AcasăDezvaluiriAnchete”Frăția Tit”, atacuri raider la Interne și Apărare!

”Frăția Tit”, atacuri raider la Interne și Apărare!

Liviu Tit Brăiloiu i-a arătat ”pisica” șefului IGPR, chestorul Liviu Vasilescu

De departe una dintre cele mai influente ”frății” transpartinice a fost și rămâne cea reprezentată de ”ghemul” de interese de la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României. Cea care, încercând să nu deranjeze prea mult serviciile secrete și neglijând astfel voit segmentul de siguranță națională din fișa postului și-a concentrat activitatea pe Ministerul Apărării Naționale și mai ales pe Ministerul de Interne. Acolo unde, indiferent de ce partid s-a aflat la Putere, ”Comisia” a impus mai mulți ofițeri agreați pe funcții de conducere și chiar a dat și câțiva miniștri. Cum este și cazul actualului ministru de Interne, liberalul Marcel Vela știind de altfel foarte bine că se poate baza la o adică pe ”frăția” pesedistului Liviu Tit Brăiloiu mai mult chiar decât pe sprijinul propriilor colegi de partid.

La fel cum, atunci când s-a aflat la rândul său în corzi, și Liviu Tit Brăiloiu s-a putut baza pe camaraderia lui Marcel Vela și a celorlalți membri ai Comisiei pentru apărare din Senat. Iar influența lui Tit Brăiloiu este atât de mare, încât acesta și-a permis să impună chiar împotriva voinței sale un ministru de Interne! Și după doar o săptămână, pentru că acesta nu s-a dovedit chiar ”roboțelul” care să îndeplinească absolut toate ordinele propriei ”Frății”, să îl facă să plece din fruntea MAI! Este vorba, desigur, de Nicolae Moga, membru de asemenea al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și implicit soldat credincios al ”Frăției Tit”. Aceeași care l-a impus ministru de Interne și pe pesedistul Mihai Fifor! Dar și pe liberalul Marcel Vela! Iar pentru a-și securiza păstrarea Internelor în propria sferă de influență, indiferent de cine va fi premier, același Liviu Tit Brăiloiu a inițiat și reușit să adopte în Senat, ca și for decizional, legea respinsă de Camera Deputaților și prin care șeful Poliției Române urmează să fie numit direct de către ministrul de Interne, ci nu de prim-ministru, ca până acum… Adică tot de ”Frăția Tit”…
Poliția, adjudecată. Vasilescu tremură…

Nicolae Moga, Mihai Fifor și Marcel Vela, ultimii trei miniștri de Interne ai ”Frăției”

Pe 27 noiembrie 2019, Camera Deputaților respingea propunerea legislativă inițiată de Liviu Tit Brăiloiu pentru modificarea legii 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române. Numai că, spre sfârșitul stării de urgență, Liviu Tit Brăiloiu întoarce iată spectaculos soarta legii sale, aceasta fiind adoptată de Senat cu o majoritate liniștitoare de 91 de voturi ”pentru” și 43 ”împotrivă”. Iar dacă până acum legea prevedea că ”Inspectoratul General al Poliției Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului”, Liviu Tit Brăiloiu a schimbat radical datele problemei. În noua sa lege scriind negru pe alb că ”Inspectoratul General al Poliției Române este condus de un inspector general, numit de ministrul Afacerilor Interne”. Astfel că șeful Poliției Române nu va mai fi nici secretar de stat și nici nu va mai fi numit de premier. Dincolo de aspectele juridice legate de această modificare, inițiații sistemului decodând noua lege prin ”adjudecarea Poliției” de către ”Frăția Tit”. Rămânând de văzut acum doar dacă Marcel Vela, el însuși membru marcant al ”Frăției” din Comisia de apărare a Senatului va fi pus să îl execute de urgență pe chestorul Liviu Vasilescu sau acest as din mânecă va fi păstrat pentru a fi folosit la nevoie de viitorul ministru de Interne… Însă oricum, prin această mutare în forță ”Frăția Tit” i-a arătat deja ”pisica” actualului șef al Poliției Române, chestorul Vasilescu fiind conștient că de acum înainte poate fi schimbat din funcție în orice clipă, doar printr-un banal ordin de ministru…

Urmează Armata…

Iar cum ”Comisia” și-a securizat deja în mare parte influența asupra Ministerului de Interne și implicit asupra principalei structuri a acestuia, Poliția Română, informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată că se fac deja pregătiri intense pentru următorul ”stabor”… Cel în care urmează să se decidă în linii mari ce funcții de conducere vor reveni grupărilor teritoriale rivale. Totul pentru ca aceste lupte fratricide din cadrul Internelor să nu denatureze prea mult și să amenințe astfel ”echilibrul” asigurat de atâta vreme de ”Frăția lui Tit” de la Comisia de apărare a Senatului. După care, după cum susțin sursele noastre, se va putea declanșa ”atacul raider” asupra următoarei ținte, Armata Română. Pentru că, dincolo de ”bula” în care pare să se fi auto-izolat în ultima vreme generalul Ciucă, ministrul Apărării fiind interesat doar să le facă pe plac americanilor, mai multe posturi cheie urmează a fi disponibilizate în chiar fruntea unor structuri mult râvnite. Posturi care ar urma să fie preluate din mers de ”nominalizații” Comisiei, Armata rămânând a doua prioritate a politicienilor care ar trebui totuși să se limiteze doar la supervizarea funcționării în legalitate a Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și altor structuri din sistemul de siguranță națională.

Nu calcă linia roșie a serviciilor!

Și cu toate că mulți au subestimat de-a lungul vremii puterea ”Frăției lui Tit”, iată că politicianul miliardar din Eforie continuă să rămână la butoanele sistemului. Ce-i drept, la cele care accesează doar o parte a sistemului. Pentru că dacă miniștrilor de Interne sau celor de la Apărare ”Frăția” le-a suflat mai mereu în ceafă, membrii ”Comisiei” de la Senat nu au călcat în schimb niciodată linia roșie care delimitează sfera de influență a serviciilor secrete. Astfel că dacă ”Frăția” transpartinică de la Senat s-a mulțumit să își facă simțită prezența doar la Apărare și Ordine Publică, nederanjând nici măcar cu o audiere mai de Doamne Ajută șefii serviciilor secrete, și aceștia din urmă i-au lăsat în pace pe oamenii lui Tit. Un pact tacit cât se poate de benefic pentru ambele tabere, ce-i drept. Dar al naibii de găunos pentru un sistem de siguranță națională cu adevărat democratic și prin urmare cu adevărat ”sănătos”…

author avatar
Catalin Tache
4.135 afisari

12 COMENTARII

  1. ATAT MINISTERUL DE INTERNE CAT SI CEL AL APARARII AU FOST FACUTE ZDRENTE DE CATRE IZMENATUL OPREA SI ALTI SLUJITORI AI OCULTEI MONDIALE, TRADATORI DE NEAM.

  2. @ Considerați că solicitările și reglementarea creșterii pensiilor cu 40%, anunțarea acordării de pensii de serviciu pentru diverși indivizi , a altor categorii de pensii, ar fi contribuit la creșterea numărului de decese în perioada infecțiilor cu covid, și datorită creșterii tensiunii din sistem prin deciziile luate și nemulțumirilor generate sectorului privat și a lipsei resurselor de finanțare a pensiilor promise de politicieni, ? Considerați că ar fi interesantă și o evaluare a numărului de îmbolnăviri și decese având în diagnostice și HTA, AVC, comparativ cu alți ani, după anunțarea deciziilor despre pensii ale politicienilor, ?

  3. @ O ală evaluare raportată la anii anteriori ar putea fi referitoare la decesele dintre pensionarii aflați în plată și dintre cei cărora ar urma să li se acorde pensii de serviciu, care nu sunt încă pensionari, și ar fi dintre cei ce au fost propuși de politicieni să li se acorde pensii de serviciu, de când au fost propuse modificări ale pensiilor comparativ cu anii anteriori, ?

  4. @ Remarcați și că ăia de solicită „pensii speciale” afirmă că sunt mai expuși riscurilor de îmbolnăvire, decât alte categorii profesionale, ? Apreciați și că ar trebui organizată și o evidență a îmbolnăvirilor în funcție de categoriile profesionale cărora aparțin cei ce obțin pensii și „pensii speciale” , ?

  5. Bă take da omuleții verzi,ăia ET, ziceai ca vin la București,n-au mai venit,m-am tot uitat n-am vzt omuleți verzi..ca se reseteaza nu-ș ce frății..Bă ești neam cu Michel de Notre Dame? Că nici pe ăla nu-l descifreaza nimeni.Daca mai era la putere jăneralu Izmană vedeai tu!

  6. Vedeti dacă nu cititi povesti?Balaurului dacă ii tai capul, ii cresc altele… el trebuie otravit iar în cazul asta, otravit cu dezvaluiri în media privind trecutul lui, cum a acumulat aceasta avere incomensurabila, cică prin Spania, raportat la veniturile sale declarate, ce afaceri a derulat în Spania, în ce medii a avut acces acolo, cât a cotizat pentru a accede la butoanele celei mai influente comisii, aceea de ordine publica și siguranță națională,.. și întrebările pot continua.. încerc să-mi imaginez ce e în sufletul cadrelor din servicii care știu ca sunt controlați, verificați iar cariera și viitorul lor depinde de condeiul acestui ins..este impardonabil ce vremuri trăim!

  7. Mocirla de Dancu a îngropat politia constănțeană pentru mulți ani de acum încolo. Aici ai dreptate, Tache, este o frăție bolnăvicioasa mai ceva ca acest coronavirus. Dar dacă Vela și-a luat angajamentul că-l menține în functie, atunci e litera de lege.. iar noi plătim pretul acestor masinatiuni care au un singur obiectiv, acela de protejare a unor grupuri de interese, de rulaj a unor mari sume de bani pentru partide și buzunarele personale și implicit de dezvoltare la maxima capacitate a economiei subterane. Recomand celor de la Constanța ca de ziua lui în martie anul viitor să-i cumpărați un cadru de mers..

  8. Ma întreb oare de ce Marius Florian vehementul ziarist de la Tomis News Constanța, cel care-și încălzea frecvent condeiul cu articole obiective și realiste despre Dancu, inclusiv cel despre urmaritul general olandez găsit la domiciliul acestuia, de ce a amuțit de câteva luni? Floriane, se știe tata, ai pus botul și tu..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger