AcasăDezvaluiriAncheteEa este noua Alina Bica!

Ea este noua Alina Bica!

În urmă cu aproape un an, în februarie 2021, fosta conducere a Partidului Național Liberal își asuma politic numirea avocatei Daniela Chiriac pe mult râvnitul post de vicepreședinte la Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților. O sinecură la care mulți au ”salivat”, dar în cele din urmă cărțile au fost făcute pentru avocata specializată în ”restituiri”… Și care astfel, fără a se ține cont de nici cel mai mic filtru, măcar moral, al acestei numiri a fost pusă în postura de a centra, de a da cu capul, de a înscrie sau de apăra, în dosarele pe sume grele aflate în analiza ANRP sau deja în instanță.

Daniela Chiriac are cabinetul de avocatură lângă ANRP

În multe dintre acestea, vicepreședintele ANRP care coordonează chiar Direcția pentru coordonarea aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare fiind reclamant pe persoană fizică! Sau avocat cu domiciliul ales al altor petenți în spețe privind litigiile avute cu ANRP pe Legea 10/2001 sau Legea 165/2013! O situație cel puțin stranie, dacă mai ținem cont că Daniela Chiriac reclamă ANRP-ul în instanțele unde figurează și ca avocat al altor petenți! Și tot Daniela Chiriac coordonează și ”aplicarea legislației” de către ANRP! Plus că aceeași Daniela Chiriac și încasează în urma acestor dosare!

După Alina Bica oare cine o mai umbla la dosarele ANRP

Atât leafa deloc de neglijat, dar și titluri de plată! Astfel că procurorii anticorupție nu ar avea decât să dea un ”search” pe numele Daniela Chiriac pe motorul de căutare al site-ului ofical al Autorității Naționale pentru Restituirea Propietăților și să atașeze la dosar titlurile de plată pe care aceasta deja le-a primit. Fiind vorba, da, de aceeași avocată Daniela Chiriac care are biroul de avocatură tot pe Calea Floreasca, la fel ca și sediul ANRP. Și pe care greu de înțeles de ce a moștenit-o și actuala conducere liberală…

”Regina Restituirilor”

Acum, ce este drept, cum la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților s-au dat chiar de-a lungul anilor de glorie ai statului paralel cele mai mari ”tunuri” postdecembriste – ceea ce nu este deloc puțin lucru la cât s-a furat în România ultimelor trei decenii! – greu ar trebui să ne mai mire ceva. Mai ales după detonarea amănuntelor incendiare din ultimul dosar ANRP, cel în care ”Șefa Anti – Mafia” devenise ”Regina Restituirilor”! Și ulterior ”cea mai căutată româncă”, alături de colega de lot Elena Udrea. Numai că Justiția o ”lălăie” și acum în dosarul suspendat și cu o Alina Bica ”fugară” într-o Italie care a refuzat să o extrădeze. Numai că numirea Danielei Chiriac a survenit într-o perioadă în care, totuși, apele păreau să se mai fi liniștit la ANRP. Ceea ce putea fi cuantificat inclusiv în sute de milioane de euro salvate de statul român. Numai că acum ”mlaștina” Autorității începe să ”miroasă” din nou… Cu forțarea asigurării unor ”culoare” pentru băgarea în față… Cu decizii ale instanțelor ținute la sertar și cu bani, foarte mulți bani la mijloc! Și de parcă toate aceste semnale deja receptate în plin, iată că acum mai trebuie puse pe tapet și dosarele vicepreședintei ANRP, Daniela Chiriac.

Dosarele X

Și tocmai fiind vorba de o miză atât de uriașă, financiar și nu numai, să lăsăm cel mai bine să vorbească tocmai ”Dosarele X” de la Tribunalul București. Cele în care este implicată vicepreședinta Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Daniela Chiriac.

1. ” INFORMAȚII GENERALE.

Nr. unic (nr. format vechi) : 17762/3/2018

Data înregistrării: 24.05.2018

Secție : Secția a –V-a Civilă

Obiect : Legea 10/2001 Obligația de a face.

Părți: Ardeleanu Vera – Reclamant, Chiriac Daniela – Reclamant, Guvernul României – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor – Pârât”.

2.  ” Nr. unic : 17766/3/2018

Data înregistrării: 24.05.2018

Secție : Secția a- III-a Civilă

Obiect : Legea 10/2001 Obligația de a face

Stepan (Bera) Valentina Emilia – Reclamant, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor – Pârât, Chiriac Daniela – Reclamant.”

3.   ” Nr. unic : 7708/3/2020

Data înregistrării : 20.03.2020

Secție : Secția a –V-a Civilă

Obiect : Legea 10/2001 ; Legea nr. 165/2013 – contestație

Părți : Anghel Petre Olivier – contestator, Comisia Naționslă pentru Compensarea Imobilelor – intimat, Stepan Valentina Emilia – intimat, Manea Tudora – intimat, Manea Ion – intimat.

Ședință 29.01.2021, Complet F 17. Soluția pe scurt : Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta CNCI la modificarea deciziei de compensare nr. 32083/06.02.2020 în sensul reținerii pentru reclamantul Anghel Petre Olivier a unui punctaj de 1144128, ce include și cota cesionată de la  CHIRIAC DANIELA”.

4.   ” Nr. unic : 17761/3/2018

Data înregistrării: 24.05.2018

Secția a IV-a Civilă

Obiect : Legea 10/2001 Obligația de a face

Stepan (Bera) Valentina Emilia cu dom. ales la av. Chiriac Daniela – Reclamant,

Anghel Petre Olivier cu dom. ales la av. Chiriac Daniela – Reclamant, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor – Pârât, Chiriac Daniela – Reclamant”.

5.   Nr. unic : 17763/3/2018

Data înregistrării : 24.05.2018

Secția a-IV-a Civilă

Obiect : Legea 10/2001 Obligația de a face

Stepan Valentina Emilia cu dom. ales la Cab. Av. Daniela Chiriac – Reclamant, Mihăileanu Julieta Magdalena cu dom. ales la Cab. Av. Daniela Chiriac – Reclamant, Guvernul României – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul ANRP – Pârât, Chiriac Daniela – Reclamant”.

Calea Floreasca, 78!

Deci, după cum se poate lesne observa, la momentul numirii Danielei Chiriac vicepreședinte la ANRP, aceasta se lupta în instanță cu ANRP în mai multe dosare. Iar orice ”suspiciune rezonabilă” pe aceste dosare poate fi documentată și cu ”indiciile temeinice” ce se pot găsi printr-o simplă ”căutare” pe numele Chiriac Daniela, ”în dreapta sus” a site-ului. Acolo unde aceasta figurează și ca vicepreședinte, dar și cu sumele încasate drept ”titluri de plată”. Însă până la trecerea la ”next level” a documentării situației la zi de la ANRP și momentan doar așa, ”să se știe că se știe”, ”nodul gordian” al ”Dosarelor X” se găsește într-un imobil de pe Calea Floreasca. Dar nu neapărat de la nr. 202, ci la nr. 78… Cel puțin în ceea ce privește dosarele în care se regăsesc numele partenerilor Chiriac Daniela și Anghel Petre Olivier…

author avatar
Catalin Tache
9.033 afisari

45 COMENTARII

  1. Cum e posibil să mai stea in funcție asemnea specimen de femeie coruptă și controlabilă!!!
    Domnule prim ministru, cum este posibil să o mai mențineți în funcție pe această femeie?!?!
    Să vedem cât de cinstit și corect este PNL-ul acum după acest articol!
    Felicitări, Tache pentru articol!

  2. Ca incalca Legea nr.51/ 1995 si Statutul avocatului…e una si Baroul ar trebui sa o sanctioneze daca e vinovata…
    Dar incalca si normele privind conflictul de interese si asta da cu virgula la DNA …

  3. DANIELA+ANGHEL =LOVE MULT!IN APARTAMENTUL DE PE FLOREASCA!VICEPRESEDINTA ANPR IL REZOLVA SI FIZIC SI CU PLATA PE IUBI …CHIAR CREDEATI CA NU ATI FOST DOCUMENTATI???

  4. O șpăgară ordinară această cucoană ,in ce fițe si aroganțe vine la serviciu.D le autor al articolului ați publicat doar o parte din cate combinații a făcut Dana pînă acum.Va trebui să găsim o cale sa intrați unor probe indubitabile, sa vedeți ce i-a putut trece prin cap sa facă.

  5. Domnule Aurelian, ce faceți de când ați venit în funcția asta mare la noi în instituție???? Doar ați creeat discuții, ceartă, bârfă și ați urgentat anumite dosare pentru care DNA-ul ar deschide un mare dosar !!! Lucrez de peste 5 ani in această instituție, unde am văzut și văd zilnic ce face doamna Danielea și domnul Aurelian…… și mă întreb oare cine îi susține în asemenea funcții….
    Domnule Iohannis, cei mai bogați români care s-au îmbogățit peste noapte au fost îmbogățit de către instituția noastră, asta prin cei menționați de Domnule Tache Cătălin.
    De ce oare nu se iau masuri?????
    Vă spun eu!!!! Apăra interesele altora din PNL și USR!!!!!

  6. Hopa!!!Danielo, nu ziceai tu ca esti omul serviciilor si ca poti face ce vrei?sau de fapt esti doar blonda?😅

  7. Orbane, Citule, Ciuca, Helvig, Vlase… Când se numesc oameni pe funcții, nu se cunosc vulnerabilități/năravuri/apucături. Dincolo de subiect, vorbim de principii. Unde este statul român? Eu zic să liberalizam piața retrocedărilor și sa dăm tuturor totul

  8. toti pusi in functii importante sau banoase au bube-n cap , tocmai pentru a fi tinuti in ham , controlati sa raspunda la comenzi , e veche .

  9. Danielaaaaa, combinatoareoooo vrei sa l întreci în bani pe Broscoiul de la Bistrita?
    Te duci si tu în cimitir cu sacii de bani?

  10. Tache , cine a fost avocata lui Alina Bica ? Biata Daniela a pus in practica invataturile actualei sefe a Comisiei Juridice din Camera Deputatilor , mamica interlopilor .

  11. Pai Cuțu Cuțu o ține în funcție ca vrea padurile de la Valcea inapoi… Ia sa faca Ciuca un control sa vada daca seful de la PENELEU a luat padurile pe semnatura subalternilor sai. O mizerie de instituție care trebuie rasa la sol pentru ca deja a devenit daunatoare pentru societatea romaneaaca…produce milionari pe baza la 3 hârtii… ALOOOO, DNA? Unde sunt cătușele de altădată? Vezi ca Bica s-a întors.. Și nu numai

  12. Am dosar de aprox 20 ani la anrp nerezolvat si tergiversat prin instante doar ca sa dea o despagubire in bataie de joc calculata după regulile mafiei. In timp ce pentru unele dosare rezolvate s-au dat despagubiri foarte bune, multiple etc.

  13. Mi-e mila de cei care comenteaza in necunostinta de cauza despre vietile unor oameni pe care nu ii cunosc (nici macar la nivel conversational sau profesional). Aceasta femeie pe care o blamati a respectat fiecare procedura, ba mai mult, a ascultat persoanalul si a indreptat multe dintre greselile celor din trecut. Nu toti oamenii politici sunt cinici sau reprezinta un rezultat al unui caz fortuit in vreo functie!!! Informarea din cel putin 3 surse unde este?

    • Cati, esti o sclava coltoasa si pupincurista. Te-ai repezit sa o aperi sa-ti mearga bine, nu-i asa? Ce te faci daca-ti pierzi propteaua, sluga? Si musti pentru ca te simti incoltita.

    • Voi stricati piata , la mine aici , in boschetii din spatele garii , stau cu rozeta in ger pentru 3 copeici …..hihihihihi

  14. Eu am dat serci pe Sile Danilet si apar filme cucunfu. Iar la Bica apare Udrea cand dau serci Becali apare Ioan si cand dau Elena apare Petrov iar când dau Petrov apare Gioni plimbaretul. E stricat serciu?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Chirica și Alexe, întâmpinați de protestatari la deschiderea terminalului T4 al Aeroportului Iași – FOTO

În ziua în care are loc deschiderea noul terminal T4 al Aeroportului Iași, doi lideri locali s-au trezit cu o primire la care, cel...

Incident la metrou, în Capitală! Metrorex: „A fost raportată o urgență medicală”

Un incident a avut loc, vineri, la metrou, în București, circulaţia trenurilor fiind afectată temporar între Râul Doamnei şi Romancierilor, pe firul 1. S-a...
proger