AcasăDezvaluiriAncheteDOCUMENT. ”Țeapa” SIML! Cine plătește?

DOCUMENT. ”Țeapa” SIML! Cine plătește?

Sistemul SIML naște noi controverse

Continuăm astăzi campania ”NAȚIONAL” de demascare a modului în care au fost ”tocate” miliardele de euro alocate operațiunii de înzestrare a Armatei. Toate marile contracte nefiind scoase la licitație, ci încredințate direct unor companii americane, prin controversatul sistem, mai ales la nivelul Uniunii Europene, ”G2G”.

Înainte să voteze proiectul lui Ciucă parlamentarii ar face bine să citească Raportul de evaluare

Iar frustrarea structurilor contrainformative care au avertizat ”beneficiarii legali” este cu atât mai mare cu cât investițiile masive nu se regăsesc și în calitatea armamentului care a intrat în dotarea Armatei Române. Sau al celui care urmează să fie achiziționat pe bani grei, cum este și cazul sistemului SIML bazat pe racheta NSM. Iată însă că, de această dată cel puțin, Parlamentul are posibilitatea să voteze în cunoștință de cauză, ci nu doar în urma ”analizelor” fluturate de Ministerul Apărării Naționale. Astfel că publicăm un al doilea ”plic galben”, conținând ”Evaluarea proiectului de lege SIML”.

Totul este incert!

”1. Obiectivul proiectului de Lege este de a aproba realizarea unei capabilități, a cărei structură este definită strict din punct de vedere al compunerii și incert din punct de vedere al participării industriale. Totodată prin aprobarea solicitată la art.1 din proiectul de Lege este stabilit foarte clar cine asigură fondurile necesare obiectivelor, dar nu este prevăzut cine are obligația de a realiza această capabilitate( cine fundamentează, aprobă, verifică și justifică aceste achiziții). Concluzie : Adresabilitatea proiectului de Lege este incertă.

2. Aprobarea prin Lege a unei achiziții poate fi avută în vedere, dar aprobarea structurii și compoziției pachetului estimate a se achiziționa(descrisă în Anexa la proiectul de Lege) este improprie, având în vedere că așa cum reiese din Nota de fundamentare, la nivel național există limitări cu privire la operarea unor astfel de echipamente, iar pe timpul realizării achiziției sau ulterior realizării acesteia este posibilă constatarea necesității modificării și completării acestei structuri și compoziții, fapt pentru care va fi necesară o nouă lege în acest sens. Concluzie : Aprobarea prin Anexa la proiectul de Lege a structurii și compoziției capabilității SIML este o abordare greșită deoarece conduce la imposibilitatea ulterioară a modernizării și reconfigurării SIML;

3. Autorizarea achiziției de produse și servicii necesare constituirii unei facilități de mentenanță prin participare industrială nu se poate aproba atâta timp cât nu sunt identificate cel puțin următoarele elemente :

a. Definirea structurii responsabile care fundamentează necesitatea acestei achiziții;

b. În lipsa unor produse și/sau servicii clare care urmează a fi achiziționate este necesar să se stabilească cel puțin obiectivele acestei achiziții;

c. Natura cheltuielilor eligibile care pot fi decontate în cadrul achiziției în vederea justificării atingerii obiectivelor acestei achiziții;

d. Drepturile și responsabilitățile Ministerului Apărării Naționale și/sau Ministerului Economiei cu privire la acceptarea, justificarea și aprobarea efectuării de plăți către Guvernul SUA în vederea realizării participării industriale.

Concluzie : Facilitatea de mentenanță este nedefinită iar mecanismele descrise de proiectul de Lege nu stabilesc nicio responsabilitate în acest sens, cu excepția celei de a plăti.

4. Având în vedere compoziția SIML, astfel cum este descrisă în Anexa la proiectul de Lege, Guvernul SUA va contracta achiziția echipamentelor și prestarea serviciilor necesare realizării capabilității de la mai mulți producători/prestatori( echipamentele criptografice, platformele de transport, lansatoare de rachete, echipamente de comunicații, managementul achizițiilor, servicii de integrare, testare și certificare etc.). În aceste condiții, indicarea la art. 2 din proiectul de Lege a obligației realizării parificării industriale de către un singur producător al SIML, în condiția în care prin contractul de tip LOA se vor indica mai mulți furnizori echipamente și/sau prestatori de servicii va face imposibilă respectarea acestei prevederi. În acest sens este necesar ca prin proiectul de Lege să se indice acest producător sau să se clarifice producătorul căror echipamente și/sau servicii este avut în vedere. Concluzie : Noțiunea de producător al SIML este neclară iar mecanismele FMS nu permit identificarea acestuia.

5. În proiectul de Lege se prevede că facilitatea de mentenanță care va fi realizată la nivel național reprezintă în fapt un Centru de Mentenanță, astfel cum este stabilit prin Legea nr. 232/2016 – legea industriei de apărare. În aceste condiții prin proiectul de Lege este prevăzut ca selectarea acestui operator economic român – Centrul de Mentenanță- să se realizeze de către producătorul SIML, în condiții în care conform prevederilor art. 15, alin. 3 din Legea nr. 232/2016 aceste atribuții revin Ministerului Economiei ( să stabilească procedura de selecție a Centrului de Mentenanță), respectiv Guvernului României(să nominalizeze acest Centru). Concluzie : Selectarea de către producătorul SIML a operatorului economic român la care se va realiza facilitatea de mentenanță încalcă prevederile art. 25, alin 3 din Legea nr. 232/2016.

6. Angajarea și asumarea de către producătorul SIML a memorandumului de înțelegere, respectiv a contractului de participare industrială se poate realiza de către acesta numai după semnarea de către părțile implicate a unui TAA(Technical Agrement Asistance) – pentru accesul părților la informațiile producătorului SIML) și aprobarea acestuia de către Senatul SUA, respectiv după transmiterea de către Ministerul Apărării Naționale, în numele Guvernului României a unui document TPT(Third Party Transfer), care să fie aprobat de DOD (Department of Defance) și DOS(Department of State), pentru accesul Centrului de Mentenanță la informațiile furnizate de Guvernul SUA către Guvernul României ca urmare a achizițiilor din LOA. Documentul TAA poate fi semnat și transmis spre aprobare Senatului SUA chiar și în afara existenței unui acord de furnizare de tip LOA în vigoare, însă elaborarea și transmiterea spre aprobare a documentului TPT se poate realiza numai după obținerea în cadrul LOA a informațiilor de la Guvernul SUA. Perioadele de timp necesare semnării și aprobării celor două documente sunt relativ mari, putând ajunge până la doi ani pentru fiecare.În acest sens mecanismul descris prin proiectul de Lege ca semnarea contractului de tip LOA pentru achiziția produselor și serviciilor necesare constituirii Centrului de Mentenanță să fie amânată cu cel puțin 2-3 ani de la data semnării și/sau implementării contractului de tip LOA sau să conducă la asumarea de către Ministerul Apărării Naționale a cheltuielilor necesare facilității de mentenanță printr-un singur contract de tip LOA, pe baza unei valori estimate de producătorul SIML, care ulterior să fie fundamentată și asumată de către semnatarii memorandumului. Concluzie : Constituirea Centrului de Mentenanță la nivelul operatorului economic român se va putea realiza după livrarea produselor, într-un termen de cca. 2 ani.

7. Achiziția produselor și serviciilor necesare constiturii facilității de mentenanță se finanțează din bugetul MApN, în condițiile în care capabilitatea industrială se constituie la nivelul unui operator economic român. În situația schimbării profilului de activitate sau al falimentului,operatorul economic român are obligația de a transfera fără plată către Ministerul Apărărăii Națioanle activele existente la nivelul acestuia, destinate constituirii capabilității industriale. Menționarea în proiectul de Lege a mecanismului de transfer fără plată( nu de returnare) conduce la concluzia că produsele și serviciile care fac obiectul achiziției vor fi finanțate de la bugetul MApN, dar se vor înregistra în patrimoniul operatorului economic român. Indicarea unui astfel de mecanism reprezintă o formă de ajutor de stat mascată, care poate depăși limitele reglementărilor europene. Totodată, indicarea faptului că în cazul unui faliment al operatorului economic român se acordă întietate MApN la recuperarea unor creanțe, pentru care nu are drept de proprietate, poate conduce la încălcări ale Legii nr.85/2006. Concluzie : Neclaritatea mecanismului de transfer al proprietății din proiectul de Lege conduce la concluzia generării unui mecanism de ajutor de stat care poate face obiectul unui infrigement la nivelul Uniunii Europene.

8. Prin proiectul de Lege sunt propuse unele derogări de la Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, referitoare la finanțarea de achiziții care nu intră în sfera de competență a celor care le semnează și/sau plătesc, respectiv cu privire la posibilitatea realizării unor virări și retrimestializări ale creditelor bugetare aprobate prin legile anuale. Prin mecanismele propuse se aduce atingere atât principiilor care stau la baza Legii nr.500/2002, dar se și crează unele mecanisme care vor avea impact asupra deficitului bugetar consolidat și/sau deficitului ESA, respectiv încălcări ale echilibrului bugetar convenit cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional. Concluzie : Derogările propuse crează mecanisme periculoase de neasumare a responsabilității cheltuirii fondurilor publice, respectiv de încălcare a acordurilor semnate cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional referitoare la deficitul bugetar și echilibrul bugetar”.

author avatar
Catalin Tache
4.101 afisari

27 COMENTARII

  1. Universul . net , azi , 21 ianuarie 2021, articol de Dan Ofrim : ” MAREA NEAGRA SAU GAURA NEAGRA ? UN GENERAL AMERICAN CREIONEAZA UN PLAN PRIN CARE ROMANIA AR PUTEA DEVENI CEA MAI IMPORTANTA COMPONENTA NATO DIN REGIUNE ”.

  2. Asa cum reiese din articol totul este conceput confuz în mod intenționat pentru a nu se putea stabili responsabilități în sifonarea banilor publici, și nu putini! Referitor la planul creionat de generalul yankeu, mai bine își baga creionul undeva pentru ca totul e o mare vrăjeală. Faptele yankeilor vorbesc singure. Astfel bombele nucleare de la Incirlic le duc la greci sau în Emiratele Arabe, deci mai departe de granița Rusiei, trupele au fost retrase din Germania și duse prin Italia sau Belgia, la fel mai departe de Rusia. Turcii înțelegând noul raport de forte le-au dat cu sictir yankeilor și trec pe armament rusesc. Numai ai noștri nu-și dezlipesc buzele de fundul yankeilor si baga bățul prin gardul rușilor. Noroc ca Ivan nu-i ia în seama ca altfel ar avea de suferit tot mulțimea, sa nu ma exprim porcos. Despre care NATO vorbea yankeul? Ala în moarte cerebrala de care vorbea MACRON. Nu vedeți ca nemții și francezii vor sa scape de yankei din Europa? Aiuritii ăștia care pariază siguranța tarii pe mana yankeilor trebuie indepartati pana nu este prea târziu, dacă nu cumva chiar este prea târziu.

    • Miam bagat creionul undeva si m-am lasat vrajit de propria opinie , nu inseamna ca sunt detinatorul adevarului absolut , trebuie ca fie si un gica contra …..

      • MI-AM bagat creionul in liniuta verticala dosnica , hemoroizii sunt in extaz cand ii gadil …

  3. PRAF IN OCHII PROSTILOR = „un general american spune ca Romania poate deveni cel mai important factor din regiune „,orcine POATE SPUNE ORCE !,asta nu angajeaza pe nimeni si nimic. CEL MAI IMORTANT LUCRU NU SE VA SPUNE NICIODATA !! -ROMANIA A DEVENIT VACA DE MULS !!.
    LAUDA PROSTUL SI ISI VA VINDE TARA SI PE MASA , vezi prostia lui Dragnea de a merge la actuala „POARTA ” sa pupe papucul STRUMFULUI !!,vezi sapca !! si vezi praful asternut pe scandalul CARACAL !!,vezi visele lui MACIUCA un infanterist care cumpara rachete antinava cu reactie la PASTELE CAILOR !, Maciuca care se pricepe ca orce baba la mitraliere !!;cumpara Pirania 5 cu turela pe post de morisca !;ce-i pasa lui cas banii de imprumut,nu-i va plati el ,ii vor plati 5-6 generatii prostia de acum.
    VOR PLATI VRODATA CEI CARE AU INGENUNCHIAT ROMANIA ??,VOM AVEA NOROCUL SA VEDEM MACAR UN DOSAR IN JUSTITIE CU ACUZATIA DE INALTA TRADARE ??.

  4. Uneori sunt Toma Gica Contra Necredincios in Sistem , impusc si eu niste copeicute de la Raion , poate reusesc sa scap si de iarna asta grea si sa apuc ghiocelul ….

  5. Oameni buni, iohanis cel pus in functie de forte obscure externe antiromanesti , a hotarat (guvernul este marioneta ce executa ) masuri drastice de austeritate pentru Romania si pentru romani ( inghetarera investitiilor , a salariilor, pensiilor s.a. ) si dupa cum se vede in timp ce anul trecut a cheltuit miliarde de euro pentru cumpararea de armament ce nu ne este necesar , acum continua cu aceste cheltuieli aberante ( ce nu le fac si alte tari ) si te intrebi pentru ce ne inarmam , cu cine si pentru ce sa ne luptam ????

    • Sunt tot Gica Toma Necredinciosul Contra Sistemului , aseara , la ora 17:01 , trecute fix , m-a pus dreaqu si am postat la articolul lui Dan Ofrim din Universul.net cu pseudonimul ” Rammstein ”. M-am pomenit cu o galeata aruncata in mufa de duduia ” Lia ”, galeata plina cu namol d-ala de privata porceasca , si-acum ma ling pe buzitele botoxate …..mmmmmmmm……papa-bun …….mmmmmmmm…..un deliciu ……….hihihihihihihihihi ………..!!!

      • Hoitule , ti-am spus sa nu mai bagi botu hulpav prin publicatiile romanesti ? Nu esti nici un Gica , Toma sau Orestan , esti Kostea Sugiuk , ratacitul din adunatura noastra de boschetari din spatele garii Tiraspol , ai interzis in boscheti pana dupa pandemie , sa te pupi cu pupazele si sa dormi in asternutul lor cu esenta de govno , rapanosule !

  6. Ce este greu de ghicit cine este responsabil? Ce a negociat Johannis cu Trump, în schimbul unei șepcuțe, unei bătăi 1prietenești! pe umăr și pupatului pe frunte? Nu tocmai acest contract? Pe cine a întrebat el, ca și în cazul negocierilor de la UE? A găsit, în persoana lui Ciucă, un executant care să nu crâcnească, el însuși vândut trup și suflet americanilor, semnând orice contract, forțând și pe alții din diverse structuri să încalce legile și unele reguli privind achizițiile. Să vedem, acum, sub talpa lui Bidon ce se va întâmpla. Țineți aproape, nici nu știți ce pierdeți. Nu Bidon l-a chemat la scara avionului pe Pisicuț, zis și Ponta, să-i dea sarcini?

  7. Cand sunt inghesuit , folosesc si pseudonimul ” escu ”. Tine-ti aproape , sa vedeti cati pizidisti mai fac Pastele acasa , DNA a turat deja motoarele …

    • AK-24 , ieri , 21 ianuarie 2021, articol de Lavinia Popa : ” PANICA MARE INTRE BORFASI . NOUL SECRETAR DE STAT AL SUA ( ANTONY BLINKEN ) ESTE UN ADMIRATOR AL DNA SI AL LUI KOVESI : ” ADMIRAM LUPTA IMPOTRIVA CORUPTIEI DIN ROMANIA , IN SPECIAL DNA A AVUT MULT SUCCES ”. In anul 2016 , Blinken a facut o vizita la Bucuresti unde s-a intalnit cu Presedintele Iohannis ( Foto ) laudand activitatea DNA .

  8. Mai soldațeilor de parada, degeaba persiflati pe cei care va spun ați luat-o razna și ca visați vapoare zburătoare rusești pe care le doborâti voi cu rachete cumpărate de la yankei. Prostia e la voi, care va visați parteneri cu un imperiu. Când a fost USA partenera cu cineva, sa fie și acum partenera cu niște ciumpalaci. Tot din prostie puneți semnul egal între armata americana și niște dealeri de armament care va fac la bani. Mark Esper, taticutu vostru, a fost scuipat de Trump ca o măsea stricata. În timp ce voi, obsedați de rusi, aruncați banii tarii pe arme inutile, vedeți ca ungurii cumpara la greu tancuri noi germane și fac și mașini de lupta împreună cu nemții. Lăsați-i pe yankei sa să lupte ei cu rusii dacă au chef. Vedeți mai bine sa nu va ia hunii din izmene, pe la spate, cât stați voi cu fata la rusi.

    • Super comentariu , Gica si-a dat jos izmenele in fata hunilor si le-a intors contradosul , eu , ca un fin cunoscator ciumpalac , am stat in genunchi cu fata la rusi , asa ne-a invatat coregraful de la Raion , respectam pozitiile traste cu sfintenie ……hihihihihihihihihi………

  9. Cat timp va conduce PNL, tot tepe o sa luam !
    Ei marionete, tiriplici, ciocoflenderi, zero absolut, muncesc pentru ei nu pentru Romania

  10. Cat timp halesc cacao , tot tepe zburlite primesc la rozeta ! Sunt o marioneta mancurta , un tiriplic , un ciocoflender zero barat , muncesc de zor cu parandaratul in boschetii din spatele garii Tiraspol pentru un pumn de copeici

  11. SIML …ce inseamna ca in cele 200 de fraze imbarligate cu tot felul de intorsaturi ca sa nu se mai inteleaga nimic nu exista nici o explicatie pentru ageamii Scrie clar si concis ca se inteleaga domnule TACHE

  12. Eu sunt batranul nebun si drogat
    Mananc nencetat mari galeti de rahat
    Sunt sucit si- am idei de jigodie rea
    parasuta nebuna si satana sadea
    Globalist imputit si nazist rapanos
    Ai grija c-ajunge cutitul la os!
    Si o sa cauti ca naparca un loc de nauc
    rapanos si prost ,bai kostea Sugiuc

  13. Asa este , sunt un hodorog nebun si drogat / Halesc nencetat galeti de rahat / Stalinist imputit , jigodie rea , idiot rapanos / Mizdresc tacticos flaute zburlite pana la os / Ma gasiti in gara Tiraspol / Rujat si fierbinte in boscheti / Apelati non-stop la Kostyuska , baieti ! Pupici ! Nici nu stiti ce pierdeti , am falci de hamster si rozeta fliu-fliu ……hihihihihihihihi….!!!

    • Daraghie Jonta , asa mi-a ordonat Raionu , asa execut , intocmai si la timp , tocmai haleam o galeata de borhot uman cu iz de stevie , papa-bun , mi s-a lipit pe placile dentare …..mmmmmmmm….un deliciu …….mmmmmmmmm…….ce savoare …….

    • Gruio , ai toate tiglele pe acoperis , vrei sa ma aresteze tavarisci Krasnoelski si sa-mi pierd privilegiile la Raionul Tiraspol ? Galetile cu borhot uman sunt numai pentru mine , ca sa pot sa combat cu manie stalinista …

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger