Cauta

DUBLA ROCADĂ Ciucă – Dîncu, Bode – Grindeanu!

Dîncu, pregătit să i se dea onorul!

Ca niște adevărați jucători care se respectă, adevărații băieți deștepți ai sistemului au pregătit deja viitoarele mutări de pe tabla de șah politică. Însă până la perfectarea definitivă a dublei rocade care va duce la înscăunarea lui Vasile Dîncu la Palatul Victoria, oamenii președintelui vor fi ținuți în succesive mutări de ”șah”. Iar dacă tot mai izolatul Klaus Iohannis se va crampona de poziția de președinte jucător și nu se va mulțumi cu imunitatea oferită primei doamne, atunci ”șahiștii” sistemului nu vor avea nicio remușcare să îi dea și ”mat”! Adică direct ”STOP GAME”!

Ospătarul Iohannis servește la masa sistemului

Oricum, Marcel Ciolacu a fost deja instruit să refuze din motive personale onoarea de a fi premierul României, știind deja pe de rost lecția cu ”prioritizarea organizării partidului pentru viitoarele alegeri prezidențiale”. Astfel că rotația obligatorie prevăzută în pactul de coabitare al actualei coaliții guvernamentale va fi oricum aplicată!

Tot ”bătrânul combinator”…

Numai că Partidul Social Democrat va merge pe mâna actualului ministru al Apărării Naționale. ”Bătrânul combinator” al sistemului politic urmând a fi înlocuit la rândul său de generalul Nicolae Ionel Ciucă în fruntea MApN. Iar cum partenerilor strategici chiar nu le pasă dacă le semnează contractele de miliarde privind înzestrarea Armatei Dîncu sau Ciucă, mutarea a primit deja obligatoriul OK de peste Ocean.

Gafele lui Aurescu îi dau dureri de cap lui Rareș Bogdan

La pachet însă, partea română a mai adăugat din proprie inițiativă și un schimb liberalo – pesedist pe ministerele Transporturilor și cel al Afacerilor Interne.

Iohannis, nici nu știi…

Vasile Dîncu se află în plină campanie de promovare a imaginii unui lider de sine stătător. Așa că își permite să anunțe că o va băga de unul singur pe Steaua în prima ligă… Sau că va cumpăra direct cel mai modern și mai costisitor armament de la samsarii Pentagonului… Plus că va mări soldele, pensiile și lefurile militarilor, fără ca măcar să îl informeze în acest sens pe tot mai neputinciosul Nicolae Ionel Ciucă. Dar mai ales să îl contrazică în față pe președintele României! Aroganță pe care nu și-a mai permis-o până acum, în mandatele lui Klaus Iohannis, niciun alt lider politic aflat la Putere. Mai mult decât atât, Vasile Dîncu s-a înfipt ”în jugulară” exact acolo unde știa că îl doare pe Iohannis cel mai tare! Pe domeniul politicii externe. Cel al cărui girant este chiar șeful statului, prin Constituție!

E bun și Ciucă să semneze contractele americanilor

Astfel că Iohannis a încercat să arate că încă nu este cu totul în vacanță și a îngăimat și el o replică timorată către ministrul Apărării, negând că ar fi blocat comerțul pe Marea Neagră. Dar doar atât… Același Iohannis care a acceptat să fie ”plimbat ca ursul” pe la Buzău doar pentru ca Marcel Ciolacu și Bogdan Despescu să își ”flexeze” mușchii începând să simtă pe propria piele ce înseamnă intrarea în cea de a doua jumătate a ultimului mandat prezidențial. Iar dacă prin refuzul ”de bună voie și nesilit de nimeni”de a prelua șefia Guvernului României, atunci când îi vine rândul, cel puțin Marcel Ciolacu și-a asigurat zile lungi și senine în fruntea Partidului Social Democrat, Klaus Iohannis ar trebui să se reorienteze și el spre un ”exil decorativ” ca viitor președinte al Partidului Național Liberal. Mai ales că rezervisto – liberalo – pensionarul Nicolae Ionel Ciucă zice deja ”Bogdaproste” dacă va primi înapoi comanda Ministerului Apărării Naționale. Mai ales după ultimele săptămâni, cele în care generalul a simțit din plin ce înseamnă să îți ”sufle serviciile în ceafă”, izolându-te până și de cei mai apropiați colaboratori …

”Blonda” iar face ”naveta”…

Iar cum odată cu aruncarea pe piața operativă a ”drafturilor” noilor legi ale serviciilor secrete și a ”drogangelei SAGA” sistemul și-a asigurat liniștea pentru a lucra la noul ”Templu” al securității naționale, planul se află de acum în grafic. Pentru că, nu este așa, ”idioții utili” ai sistemului s-au și năpustit pe aceste două ”subiecte fierbinți”, cu mințile încinse de filmele siropoase cu spioni de pe NETFLIX.

Bode să nu o uiți pe Ștefania

Astfel că, în perioada următoare se vor face și cele mai fine ”reglaje” ale teribilei mașinării de propagandă… Și uite cum, după ce favoritul liberal pentru a îl înlocui pe Lucian Bode a fost blocat la mantinelă prin ștergerea prafului de pe un vechi dosar instrumentat de Structura Teritorială a Direcției Naționale Anticorupție, se pare să se fi tranșat și problema Ministerului Afacerilor Interne! Mai ales că noul ministru ”desemnat” la negocierile subterane vine tot din Timișoara! Atâta doar că este … Sorin Grindeanu!

Noul ministru de Interne vine tot de la Timișoara dar e Grindeanu

În urma unui schimb de ministere agreat de partide și de servicii, Bode urmând a reveni la Ministerul Transporturilor. Cu tot cu ”blonda din dotare”, veterana Ștefania Gabriella Ferencz cea crescută la umbra lui Boc făcând astfel din nou naveta între Interne și Transporturi! Acolo unde ar putea ateriza și ”vărul Corvin”… Pentru că, dacă tot a schimbat lojele, de ce nu ar schimba din nou și ministerele…?

Se sacrifică Rareș…?

Discuții se poartă în aceste zile și cu privire la ”tsunami”-ul de numiri care ar urma să aibă loc la vârful structurilor ministeriale considerate sensibile la sfârșitul lunii iulie. Dar și asupra Ministerului Afacerilor Externe.

Ciolacu ia distanță

Acolo unde gafele lui Bogdan Lucian Aurescu dau deja dureri de cap tot mai mari europarlamentarilor români, în frunte cu Rareș Bogdan. Cel care astfel ar putea fi convins să se ”sacrifice” în interes național și să preia conducerea Externelor. Existând însă și varianta de rezervă a trecerii MAE la PSD, aici deja în cursa internă fiind înscriși Titus Corlățean și Robert Cazanciuc…

Ultimele stiri

  • Imagini șocante! Familie din Timișoara, terorizată de vecini. „Sunt timișoreni agresați și hărțuiți de clanuri” – VIDEO
  • Măsurile PSD duc la creșterea veniturilor românilor și în zonele cu salarii mici. VEZI județele care au fost campioane la acest capitol
  • Cutremurător! Raisa, fetița de doi ani din Dolj care fusese dată dispărută, găsită moartă
  • Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice
  • Ciucă: „Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor”/Ce prevede proiectul
  • Simonis: În acest moment, Nicuşor Dan n-are niciun argument pentru a câştiga un nou mandat
  • Accident cumplit pe DN 1, în Bihor: patru oameni au murit
  • Horoscop 28 mai 2024 – Conversațiile te pot ajuta să treci peste nedumeriri
  • Ungaria respinge propunerea reintroducerii serviciului militar obligatoriu în Europa
  • S-a trecut peste limita lui Putin? Rusia anunță că a doborât o dronă ucrainiană lângă Moscova
  • Exit mobile version