aviatice operate de NATO în urma jocurilor de culise făcute la vârful CNAB pentru forțarea prelungirii unui contract cu ”băieții deștepți” de la UTI și ”deturnarea” altora spre procedura d eurgență a încredințării directe, directorul general Alexandru Ivan a predat șefia companiei. Numai că acesta nu a fost ”zburat”, așa cum poate se aștepta toată lumea. Ci și-a regizat practic o ”retragere controlată” de la butoanele Companiei Naționale Aeroporturi București.

Haos în Băneasa! Omul cu BMW-ul rezistă! - Ziarul NationalIvan știind de altfel foarte bine că dacă nu ar fi fost demis, vreme de cinci ani nu ar mai fi putut ocupa nicio funcție de manager la companiile de stat, astfel că și-a prezentat singur demisia. Mai mult chiar a reușit să o propulseze în locul lui chiar pe pupila Maria Mirela Dinu. Astfel că, aflat în preaviz dar făcând se pare în continuare ”muncă voluntară” din propriul birou, Ivan își bazează strategia pe tragerea de timp cu actualul interimat, știind foarte bine că zilele care urmează sunt decisive pentru expirarea unor contracte de zeci și zeci de milioane de euro. Care astfel, ținînd cont de ”urgența” unor situații precum încetarea contractelor de curățenie, balizaj sau asigurarea energiei electrice la Otopeni sau Băneasa, ar urma să se ajungă în ”regim de urgență” la procedura achiziițiilor directe. Iar un nou exemplu ”arzător” față de cele dezvăluite în ”loviturile” anterioare este contractul de curățenie de la Băneasa, care expiră pe 7 februarie! Însă ceva timp mai este până atunci… Dacă nu pentru declanșarea procedurilor legale privind licitația unui nou contract, atunci barem pentru ca guvernul liberal să-și asume și în practică ”depesedizarea” companiilor din subordinea propriilor ministere, nu doar în declarațiile publice cu care au reușit dărâmarea Cabinetului Dăncilă. Hai că se poate! Pentru că altfel chiar că ar fi și mai puternic ”legendată” varianta de lucru cu junele Ivan, despre care inițiații sistemului nu pot totuși uita că este nepotul celebrului Eugen Davidoiu – ”băiatul deștept” al sistemului energetic încă de pe vremea de aur a conducerii Hidroelectrica!- s-ar fi pus la adăpost de ”depesedizarea” liberală. Cum? Prin punerea la dispoziția lui Rareș Bogadn a limuzinelor BMW cu care acesta este condus pe pistă până la scara avionului. Probabil pentru ca europarlamentarul să nu intre în contact cu ”prostimea” sau ”ciuma roșie” din autobuzele aeroportului…

Balizaj făcut pe nașpa!

Greu de descris ”haosul managerial” de pe principalele aeroporturi ale României, însă sitația a ajuns de-a dreptul periculoasă din moment ce nu mai există nici măcar contract de mentenanță pentru asigurarea balizajului pe Băneasa, după cum reiese din informațiile pe care bine ar face să le citească și ”beneficarii legali” din guvernul liberal. Haos în Băneasa! Omul cu BMW-ul rezistă! - Ziarul NationalAstfel că becurile au ajuns să fie schimbate pur și simplu cu mâna, de către muncitorii companiei, ci nu de specialiști ai unor firme cu expertiza necesară. Însă ce mai contează, dacă astfel UTI rămâne în cărți nu doar pentru a-și păstra actualul ”imperiu de servicii” asigurate CNAB, dar și să îl mărească! Chiar zilele acestea făcându-se cărțile pentru încredințarea directă a noi și noi contracte! Asta în timp ce managementul lui Ivan a asigurat doar achiziția peste noapte a puzderie de ghivece decorative, la preț de mașini de spălat sau frigidere! Plus confortul personal al lui Rareș Bogdan, europarlamentarul liberal de care direcțiunea CNAB a avut întotdeauna grijă să nu se amestece cu ”prostimea”, beneficiind de complexe servicii VIP asigurate inclusiv cu limuzinele BMW care îl conduc pe pistă până la scara avionului.

Alertă! 7 februarie, un nou tun!

Însă o nouă miză uriașă a apărut în ”rezistența” organizată de Alexandru Ivan pentru a rămâne la butoanele CNAB, chiar sub nasul ministrului liberal al Transporturilor : contractul de curățenie pentru Băneasa expiră pe 7 februarie! Haos în Băneasa! Omul cu BMW-ul rezistă! - Ziarul NationalȘi uite cum, în regim ”de urgență” se va trece la o altă achiziție directă…

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version