Cauta

Haita înfometată a FMI dă târcoale. Ciolacule, nu vinde și ce a mai rămas din România!

Va ceda Ciolacu România străinilor?

Prinși la mijloc între interesele americane, ordinele Bruxellesului și amenințările Rusiei, românii își joacă viitorul la loteria alegerilor. Economia noastră e una pe consum din import, dar, cu toate acestea, politicienii ne transmit să stăm liniștiți, că o să fim fericiți și dacă nu vom avea nimic. Acum, de bine, de rău, mai avem și energie (Nuclearelectrica, Hidroelectrica și Transelectrica, Romgaz și Transgaz), și ceva transporturi (TAROM, Romaero, Portul Constanța), bașca o bancă destul de importantă pe piață (CEC). După alegerile care urmează în 2024, cine ne garantează nouă că toate aceste companii vor mai rămâne ale poporului român?

Prezența delegației FMI dă frisoane

Pericolul care ne paște e mai aproape de cât credem. Pe la televiziuni au început să fie aduși tot felul de specialiști care vorbesc despre necesitatea listării la Bursă a companiilor controlate de stat. Nu mai sunt multe, dar e musai să le pierdem și pe alea, bag de seamă.

Se vorbește despre predictibilitate și mediu corporatist occidental și dinamic, iar în paralel sunt evidențiate pierderile cauzate de acest management românesc atât de defectuos. Cunoaștem placa, ne-a mai fost pusă și la începutul anilor ’90, când tot ce putea reprezenta o potențială concurență pentru firmele din Vest îi puțea occidentalului. Așa am ajuns atunci să renunțăm la Petrom, la bănci și mari fabrici, dar noi știm că aia a fost un fel de șpagă mascată pentru aderarea la UE.

Ce mai are România?!

Problema e că azi, în 2024, pe fondul unei crize acute în toată lumea (aproape că oriunde pui degetul pe hartă nimerești într-o zonă de conflict), Occidentul cel hrăpăreț a pus, iar, ochii pe resursele românești.

Companiile de stat ținte pentru aliați

Ce mai avem? Păi, nu foarte multe, dar alea care mai sunt trebuie să ne fie luate neapărat, pare-se!

Suntem producători energetici, însă curentul electric ni-l facturează străinii. Iar asta, iată că nu-i de ajuns – Nuclearelectrica (SNN Cernavodă), Hidroelectrica și Transelectrica au devenit target-uri pentru așa-zișii noștri aliați, în fapt, mai degrabă stăpâni decât parteneri. Vor să dețină și să controleze tot lanțul, de la producție la distribuție.

Iar cine nu-și va permite, apoi, să plătească prețul cerut pe kilowatt/oră va rămâne fără casă. Cum așa? Păi, nu e trecut în lege (mulțumim, aleșilor, că ați votat așa lege!) că facturile la utilități publice au titluri executorii?! Iar România este, să nu uităm, statul din UE cu cele mai multe proprietăți (case, apartamente etc) pe cap de locuitor, o situație atipică pentru Occident. Acolo, piața imobiliară este controlată de câțiva jucători importanți, care dețin mii de locuințe pe care le închiriază oamenilor.

Ce nu (mai) are Occidentul?

Ce mai are România am văzut, dar ce nu (mai) are Vestul acum?

Gaze, în primul rând, și asta fiindcă America a ordonat Uniunii Europene să rupă contractele de furnizare semnate cu Federația Rusă. Fără gazul rusesc, s-a scumpit nivelul de trai pe „Bătrânul continent”, din Franța și până la Atena prețurile la combustibili luând-o razna. De asta și protestele din prezent.

Listarea la Bursă un nou preț pentru Schengen

În același timp, UE știe că România este un exportator și vrea să ajungă hub regional. Avem zăcăminte neexploatae (încă) în Marea Neagră, plus cinci (!) rezerve uriașe de gaze, sigilate și păstrate pentru „evenimente extraordinare”.

Portul Constanța, cândva al doilea nod maritim comercial din Europa, joacă acum un rol central în piesa „Război în Ucraina”. Pe viitor, tot tranzitul Kievului s-ar putea derula pe aici, iar taxele (vămuirea) aferente nu trebuie să ajungă la București. Nu le-ar prinde bine „aliaților” milioanele de aici? No need to answer, cum zic americanii.

Ciolacu, doar un „yesmen”

Ideea e simplă. Ca stat, nu suntem deloc săraci, doar poporul trăiește de azi pe mâine, dar ne-am obișnuit așa și nu comentăm.

Guvernul român încă mai stăpânește niște bogății de o importanță capitală în aceste vremuri dificile. Activele din energie și transporturi, despre care am vorbit, pot ridica o țară în momente când cei din jur sunt strangulați de o criză energetică fără precedent.

Cine, însă, ne garantează nouă că Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Transelectrica, Romgaz, Transgaz, TAROM, Romaero, CEC Banc sau Portul Constanța, ca să enumerăm doar câteva, poate pe cele mai atrăgătoare companii de stat, vor mai fi ale României și-n 2025 ori 2026?! Actualul premier, Marcel Ciolacu, se bate cu cărămida-n piept că apără valorile românești, dar la primul ordin „Sari!” el întreabă „Cât de sus?!”.

Planul prin care România poate fi deposedată de ce mai are nici nu e foarte complicat. Dar este mișelesc, asta, da!

Scenariul e simplu, actorii se simt între ei

Prezența FMI-ului la București e despre privatizarea activelor statului, hai s-o spunem pe-a dreaptă! Ce atâta „analiza evoluțiilor în plan economic și financiaer”. Bullshit, singura analiză e asta – e penurie de resurse energetice și voi aveți și gaze, și petrol și mai sunteți și producători (chiar mari, la nivelul UE!) de electricitate!

Sub pretextul că nu știm cum se conduc eficient și sustenabil aceste companii, trebuie să le scoatem la Bursă.

Să fie listarea la Bursă prețul – un nou preț pe care trebuie să-l plătim, iată! – pentru „Schengen”?!” Nu este deloc exclus, ba aș spune că-i foarte probabil. Însă, să listezi la bursă o companie ca Nuclearelectrica (SNN) ori un gigant precum Complexul Energetic „Oltenia” (care are în portofoliu, pe lângă altele, „perla” Hidroelectrica) într-o asemenea perioadă tulbure, e nebunie curată, harakiri economic!

Statul român este dator vândut (au avut grijă Cîțu și gloata USR-istă să ne îndatoreze și nepoții!) și nu mai are solvabilitate. Colac peste pupăză, totul se întâmplă când economia mondială a gripat, iar o mega-criză financiară bate la ușă. Creditorii noștri (FMI, BCE, BM etc) se gândesc, așa cum fac toți cămătarii în astfel de cazuri, să-și protejeze finanțele, drept pentru care ne vor cere banii împrumutați. Neavând de unde, România va fi forțată să vândă și mai multe acțiuni la companiile scoase pe Bursă.

Totul legal, transparent și, bineînțeles că așa o să ni se spună, spre binele nostru.

Iar ca să stârpească orice formă de protest din partea oamenilor, probabil că populația va fi „miruită” cu niște vouchere cadou de 50 de euro (sau mai puțin, chiar). Ce contează că la piață românul cheltuie de două ori mai mult ca anul trecut?! „Ăștia măcar ne dă ceva, maică!”.

Ce ne dă nouă Marcel Ciolacu, bănuim. Ce le promite el străinilor care dau târcoale, am văzut. Ce-i vor da lui românii, vom afla la alegerile din toamnă.

Ultimele stiri

  • Facem lucrurile cu cap: deblocăm proiectele restante și dezvoltăm Alba Iulia cu bani europeni
  • Gabriela Firea a convins lumea sportivă că este soluția potrivită pentru București
  • Incident cutremurător la o școală din Brașov. Patru elevi, acuzați că ar fi agresat sexual doi colegi mai mici
  • Se sparge buboiul afaceriștilor milionari din SERVICIILE SECRETE. Generalul Dumbravă ar fi „sifonat” tot la DNA!
  • Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului
  • Poliția Română, mișcă-ți fundul în stradă!
  • Salvatorii, în alertă! Mașină lovită de tren, în județul Iași/Doi răniți, printre care și un tânăr de 16 ani – FOTO
  • PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an
  • UPDATE. Român arestat pentru TRĂDARE. Detalii de ultimă oră de la DIICOT/Cine e bărbatul – ar fi vrut să candideze la Primărie
  • Anunțul Chinei. Manevrele militare din jurul Taiwanului au ca scop testarea capacităţii de a „prelua puterea” în insulă – VIDEO
  • Exit mobile version