Cauta

Ea ne costă 5 miliarde! De dolari!

Ce ”fumigenă” vor mai putea arunca asupra românilor autoritățile, pentru a masca scandalul de proporții care urmează… Unul cu o miză financiară absolut halucinantă! Pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, guvernanții de la București tocmai ce au fost înștiințați, fie și pe căi neoficiale, să se pregătescă de ce este mai rău pentru următorul termen de la Tribunalul de Arbitraj de la Washington. Termen care ar urma să aibă loc undeva la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai.

Corina Șuteu a ratat și Cumințenia Pământului

Și care a fost deschis în urma sesizării companiei canadiene Gabriel Resources, condusă de controversatul miliardar Frank Timiș. Compania care dorea să exploateze zăcământul de aur de la Roșia Montană în cadrul a ceea ce fusese anunțat drept cel mai mare proiect minier din întreaga Europă solicitând statului român despăgubiri de 5,7 miliarde dolari canadieni. Adică aproximativ 4,5 miliarde dolari americani. La care se adaugă și onorariul reprezentanților legali aleși din România. Plus cheltuielile de judecată… Un total de aproximativ 5 miliarde de dolari, dacă statul român pierde procesul. Ceea ce se pare că se va și întâmpla, zarurile fiind deja aruncate la Washington, după cum s-a transmis deja la București.  Actualii guvernanții fiind deja sfătuiți să se resemneze, în cel mai bun caz, cu negocierea unei despăgubiri parțiale… Însă, vorbind de o sumă totală de 5 miliarde dolari, orice ”fracție” tot se va dovedi împovorătoare pentru bugetul statului român… Frustrarea fiind cu atât mai mare cu cât decizia Tribunalului de la Washington nu va veni nici în urma unor expertize tehnice, nici a problemelor de moralitate financiară, ecologie sau interese geo-strategice. Ci pentru că, în chiar ultima sa zi de ministru al Culturii, chiar înainte de a preda mandatul, Corina Șuteu ” a dat cu bățul” pe documentul oficial al trimiterii la UNESCO a dosarului ”Peisajul Cultural Minier Roșia Montană”.

Mama poneiului roz s a lepădat de Patapievici

Și asta după ce până și premierul tehnocrat de la acel moment, Dacian Cioloș refuzase inițierea acestui demers. Conștient fiind – dar și avertizat de experții acre au erfuzat avizarea proiectului ! – de riscurile evident juridice ale unui inevitabil proces internațional. Astfel că depunerea dosarului pentru înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO a fost făcută ”prin asumarea Ministrului Culturii”. Însă casa de avocatură a Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation – RMGC s-a legat tocmai de această depunere a dosarului în ultima zi de mandat a Guvernului… Ceea ce ar arăta ”intenția” fostului ministru al Culturii, Corina Șuteu de a bloca exploatarea minieră. Și subliniind că dosarul nu a fost depus de Guvernul României, ci doar în urma ”asumării ministrului Culturii” de atunci, Corina Șuteu. Iar veștile proaste nu se opresc, din păcate,  la informația deja oficială că Tribunalul de Arbitraj de la Washington a reținut acest aspect… Dar și că nimeni din partea statului român nu a putut explica, strict juridic vorbind, care a fost ”urgența imediată” pentru care Corina Șuteu și-a asumat personal acest document… Și asta cu doar câteva minute înainte de a preda mandatul de ministru al Culturii…

Vom pierde!

Să fie clar de la bun început, aici nu este vorba despre ”Uniți Salvăm Roșia Montană”! Nici despre vacanța prelungită și gratuită oferită de compania canadiană, prin toate colțurile lumii, unei puzderii de jurnaliști români, ca să le deschidă chipurile ochii cu privire la avantajele ”minieritului ecologic”… Nici despre temerile ecologiștilor privind distrugerile ”iremediabile” ale mediului… Nici despre analizele economice cu privire la dezvoltarea industrială și socială a unei zone sărăcite… Și nici măcar despre interesele politice ale partidelor care s-au așezat propagandistic și în scopuri strict electorale, dar cu deja grețosul exces de zel caracteristic, de o parte sau de alta a acestui scandal care a divizat România. Și a dus la ample manifestații de stradă și chiar violențe. Aici fiind vorba de un proces care se desfășoară strict ”în litera și spiritul legii”… Și în cadrul căreia petenții par să fi dat lovitura, beneficiind cu un pragmatism care era de altfel de așteptat de mișcarea cel puțin surprinzătoare a unui demnitar al statului român.

Până și Cioloș a refuzat să își pună semnătura pe Dosarul Roșia Montană

Cel care, deși se afla în ultima zi de mandat și știa foarte bine că Guvernul din care făcea parte refuzase inițierea demersului oficial al înscrierii Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO și blocarea astfel a proiectului minier cotat la câteva miliarde de dolari, a recurs totuși la acest gest. Unul pe care și l-a asumat însă ca ”ministrul culturii”. Neexistând vreun alt precedent în care un ministru român, indiferent de numele său și de Guvernul din care făcea parte să ia astfel de decizii… Unele practic ”pe persoană fizică”. Și mai ales în ultima sa zi de ministru, atunci când știa că acesta va fi ultimul act pe care îl va semna în calitate oficială. Urmând ca ”ponoasele” să le tragă cel deja desemnat să îi ia locul… Astfel că avocații miliardarului Frank Timiș au ”pedalat” strict pe această pistă juridică a ”văditei rele intenții” a Corinei Șuteu. Și Tribunalul de la Washington deja a înaintat în deliberări pe această pistă. Mai ales după ce a acceptat depunerea și reținerea la dosar inclusiv a declarațiilor publice ale altor demnitari ai statului român. Printre care inclusiv președintele Klaus Iohannis și fostul premier Florin Cîțu.

Declarația lui Bogdan Gheorghiu cântărește greu la dosar

Dar mai ales a succesorului Corinei Șuteu, Bogdan Gheorghiu. Fostul ministru al Culturii care a recunsocut cu franchețe că până și avocații angajați de partea română au sfătuit Ministerul Finanțelor să ceară imperativ retragerea dosarului Roșia Montană de la UNESCO, pentru a nu se pierde procesul de la Washington…

Mama Poneiului roz cu zvastică

Corina Șuteu a fost ”mama” straniei campanii de subscripție publică pentru mediatizata achiziție a ”Cumințeniei Pământului”. Aceasta ținând agenda publică a Guvernului tehnocrat prin tot felul de ”ținte” financiare propuse din postura sa de ministru al Culturii, cu declarații de genul ” dacă 3 milioane de cetățeni donează câte 2 euro prin SMS, Cumințenia Pământului devine a românilor pentru totdeauna”. Și chiar și atunci când înainte de termenul final se strânseseră doar 700.000 de euro, Corina Șuteu tot o ținea ”langa” cu atingerea ”țintei” de 6 milioane de euro… Eșecul de altfel ușor de prevăzut al campaniei punând Guvernul tehnocrat într-o poziție penibilă. Ca și pe premierul Dacian Cioloș, de altfel. Cel care însă astfel și-a plătit păcatele asumării cooptării în propriu-i cabinet guvernamental, drept ministru al Culturii, tocmai a ”mamei poneiului roz cu zvastică”.

Uite cum îi umple statul român conturile lui Frank Timiș

Pentru că astfel era cunoscută public Corina Șuteu la momentul numirii la Ministerul Culturii. Cea care, cu ”sifonul” Băsescu ”în suflet” și autorecomandată ca fiind ”expert în politici culturale” a condus ICR New York în perioada 2006 – 2012, sub conducerea directorului de atunci al ICR, Horia Roman Patapievici. Și când s-a remarcat prin imensul scandal internațional provocat de găzduirea Expoziției ”Freedom for Lazy People”, semnată de artiștii urbani Fairy, IRLO și Omar. Exponatele care conțineau simboluri fasciste și antisemite antrenând statul român într-un scandal diplomatic fără precedent. Numai că Patapievici și-a asumat până și halucinantul exponat al ”poneiului roz cu zvastica pe crupa dreaptă” drept o lucrare cu o imensă valoare artistică. Ceea ce face și mai de neînțeles recenta ”lepădare” a Corinei Șuteu de același Patapievici! De parcă ”mama poneiului roz” ar fi convinsă că deja nu mai are nevoie de mentorul său. Cu toate că ar fi greu de crezut că până și în România zilelor noastre cineva s-ar mai putea lega la cap cu Corina Șuteu… Mai ales că, din păcate nu mai este mult și Tribunalul de la Washington ne va readuce dureros aminte cât ne costă ”aroganța” acesteia: 5 miliarde! De dolari!

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Burduja, în pole-position pentru șefia PNL!
  • Fisură în parteneriatul strategic. Nuclearelectrica, la un pas să iasă din proiectul SMR-urilor americane
  • Cum îti poți schimba numele pe cale administrativă?
  • Asistența medicală, noua visterie a inteligenței artificiale? Strategia companiei de 2 trilioane de dolari
  • Cum stau adversarii de la Euro
  • „Naționala” României, campioană la tupeu, nu la fotbal!
  • Comisia Europeană, pusă la colț. Fără hidroenergie, nu există regenerabile
  • Unifarm, băgată în faliment chiar de instituțiile statului
  • Șocant! Mamă și fiică, atacate și mușcate de un ciobănesc carpatin, într-un parc din Capitală
  • Exit mobile version