Cauta

DNA sparge pusculita de campanie a „baronilor”!

Sponsorii „baronilor” pica unul cate unul. Si, ceea ce este mai dureros pentru organizatiile judetene ale principalului partid de guvernamant, toti afaceristii saltati de procurorii anticoruptie nu erau niste simpli cotizanti, ci tocmai eminentele cenusii care sustineau financiar sistemul subteran folosit indeobste la fraudarea alegerilor, dupa cum sunt suspectati de catre anchetatori.

Laura Codruţa Kovesi continua sa le dea fiori „baronilor”

Iar mai marii partidului, dupa ce ca DNA le sparge „pusculita” tocmai acum, in preajma alegerilor, se trezesc ca pierd pe banda rulanta tocmai oamenii de incredere care nu doar plateau, dar stiau si se ocupau indeaproape de toate matrapazlacurile obisnuite intr-o campanie murdara. Mai mult chiar, ca o ironie a sortii, ei nici macar nu pot urla ca din gura de sarpe ca subalternii Laurei Codruta Kovesi s-au apucat sa le faca dosare politice, toti cei in cauza fiind retinuti pentru evaziune fiscala!

Luati de la glezne!

Marian Fişcuci şi Liviu Dragnea sunt vechi parteneri de combinaţii

Zeci de dosare privind increngaturile retelelor de influenta din jurul „baronilor” corupti se afla in stare avansata de cercetare. Numai ca, daca ar fi explodat in plina campanie electorala, mai mult ca sigur ca toti cei vizati s-ar fi autovictimizat, tipand ca DNA le-a dat la cap! Iata insa ca, in paralel cu respectivele fapte stricte de coruptie, marea majoritate a celor implicati in aceste grupuri transpartinice au fost depistati ca practicau evaziunea fiscala pe scara larga. Si drept urmare au inceput sa fie saltati pe banda rulanta, acuzati fiind de prejudicierea bugetului de stat cu milioane de euro, prin neplata taxelor si impozitelor aferente.

În Teleorman turismul electoral a funcţionat ca pe roate

Iar faptul ca in continuarea cercetarilor se vor stabili si legaturile directe dintre oamenii de afaceri, functionarii publici retinuti si „maharii” politici din spatele lor este cu totul alta poveste. Deocamdata insa, sponsorii „baronilor” sunt pur si simplu luati de la glezne, pentru fapte penale pe care nu prea au cum sa le justifice.

Se-ntinde in toata tara

Adrian Simionescu este liantul dintre Fişcuci şi Dragnea

Din Braila si Constanta si pana la Suceava si Botosani, descinderile procurorilor care „vaneaza” oameni de afaceri si functionari publici implicati in retele de deturnare de fonduri si evaziune fiscala se tin lant. Si, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, acesta este doar inceputul, mega-operatiunea extinzandu-se in perioada urmatoare la nivelul intregii tari. Iar actiunea anchetatorilor nu reprezinta o lovitura crunta doar pentru membrii deja retinuti ai respectivelor grupuri infractionale, dar mai ales pentru cei aflati in spatele lor. Si care reprezinta nume grele ale politicii, cel putin la nivel teritorial. Este vorba despre „baronii” care obisnuiau sa produca bani pentru partid tocmai prin intermediul acestor afaceristi. Care, in schimbul contractelor grase primite prin intermediari, erau mobilizati acum, mai mult ca niciodata, pentru sustinerea campaniei electorale cu orice pret. Interesant este insa ca unii dintre ei erau adevarati „veterani” ale acestor batalii politice subterane, avand la activ mai multe alegeri. Dar si suspiciuni privind participarea la fraudarea lor.

Dragnea, bantuit de ”Referendum”

Pana acum cel putin, cea mai puternica lovitura a primit-o Liviu Dragnea, caruia  nici in cele mai negre visuri ale sale nu-i putea trece prin cap ca procurorii DNA ii vor arunca in aer campania electorala din Teleorman, tocmai acum, cand pierdea tot mai mult teren in fata celuilalt vicepremier. Si in incercarea de a-i arata sefului guvernului ca tine situatia in mana si ca masinaria de partid pesedista de pe „feuda” sa teleormaneana ramane cea mai performanta din tara, a ramas fara cel care sustinea, financiar si organizatoric, toata sandramaua din teritoriu. Este vorba despre omul de afaceri Marian Fiscuci, acuzat de DNA ca pusese pe roate o suveica prin care societati romanesti achizitionau utilaje agricole de pe piata intracomunitara, dar prin intermediul unei firme fantoma din Bulgaria. Iar anihilarea lui Fiscuci inseamna, dupa cum sustin sursele noastre, ca Liviu Dragnea a ramas practic si fara banii de benzina pentru autobuzele folosite in practicarea turismului electoral. Marian Fiscuci, omul din spatele firmei care are exclusivitate la contractele cu statul in Teleorman, este vorba de celebra TelDrum, este cel care a construit si conduce cu mana de fier imperiul pesedist din sudul tarii. Iar importanta lui strategica rezulta si din interceptarile facute de procurori in dosarul „Referendumul” in ziua alegerilor. Si  in care toti ceilalti suspecti ii raportau personal lui Fiscuci – caruia i se adresau musai cu „ da, seful, sa traiti” – cum „mergem si scoatem oamenii din casa in casa, ii ducem la vot, sa-i f…t in gura, ca altfel stau ca tatele pe la porti”. Mai mult, chiar Liviu Dragnea s-a sfatuit telefonic cu Fiscuci, in aceeasi zi, daca au inviat toti mortii care s-au prezentat la vot.

Cu vata in gura

Si probabil ca Dragnea simte cum ii fuge pamantul de sub picooare, pentru ca in acest dosar procurorii sunt pe cale sa impuste doi iepuri dintr-o lovitura. Pentru ca, alaturi de principalul sponsor al lui Dragnea, Marian Fiscuci,  in dosar apare si numele celui care se pare ca este cumnatul acestuia, deputatul Adrian Simionescu. Care, de aceasta data cel putin, s-ar putea sa nu mai aiba aceeasi bafta chioara ca atunci cand a scapat nepedepsit, obtinand in extremis „NUP”-ul salvator, dupa ce a calcat cu masina un batran care a decedat pe loc. Si desi echipajul de Politie sosit la fata locului i-a gasit lui Simionescu o alcoolemie de 0,98 la mie, acesta a fost absolvit de procurorii locali dupa ce a declarat ca il durea maseaua si tinea in gura tampoane cu vata imbibate in alcool pur! Dar cum DNA nu este Parchetul Turnu Magurele, de aceasta data ancheta ar putea fi luata ceva mai in serios…

 

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version