AcasăDezvaluiriAncheteE doar începutul! Iohannis, trimis după semințe de Macron!

E doar începutul! Iohannis, trimis după semințe de Macron!

Iohannis, umilit de Macron

Iată că, din păcate, avertismentele noastre repetate cu privire la iminenta ”reacție” a președintelui francez Emmanuel Macron cu privire la tratamentul batjocoritor al ministrului român al Apărării se adeveresc pe deplin. Astfel că, la doar câteva zile de când ”guvernul meu” defila public cu marea veste că va fi ridicat înjositorul tratament MCV la adresa României, strict de dragul noii coaliții guvernamentale, Klaus Iohannis a primit o adevărată ”rangă în dinți” diplomatică. Parisul anunțând nu doar că nu susține ridicarea MCV, dar chiar și că va bloca un astfel de demers la nivelul Comisei Europene.

Florence Parly și Laurence Auer nu au cu cine vorbi la București

Și uite cum principalul aliat al României la nivelul Uniunii Europene s-a transformat într-un adversar de temut. Iar totul nu din cauza unor interese geo-politice divergente, ci doar pentru ca generalul Nicolae Ionel Ciucă să își poată onora angajamentele luate pe persoană fizică în fața samsarilor americani de armament. Și uite cum deja încep să se vadă rezultatele tuturor prostiilor asumate de Ministerul Apărării Naționale în relația cu Franța. Iar acesta este doar începutul! Pentru că deja Formatul 2+2 ( Externe + Apărare) este înghețat. Iar relațiile bilaterale franco – române se află la un minim istoric. Astfel că, dacă nu le dă Bunul Dumnezeu – că de la consilierii prezidențiali chiar că nu mai avem nicio speranță! – mintea cea de pe urmă decidenților de la București, atunci și povestea de succes de la Mioveni va deveni istorie…

E de la ”contractul corvetelor”…

Atunci când francezii de la MBDA au solicitat oficial lămuriri pentru ce este anulată licitația bateriilor de coastă, una pe care o câștigaseră deja în prima fază, ministrul Apărării nici măcar nu a catadicsit să le răspundă. Fiind prea ocupat cu blocarea semnării contractului corvetelor, după o licitație câștigată de influenta companie Naval Group. Și pe care francezii o câștigaseră definitiv și în instanțele de judecată, până la nivelul Curții Surpeme, acolo unde s-a dat o sentință definitivă în favoarea Naval Group. Numai că reprezentanții companiei franceze sunt ținuți pe la ușile Ministerului Apărării de luni de zile, în timp ce Flota Militară este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!

Pentru Ciucă doar americanii contează

Nici măcar Florence Parly, ministrul francez al Apărării nu a avut mai mult succes, Ciucă umilind-o în cadrul unei convorbiri telefonice înregistrate cu un ”bagabonțesc” îndemn ” păi să se cadă la pace cu Damen…” Mai mult decât atât, ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer nu este primită încă de premierul Florin Cîțu, deși a făcut nenumărate solicitări oficiale în acest sens. Astfel că, odată cu intrarea ”Eroului de la Kandahar” în ”Guvernul meu”, francezii au fost trimiși ”după semințe” de fiecare dată când au încercat nu să li se încredințeze direct contracte noi, ci doar să fie respectate cele câștigate în urma unor licitații internaționale. Dar uite că a venit acum și rândul lor să îi trimită pe ”partenerii” români în același loc. După semințe…

Doar angajamente politice!

Ce s-ar mai fi împăunat – și pe bună dreptate! – Klaus Iohannis dacă ar fi reușit să anunțe ridicarea mecanismului MCV asupra României.  Fie și pentru a putea închide astfel gura celor care nu văd nicio diferență între Justiția lui Florin Iordache și cea a lui Stelian Ion. Numai că deja ”zarurile” au fost din nou aruncate… Astfel că România va fi chemată la Bruxelles pentru a cere din nou ridicarea mecanismului MCV doar pentru a fi făcută de râs! Pentru că, după ce și-a bătut joc atâta vreme de demersurile legitime ale Președinției Franceze, ”combinatorul” Ciucă va trebui acum să îi ofere o explicație și șefului statului. Pentru că batista a fost ridicată de pe țambalul contractelor neonorate de către Ministerul Apărării Naționale de către chiar Senatul francez. Cel care, prin intermediul Comisiei pentru afaceri europene a dat publicității un raport prin care Franța estimează că este prematură ridicarea MCV pentru România! Poziția Franței fiind cu atât mai dificil de digerat la București cu cât, în urmă cu doar două săptămâni, ministrul Justiției, useristul Stelian Ion apucase să se împăuneze public că în urma discuțiilor purtate la vârful Comisiei Europene s-a constatat că ”există premisele ca monitorizarea MCV să se finalizeze”.

Numai că Senatul Franței nu doar că este categoric în a infirma o asemenea posibilitate, dar a și inserat în cadrul raportului Comisiei pentru afaceri europene, pentru cunoscători, de ce se opune. ”Angajamentele politice nu sunt suficiente în acest sens”… Cu referire clară la angajamentele politice asumate și în ceea ce privește asumarea contractelor MApN câștigate de companii farnceze în urma unor licitații internaționale. Angajamnete cu care însă ministrul Apărării s-a șters apoi undeva… Iar acum oamenii președintelui Iohannis au înroșit degeaba telefoanele cu Parisul, întrucât nici măcar consilierii lui Macron nu le mai răspund. Cel puțin până ce nu vor îndrepta ceea ce a stricat Ciucă.

author avatar
Catalin Tache
8.201 afisari

34 COMENTARII

  1. Ce făcuși Tachiță, ti-au închis ” băieții ” comentariile ? Vorba titlului ” E doar începutul! ” … ai grijă !

  2. Sa mori tu mai Zap.S a trezit si nea Ion sa si dea cu parerea aiurea n tramvai.Vezi ca a avut articole cu aproximativ 200 de comentarii.Ai tu grija,lasa l pe el ,pentru tine asa,ca nu impresionezi daca esti cu munca pe comentariile lui.Doare ,ce sa va fac,dar vezi ca place celor mici…Vezi ca la alte articole oamenii îi mulțumesc lui Tache ca scrie .

    • Stai ba jos ca esti prost ! Pai, cand se ” comentează ” la 7 si nu apare nimic in vreo 2 ore tu, idiotule, la ce te gândești prima data ?

      • Prost esti tu idiotule,aici fiecare comenteaza cand are chef nu cand vrea un idiot ca tine.Vezi ca urmatorul comentariu a fost la 36 de minute după primul scârbă. Scrie ce vrei in comentariu dar fara amenintari,urdurosule 😂😂😂

  3. Franta a fost mereu de partea noastra.Cu ajutorul si acordul Frantei s a înfăptui UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE.

  4. Pai nu zicea Stelica ca (!!) doar desfiintarea SIIJ mai sta in calea ridicarii MCV? Sa fi fost o minciuna ( a cata?) sfruntata a celor de la Uniunea Scufundati Romania?

  5. Pai Stelica asta are toate tiglele pe cap? Stie ce vorbeste sau primește ce sa zica si reproduce ca un …

  6. O MACIUCA LA UN CAR DE OALE !.Pupincuristul Maciuca are abonament la teparii americani sa -i scape de harburi ,de fiare vechi ,de rebuturi si sa le dea cu matura prin magazii.
    Infanteristul maciuca ajuns prea sus pentru nivelul lui de pricepere in ale politicii si-o da sistematic cu stingul in dreptul ,calca in strachini si daca nu-i destul mai trage cate o maciuca la
    carul de oale al armatei .
    Sa-ti traiasca „guvernul tau „,domnule presedinte !,pana mai ieri olandezii se RATOIAU pe MCV cu gandul pe portul Constanta ,azi frantujii s-au aliat cu olandezii pe aceeasi tema „NE DATI ORI NU NE DATI ” ,STATI ORI NU STATI LA MULS ?,ce-o fi in tartacutele celor care inca mai cred ca intrarea in UE a fost colacul de salvare ?,iata ca s-a dovedit doar un covrig cu o gaura neagra in care s-a scurs si se scurge de aproape 14 ani avutia tarii.
    Ideea e veche si merge pe proverbul romanesc „frate, frate dar branza e pe bani „,de ce sa mulga sacalii americani vaca romaneasca si sa n-o mulga hienele Europei ?.
    Cat priveste parteneriatul ,asta-i zmeul de hartie ce zboara cat il tine sfoara !.

  7. Am pandit toata noaptea sa vad daca deschide cineva comentariile . Se anunta o dimineata excelenta si o zi imbelsugata , cu galeti puturoase bonus primite de la Raion pentru a prinde puteri sa combat dusmanul de clasa . La 7:12:24 , n-am mai rezistat , urduros si buimac , am bagat la mat primul polonic , de incalzire , zap-hap sarmaua ranceda . La 7:48 :27 am luat legatura cu mine prin Cosmote ca sa -mi inghit zapul – hapul si sa-i multumesc lui Tache , la 8:08 :55 redevin un Anonim solemn si intonez imnul Frantei , la 8:16 o bag pe ” livia ” la produs sa se scufunde in carlionti si sa pozeze emceve sexy si , la 8:38:20 incerc sa – mi reasez tiglele pe mansarda asteptand beletu de la Raion ca sa stiu ce sa mai zic pe-acilisea de domn Stelica si doamna Livia Stanciu . Stiu ca este jenant ceea ce fac , miroase a taiat frunza la caini prin National , trebuie sa baigui baliverne , am noroc ca prevede organigrama postul asta , nu conteaza daca este acoperit cu un idiot . Ma achit de sarcini impecabil , am facut de ras si cacao propaganda stañlinista , am inceput serios sa ma ocup de atletism , nu mai dureaza mult si ma alearga sefii de-i zic la iepure „puturosule „! Dau o raita prin sala de asteptare a garii , poate labuiesc un geamantan , ma mai scot , din postari , abia acopar samagonu si mahoarca , tari gria viasa in zoopark …!

  8. Tot io , Kostyuska zburdalnicul , am postat si la 9:06 , m-am recomandat Toma Ereticu , am lins o MACIUCA DE LA UN CAR DE BERBECI , m-am ales cu branza fara bani . Am incercat sa mulg vaca si mi-a dat o copita in freza de am zburat ca un zmeu de hartie fara sfoara . Ei , ce sa faci , cu peripetii , trebuie sa acopar postul cat tine figura , ce-o mai fi o-m vedea …

  9. Deja sasu nu mai are dinti,mananca cu paiul si in curand va muri de foame impreuna cu sleahta lui de incompeteti.

  10. Ma alint ” Anonim UN ROMAN ” , am boletinu scris cu litere chirilice , clefai paie zburlite si ma mai si intreb in oglinda daca imi surade ideea . Condiderati ca se impune chemarea ambulantei si reinternarea in ospiciu ?

  11. Nu cumva o fi o “ arătare de pisica” pt situația in care PNL ar vrea sa se descotorosească de partidul dlui Cioloș din alianța de guvernare? Franța ar pierde major din influența..

  12. Ador formatia Short , am descoperit ce inveleste pisica , Coman Francois , la 10:27 , abia peste 10 minute mi-am proptit si numele de familie Coman ( 10:37 ) , de la Common sava , comsi , kosty comsa , iar m-am gratulat cu-n 10 dolofan . Buna treaba , am aburit fraierii , hap-sarmaua …..hihihihihi

  13. Mercenarul Iohanis de asta a avut nevoie de guvernul , parlamentul si toata puterea in mainile sale PENTRU A PUTEA DA TOT CE AVEM SATAPANILOR SAI EXTERNI CARE L-AU PUS IN FUNCTIE, fara sa tina cont ca astfel distruge si saraceste tara si romanii !!!!
    Trist este ca acest vanzator Iohanis isi gaseste pe langa alti mercenari si sustinatori fanatici saraci cu duhul !!!!!!!

  14. Sarkozi și Berlusconi nu l-au trimis la plimbare pe Băse ,pe centura Londra-Washington👀😷🤘

  15. Toata gara ma cunoaste ca pe un cal breaz de Kostea Sugiuk Tiraspol , o onanie batrana , o pun la treba pe sora lu stanga si ating nirvana . Cand ma prinde meletia garii , imi invineteste torpedoul cu bastonu , incerc sa creez un conflict diplomatic si ii mint ca sunt ala de la 11:17 ( roman ?) din neamu lui Suvorov . Gargara , ma aleg si cu falcile pline si rozeta vraiste …

  16. Adevarul .ro , azi , 7 aprilie 2021 , ora 08:50 . articol de Afrodita Cicovschi : ” A INCEPUT EVACUAREA SPATIILOR DE LA METROU -FOTO VIDEO” Daca se vrea , se poate , lovitura pentru mafia lui Radoi !

  17. Sa-l trimita dupa gratii, acolo unde ii e locul, impreuna cu gasca lui de criminali, pentru tot raul facut acestei tari si pentru distrugerea natiei romane!!!!!

    • Nu sunt ” antonia ” , sunt Kostea Sugiuk Tiraspol , intentionez sa fac operatie de sex si incerc sa ma obisnuiesc sa fiu strigata ” antonia ” , n-am nici o treaba cu natia romana , io am mutatie definitiva pe str.Gvardinskaya nr . 9 , Tiraspol , ospiciul e casuta de nebunii unde fac giumbuslucuri si inspectez sliturile pacientilor .

  18. Sugiuk să o penetrez adănc de tot pe doamna măta sau pe soția ta ,fată peste 18 ani ce ai că nu ți vezi de drumul tău slugoi ieftin.

  19. Cine sa se marite cu mine ? Amanta Livia nu face mutre la penetrare adanca , o suplinesc eu daca partaie si nu da randament , sunt expert in falci si rozeta , treaba e sa nu fugi fara sa platesti , dulceata mica !

    • M-ai ghicit , dulceata , vino in gara sa-mi arzi niste bice , o sa-ti pun ventuze pe mura ochiului dosnic maron !

  20. Asa si ce e asa de greu sa te duci dupe seminte? Ma duc eu daca voua va asa de lene. Mare scofala sa iei seminte.

  21. Mi-e SILA sa mai scriu niste comentarii cat de cat pertinente in NATIONAL, atata timp cat SE PERMITE oricui sa-si ” degajeze tractul gastrointestinal prin cel cerebral”. Am mai solicitat redactiei unele masuri de cenzurare a zoaielor eliminate de unii dar, cu regret, observ ca se permite in continuare. PACAT…

  22. Bha, sa fiti mandri ca a mai rămas 2 platforme libere de sion pe lume. Blogul live ale lui Donald si ziarul natiunii romane National. Sa fiti cu nasu pe sus.

  23. Priviti prieteni ce aparatori
    Si ce lingatori are gangaitul.
    Cum sa ,,amenzi”niste machitori
    Ce sperie de pe raft mitilicul

    Kostea sugiuc este seful netot
    Toti sunt ca el ,au aceeasi gandire
    Didea sau Sndy,marean c .sau bot
    In ei au rezisti’oglindire

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger