S-a retras de mult de la vârful sistemului. Aparițiile sale publice sunt ca și inexistente… Viața de miliardar se reduce la rare prânzuri în locații ”gemând” de corporatiști. De ai și putea zice că ditamai fostul șef de serviciu secret a fost deja uitat cu desăvârșire de foștii săi subalterni. Numai că adevărații băieți deștepți continuă să îl privească mai mult decât oricând cu un amestec de teamă, respect și invidie…
Și în rarele ocazii când mai dau ochi în ochi cu acesta i se adresează tot cu ”domnul general”… Pentru că, la vârful sistemului, deși s-au schimbat atâtea linii de conducere în structuri, rămâne tot ”Patriarhul” serviciilor. Și recunoscut drept cel mai bogat general al sistemului. De fapt, chiar cel mai bogat român! Pentru că, da, fostul șef al Serviciului de Telecomunicații Speciale, generalul Marcel Opriș este cel mai bogat român!
Dincolo de contractele din domeniul IT și cel al telecomunicațiilor avute cam cu toate instituțiile statului român, în numele companiei israeliene pe care o reprezintă sau al propriului intermediar condus prin oameni de încredere din STS, DIPI și DGIA, despre generalul Opriș se spune că are atâția bani câți vrea să aibă! Ca oricare alt ”răsfățat al sistemului” care ar avea la dispoziție sistemul SEAP! Cu tot cu ”erorile tehnice”, ”blocaje” de câteva zeci de secunde. Dar care sunt însă suficiente pentru ”unidirecționarea” adevăratelor licitații care contează!
”Antenele STS”!
Generalul cu patru stele Marcel Opriș a șocat toată ”lumea bună” a sistemului atunci când a decis să se retragă ”de bună voie și nesilit de nimeni” de la conducerea Serviciului de Telecomunicații Speciale. Structură pe care însă o coordonează și astăzi, pe persoană fizică, deși ”în hârtii” figurează generalii Vasilca și Bălan.
Însă și mai mare a fost șocul contrainformativ atunci când, la doar patru luni după ce preda, fie și doar scriptic, conducerea STS, generalul Marcel Opriș prelua conducerea filialei din țara noastră a unei influente companii israeliene cu afaceri direct în sfera de influență a serviciului secret românesc pe care ”Patriarhul” îl condusese până mai deunăzi… De atunci și până în ziua de astăzi, acesta rămânând poate cel mai influent general din ”zona gri” a sistemului. Acolo unde a făcut, face și va face afaceri în domeniul telecomunicațiilor speciale. Indiferent de cine a fost, este și va fi la putere! Pentru că deja statutul său de ”Regele Mentenanțelor” din domeniul IT nu mai poate fi pus în discuție de absolut nimeni. Nici măcar după retragerea mai mult sau mai puțin de fațadă din ”board”-ul companiei israeliene. Pentru că generalul Opriș și-a format deja o vastă și loială armată de colaboratori provenind din rândurile serviciilor secrete. Toate aceste ”antene STS” împânzind organigramele de conducere ale celor mai importante structuri ale statului român.
Nu e Coldea!
Iar pentru a înțelege cel mai bine dimensiunea influenței generalului Opriș nu doar în sistem, dar și asupra clasei politice, dezvăluim astăzi informația că acesta, ci nu Florian Coldea a fost adevăratul consilier de taină al fostulul ”el lider maximo”, Liviu Dragnea! ”Omul din interior” de care Dragnea asculta orbește în războiul pe care acesta chiar își închipuia că îl poartă cu ”statul paralel”, și în ”interesul național”…
Numai că, pur și simplu generalul Opriș și-a făcut treaba cu el, numirile unor secretari de stat la Ministerul Afacerilor Interne sau la cel al Comunicațiilor fiind relevante în acest sens. Însă cum, ce este drept, cum ”mustață la mustață trage”, după cum se amuză încă inițiații sistemului, nici Liviu Dragnea nu se poate plânge de colaborarea subterană și neasumată public cu generalul Opriș. Și nu ne referim aici la eventuala consultanță politică. Ci la latura strict financiară. Inclusiv la contractele câștigate de TelDrum la licitație… Pe SEAP… Dar cum…?
”Erori tehnice”…
Astfel că, la ce influență și mai ales avere are generalul Opriș, chiar că fostului șef al Serviciului de Telecomunicații Speciale pare că nu are de cine să se teamă… Totuși, există un ”plic galben” care odată deschis de beneficiarii legali ar putea sparge ”Omerta” sistemului asupra celui mai sensibil – dar și profitabil! – subiect al ultimilor ani. Este vorba despre raportul informativ cu privire la ”erorile SEAP”. Cel care ar putea arunca în aer întreg sistemul de siguranță națională, cu tot cu unele dintre serviciile secrete care îl compun. Chiar dacă până acum procurorii DNA au refuzat, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să ia act de existența acestui raport incendiar. Mai ales că acesta, pur și simplu pune la îndoială intangibilitatea sistemului considerat și prezentat drept etalonul anticorupției din România. Fiind vorba despre mii de plângeri penale depuse în zadar cu privire la ”blătuirea” unor licitații publice și de sute de milioane, chiar pe SEAP! Adică Sistemul Electronic de Achiziții Publice! Cel care, deși ar trebui să garanteze corectitudinea cvasitotală a tuturor contractelor cu statul afișate pe e-licitatie.ro a dat mult prea multe rateuri. Astfel că poate a venit momentul adevărului, cel al verificării dacă nenumăratele plângeri ale celor nemulțumiți de ”erorile” SEAP se datorează strict unor greșeli umane sau tehnice. Și dacă astfel a fost posibilă sau nu manipularea SEAP! Culmea, de către chiar programatorul sistemului, după cum avertizează raportul intrat în posesia noastră.
UTI… Tot UTI…
Mai ales că în spatele sistemului se află ”sifonul” de serviciu al DNA, Tiberiu Urdăreanu. Povestea SEAP începând în anul 2002, atunci când mult trâmbițatul Sistem Electronic de Achiziții Publice era dezvoltat și implementat de către un consorțiu format din UTI Systems, HP, Microsoft și Total Soft. Cooptarea unor giganți mondiali precum HP sau Microsoft asigurându-i patronului UTI ”liniștea” necesară dezvoltării proiectului. Astfel că, la sfârșitul anului 2011, UTI primea din partea Ministerului Comunicațiilor, prin atribuire directă, fără anunț de participare, un nou contract de fonduri publice pentru extinderea Sistemului Electronic de Achiziții Publice. Motivul invocat pentru atribuirea contractului din bani publici fiind același ”lucrările, produsele și serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate”. Astfel UTI reușind să preia, fără licitație, controlul SEAP! Adică tocmai al programului care ar fi trebuit să garanteze că toate contractele din România se acordă numai prin organizarea de licitații publice!
Iar dacă se mai îndoiește cineva că miliardarul Tiberiu Urdăreanu se află în postura de a se lepăda de ”rugămintea de nerefuzat” a ”Patriarhului” Opriș, se înșeală amarnic! Prietenii de la DGIA știu foarte bine de ce…