Da, am avut dreptate! Succesiunea ”loviturilor” prin care dezvăluiam atât ”suspiciunile rezonabile”, dar mai ales ”indiciile temeinice” cu privire la ”trântirea” unor întregi ”valuri” de concursuri organizate de către Ministerul Afacerilor Externe pentru intrarea în Corpul Diplomatic și Consular fiind confirmate de instanțele de judecată!
Ce este drept, în spiritul Sărbătorilor Liniștite, nu am ”dat drumul” informațiilor și documentelor oficiale intrate în posesia zilelor noastre zilele trecute! Dar, gata, Revelionul fiind o sărbătoare profană, de acum le pot sta în gât sarmalele demnitarilor, șefilor MAE, noilor diplomați și miliardarilor – cu tot cu beizadelele și sponsorii arabi! -implicați în mega – ancheta deschisă de către Direcția Națională Anticorupție în data de 12 decembrie 2023. Atunci când, de altfel, au avut loc și primele audieri în Dosarul ”Concursurilor MAE”!
Începutul sfârșitului
Conform informațiilor intrate în posesia noastră, martorii audiați în data de 12 decembrie au confirmat pe deplin ”probatoriul” din ”loviturile” în care dezvăluiam că ”putreziciunea” Corpului de Control și Evaluare Diplomatică – da,da, ăla condus de ”bătrânul securist” care face 76 de ani, Ion Bogdan Pascu! – a alterat deja bună parte a întregii conduceri a Ministerului Afacerilor Externe.
Și cea mai bună dovadă că, de această dată va fi ”al naibi” de greu de ”tocat în malaxorul propagandei” noul dosar este faptul că, la doar câteva zile după ce Direcția Națională Anticorupție deschidea seria audierilor, judecătorii Curții de Apel Oradea se pronunțau și ei pe un caz similar. Decizia instanței de judecată din data de 21 decembrie 2023, în Dosarul cu numărul 156/35/2023 nefăcând decât să ”dea apă la moara” procurorilor DNA.
Astfel că, imediat după trecerea în noul an, funcționărașii MAE ar face bine să lase larg deschise ușile ministerului… Nu de alta, dar gardul instituției este destul de înalt și or fi și ”mascații” ceva mai ghiftuiți după masa de Revelion…
Lăsând însă gluma la o parte, oricum la dosarul procurorului de caz a ajuns deja și decizia Curții de Apel Oradea din data de 21.12.2023. Cea care reprezintă, fie deocamdată și doar ”parțial”, ”începutul sfârșitului” pentru ”caracatița” angajărilor care sufoca MAE de atâta vreme. Un minister unde intrarea în Corpul Diplomatic și Consular ajunsese la peste 50.000 de euro! Iar trimiterea la un post de consul ”unde trebuie” între 300.000 și 1.500.000 de euro!
”Curtea de Apel Oradea
Nr. Unic (nr. Format vechi): 156/35/2023
Complet: P7 CAF
Tip soluție: Admite în parte cererea
Soluția pe scurt : Admite în parte acțiunea formulată de (…) în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Externe. Anulează parțial concursul desfășurat pentru admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României, profilul Afaceri Consulare, cu începere în luna noiembrie 2022, în ce privește pe (…), respectiv rezultatul obținut la proba scrisă, și dispune reluarea acestuia începând cu această etapă, cu respectarea dispozițiilor legale”.
”… Admite în parte cererea de intervenție principală formulată de (…) în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Externe. Anulează parțial concursul desfășurat pentru admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României, profilul Afaceri Consulare, cu începere în luna noiembrie 2022, în ceea ce o privește pe intervenienta principală, respectiv rezultatul obținut de intervenienta principală la proba interviului, și dispune reluarea acestuia începând cu această etapă, cu respectarea dispozițiilor legale.”
ALERTĂ SIE!
Numai că, ghinion, dosarele pe care Ministerul Afacerilor Externe deja începe să le piardă pe bandă rulantă în instanțele de judecată din țară reprezintă doar o mică parte din ”probatoriul” la a cărui procedurizare procurorii anticorupție lucrează deja cu celeritate. Astfel că noi și noi piste deschise de dezvăluirile ”loviturilor” din ultimii doi ani reprezintă acum tot atâtea alte anchete. Toate ducând, în cele din urmă, spre același ”beneficiar final” al ”blătuirii” concursurilor de admitere în Corpul Diplomatic și Consular al României.
Una dintre ”alerte” fiind dată după ”lovitura” în care dezvăluiam că ”Pentru ea cumpără arabii postul de ambasador”! La pachet cu cea în care avertizam și că ”După Vlad, Andra! DIICOT și DNA, măcel pe familia Timiș”!
Astfel că, la acest moment, după ce fostul ministru de Externe a reușit să se ”refugieze”, fie și provizoriu, la Haga, ”regele mezelurilor” Radu Timiș așteaptă cu sufletul la gură ancheta privind concursul organizat la inițiativa personală a lui Bogdan Aurescu pentru intrarea în Corpul Diplomatic și Consular. Este vorba despre cel la care s-a prezentat online și Andra Timiș, trecând testul grilă din data de 27 mai 2021.
Numai că, în urma complicațiilor penale a urmat suspendarea întregii proceduri. Pe fir intrând și judecătorii Curții de Apel Cluj, de această dată. După care, presați de atenția acordată de ofițerii de contrainformații care monitorizau concursul, mai – marii MAE au convocat concurenții care trecuseră cu brio de primul examen, constând într-un test grilă, la proba scrisă ce urma a fi dată la Centrul Expozițional ROMEXPO, Pavilionul B2. Numai că Andra Timiș nu s-a mai prezentat…
Astfel că aceasta a rămas ”doar” funcționar detașat la atât de sensibilul Centru Național de Pașapoarte Diplomatice și de Serviciu, structură cheie din cadrul MAE.
Iar ofițerii de caz au predat la rândul lor procurorilor DNA stenogramele convorbirilor cetățeanului arab (…), cu cetățenie spaniolă, despre concursurile de la MAE.
Dar deocamdată doar atât, să se știe că se știe…