AcasăDezvaluiriAncheteDuduie Cotroceniul!

Duduie Cotroceniul!

Influenta lui Constantin Dudu Ionescu a crescut tot mai mult la Palatul Cotroceni

Se poate spune ca, in aceste vremuri tulburi, de acum fostul sef al Cancelariei Prezidentiale, Dan Mihalache, a obtinut maximum din ce se putea de pe urma postului pe care l-a ocupat ceva mai mult de un an de zile. Si anume o retragere onorabila, fara „ghiulele” juridice legate de picioare. Ce-i drept, nu i-a iesit si ultima regie cu privire la trimiterea sa in insoritul Miami, unde chiar ca nu avea nimic de facut pe functia de consul onorific, dar, vorba ceea, „fie painea cat de rea, e buna si-n Anglia”.

Influenta lui Constantin Dudu Ionescu a crescut tot mai mult la Palatul Cotroceni

Iata insa ca nici n-a apucat Mihalache sa-si ia in primire postul de ambasador in Marea Britanie, ca „vidul” de putere de la Palatul Cotroceni a si fost umplut de un nou pol de putere. Al carui principal exponent este Constantin Dudu Ionescu, fostul ministru de Interne preluand din mers, fie si neoficial, din atributiile „fisei postului” viitorului sef al Cancelariei. Iar cum se vehiculeaza tot mai insistent informatia ca acesta ar fi facut o alianta pragmatica si cu celalalt influent consilier prezidential pe probleme de securitate nationala, generalul Ion Oprisor, se pare ca Palatul Cotroceni are parte de un nou „jupan”. Care are insa in fata de trecut o punte deloc sigura pana la consolidarea noului sau rol, punte reprezentata de sarcina de a face propunerile pentru viitorii sefi de servicii secrete, pe care Klaus Iohannis ar trebui sa-i numeasca in curand.

S-au trezit din atipeala

Generalul Ion Oprisor este consilier prezidential pe probleme de securitate nationala

Starea de „il dolce far niente” de pe vremea in care „jupan” la Cotroceni era Dan Mihalache a disparut ca prin farmec. Si chiar daca agitatia nu este inca resimtita chiar de catre toti functionarii Administratiei Prezidentiale, la nivelurile mai inalte ale Palatului Cotroceni deja se recunoaste faptul ca, de cateva zile, pur si simplu „duduie Cotrocenii”, cu aluzie directa la Dudu Ionescu. Omul care nu doar ca a fost recuperat la Palatul Cotroceni dupa o indelungata perioada de „ascetism public”, dar iata ca acum profita acum din plin de retragerea  volens-nolens a lui Mihalache. Desigur, inca este devreme de dat cu parerea daca intrarea in forta, pe turnanta, a lui Constantin Dudu Ionescu in „bucataria interna” a Palatului Cotroceni va fi sau nu una benefica pentru stabilitatea Administratiei Prezidentiale, dar cert este, in acest moment, doar faptul ca Palatul Cotroceni s-a trezit din atipeala din ultimul an.

Din umbra sau pe fata

Dan Mihalache a lasat liber locul sau de la Cancelaria sefului statului

Cum, mai ales dupa alianta cu fostul secretar al CSAT-ului, generalul Ion Oprisor, lui Constantin Dudu Ionescu nu i-a mai stat nimeni in fata atunci cand acesta si-a asumat noua pozitie, ramane de vazut cum va muta actualul consilier al lui Klaus Iohannis pe probleme de securitate nationala. Pentru ca acesta are si varianta de a ramane la „butoanele” Palatului, dar de pe pozitia mult mai retrasa a actualei functii, insa poate face si un pas in „lumina reflectoarelor”, acceptand sa preia oficial postul detinut pana acum de catre Dan Mihalache, si anume cel de sef al Administratiei Prezidentiale.

„Cartoful fierbinte” al Serviciilor

Insa indiferent de ce strategie va alege sa joace la Cotroceni, Constantin Dudu Ionescu s-a trezit astfel in mana si cu „cartoful fierbinte” al serviciilor secrete. Pentru ca, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, Klaus Iohannis si-ar fi dat OK-ul ca, dupa intoarcerea din vizitele intreprinse in Israel si SUA, sa se „umble” la Servicii. Astfel ca inlocuirea unor sefi de structuri este data ca si inevitabila, iar acum cartile ar putea fi in maneca lui Constantin Dudu Ionescu. Numai ca, sa nu uitam, Dan Mihalache a taraganat la nesfarsit abordarea concreta a acestei spinoase probleme. Si poate ca a stiut el de ce. Acum, inlocuitorul sau de facto lasa de inteles ca ar putea avansa si pe acest culoar, mai ales ca ii intra in „fisa postului” sa se ocupe si de problemele de securitate nationala. Numai ca, asa cum pe acest segment lucrurile nu sunt niciodata simple, ramane de vazut daca Dudu Ionescu va si arunca sau nu zarurile. Dar mai ales daca acestea vor fi si cele norocoase…

author avatar
Catalin Tache
3.118 afisari

2 COMENTARII

  1. CU ASEMENEA OAMENI COMPROMISI CARE AU DOVEDIT NUMAI TICALOSII PUSI IN FUNCTII INALTE Ro DEMONSTREAZA CA E O TARA DE SINUCIGASI.

  2. Bai nene,daca „a fost reactivat acest DUDU IONESCU”inseamna ca la COTROCENI ,nu va conduce JOHANNIS seful liberal ci iata ca a re-nviat PNTCD-ul de trista amintire 1996-2000!….ce legaturi o mai avea acest DUDU ,Dumnezeu stie ,ca omul asta NU doreste binele nostru!….nu s-o fi gasit un om mai acatarii,decat acest DUDU pe post de consilier?….asa s-o fi dorit SRI-ul nostru drag?….daca asa este grav ,o ducem mai rau decat pe timpul lui CEAUSESCU!….un pensionar care in „89 ,NU credea ca securitatea sa obtina atata putere ,dar NU in folosul poporului …..se vede cum „colcaie”spionii straini la noi in tara!…dovada doamna KOVESSI!….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger