Cauta

Generalul Ontanu, luat ostatic de DNA!

Uite ca, mai curand decat s-ar astepta multi, inca un mit al intangibilitatii va fi spulberat de catre procurorii Laurei Codruta Kovesi. Si pentru ca nici macar interesul national nu este mai presus de anchetele privind comiterea unor fapte de coruptie generalizata, la DNA tocmai se pregateste lansarea „primariadei”, faza pe Capitala.

Degeaba s a cumintit Neculai Ontanu in ultimii doi ani

Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, „balul” audierilor va fi deschis de catre generalul Neculai Ontanu, „nemuritorul” edil al Sectorului 2. Cel care, desi in ultimii doi ani, odata cu lansarea cruciadei anticoruptie, a incercat sa sufle si in iaurtul tentatiilor financiare, se pare ca totusi se va opari cu „ciorba” combinatiilor de tot felul facute pana la „pocairea” sa. Iar vestea luarii la puricat a tuturor contractelor publice derulate direct sau prin institutiile subordonate Primariei Sectorului 2 nu are cum sa-i pice deloc bine primarului Ontanu. Dar nici celor aflati in spatele sau. Mai ales ca, odata ajuns „ostatic” in custodia DNA, generalul s-ar putea sa nu se mai dovedeasca la fel de viteaz si ar putea lasa uitarii principiile camaraderiei, doar pentru a-si scapa pielea mai ieftin.

I se ofilesc panselutele

Plantarea panselutelor nu este pe placul procurorilor

Desi Neculai Ontanu s-a obisnuit deja cu stresul de pe Stirbei Voda, de la sediul central al Directiei Nationale Anticoruptie, se pare ca noua sa „mobilizare” nu va avea legatura cu dosarul mai vechi al restituirilor unor proprietati litigioase catre samsarii imobiliari. De aceasta data, edilul Sectorului 2 se va alinia tendintei generale in ceea ce priveste alesii locali care au avut de dat explicatii procurorilor anticoruptie cu privire la contractele atribuite pe banda rulanta catre anumite firme de casa. Si, ca de obicei in astfel de anchete, suspiciunile oamenilor legii se indreapta catre posibile delapidari ale banului public. Indiferent ca acesta a fost cheltuit pe tot felul de combinatii, de la plantarea de panselute la vremea inghetului pana la ridicarea masinilor de catre fostul sau camarad de afaceri, de care s-a despartit insa cu „tipuituri”.

Citadela Bucur Obor

Nicolae Dumitru NIRO face toate eforturile sa scape de probleme din justitie

Atata amar de vreme, combinatiile reunite in jurul veritabilei „citadele” de la Bucur Obor au fost unele dintre cele mai prolifice din toata Capitala, lucru recunoscut chiar pana si de „concurenta” acerba reprezentata de edilii altor sectoare. Fiind insa ditamai generalul, probabil ca Neculai Ontanu a presimtit atacul la baioneta declansat de catre DNA dupa instalarea in fruntea structurii a Laurei Codruta Kovesi, asa ca a ales sa faca un pas strategic inapoi. Chiar daca asta a insemnat stricarea definitiva a relatiilor cu oameni de afaceri de care il legau atatea „parteneriate” benefice. Insa la un moment dat, acum vreo doi ani, Ontanu a spus „pas”. Se pare ca a fost totusi prea tarziu. Mai ales ca, pe linie politica, unii dintre fostii parteneri s-au simtit inselati „miseleste”. Pentru ca nu si-au mai putut desfasura nici activitatea in deplina liniste, ca pana atunci, dar nici nu au primit functiile politice la care li se dadusera atatea sperante. Asa ca, in momentul de fata, singura dificultate a procurorilor pare a fi alegerea pistei principale pe care sa-si bazeze cercetarile aflate oricum intr-o faza avansata a anchetei.

Stranie coincidenta

Cu toate ca se spune ca in Romania zilelor noastre nimic nu este intamplator, sa amintim totusi, fara nicio legatura intentionata cu acest dosar, ca soarele pare a fi rasarit, totusi, pe aleea unui alt coleg de partid al lui Neculai Ontanu. Pentru ca miliardarul Nicolae Dumitru „NIRO” nu doar ca a reusit sa se refugieze in arestul la domiciliu, fie el si unul la adresa fostei neveste, dar se pare ca isi spala pe zi ce trece pacatele judiciare…

 

Ultimele stiri

  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Trump susține că intruziunea unor drone în Polonia ar fi putut fi o „eroare” din partea Rusiei: „Dar, indiferent de situație, nu sunt mulțumit de…”
  • Telemedicina în România: de la pionierat la acces echitabil la îngrijire medicală
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 12 septembrie 2025 – Ai suficientă energie și umor bun
  • Alege ce citești
  • De ce brandurile de lux pariază pe rujuri de 160 de dolari și accesorii de 1.400 de dolari
  • Ce alege România: „Blocăm tot” sau „Plătim tot”?
  • Exit mobile version