AcasăDezvaluiriAncheteDOCUMENT! DOSAR 1658: AMANTĂ DE PROCUROR DNA FACE CEVA PE POLIȚIE!

DOCUMENT! DOSAR 1658: AMANTĂ DE PROCUROR DNA FACE CEVA PE POLIȚIE!

Concubina – avocat Calagiu, alături de ”suspecții clasați” de tatăl fetiței sale

Procurorul militar anticorupție Radu Mihăiță Cazacu se pensionează! De bună voie și nesilit de nimeni! De fapt, nu chiar așa, ce este drept… La iminenta decădere a celui care ajunsese să fie privit în sistem drept ”Noul Dumnezeu al Portocalelor” din ”Frăția Procurorilor” contribuind două recente acțiuni ”sinucigașe”, cel puțin din punct de vedere profesional.

DECIZIA TRIBUNALULUI

Și la care au apelat concubinii Radu Mihăiță Cazacu și Elena Theodora Calagiu. Procurorul și avocata din oficiu care nu doar că au făcut o fetiță împreună! Dar ale căror nume se regăsesc și în halucinantul dosar penal nr. 1658/P/2022, aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Cel în care se fac audieri despre cum un suspect ”mort de foame” într-un dosar instrumentat de procurorul Radu Mihăiță Cazacu a primit nu doar clasare, dar și proprietatea firmei de zeci de milioane de euro la care era angajat cu carte de muncă! După care a plătit 1.300.000 de euro concubinei procurorului care l-a lăsat în libertate! Cu acte! Acte pe care însă Elena Theodora Calagiu și ”miliardarul procurorului Cazacu”, Petrescu Ștefan Renato refuză să le predea ofițerilor de poliție judiciară și procurorilor de caz! În ciuda nenumăratelor demersuri oficiale făcute! Mai mult decât atât, în documentele de la dosarul cu care noul procuror șef al DNA ar mai putea spăla din rușinea numirii comisarului – șef Marius Indrieș în fruntea ”echipei de verificări ANABI”, avocații de casă ai ”frăției procurorilor” vorbesc între ei fără nicio jenă… Pe mail… Despre ”prețul corect” pentru care pot ”cumpăra” judecătorii CAB!!!

Adresa nr.79510

Mai – marii Poliției Române, Ministerului Afacerilor Interne și celorlalte structuri ale statului român care se umflă în declarațiile publice de parcă ar avea ”tres cojones” în închipuita luptă purtată pentru independența Justiției ar trebui să le crape obrazul de rușine! Și să își dea demisia de îndată! Că doar nu sunt ”condamnați la locul de muncă” cel aducător de sporuri de zeci de mii de lei și de pensii speciale cum nici cei mai puternici lideri ai lumii nu visează! Sau să se apuce imediat de treabă și să dea drumul la dosarul penal nr. 1658/P/2022. Cel ținut blocat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București de ”jetul” cu care concubina procurorului DNA – Militar, Radu Mihăiță Cazacu tratează toate demersurile legale ale polițiștilor de caz!

Mai ales că este suficient doar să ai ”tupeul” de a citi documentele – acte, contracte, facturi, declarații – deja existente în dosar, pentru a lăsa Justiția adevărată, nu cea paralelă, să își facă treaba. Și dacă tot nu mai se află la butoanele operative ale Direcției Naționale Anticorupție și Parchetului General ”agheasmele” de procurori – șefi Crin Bologa și Gabriela Scutea, poate că înlocuitorii Marius Voineag și Alex Florin Florența își vor găsi, totuși, două minute să citească și documentul oficial de mai jos. Și să explice apoi de ce ”structura de elită” a DNA nu îndrăznește să miște nici măcar o hârtie în dosarul în care concubina procurorului Cazacu face pur și simplu ”ceva” pe Poliția Română!

Procuror șef Voineag o fi sau nu de DNA dosarul ăsta

După nenumărate alte demersuri, și o ultimă ”solicitare expresă” semnată de un chestor și un comisar șef de poliție având aceeași soartă, cea a aruncării la coș!

Așa că, dacă nimeni din sistem nu îndrăznește să dea drumul mai departe, pe circuitul procedural strict legal al acestui nou demers juridic din Dosarul 1658, uite că o facem noi! Barem să se știe că se știe! Așa cum ar fi bine să se știe și că  ”mailurile de serviciu” ale celor implicați în ”cumpărarea ca la piață” a ”dreptății” judecătorilor de la Curtea de Apel București au ajuns tot la noi!

”România

Ministerul Afacerilor Interne

Inspectoratul General al Poliției Române

Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice

Nesecret

Giurgiu

Nr. 79510

Din 15.02.2023

Nr.ex. 1

Către

S.C. GBC BUSINESS CRIAD SRL

Mun. Giurgiu, str. Nikolai Gogol, bl. B3/1B, Parter, ap. 2, Jud. Giurgiu

În interesul cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal nr. 1658/P/2022, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 170 alin. (1) din C. pr.pen., vă rugăm să ne predați, de urgență, în copie conformă cu originalul, facturile fiscale emise conform următoarelor contracte de asistență juridică încheiate cu ”CABINETUL INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ CALAGIU ELENA – THEODORA”: contract seria GR nr. 02638/22.08.2019 modificat prin actele adiționale nr. 1/17.08.2022, nr.2/02.02.2021, nr. 3/11.03.2021, în valoare de 250.000 euro; contract seria GR nr.02636/19.08.2019, modificat prin actele adiționale nr. 1/03.08.2022, nr. 2/02.06.2021, nr. 3/10.11. 2021 pentru suma de 935.000 euro; contract seria GR nr. 02009/14.10.2020, modificat prin actele adiționale nr. 1/20.04.2021, nr.2/26.05.2021, pentru suma de 130.000 de euro.

DOCUMENTE Poliția cere în zadar contractele și facturile aferente

Ofițer de caz, comisar șef de poliție (…), din cadrul IPJ Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, telefon(…)”.

Astfel că Voineag, Florența și toți ceilalți procurori șefi nu trebuie decât să știe limba română pentru a se lămuri pe deplin, citind aceste contracte! Cele pe care le-am făcut publice în mai multe ”lovituri”! Dar în posesia cărora Poliția Română nu poate intra și legal, în ciuda nenumăratelor demersuri făcute pe lângă semnatarii lor. Suspectul ”clasat” de procurorul Cazacu pe de o parte și concubina și totodată mama fetiței aceluiași procuror Cazacu, pe de altă parte! 

De ce? Pentru că aceștia se șterg undeva cu adresele oficiale ale Poliției Române! Astfel că nu ai cum să nu te întrebi ce s-ar fi întâmplat cu toți ceilalți români care nu trăiesc în concubinaj cu un procuror DNA dacă ar refuza să pună la dispoziția organelor de urmărire penală documentele solicitate? Citații…? Audieri…? Începerea urmăririi penale…? Mascați la 6 dimineața…? Propaganda mediatică isterizată la buletinele de știri…?

Dar, ghinion pentru Poliția Română, Calagiu Elena Theodora este concubina și mama fetiței procurorului DNA, Radu Mihăiță Cazacu. Așa că, de luni și luni de zile, ofițerii de caz nu se pot decât ”milogi” să li se pună la dispoziție facturile fiscale ale contractelor publicate de noi! Bineînțeles, dacă acestea și există…

1.300.000 euro în 2 minute! O fi rău…? 

Atât a încasat avocata până atunci din oficiu, Elena Theodora Calagiu, de la suspectul ”eliberat” de concubinul său! 1.300.000 de euro pentru formularea unei banale întâmpinări către Parchet. 

Numai că Poliția Română se dovedește neputincioasă în a obține facturile fiscale aferente contractelor semnate de Calagiu și Petrescu! Dacă acestea există! Astfel că, dacă nici acest dosar nu este de interesul DNA, atunci chiar că noul procuror șef Marius Voineag nu mai are de luat decât o singură măsură. Și anume să ia dosarul nr.1658/P/2022 de la procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și să îl repartizeze – ”aleatoriu”, bineînțeles! – direct procurorului Radu Mihăiță Cazacu. Barem pentru ca românii care nu vor ”emigra în Congo” să știe ceva! Și anume că procurorul DNA care a anchetat un suspect i-a dat clasare ! După care acesta s-a asociat cu ”neamurile” procurorului și prin intermediul unei semnături dovedită falsă prin decizia definitivă a unei instanțe de judecată din străinătate a intrat în posesia firmei la care lucra ca simplu angajat! După care i-a dat concubinei procurorului 1.300.000 euro! Cu sau fără factură, ”organele” încă nu au putut afla! Că Petrescu și Calagiu nu le dau polițiștilor facturile!

Și atunci, domnule Florența, domnule Voineag,nu mai bine îi dați dosarul direct lui Cazacu, să îl claseze până iese la pensie…? Și, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, se va face avocat…? Și să te ții atunci ”clienți”!!!

author avatar
Catalin Tache
6.554 afisari

75 COMENTARII

  1. Si dai …si munceste…si mai face o adresa si iar munceste…
    De parca nu pot ridica prin ANAF sau Barou daca si numai daca sunt suspiciuni.

  2. Comisarul . ro , astazi , ora 07 : 25 : ” DIPLOMAT ROMAN : ” ACTIUNILE AUR SI ALE DIANEI SOSOACA INTRA SUB INCIDENTA CODULUI PENAL ART . 394 – 412 ( Infractiuni contra securitatii nationale ) ” – Profesor universitar doctor Vasile Popovici , fost ambasador al Romaniei in Portugalia si Regatul Maroc – Facebook .

    • In articol zice de Vasile Popovici si ca ar fi fost revolutionar. O fi avut si arma in mana? O fi si tras la “revolutie”? Daca da, cate victime au facut gloantele sale? Zice nenea ca AUR si Sosoaca ar face jocuri pro-Moscova si de aceea cad sub incidenta art 394-412 cod penal. Eu intreb daca folosind aceeasi logica nu ar trebui sa cada dub incidenta aceluiasi articol din codul penal toti cei care fac jocuri pro-SUA si pro-UE in loc sa joace pro-Romania (de la Iohanis la membrii guvernului, plus majoritatea membror parlamentului).

      • Intrebarile retorice nu-si au locul , faptele sunt evidente : Declaratia de la Snagov , document semnat la 21 iunie 1995 a pus capat glisarii Romaniei intre Est si Vest , liderii TUTUROR partidelor parlamentare din Romania si-au dat acordul pentru intrarea in NATO si Uniunea Europeana , o atestare covarsitoare a fortelor politice romanesti fata de STRATEGIA NATIONALA . La 1 iulie 1991 Tratatul de la Varsovia a fost desfiintat , dupa 36 de ani si doua luni de la infiintare ( 1955 ). In decembrie 1988 , Gorbaciov a abandonat doctrina Brejnev propunand Doctrina Sinatra iar tarile din Europa Rasariteana ERAU INDREPTATITE SA FACA CE DOREAU . In 1999 , Cehia , Ungaria si Polonia au aderat la NATO . Romania , in 2004 , s-a alaturat Aliantei Nord-Atlantice in martie 2004 cu alte tari din Europa de Est . Odata ce ai semnat si faci parte din NATO si UE cum sa cazi sub incidenta Codului Penal ? Suntem la nebuni ?

    • Adevarul . ro , ieri , 07.05.2023 , ora 23:54 , articol de Radu Eremia : ” RAZBOIUL LUMILOR : SUVERANISTI VS. PROGRESISTI . CE SE INTAMPLA IN ROMANIA / ANALIZA „.

  3. Este casatorie mare din dragoste nebuneasca intre KUROI YUKIHYO si Constantinescu Valentin-Ionut, spun prostii din cele mai alese!!
    Ma intreb care este activul si care este pasivul, sau fac cu schimbul??

  4. UNIVERSUL . NET , IERI , 7 MAI 2023 : ” FOTO / VIDEO / CUM VA ARATA VIITOAREA BAZA LUNARA A NASA : HABITATE GONFLABILE , PANOURI SOLARE VERTICALE , VEHICULE NEPRESURIZATE ” – SURSA : AFP , CITATA DE AGERPRES .

  5. 1. Contributors . ro , ieri , 07/05/2023 , articol de Ioan Stanomir : ” DUPA INCORONARE : DESPRE SENSUL TRADITIEI „. 2. Spotmedia . ro , ieri , 07.05.2023 , articol de Ioana Ene Dogioiu : ” VECINATATEA CU MAGIA SI ISTORIA „.

  6. UNIVERSUL . NET , ASTAZI , 8 MAI 2023 : ” CHINA : ESTE IMPERIOS NECESAR SA SE STABILIZEZE RELATIILE CU SUA ” – Ministrul Chinez de Externe Qin Gang – Sursa : REUTERS , citata de NEWS . RO .

  7. 1. Spotmedia . ro , astazi , 08.05.2023 , ora 09:15 , articol de Emilian Isaila : ” PATRIOT DOBOARA KINJAL . O VESTE BUNA PENTRU UCRAINA SI ROMANIA , …………………………………………………………… „. 2. Spotmediia . ro , astazi , 08.05.2023 , ora 11:12 , articol de Victor Pitigoi ( Senior Editor ) : ” O FI LA NOI CA LA NOI , DAR TOT LA EI ALTFEL „.

  8. Universul .net , astazi , 8 mai 2023 : ” TIRASPOLUL CERE MOSCOVEI SA TRIMITA MAI MULTI SOLDATI RUSI IN TRANSNISTRIA ” – Leonid Manakov , interviu pentru Ria Novosti , citata de News . ro .

  9. D. N. A. -ul(CARE ESTE O STRUCTURA EXTREM DE STUFOASA CU MULTI SUSPECTI) a fost infiintat in ROMANIA ca fiind a doua tara din EUROPA dupa SPANIA, PENTRU A COMBATE MAREA CORUPTIE .
    INFRACTIUNILE AVUTE IN COMPETENTA sunt cele cu grad mare de pericol social, cu pagube mari, cu faptuitori cu functii publice inalte, etc SI NU A FOST INFIINTAT PENTRU COMBATEREA GAINARIILOR DE TOT FELU….
    Datorita acestor GROZAVII nu s-a recuperat nimic din FURTUL NATIONAL comis dupa 1989.
    FAPTUITORII CORUPTIEI NATIONALE AU DEVENIT dupa 1989, noua clasa a BURGHEZIEI COMUNISTE.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger