Tocmai cand nimeni nu mai credea ca, aflat de atata vreme in fruntea Fiscului, “nemuritorul” Gelu Diaconu mai poate fi dislocat de la conducerea ANAF, iata ca acesta a ajuns in cele din urma victima colaterala in “tiganeala” din dosarul deputatilor Madalin Voicu si Nicu Paun.
Si, din acel moment, s-a transformat, de departe, in cel mai inversunat contestatar al strategiei tehnocrate in ceea ce priveste domeniul fiscal. Si, de multe ori, asa dupa cum si “National” a dezvaluit, criticile sale impotriva abuzurilor de neimaginat indreptate impotriva contribuabilului roman au fost cat se poate de indreptatite. Mai ales ca, dupa atata timp in care a condus ANAF-ul, Diaconu cunoaste, totusi, mai bine ca oricare altul, dedesubturile sistemului fiscal.
Numai ca, surpriza, din cate reiese din informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra, dosarul privind facilitatile ilegale pentru romi ar trebui sa fie ultima grija pentru Gelu Diaconu. Cel care, cat de curand, ar putea fi lovit atat de un raport pur si simplu devastator al Curtii de Conturi cu privire la prejudiciile uriase create in urma “isteriei” popririi de conturi si a sechestrelor declansate de Antifrauda in “epoca Diaconu”, cat si de un nou dosar in care anchetatorii ar fi primit deja date multiple privind posibilul regim preferential de care s-au bucurat unele firme, inclusiv straine. Iar in ceea ce priveste realitatea crunta traita de catre platitorul de taxe din Romania, sa nu uitam ca, in timp ce Gelu Diaconu, Eugen Orlando Teodorovici sau, mai ales, Victor Ponta, anuntau cu surle si trambite ca “economia duduie”, pe baza unor simple date statistice furnizate de Fisc, patronii romani nu mai stiau cum sa se taraie de pe o zi pe alta, victime ale “vanatoarei de vrajitoare” evazioniste. Si care i-a facut pur si simplu pe nenumaratii patroni care s-au trezit cu sechestru si popriri pe conturi ca acum, cand au castigat definitiv in instante in fata Antifraudei, sa-i acuze pe toti acestia, in frunte cu chiar fostii sefi ai ANAF-ului, ca nu au facut practic decat sa distruga economia Romaniei si, o data cu ea, au afectat chiar stabilitatea tarii.
“Macel” fara niciun rost
Cand toata lumea era constienta ca in Romania numai “prostii” ajunsesera sa plateasca puzderia de taxe ssi impozite aferente activitatii desfasurate, ideea infiintarii unei structuri care sa puna lucrurile la punct a fost considerata mai mult decat salutara. Si asa a aparut Antifrauda. Care a inceput sa dea iama in evazionisti.
Numai ca, rezultatele uluitoare de inceput au facut ca pe unii demnitari si politicieni sa-i ia valul entuziasmului prea mult, acestia cerandu-le subordonatilor cifre si mai “inspaimantatoare”, cu care sa poata defila prin studiourile televiziunilor. Iar daca, pana atunci, inspectorii Antifraudei executau controale tematice la sange, pentru a nu risca sa fie pe urma trasi la raspundere daca faceau erori, presiunile sefilor i-a facut sa o lase mai moale cu “rigurozitatea germana”. Si astfel a inceput “macelul” fiscal, unul de multe ori fara rost, intrucat “cifrele” raportate erau doar pe hartie, bazandu-se pe “tsunami”-ul de sechestre si popriri pe toate conturile posibile si imposibile, pentru tot felul de inexactitati minore. Iar tot in aceasta perioada, a inceput sa se constientizeze si faptul ca, in timp ce micii patroni romani erau executati in masa, marile oaze de evaziune fiscala erau ocolite cu cea mai mare grija. Mai ales ca, atunci cand era vorba de atotputernicele multinationale, oamenii lui Gelu Diaconu nu mai erau nici pe departe la fel de intransigenti. Si astfel s-a creat “ruptura” intre scopul declarat al operatiunii si perceperea opiniei publice ca, intr-o mare masura, totul nu este decat o “fanfaronada” care ar putea avea insa efecte devastatoare asupra economiei reale.
Ajunsi din urma
Iata insa ca vremea a trecut de atunci si, de-abia acum, dupa cum sustin sursele noastre, se vor vedea urmarile acestui dezastru. Pentru ca viitorul raport al Curtii de Conturi in domeniu va imputa pur si simplu sume colosale in urma proceselor pe care ANAF-ul le pierde pe banda rulanta in instanta. Plus ca se dovedeste inca imposibil de gasit o solutie de compromis pentru a fi justificate si “valorile de inventar” ale bunurilor confiscate “cu camioanele”, pe perioada acelei “isterii” generalizate. Pentru ca, de exemplu, una era valoarea unui telefon de ultima fita pe cand era confiscat, si cu totul alta acum, cand “urmasii lui Diaconu” nu mai stiu cum sa scape de “comoara” lasata pe hartie de acesta. Ce-i drept, in ultimele zile se observa o vadita actiune de compensare, prin care se incearca revenirea la “modelul german”, unul in care Fiscul nu doar ca este mult mai “prietenos” cu contribuabilul, dar chiar colaboreaza intens cu cei datornici pentru a putea recupera cat mai multi bani. Dar in conturi, ci nu doar prin sechestre si popriri de conturi, “demolate” apoi in Justitie. Cand insa, din pacate, pentru unii patroni si angajatii lor este deja prea tarziu, ei nemaiputand pastra afacerea in picioare.
Au primit datele!
Insa si mai interesant este faptul ca, total independent de apropierea iminenta a finalizarii si prezentarii raportului Curtii de Conturi, in ultimele zile ar fi fost obtinute de catre structurile de informatii date de o mare importanta, care, cu siguranta, vor fi puse la dispozitia anchetatorilor care tocmai ce pregatesc un alt dosar. Unul cat se poate de “tehnic”, in care vor fi demontate, piesa cu piesa, unele dintre mecanismele subterane care au permis ca diverse firme sa “jongleze” cu hibele sistemului fiscal.