AcasăDezvaluiriAncheteFILAJ LA PREȘEDINTE! PAHONȚU i-a SCHIMBAT GARDA lui IOHANNIS!

FILAJ LA PREȘEDINTE! PAHONȚU i-a SCHIMBAT GARDA lui IOHANNIS!

Schimbări la Secțiunea 1, aghiotanții lui Iohannis au alt șef

Se ”strânge lațul” în jurul lui Iohannis într-un asemenea hal, încât până și slugarnicul Pahonțu, cel care îi servea de cuier la propriu la venirea noului ”stăpân” la Palatul Cotroceni a ajuns să îl izoleze informativ… 

Popa Marius a înclinat balanța finalei dintre Geoană și Băsescu

Ultimele schimbări de ”căsuțe” efectuate de către ”împăiatul” general Lucian Pahonțu la vârful organigramei oricum ”prea ca la țară” de stufoasă a Serviciului de Protecție și Pază pe care îl conduce din anul 2005 având toate datele pentru a îl panica pe șeful statului. Desigur, doar dacă acesta ar mai dispune de o sursă informativă alternativă de încredere. Ceea ce chiar că nu este cazul…

Burcea Emil, locțiitor la Secțiunea 1 – U.M. 0313

Rămășițele ”Grupului ZEUS” din vremurile de maximă potență politică ale fostului ”președinte – jucător” Traian Băsescu se regăsesc în structurile U.M. 0313 – Secțiunea 1. Cea care se ocupă de securitatea șefului statului român, indiferent care ar fi acesta! Astfel că miza comenzii operative a Secțiunii 1 este una uriașă… Poate chiar cea mai mare din întreg sistemul de securitate națională, ținând cont că, totuși, România este încă republică prezidențială.

Șeful statului gata să plece

Responsabilitatea conducerii, aghiotanților, ofițerilor și subofițerilor Secțiunii 1 fiind una cu adevărat vitală nu doar pentru buna funcționare a Serviciului de Protecție și Pază, dar chiar a întregului stat român.

Numai că, ghinion, de prea multă vreme, miza Secțiunii 1 nu mai este una strict din punct de vedere profesional și al asigurării securității șefului statului român. Generalul Lucian Pahonțu reușind să transforme această miză într-una pe persoană fizică… Șeful SPP care a reușit să transforme un serviciu de ”protecție și pază” în unul în care jumătate dintre cadre au primit atribuții – și inclusiv sporurile de rigoare! – pe linia informativă de muncă fiind încrezător că își va mai putea salva încă o dată postul… Așa cum s-a făcut util pe lângă Klaus Iohannis, după ce i l-a oferit pe tavă pe Traian Băsescu.

Și cum ”AMR”-ul actualului președinte la Palatul Cotroceni scade dramatic pentru liniștea juridică a familiei prezidențiale, generalul Lucian Pahonțu a decis să acționeze. Astfel că la comanda operativă a Secțiunii 1 a fost avansat, locțiitor, omul său de încredere, Emil Burcea. Cel pe care, în ciuda nenumăratelor avertismente și anchete disciplinare interne, nu l-a trimis în fața Consiliului de Onoare al Serviciului de Protecție și Pază. Ci l-a uns șef peste garda prezidențială, ”cercul zero” care asigură securitatea lui Klaus Iohannis. Cel care bineînțeles că nu a fost informat în prealabil despre ”vulnerabilitățile” identificate de către S.S.I. cu privire la faptul că noul șef al gărzii sale ar avea la dosar mai multe cercetări disciplinare ”nefinalizate”. Sau despre rapoartele contrainformative despre ”focul de armă tras involuntar”, ”plângerea colegului aghiotant(…) despre agresiunea căreia i-a căzut victimă” sau ”incidentele din Afganistan”…

Popa Marius, ”vânzătorul lui Geoană”!

Și pentru ca Iohannis să afle barem de ce ar trebui să se teamă, cel puțin informativ vorbind, la comanda Secțiunii 1 care îi asigură securitatea inclusiv contrainformativă se află ”vânzătorul lui Geoană”… Fostul aghiotant al lui Mircea Geoană din seara în care acesta a fost la întâlnirea cea de taină care a schimbat cursul istoriei…

Pahonțu cel cu spatele și cu chelie folosit la început drept cuier pentru palton a făcut între timp burtă

Băsescu aflând – ghici de unde! – și executându-l sumar pe naivul Geoană, public, la ultima confruntare televizată între cei doi candidați ajunși în finala prezidențială.

Popa Marius fiind ”suspectul de serviciu” pentru absolut toate structurile contrainformative ale celorlalte servicii secrete,  că doar a schimbat președintele României, dacă s-a aflat în spatele ”scurgerii controlate” a informației despre vizita lui Geoană, pe când era aghiotantul acestuia, la conacul lui Sorin Ovidiu Vântu. Numai că Pahonțu a reușit să îl numească totuși pe acesta aghiotant al noului președinte al României, Klaus Iohannis, alături de un alt ”colaboraționist” al său, Bogdan Răuță. După care actualul general Popa Marius a fost avansat locțiitor al comandantului U.M. 0313 – Secțiunea 1 și apoi direct la comanda celei mai importante structuri a Serviciului de Protecție și Pază. Popa Marius devenind astfel cel mai informat om despre tot ceea ce face președintele Iohannis! Dar despre absolut tot!

Iar acum, locțiitor al acestuia a ajuns tocmai Burcea Emil.

Aghiotanții familiei prezidențiale însărcinări multiple

Așa că probabil generalul Pahonțu știe deja și dacă președintele a ridicat colacul de la WC, dacă a sforăit sau mai ales dacă i-ar trece cumva prin cap, pe acest sfârșit de mandat, să recurgă la unele ”măsuri neortodoxe” de a își ”scăpa pielea”…

Ceea ce i s-ar putea dovedi fatal… Iar decât să facă pe ”Toma Necredinciosu”, Klaus Iohannis poate ar face mai bine să ceară ”referințe” de la Mircea Geoană și Traian Băsescu despre loialitatea aghiotanților care acum îi asigură și lui securitatea… Cum…? Doar însetatul de putere Lucian Pahonțu știe cum…

”Pistolarul” Buculei Iulian, la U.M. 0314 – Secțiunea 3

Iar pentru a înțelege mai bine ”jocurile” făcute de către generalul Lucian Pahonțu în cadrul ”S.P.P. – P.F.A.” este suficient să amintim că, dacă la comanda Secțiunii 1 se află de acum cuplul foștilor aghiotanți Popa Marius – Burcea Emil, pe butoanele operative ale U.M. 0314 – Secțiunea 2 apasă ”pistolarul” Buculei Iulian. Numai că ”renumele” celui care răspunde de ”protecția” președintelui Senatului, Alina Gorghiu și a celui al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu nu se datorează cine știe cărei performanțe profesionale în poligonul de tragere sau prin misiunile operative externe. Ci doar pistolului căzut din BMW, în plină Piață a Universității și în văzul a zeci de trecători… Cei care chiar credeau că sunt la ”candid camera”… Ci nu că aceștia sunt de fapt ”sepepiștii” generalului Pahonțu, propulsați să asigure protecția principalilor oameni în statul român…

author avatar
Catalin Tache