Oamenii președintelui deja lucrează intens, deși extrem de discret, la organizarea primelor mega-turnee diplomatice ale lui Klaus Iohannis pentru începutul anului viitor. Și cu toate că în această fază a operațiunii datele concrete sunt extrem de puține și bine păzite, se pare că este vorba totuși despre turneul asiatic și mai ales cel american, la care cuplul prezidențial a trebuit să renunțe în trecut, din varii motive. Numai că după ce a fost scos- cu toată contescendența necesară, de altfel – din zona de confort a Palatului Cotroceni și a jucat cu brio rolul de ”tăietor de capete pesediste”, acum Klaus Iohannis poate respira ușurat pentru următorii cinci ani. La fel ca și cei care au mizat pe cartea dovedită câștigătoare a înfierării ”ciumei roșii”, aceștia având acum tot interesul de a schimba definitiv liniile în sistem și clasa politică deopotrivă, mai ales că pot acționa acum la adăpostul unui mandat de cinci ani. Astfel că sunt primii interesați într-o relaxare prezidențială la limita ”il dolce far niente” a lui Klaus Iohannis, un președinte prea implicat nefiind în niciun caz unul pe gustul artizanilor noi strategii de instaurare a ”bipolarismului” la vârful statului român.
Astfel că este deja de așteptat ca nu peste multă vreme, primele ”săgeți” sepepiste să fie deja trimise peste hotare pentru a pregăti mega-turneele unui Klaus Iohannis asigurat că astfel va puncta decisiv pe agenda politicii externe. Ceea ce, de altfel, ar cam conveni de minune tuturor celor implicați în realegerea ”neamțului” la Cotroceni. Singura surpriză neplăcută putând în schimb apărea doar din partea președintelui, dacă acesta o va lua prea în serios cu rolul său ”mesianic” în salvarea României de un PSD oricum aflat în plină implozie. Drept urmare, cu cât mai atractive vor fi ”pachetele turistice” oferite cuplului prezidențial, cu atât cresc șansele ca Iohannis să fie trimis în vacanță fie și aproape ”cu japca”și să lase specialiștii sistemului să-și facă treaba acasă…
Primește avionul!
Însă aceasta nu este singura veste bună pe care Klaus Iohannis urmează să o primească în perioada următoare. Întrucât ”guvernul meu” va achiziționa în sfârșit aeronava prezidențială cu ajutorul căreia șeful statului se va putea mișca altfel, fără a mai fi ”prizonierul” închirierilor derulate prin TAROM sau diverse companii private. Desigur, existența unui avion propriu corespunzător cu care reprezentanții statului român să nu se mai facă de râs prin deplasările externe oficiale este o decizie normală. Mai ales dacă acesta va fi împărțit de Guvern și Președinție deopotrivă, cum se pare că va sta scris la motivarea achiziției… Ca să nu mai amintim că turneul sud-american a căzut tocmai în lipsa existenței unui avion propriu al Președinției, costul închirierii de la o companie privată, pentru o perioadă atât de îndelungată, fiind considerat unul excesiv chiar și la acest nivel.
Turneu sau anticipate…
Cel puțin atâta vreme cât Ludovic Orban o ține ”hăis” și Rareș Bogdan ”cea” cu alegerile anticipate este clar că nici măcar liderii Partidului Național Liberal nu știu dacă acestea se vor organiza sau nu în primăvara lui 2020. Însă inițiații sistemului știu foarte bine că se va ști cu exactitate dacă vom avea sau nu anticipate la primăvară doar de-abia după ce vor fi fixate definitiv datele turneelor de politică externă ale președintelui Iohannis. Pentru că dacă într-adevăr acesta va pleca în Asia sau pe continentul american în februarie – martie, atunci chiar că românii vor ieși la vot doar pentru locale, alegerile parlamentare urmând a avea loc la termen, în toamnă…