Cauta

Dragnea, „laborator de voturi” in inima MAI!

Desi stufoasa ancheta din dosarul „Referendumul” a continuat in ritm alert, se pare ca, totusi, procurorii anticoruptie nu aveau inca „ultima piesa” din acest „puzzle” in care sunt implicate sute de persoane.

Liviu Dragnea asigura partea legislativa

Iata insa ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, DNA este la un pas sa relanseze intreaga ancheta, prin probarea legaturilor directe dintre „grupul generalilor” din MAI, care ar fi „smenuit” tot felul de documente oficiale pentru a se incadra in timpul prevazut de lege, si vicepremierul Liviu Dragnea.

Grupul generalilor, veriga slaba

Chestorul Nicolae Cabulea a coordonat intreaga operatiune

Dupa cum se sustine si in rechizitoriul facut impotriva lui Liviu Dragnea, vicepremierul este acuzat ca, inainte si pe timpul organizarii referendumului de demitere a presedintelui Romaniei, acesta a pus pe roate un sistem complex de fraudare a alegerilor. Iar printre masurile de siguranta luate de catre Dragnea, sa nu uitam ca s-a numarat comunicarea cu oamenii din teritoriu doar prin mesageri care au facut zeci de curse cu autotursimele personale intre Bucuresti si mai multe localitati din Teleorman. De altfel, in apararea sa de pana acum, vicepremierul s-a bazat exclusiv ca nu se poate face nicio legatura directa intre persoana sa si primarii si alti functionari sau membri PSD din teritoriu judecati pentru frauda electorala.

Chestorul Constantin Manoloiu s a ocupat de smenuitul cifrelor

Numai ca – si aici poate ca  este intr-adevar „blindat” –, desi unii dintre primii condamnati in acest dosar au recunoscut in cele din urma ca au actionat la ordinele lui Liviu Dragnea, care avea stiinta de „mortii” scosi la vot, liderului PSD i se poate trage „beleaua”din cu totul alta parte. Pentru ca, in urma unor informatii primite pe parcursul anchetei, procurorii au identificat „veriga slaba” din tot acest lant de interese in „grupul generalilor” MAI care, la ceas de noapte, in fostul sediu al CC, au facut cateva greseli care acum se pot dovedi fatale. Atat pentru ei, cat si pentru coordonatorul intregii actiuni, nimeni altul decat Liviu Dragnea.

Au fortat din criza de timp

Adrian Romanica a făcut parte din grupul generalilor

In isteria organizarii cat mai repede a referendumului, cei carora li s-a incredintat misiunea neoficiala de a face jocurile astfel incat totul sa mearga ca pe roate au fost nevoti sa forteze limita legii, pentru a da cel putin o aparenta de legalitate intregii actiuni. Iar cum multi dintre noii ministri, ca si consilierii acestora, nu aveau experienta necesara pentru a „unge” rotile mecanismului legislativ obligatoriu, „magareata” de a pregati si asigura fluxul constant de Hotarari de Guvern le-a revenit unor veterani ai jocurilor de culise din ministerul care pe atunci se numea MIRA, incluzand Internele si Reforma Administratiei. Astfel, mai sfatuindu-se cu influentul Virgil Ardelean, aflat inca la butoanele DIPI, mai actionand de capul lor, generalii Nicolae Cabulea, Constantin Manoloiu si Adrian Romanica, ca si alti chestori „de birou”, s-au pus pe treaba. Si cum scopul eforturilor lor era sa fie in termenul legal prevazut pentru organizarea referendumului, acestia au fost nevoiti, dupa cum suspecteaza procurorii, sa antedateze termene si chiar sa actioneze in teren inainte de emiterea actelor normative obligatorii.

Faceau si pe urma reglementau!

Practic, se pare ca aceasta este modalitatea in care a actionat „grupul generalilor” din inima MAI. Acestia se vedeau seara tarziu intr-un birou din sediul central al MAI, Adrian Romanica facea popunerile cu „smenurile” ce trebuiau efectuate, Constantin Manoloiu isi dadea la randul sau cu parerea iar Nicolae Cabulea dadea ordinele necesare, la miez de noapte. Urmand ca de-abia a doua zi sa-i transmita vicepremierului Liviu Dragnea cum trebuie „pritocita” o Ordonanta de Urgenta  sau o Hotarare de Guvern care sa-i acopere pentru ordinele date. Astfel ca, in acest veritabil laborator secret din inima MAI s-a dispus, de exemplu, luarea masurilor de ordine publica pentru birourile electorale, inainte de emiterea Hotararii de Guvern care reglementa acest aspect! Plus nenumarate alte antedatari sau chiar pur si simplu saritul peste niste etape obligatorii, totul pentru a se putea incadra in termenul cerut de la Guvern de catre Liviu Dragnea personal.

Ramanem intr-un vicepremier?

Daca vor reusi sa stranga destule dovezi privind „smenul” facut in „laboratorul” lui Dragnea din MAI de catre cei trei generali, dar si alti acoliti ai acestora, procurorii DNA s-ar putea prezenta in fata instantei cu noi probe, care ar dinamita pur si simplu judecarea presedintelui executiv al PSD. Asa ca, dupa cum unii cunoscatori ai sistemului s-au apucat deja de facut calcule, daca si UDMR intarzie in desemnarea reprezentantului sau, Guvernul Ponta ar putea ramane doar intr-un singur vicepremier.

 

Ultimele stiri

  • Like, share, încasează: milogeala online are zero conținut, mult tupeu și cont Revolut
  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?
  • Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
  • Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți
  • Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO
  • Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version