Cauta

Gata șervețelul… CIA și SVR au bătut palma pe SIE!

Șeful SVR, Sergei Narîșkin a ”nășit” noul SIE armean

Gata, ce a fost mai greu pentru interesele geo-strategice stricte ale statului român pare să fi trecut! Așa că, încă o dată trebuie salutată decizia unanimă a structurilor informative românești de a se opune activ, de această dată, unei eventuale decizii politice privind trimiterea Forțelor pentru Operații Speciale ale Armatei Române în ”Infernul Herson”… Chiar înainte de invadarea teritoriului ucrainean de către trupele ruse. Ceea ce i-ar fi putut aduce României inclusiv deloc doritul statut de ”țară co-beligerantă”. Și care, ce este drept, ar fi venit mănușă planurilor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de internaționalizare a conflictului, cu orice preț… Dar care ar fi reprezentat ”bomboana” pe ”coliva” suveranității statului român, atâta cât a mai rămas din ea!

Premierul armean și a luat OK ul și de la directorul CIA Burns

Iar cel mai vizibil semnal că, gata, ”greii planetei” au pregătit deja ”șervețelul” pe care să traseze noile zone de influență din această mereu grea încercată parte estică a Europei este căderea ”la pachet” a celor mai înverșunați susținători occidentali ai ”Regimului Zelenski”… Pentru că, ei bine, până la sfârșitul anului nu doar că Ucraina nu va recupera Crimeea, conform ”delirului prezidențial” de la Kiev, dar în mediile internaționale care cu adevărat contează se va vorbi deja și oficial despre ”Regimul Zelenski”. Astfel că, odată ”executați” premierii Marii Britanii și cel al Italiei, practic Ucrainei i s-au anulat cele mai importante ”carduri” europene. Drept urmare, de acum înainte și la nivelul Uniunii Europene cea mai puternică voce care se va auzi și în continuare va fi cea a pragmaticei Germanii socialiste… Una care va solicita tot mai insistent diminuarea sancțiunilor economice impuse Federației Ruse…

Bine că ne am ținut trupele FOS departe de Infernul Herson

Concomitent cu reducerea ajutorului financiar și militar acordat Ucrainei. Mai ales dacă restul statelor membre ale UE vor refuza ajutorarea economiei germane cu câte 15 % din propriile rezerve de gaze naturale. Așa că declanșarea negocierilor între CIA și SVR reprezintă practic ”începutul sfârșitului” pentru adepții nucleului dur din cadrul ”lumii libere”! Și implicit a strategiei lor de internaționalizare a conflictului ucrainean…

Perversa de la Erevan

Atât de mare a fost secretul descinderii de câteva ore a directorului CIA la Erevan, că el a fost dezvăluit ”live”, dintr-o ”regretabilă eroare”, pe un canal de comunicare al aplicației Telegram! Strategia fiind completată de poziția oficială și de îndată a CIA, cu privire la vizita directorului Burns în capitala Armeniei: ” Nu comentăm. Nu infirmăm. Nici nu confirmăm”… Un pic mai guraliv, dar exact cât trebuie fiind un oficial armean. Dar nu un politician sau înalt demnitar… Ci, parcă expres pentru a transmite doar un fel de sec ”să se știe că se știe…”, un anume Armen Gregoryan, secretar al Consiliului de Securitate… Cel care a anunțat laconic că Armenia a decis înființarea unei Agenții de Informații Externe, echivalentul SIE din România… Anunțul fiind însoțit de minimalistele explicații mediatice în care a fost împachetată decizia luată în timpul vizitei directorului CIA: ” Apariția Agenției de Informații Externe, ca parte a reformelor agențiilor de forță ale statului… Intenționăn să creăm o Agenție separată. Aparatul Consiliului de Securitate a început deja negocierile cu colegii pentru formarea acestei noi structuri”.

Fără protectorii Johnson și Draghi Zelenski este tot mai mic

Iar la doar trei zile după ”vizita secretă” a șefului CIA în Armenia, la Erevan a descins și directorul SVR-ului rusesc. Discuțiile dintre Serghei Narîșkin și oficialii armeni ai Consiliului de Securitate având loc exact în aceeași cameră în care fusese primit și directorul Burns! Cel mai probabil din motive de securitate și pentru a nu se mai schimba tehnica anti-bruiaj… Iar parcă pentru ca semnalele subliminale transmise cu privire la ”deal”-ul de la Erevan să fie și mai clare, partea armeană a dat și după întâlnirea cu șeful SVR-ului rusesc un comunicat ”copy – paste” după cel de la finalul discuțiilor cu directorul CIA! De unde singura concluzie logică a analiștilor militari și mai ales de intelligence din întreaga lume fiind doar cea că SVR și CIA au ”nășit” astfel împreună înființarea unui SIE armean! Viitoarea Agenție de Informații Externe a Armeniei, la a cărei organigramă deja se lucrează.

Cea mai proastă veste pentru armata ucraineană

Și deja având o primă misiune declarată oficial și implicit asumată, în ” purtarea de discuții confidențiale axate pe războiul din Ucraina”.

Cutia poștală MBS…

Rețeta succesului negocierilor ”terțe” între serviciile de spionaj americane și rusești fiind aplicată nu doar la Erevan, dar și prin folosirea unei alte înalte ”cutii poștale” umane. În chiar persoana tot mai controversatului, dar și influentului prinț moștenitor saudit, Mohammed bin Salman. Astfel că, la doar șase zile după ce ”MBS” a purtat discuții private cu președintele american Joe Biden, acesta a avut și o ”fructuoasă discuție telefonică” cu … Vladimir Putin! Cel mai probabil, ”MBS” transmițând ”Țarului” eventualele concesii la care este dispus să recurgă tot mai slăbitul președinte american. Dar și ”linia roșie” pe care Administrația SUA nu o va permite depășită cu niciun chip… Așa că ”telefonul fără fir” dintre Washington și Moscova deja a fost încins de către șefii serviciilor secrete americane și rusești. Cei care, așa după cum o cere cutuma, ”spală rufele murdare” pentru a putea pregăti și primele negocieri diplomatice.

Prințul moștenitor MBS cutia poștală folosită de Biden și Putin

Iar faptul că sunt folosite exclusiv canalele armean și saudit arată că ”Proiectul Zelenski” ar putea fi abandonat oricând… Mai ales că mai rămân totuși doar câteva luni până la venirea iernii. Moment la care trebuie aplicată oricum ”soluția definitivă” a încheierii crizei gazelor. Iar în ceea ce privește România am putea răsufla ușurați mult mai repede decât ne așteptam! Și asta doar pentru că structurile noastre contrainformative au reușit să țină FOS departe de Herson, în ciuda proverbialei obediențe a debilei clase politice de la București!

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Polițiști înjurați și amenințați de mai mulți indivizi, în plină stradă. Imaginile publicate de Sindicatul Europol – VIDEO
  • Ciucă: „Șansa PNL este să aibă candidat la președenție”
  • SUA avertizează că nu acceptă un joc la două capete al Chinei. Ori cu occidentul, ori cu rușii!
  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Poza Zilei
  • Exit mobile version