GO, Oprea, GO!

Nu a trecut chiar atat de multa vreme de cand initialele GO produceau panica in Romania, politicieni, oameni de afaceri si „varfuri” ale sistemului ploconindu-se deopotriva in fata fostului vicepremier. Unul a carui singura grija parea sa fie, la un moment dat, ce functie sa aleaga dupa impingerea lui Victor Ponta la Palatul Cotroceni, cea de premier al Romaniei sau cea de sef al Serviciui Roman de Informatii.

Iar multa lume il admira pe Gabriel Oprea pentru darzenia cu care a rezistat in Parlament alaturi de cumatrul Ponta, refuzand sa voteze motiunile de cenzura impotriva acestuia, in ciuda tuturor presiunilor, amenintarilor sau promisiunilor primite. Numai ca prigoana s-a abatut apoi asupra unui Oprea care parea sa se fi apropiat prea mult de „soarele Puterii”. Si, la atata vreme distanta, amanunte incendiare incep sa iasa la iveala, chiar daca, surescitata de dezvaluirile lui Ghita si „trezirea din morti” a lui Klaus Iohannis pe tema gratierii, opinia publica pare sa fi uitat cu totul de Oprea.

Lui Gabi Oprea nu-i mai iese jocul dublu
Iohannis i-a adus ghinion!

Ca si Justitia, de altfel… Insa se strang tot mai multe informatii ca, in vremea „rezistentei” onorabile din Parlament, acelasi „GO” isi trimitea oamenii de incredere la intalniri secrete cu „neamtul” de la Cotroceni. Si, dupa cum a lasat sa-i scape cu juma’ de gura chiar Victor Ponta, tocmai fostul sau aliat de nadejde este cel care i-ar fi semnat condamnarea la „abdicarea” de la Palatul Victoria.

La doua capete

Toata cariera politica a lui Gabriel Oprea pare sa se fi bazat exclusiv pe un joc dublu. Ca majoritatea politicienilor romani, ce-i drept, numai ca pe omul despre care Miron Cosma il umileste cu fiecare iesire publica povestind cum il lua cu el doar ca sa-i care bagajele, aceasta plusare permanenta la doua capete l-a propulsat pana in varful Puterii.

Manifestanții de după „Colectiv”, liber la cucerirea Parlamentului

Iar aroganta atinsese deja cote paroxistice pe vremea cand era vicepremier, din moment ce, la o deplasare in Statele Unite ale Americii, a vrut chiar sa-I dea jos din avion pe reprezentantul serviciilor secrete americane care insotea delegatia guvernamentala, pe motiv ca nu-i place fata acestuia. Atras totusi din cale afara de lumea informatiilor, atunci cand toate portile i se deschideau larg, „GO” parea sa tinda spre preluarea SRI-ului, fiind gata sa renunte, pentru acest capriciu explicabil poate pentru un simplu ofiter de intendenta, chiar la postul de premier. Si, de altfel, probabil ca tocmai aceasta atractie fatala i-a grabit sfarsitul politic. Ca si faptul ca, tocmai cand incepuse sa castige respectul mult visat datorita pozitiei intransigente afisate public sau in Parlament, a mai ales o data sa mearga la doua capete. Ghinion!

La portile Cotrocenilor

Mai intai, si-a activat unii dintre oamenii de incredere pe care ii cooptase in „secta interesului national” si care activau fie la Palatul Victoria, sub directa sa comanda, fie la Palatul Cotroceni, in preajma presedintelui Klaus Iohannis. Unul care, pe atunci, inca visa cu ochii deschisi la „guvernul meu”. Si uite asa a inceput o serie intreaga de mici favoruri reciproce intre cele doua Palate, cu oameni numiti pe diverse functii, totul strict pe filiera Gabriel Oprea si a serviciilor secrete, dar fara stiinta naivului „motanel” Victor Ponta.

Ponta, „ejectat” de la Palatul Victoria chiar de cumătru

Cel pe care, de altfel, Gabriel Oprea nu pierdea insa niciun prilej sa-l asigure in public sau in particular de toata camaraderia sa. Asta in timp ce, inca de pe atunci, incerca sa-si impuna un om de incredere, cu acceptul tacit al lui Iohannis, la sefia SPP-ului…

Nu misca nimeni!

Si, dupa cum a simtit-o fostul premier chiar pe propria piele, tocmai atunci s-ar fi putut sa se fi parafat intelegerea secreta dintre vicepremierul Gabriel Oprea si fortele care nu-l mai suportau pe Victor Ponta la Palatul Victoria. Iar atunci cand „GO” era deja avertizat de ancheta declansata dupa moartea tragica a politistului Bogdan Gigina iar la manifestatiile de dupa „Colectiv” se striga „Jos Guvernul”, Gabriel Oprea, in calitatea sa de ministru de Interne a dat un ordin de-a dreptul halucinant, prin care li se interzicea fortelor de ordine sa intervina in vreun fel impotriva oricarei forme de protest! Si uite cum, in timp ce „tinerii frumosi si liberi” sareau gardurile Parlamentului, jandarmii care pazeau „Casa Poporului” nu au intervenit, desi o astfel de pasivitate le-ar fi putut aduce probleme penale, fiind vorba de un obiectiv de siguranta nationala. Dar, cum era ordin de la Oprea, pana si Ponta a inteles rapid ca, daca „puhoiul” de manifestanti va lua cu asalt Palatul Victoria, nimeni nu va misca un „pulan” pentru salvarea sa. Si, „sfatuit” de acelasi „GO”, care isi asumase acest ordin, a anuntat singur caderea guvernului cu o majoritate zdrobitoare in Parlament.

Lasat pe cont propriu

Ce-i drept, o buna perioada de timp Gabriel Oprea a fost serios tavalit in malaxorul Justitiei. Numai ca nu a iesit atat de „sifonat” pe cat se asteptau multi, lucrurile calmandu-se apoi treptat, ceea ce nu a facut decat sa intareasca si mai mult convingerea unor fosti colegi de cabinet privind jocul dublu al generalului cu epoletii doldora de stele. Insa tocmai acestia se intreaba acum ce se va intampla cu „GO” si daca acesta, intr-adevar, a batut atunci palma cu cine trebuia. Pentru ca, in urma evenimentelor spectaculoase din ultima vreme, s-ar putea ca „GO” sa fi ramas, de aceasta data, pe cont propriu. Si eventuala intelegere care i-ar fi asigurat o anume imunitate sa fi cazut de facto. Iar colac peste pupaza, nici Liviu Dragnea, mult mai harsait pe la „scoala vietii” decat Victor Ponta, nu pare deloc dispus sa autorizeze vreo eventuala operatiune de „recuperare” a unui Gabriel Oprea tot mai izolat…

author avatar
Catalin Tache
2.909 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger