AcasăDezvaluiriAncheteDNA pe fir: Telefoane otrăvite pentru Vela!

DNA pe fir: Telefoane otrăvite pentru Vela!

Șoc pentru ”giganții” Orange și Vodafone din partea ministrului Vela!

Uite că noul ministru de Interne reușește să scape miraculos, cel puțin deocamdată, dintr-una din ”ambuscadele” care îi fuseseră pregătite. Ceea ce arată că, totuși, Marcel Vela a fost ân cele din urmă beneficiarul unei consilieri informative de anvergură, un lucru totuși absolut normal ținând cont strict de funcția acestuia. Drept urmare, Vela a luat singura măsură potrivită ce se putea lua în primul din cazurile ”contractelor” lăsate ”cu ceasul ticăind” de fosta conducere a MinisteruluiAfacerilor Interne și care era de așteptat să explodeze în mâinile ministrului liberal. Cel care iată însă că a dezamorsat această ”bombă cu efect întârziat” în chiar unul dintre cele mai sensibile contracte de achiziții… Și care făcea parte din ”pachetul” de contracte despre care am atras atenția de nenumărate ori în ultima perioadă că s-au ”plantat” la vârful MAI…

Șoc pentru ”giganții” Orange și Vodafone din partea ministrului Vela!

Desigur că prin suspendarea de ultimă oră a procedurilor acordării contractului de achiziții pe telecomunicații, Vela nu a tăiat și ”gordul nordian” al licitației, dar cel puțin a câștigat timpul necesar pentru a se mai limpezi apele în Ministerul Afacerilor Interne. Mai ales că scandalul care tocmai ce era pe cale să explodeze pare tras la indigo după cel de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, acolo unde a lăsat oricum deja ”răni adânci”, care se vor cicatriza cu greu. Iar după cum avertizam recent, procurorii deja ”amușinau” mai multe contracte de achiziție care nu intraseră încă ”în pâine” în urma lipsei unei singure semnături de la vârful MAI. Mai mult chiar, pe 11 noiembrie titram ”Cine dă tunul de 350 milioane la MAI”, avertizând încă de atunci că ” noul ministru Marcel Vela trebuie să fie atent, foarte atent , dacă liderii unora dintre atotinfuentele Frății care au făcut dintotdeauna legea în Ministerul Afacerilor Interne, indiferent de cine s-a aflat la putere au ajuns să-l numească Marcelică. ” Subliniind că de pe mandatul fostului secretar de stat Dumitru Daniel Chirilă au rămas mai multe contracte ”grele” nerezolvate, printre care cel al reabilitării sediului central al MAI, ”redirecționării” modernizării sediului Poliției Capitalei și mai ales cele ”pe telecomunicații”! Unde deja anchetatorii ar fi intrat pe fir, în urma informațiilor cu privire la presiunile exercitate asupra unor înalți funcționari din minister de a ”da cu pixul” în acest caz… Și uite că nu a trecut nici măcar o lună și Marcel Vela s-a dovedit a fi mai mult decât prevăzător în cazul ”telefoanelor otrăvite” ce urmau să fie livrate Ministerului Afacerilor Interne… Mai ales că pe fir se pare că intrase deja și DNA-ul!

A anulat licitația!

Astfel că, beneficiind în cele din urmă de ”informația corectă” cu privire la acest caz, Vela a spus la timp ”stop game”! Drept urmare, Ministerul Afacerilor Interne a anulat licitația pentru servicii de telefonie mobilă -voce și date- și servicii de internet mobil pentru toate unitățile subordonate! Motivul oficial fiind că documentația procedurii prezintă omisiuni, în sensul că nu conține istoricul și profilul de trafic de consum pentru cel puțin trei luni. Iar anularea licitației pentru contractul evaluat la 9,5 milioane de euro, fără TVA este cu atât mai surprinzătoare cu cât la procedura de atribuire se înscriseseră doar doi ”giganți” precum Orange România și Vodafone România! Numai că, după cum se reliefează chiar în decizia de anulare a licitației  – una fără precedent la acest nivel!-  s-au constatat ”abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire sau face imposibilă încheierea contractului. În conformitate cu prevederile art. 212, aliniatul (1), litera c) din legea 98/2016, autoritatea contractantă anulează procedura de achiziție, având în vedere faptul că documentația de atribuire prezintă omisiuni, în sensul că nu conține istoricul și profilul de trafic de consum al MAI pentru cel puțin trei luni, informații esențiale și utile potențialilor ofertanți în elaborarea propunerilor financiare, omisiune care poate conduce la nerespectarea principiilor menționate la articolul 2, aliniatul (2) din legea 98/2016”! Și uite cum MAI renunță la achiziția de tablete, telefoane inteligente și zeci de mii de abonamente, urmând ca procedura să fie reluată acum de la zero!

Se strică multe jocuri…

Se amână achiziția de tablete și telefoane pentru polițiști…

Și chiar dacă apele par a fi fost limpezite la suprafață de curajoasa decizie a ministrului Vela, în ”subteranele” ministerului lucrurile sunt deja mai agitate ca niciodată. Mai ales că multe jocuri de culise au fost deja stricate iar ”miza” este una în creștere! Întrucât după acest contract de ”doar” 10 milioane de euro, urmează tranșarea celui de 350 de milioane de lei pentru reabilitarea termică a sediului central. Plus cele pentru mentenanța sistemelor informatice… Și cum ”echilibrul” pe care diversele ”frății” ale achizițiilor din minister au încercat să îl păstreze până acum între ele a fost spulberat de ultima decizie a lui Vela, rămâne de văzut cine își va mai anunța ”hegemonia licitațiilor” din MAI…

Se duce direct pe achizițiile lui Raed!  

Raed Arafat, controlat direct la achiziția de autospeciale

O altă mutare pe cât de surprinzătoare, pe atât de bine direcționată a ministrului este reprezentată de ducerea Auditului de la Departamentul pentru Situații de Urgență direct pe achizițiile girate de doctorul Raed Arafat. Astfel că, după ce și-au dat seama că ”doctorul” va fi greu de făcut doar pe vorbe, oamenii din spatele minisrtului au concentrat ”focul de voie” primit de la Cotroceni pe procedurile de achiziții de care a beneficat DSU, tirul fiind astfel mult mai bine concentrat. Astfel că de abia de acum, dacă se va vorbi ”pe hârtii”, soarta ”nemuritorului” Raed Arafat începe să fie cu adevărat periclitată. Și sunt șanse ca planul de ejectare a lui Raed Arafat să funcționeze, așa după cum dezvăluiam pe 6 noiembrie. Atunci când anunțam că Raed Arafat deschide ”lista neagră” a strategilor schimbării liniilor din sistem, ”Doctorul” putând fi eliminat doar în urma notelor informative ”din pădure” cu privire la ”deconturile” SMURD… Și uite că deja ”momentul adevărului” se apropie vertiginos, după ce ”muniția” primită de echipa de control a MAI i-a condus pe oamenii lui Vela direct la ”punct ochit, punct lovit”…

author avatar
Catalin Tache
15.420 afisari

3 COMENTARII

  1. Primita de corpul de control pe dracu… au avut directie de la stirbei… cu punct si virgula 🙂

  2. Soferii de TAXI de prin capitalele lumii! si agenturile! JIGODISM internationalizat! Marlani speciali! GUNOAIE! Specialistii dislocarii vitrinelor actiune ce se considera de catre ei … actiune de intelligence!

    Darama ziduri si se considera specialisti in comunicare!

    Darama destine si se considera … siguranta nationala!

    Protejeaza JAFUL institutionalizat si se considera SPIONI!

    Tara arata EXACT ca si EI! … golita de tot! Trista! saraca! inapoiata! insa mandra de ea si de ceea ce reprezinta! MANDRIA inca nu I-a disparut! … nu a fost rezolvata … inca!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger