AcasăDezvaluiriAncheteGiorgiana! Pentru ea va fi legat Băsescu!

Giorgiana! Pentru ea va fi legat Băsescu!

Ultimele două condamnări par să îi fi închis definitiv gura lui Traian Băsescu. Creatorul sistemului ticăloșit simțind de-abia acum ceea ce înseamnă cu adevărat frica! Pentru că, spre deosebire de primele frustrări de când încă se lamenta public că ”unii de-ai mei i-au săltat pe alții de-ai mei”, de această dată știe că este deja neputincios.

Udrea a rezistat Pinalti a cedat

Ultimele două condamnări având deja efectul scontat : un Băsescu mut! Și speriat! Culmea fiind însă că ”decisiva” nu i-a fost dată președintelui jucător prin condamnările a două dintre cele mai importante femei din viața sa, fiica Ioana și ”blonda visurilor”. Ce este drept, condamnarea Ioanei Băsescu la 5 ani de închisoare și a Elenei Udrea la 8 ani în dosarul finanțării ilegale a prezidențialelor nu a funcționat.

Fata lui tata

Și nu pentru că au fost doar în primă instanță… Băsescu ieșind imediat la contraatac cu amenințărti fățișe. Astfel că au urmat alte două condamnări succesive. Cea în care Gheorghe Ștefan a primit o nouă condamnare de 4 ani și 6 luni de închisoare în dosarul Giga Tv. După care același ”Pinalti” a mai încasat, chiar zilele trecute, o altă condamnare de 4 ani și 9 luni de închisoare în dosarul fraudării Poștei Române. Moment în care Traian Băsescu a înțeles că Gheorghe Ștefan chiar nu mai are nimic de pierdut și va merge până la capăt pe drumul ”fără întoarcere” pe care a pornit în urmă cu șase ani.

A fost șef de lot de cinci ori

Atunci când a dat primul denunț la DNA. Singura condiție pusă de fostul primar din Piatra Neamț și eminență cenușie a ”regimului portocaliu” fiind să își pună la adăpost fiica Georgiana, cercetată la rândul său în alte dosare DNA. Dar și fabuloasa avere deținută de aceasta pe Coasta de Azur…

”Pinalti” îl toarnă pe Băsescu ca să își scape fata!

Ce este drept, a trecut ceva vreme de când făceam această dezvăluire. Subliniind încă de atunci că ” Gheorghe Ștefan este de neoprit. Desigur, vremurile în care urletele lui Pinalti erau lege nu doar pe terenurile de fotbal, dar și în birourile înalților demnitari ai statului român și a celorlalți lideri politici au apus de mult. Iată însă că fosta eminență portocalie face acum mai multe ravagii decât atunci când era considerat unul dintre cei mai influenți oameni din România.

Condamnarea Ioanei nu a fost de ajuns

Așa că, în ciuda avertismentelor de „Naș” înșelat ale lui Vasile Blaga, Gheorghe Ștefan nu doar că nu s-a oprit, dar l-a făcut și pe un alt greu al regimului băsist. Sorin Blejnar fiind ”împachetat” cu tot cu probele obținute pe persoană fizică, pe Coasta de Azur. Iar deși denunțătorul oficial este cu totul altul, Pinalti are rolul său strategic și în această nouă condamnare obținută de DNA. Iar acesta este doar începutul!

Băsescu plânge semnal pentru Iohannis

Adevărata țintă a colaborării atât de strânse între fostul baron de Neamț și procurorii DNA fiind însuși Traian Băsescu! Desigur, se pune firesc întrebarea de ce recurge Gheorghe Ștefan la o asemenea abordare sinucigașă, fie și prin prisma simplului fapt că astfel reușește să își facă dușmani de moarte pe unii dintre cei mai puternici oameni din țară. Mai ales că având deja și alte condamnări pe rol plus vechi dosare în așteptare, acesta nu s-a bucurat în niciun caz de regimul juridic preferențial de care s-a bucurat celălalt denunțător de calibru al DNA, Dinu Pescariu. Cel care de altefl l-a și băgat pe Ștefan în hora anchetelor, ca să poată juca și acum golf. În schimb, după cum susțin sursele noastre, Pinalti a ajuns „să scuipe” tot din încercarea disperată de a își salva fiica, Georgiana, din „ghearele” unuia dintre dosarele ANRP”.

Banii sunt la adăpost, în Cagnes – sur – Mer…

Fostul președinte ANRP, George Băeșu a eșuat în încercarea ”detonării” unui nou dosar al DNA din ”suveica” retrocedărilor ilegale. Totul după ce, în anul 2008, Georgiana Ștefan a cumpărat 25 % din drepturle litigioase pentru un teren aflat lângă fosta gară Cățelu, în Sectorul 3 condus atunci de liberal – democrați. Georgiana obținând apoi un profit uriaș, după retrocedarea accelerată de ANRP-ul dominat tot de portocalii. De asemenea, la această anchetă ținută încă și acum la sertar se află și cea a altui tun imobiliar, dat de Georgiana în chiar orașul condus la acea dată de tatăl său. Tânăra Ștefan cumpărând în Piatra Neamț un teren de 4.500 metri pătrați de la fosta societate de transport a orașului condus de tatăl său. Cel care de altfel chiar blocase preventiv revendicarea mai multor cetățeni penrtiu retrocedarea terenului aflat în litigiu. Și uite cum Georgiana a cumpărat cu 400.000 lei și, peste doar câteva luni, a vândut același teren cu 800.000 de euro! Ceea ce poate explica în bună măsură și imperiul imobiliar pe care aceasta l-ar dezvolta de ani buni de zile pe Coasta de Azur.

Pescariu la golf Ștefan la pușcărie

Acolo unde este acționar majoritar al unei companii de construcții care la rândul său face parte dintr-un lanț de firme care construiesc vile și alte imobile de lux în regiunea Provence – Alpi – Coasta de Azur. Astfel că averea pentru care Gheorghe Ștefan a fost de acord să își sacrifice propria libertate este securizată pe Coasta de Azur, în micuțul orășel Cagnes-sur – Mer!

”Adrieane, pricepuși ceva”?

Ultimele speranțe ale lui Gheorghe Ștefan că în cele din urmă sistemul care iubește atât de mult trădarea va avea barem îngăduință și față de trădători s-au spulberat definitiv pe 12 octombrie. Acesta fiind condamnat la 4 ani și 9 luni de închisoare în dosarul Poșta Română. Totul după ce, în mai 2017 fusese condamnat de Tribunalul București la 8 ani de închisoare, în același dosar! După care Curtea de Apel București a anulat cu totul sentința și a dispus rejudecarea cauzei. S-a dovedit însă doar o altă ”capcană” pentru Ștefan, care iată că a primit din nou cu executare. Acesta, aflat de acum deja la a cincea condamnare la închisoare cu executare, nemaisperând decât să își salveze până la capăt fata, Giorgiana. Chiar dacă ”prețul corect” pe care va trebui să îl plătească este Traian Băsescu.

Mai ales că acesta se mai află în libertate doar pentru că, deși și ea ”beneficiară” a mai multor condamnări, Elena Udrea s-a dovedit – cel puțin până la ultima, cea de 8 ani- mai cu ”cojones” decât toți bărbații de stat din jurul lui Băsescu. Cel a cărui condamnare este acum mai de actualitate decât oricând! De ce? Și mai ales că acesta chiar nu mai reprezintă o miză politică…? Pentru că un astfel de ”trofeu” – ”legarea” unui fost președinte – le-ar băga mințile în cap politicienilor care au început să ”crâcnească” din nou la oculta serviciilor. Și mai ales lui Klaus Iohannis! La fel după cum Băsescu trebuie să își aducă aminte cum, pe când se afla în fruntea sistemului ticăloșit, nu a găsit altă metodă de a îi transmite un mesaj miliardarului Videanu, cel care nu mai pierdea ”cât trebuie” la table în fața Elenei Udrea, decât prin arestarea lui… Gigi Becali! După care i-a transmis următorul mesaj : ”Adrieane, pricepuși ceva”? Astfel că, după ce ”Pinalti” îl va ”lega” pe Băsescu pentru a o scăpa pe Georgiana, probabil că și Iohannis va fi întrebat dacă ”a priceput ceva”…

author avatar
Catalin Tache