”De Crăciun, ne dați și nouă apă rece barem? Că apă caldă oricum nu ne dați! Dar doar atât am ajuns să îi mai cerem Moșului… Barem niște apă rece la bloc, ne-o încălzim noi singuri”…
Astfel a fost colindat, de către bucureșteni, la chiar tradiționalul Concert de Crăciun al Patriarhiei Române, primarul general al Capitalei. Cel care, la o adică, putea lesne să arunce vina pe Termoenergetica… Pe ELCEN… Numai că, ghinion, Nicușor Dan știe prea bine că nu îi dă mâna să îl supere pe Claudiu Crețu.
De-a alba-neagra
Cel care s-a plimbat între cele două funcții, acum fiind din nou șeful ELCEN….
Pe 29 august 2023 se făcea și ultimul anunț oficial, al ELCEN, în ceea ce privește halucinantul joc ”de-a alba-neagra” cu funcțiile de șef al companiilor de care depinde ”apa caldă și căldura” de fiecare zi a oricărui bucureștean…
”Claudiu Crețu a fost numit de către Consiliul de Administrație al Electrocentrale București SA (ELCEN), în funcția de Director General al celui mai mare producător de energie termică și electrică în cogenerare din România și din București. Claudiu Crețu a deținut, din iulie 2021 până în prezent, funcția de Director General al C.M. Termoenergetica București – operatorul sistemului de transport și distribuție a agentului termic din București și revine la conducerea ELCEN, după ce în perioada iulie 2017 – iunie 2021 a exercitat funcția de Administrator Special al acestei societăți”.
Claudiu Crețu anunțând la rândul său că ”provocarea continuă. Revin la ELCEN din postura celui care cunoaște sistemul de încălzire centralizată ca un ansamblu unitar : de la producerea energiei electrice și termice în cogenerare la transportul și distribuția energiei termice până la consumatorul final. După aproximativ 9 ani de experiență în top managementul celor două companii ce formează sistemul de încălzire centralizată din București, vin cu aceeași viziune orientată către schimbare pozitivă”.
Numai că ”părerea” bucureștenilor despre ”viziunea” șefului din ultimii nouă ani a ELCEN sau Termoenergetica nu poate fi reprodusă nici măcar cu beep-uri.
Mai ales de acum înainte, de când bucureștenii vor afla că nu doar auto – invocata ”experiență de 9 ani în top managementul sistemului de încălzire” l-ar putea recomanda pe actualul director al ELCEN… Da, da, ăla de ne lasă fără apă caldă și căldură, indiferent de motivele tehnice invocate…
Crețu. Claudiu Crețu.
Dar și faptul că ”inamicul public numărul unu” al bucureștenilor mai are o ”recomandare” la dosarul de cadre.
”… OFIȚER
MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI și INTERNELOR
Protecție internă și activități de prevenire și control intern
Identificarea și evaluarea riscurilor și vulnerabilităților în domeniul administrației publice
Identificarea soluțiilor optime de îmbunătățire a activităților și proceselor
Investigații fraude, analiza informațiilor, analiza riscurilor și evaluarea cetățenilor străini și români cu privire la cetățenie”…
Hopa!!! Deci Claudiu Crețu este ofițer al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne! Și cu aceiași ”ochi albaștri” cu care a monitorizat, ”în numele DOI Ș’UN SFERT”, companiile din administrația publică bucureșteană, a semnat apoi – dar chiar și acum- din pixul de conducător al respectivelor companii! Păi o fi rău…?
Alex Burghiu. Fin și ginere…
Acum, ce este drept, dacă ne-am apuca de dezvăluit întreaga listă a ”acoperiților” de la ”Doi ș’un sfert” ar ieși cel puțin de un almanah … După cum la fel este strict treaba ofițerului de protecție internă al DGPI, Claudiu Crețu să se jure pe ce vrea el că a fost, este sau nu va mai fi ”acoperitul urecheaților”.
Pentru azi fiind suficient un alt caz de studiu, tras la indigo. Cel al ofițerului de protecție internă din cadrul ”Doi ș’un sfert”, Alexandru David Burghiu. Cel care, ce este drept, nu este chiar coleg de promoție cu Claudiu Crețu, intrarea lor ”în pâinea” contrainformativă având loc la trei-patru ani diferență. Dar și ”Alex al nostru” s-a ocupat toto de protecția internă a companiilor de stat. După care, mama ei de coincidență a ajuns director la RADET… La Termoenergetica… Șef pe la METROREX… Parcuri și Grădini… Singura diferență fiind că Alex Burghiu ar fi putut să mai beneficieze și de o ”dublă acoperire”… Cea de sub șorțulețul de ginere al lui ”Fulgerică” Florea… Sau de cea de fin a celui mai cunoscut ”cuplu de primari”. Asta ca să nu mai pomenim și de cei doi generali protectori…
”Adrieane, pricepuși ceva ?”
Astfel titram ”lovitura” prin care dezvăluiam arestarea lui… Gigi Becali! În fapt, un ultim avertisment pentru adevăratul ”miliardar al sistemului”, un Adriean Videanu care începuse să aibă, tocmai el, apucături de ”element incontrolabil”. Iar Videanu a priceput imediat mesajul subliminal al arestării ”bietului Gigi” și și-a văzut de afacerile sale. Unele tot mai înfloritoare… La fel cum și procurorii și-au văzut de dosarele tot mai stufoase ale unor foști parteneri de afaceri sau politică…
Iată însă că, după ani și ani, pe Videanu ”îl mănâncă” din nou. Cu toate că ”bordurizează” în stil barbar și Clujul…
Astfel că, dacă Nicușor Dan nu se poate supăra pe Claudiu Crețu este doar pentru că acesta este perceput drept cel care poate asigura ”suportul logistic” necesar pentru alegerile la Primăria Capitalei. Acolo unde ”independentul” Nicușor Dan ar mai vrea o tură… Dar Adriean Videanu îl vrea pe vechiul lui camarad portocaliu, Liviu Negoiță. În timp ce Sebastian Burduja ”salivează” și el de pe margine. Iar bucureștenii nu pot decât să îi ”colinde” pe toți cei care îi lasă fără apă caldă și căldură…